fbpx

Dorina Chiriac: Acolo unde găsești constant iubire si încredere, acolo e familia

de
Pictorial si interviu cu Dorina Chiriac pentru Marea Dragoste-revistatango.ro, nr. 120, iunie 2016. In imagine: Dorina Chiriac si fiica ei, Sonia Piersic.

Dorina Chiriac și fiica ei se reflectă una în privirea celeilalte ca în apele unei singure oglinzi nebune de iubire, seamănă între ele ca două bucăți ale aceluiași miracol, zâmbesc la fel și merg prin lume cu seninătatea splendidă a artiștilor fără vârstă și fără opreliști.

Sonia Piersic este clasa a patra la Școala Step by Step și, cu zâmbetul ei, de unsprezece ani încoace, face mai frumoasă nu doar lumea Dorinei Chiriac și a tatălui ei, Florin Piersic Jr., ci galaxia întreagă.

Fotografii de Paul Buciuta; Hair style: Cristina Grama, Monalisa Cristache, Robert Mustățea; Make-up: Simona Mircioiu, Salon Fason by Cristina Grama

 

Alice Năstase Buciuta: Ești foarte punctuală și disciplinată… Ai venit azi la întâlnirea noastră, chiar dacă toată săptămâna trecută ai fost prinsă în Festivalul Comediei Românești și ai pierdut multe nopți…

Dorina Chiriac: Ca artist, lucrezi cu emoționalul și atunci trebuie să îți antrenezi răbdarea, rezistența la frustrare. Unii ard foarte tare când fac ceva. Aici fac eu diferența între actor și artist. Eu cred că sunt artist. Artistul este acela care arde și are și o responsabilitate spirituală. Consumă altfel, deci se cere ceva mai multă disciplină ca să ții sub control acest tip de consum pe care îl vezi la Mariana Mihuț, la Oana Pellea…

Marea Dragoste/ revistatango.ro: La tine… Un tip de consum care poate ajunge distructiv dacă nu îl ții în frâu cu disciplină?

Dorina Chiriac: Da, este autodistructiv pentru că în exterior întotdeauna emoționează, provoacă, face ceva publicului genul acesta de ardere. Deci pentru ceilalți este bine. Pentru cel care consumă în felul acesta, se lasă cu dramă. Dar și cu fericire.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Atunci alegerea este mai presus de voi.

Dorina Chiriac: Dacă te-ai întâlnit cu acest tip de consum și de trăire devii dependent de asta. Yuri Kordonski zicea că dacă faci CINSTIT meseria asta, ai privilegiul să trăiești mai multe existențe și atunci devii dependent. Nu compui un rol pur și simplu, ci devii acel personaj. Dacă nu te pui pe tine în personaj, ci îl iei doar pe deasupra și cu detașare, ceea ce se mai întâmplă în unele cazuri…

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Dar nu în cazul tău…

Dorina Chiriac: Nu, nu mi s-a întâmplat, probabil din norocul pe care l-am avut în educația mea în actorie cu Sanda Manu și apoi cu toți cei cu care m-am întâlnit, începând cu Lucian Pintilie, Ducu Darie, Andrei Șerban, Alexandru Dabija, Horațiu Mălăele, toți m-au dus pe terenul acesta al devenirii. Eu nu m-am întâlnit cu roluri, ci cu povești, cu oameni.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: N-ai devenit mai prudentă cu arderea asta nici după ce ai avut-o pe Sonia?

Dorina Chiriac: Nu. Am devenit mai eficientă, în sensul că, dorind să fiu foarte repede lângă ea, mi-am concentrat simțurile. Capacitățile noastre sunt uriașe. Atunci când chiar trebuie, îți antrenezi, îți concentrezi toate simțurile. Ele ți se trezesc brusc, se focalizează către temă și ajungi să fii foarte eficient, de fapt.

La noi, femeia, până nu este sclavă și până nu se târăște pe jos, nu merită să se cheme mamă. Dacă tu te duci să faci un duș când copilul este bebe, ai un sentiment de vinovăție uriaș. O, Doamne, să te duci la coafor?! Nu e voie!

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Îți amintești cum a fost când ai rămas însărcinată? Cum ai reacționat?

Dorina Chiriac: Pentru mine deciziiile au fost întotdeauna într-o secundă. Și când vin, și când plec, eu iau deciziile într-o clipă. Atunci am zis: Doamne, asta-mi trebuia mie acum?! și apoi: Doamne, asta-mi trebuia mie acum.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Pe cine ai sunat, pe cine ai anunțat?

Dorina Chiriac: Pe tatăl ei, cred…

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Și a zis și el “Doamne, asta-mi trebuia mie acum?!”?Dorina Chiriac: Ceva de genul, dar nu cred că era și “Doamne” în expresia lui. Cred că a tăcut mult timp, așa, fără nicio expresie. Apoi a zis, calm: “O să avem un copil”. Mai nostimă a fost reacția din familie, eu am două surori, cărora le-am spus: “O să am un bebe!” “Hiii, te măriți!” au răspuns ele. “Nu, o să am un bebe”, le-am zis, că eu nu le am pe astea cu măritișul.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cum e atunci familia pentru tine, ce este familia?

Dorina Chiriac: Iată ce cred eu că este familia: Familia e nucleul de iubire si încredere. E locul la care te întorci ca să te hrănești cu astea două. Acolo unde găsești constant iubire si încredere, acolo e familia. Eu am noroc cu o așa familie. O am pe Sonia mea. Pe tatăl ei. Îmi am surorile, îmi am părinții. Îl am pe fratele Soniei și pe mama lui. Am cumnat și am nepot. Si pe toți bunicii copiilor noștri. Ăsta e nucleul meu de iubire si încredere. La asta mă întorc. Și am prieteni. Și am teatrul. (râde)

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Și marea dragoste?…

Dorina Chiriac: Si, da, Sonia e marea dragoste!

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cum ți-a fost însărcinată, așteptând… mare dragoste?

Dorina Chiriac: Cel mai bine din toată viața mea. M-a întrebat același lucru o neuroloagă. Și i-am spus că am fost cea mai luminoasă, cel mai bine… Înainte luam pastile, aveam atacuri de panică, atunci îmi trecuse totul: e-chi-li-bru.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: E și hormonal.

Dorina Chiriac: Asta îmi spunea și ea. Dar mi-a mai spus ceva: “Explicația noastră e că ar fi hormonal. Dar dacă eu vă bag hormonii ăștia, vă dau complet peste cap”… Așa că e hormonal. Dar mai e ceva! Mai e CEVA.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Apoi copilul se naște și, ca să revii la normalitate faci niște acrobații…

Dorina Chiriac: Sigur că la un moment dat apare sentimentul de vinovăție că lipsești de lângă copil, că trebuie să fii în partea cealaltă și, mai ales dacă faci ceea ce te pasionează, în tine se dă o luptă. Atunci când ai o meserie care te pasionează, aproape că o înșeli pe una cu cealaltă. Asta este ceva ce creează probleme la nivel psiho-emoțional la cei care se întâlnesc cu vocația, cu pasiunea în munca lor. Am avut probleme la nivelul acesta mult timp.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Dar nu mai ai…

Dorina Chiriac: Nu știu dacă am scăpat, cred că s-au atenuat în timp. Probabil că am acceptat situația în ultimii ani, deci… foarte de curând. Sonia are zece ani deja. M-aș fi simțit mai puțin vinovată dacă aveam o meserie care nu implica pasiune. Întâlnindu-mă cu pasiunea în ce fac, este ca și cum aș trăda.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cum ai reușit să mai domolești vinovățiile astea? Ai învățat? Ai citit? Te-ai rugat?

Dorina Chiriac: Vezi? Ai zis chiar tu… Am foarte mulți prieteni medici, și psihologi, și psihologi pediatri… Am parcurs toate drumurile acestea ale vinovăției care vin și din felul cum suntem noi educați aici, în partea asta de lume. La noi, femeia, până nu este sclavă și până nu se târăște pe jos, nu merită să se cheme mamă. Dacă tu te duci să faci un duș când copilul este bebe, ai un sentiment de vinovăție uriaș. O, Doamne, să te duci la coafor?! Nu e voie! Noi cam așa suntem. Mamele noastre au fost așa și am moștenit apucături din acestea. Dacă nu suferi non-stop, apoi nu meriți titulatura de mamă. Au mai fost niște ani în care eram nominalizată la titlul de cea mai bună actriță. Se alegeau trei din toată țara. Ziceam: uite, se termină spectacolul târziu, o să stau la aplauze și când o să ajung acasă ea doarme deja… Și un prieten psiholog mi-a zis: „Tu te duci pe scenă să fii cuceritoare, tu vrei să te dai jos din aplauze și să te duci direct acasă la spălat pe jos și la schimbat pamperși? Nu se poate să faci asta!”. De aceea mulți actori mai stau după spectacol puțin, să se mai consume trena de adrenalină, să se mai topească puțin, să li se restabilească ritmul, energiile, să se așeze puțin, pentru că acolo, pe scenă, au trăit extrem. „Sunt milioane de mame și nu s-a dat un test ca să devii mamă. Nu poți să te judeci așa”, mi-a mai zis. Nu există mamă ideală. Orice tută poate să fie mamă. Nu există mamă care să fie potrivită pentru tot parcursul unui copil. Unele sunt mai potrivite pentru bebeluși, să croșeteze botoșei, altele pentru când sunt copiii mai mari… Nu există o rețetă, suntem diferiți.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Dar măcar sunt mame care se cred bune, care pun poze pe Facebook cu ce au gătit în fiecare seară, cu ce codițe au împletit fetelor, cu ce cămășuță au călcat băiețeilor…

Dorina Chiriac: Mă gândesc că este tot o nesiguranță la mijloc, că femeia așteaptă să fie lăudată pentru ce face, pentru că face mâncare, pentru că se îmbracă frumos, pentru că nu știu ce a făcut în meserie. Dacă nu a avut norocul și curajul să se întâlnească cu vocația în ce face, atunci așteaptă să fie lăudată. Nu stabilește ea exact de ce și pentru ce, dar asta i se arată încontinuu, de mică, de când învață că părerea ei nu contează.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Crezi că ține tot de cultura noastră?

Dorina Chiriac: Da, sigur… Eu aveam o fetiță mai agitată și, în parc, ce crezi că i se spunea? „Vai, dar cum țipi tu așa, că ești fetiță?”. Și eu întrebam: „Dar dacă era băiat putea să țipe?” Sau i se spune unui băiețel: „Vai, plângi, cum să plângi, că tu ești băiat?!” De mici li se inoculează mesajele astea. Noi avem senzația că nu sunt importante, dar, nu, astea sunt chiar mesaje transmise direct și pe care ei chiar le percep și le rețin.

Ne facem din ce în ce mai mulți aceștia care suntem pentru acceptare. Eu am o speranţă, care este aproape o certitudine, că se anunţă o trezire spirituală. Mă uit la copiii tăi şi la copilul meu…

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Tu ai încercat să schimbi realitatea asta măcar pentru Sonia?

Dorina Chiriac: Porcăria porcăriei este că nu poți să regizezi planeta.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Dar măcar să ne luăm la trântă cu niște tipare?

Dorina Chiriac: Cred că asta facem toţi, încercăm să schimbăm măcar la nivel mic, pentru că numai aşa putem. Noi nu putem educa masele, dar ne putem trezi la nivel individual, și eu, şi tu, prin ce facem. Tu te comunici pe tine prin ce scrii despre tine şi despre experienţele altora, mărturiseşti întâlniri pe care le ai cu nişte oameni, cărţile pe care le scrii sunt mărturisirile tale de viaţă, care pot trezi măcar un individ. Acel individ duce cu el mai departe mesajul. Dar nu putem avea o funcție de schimbare majoră şi rapidă. Nu pot decât să sper că ceea ce fac eu emoţionează şi modifică ceva în câte cineva şi acela se duce cu mesajul meu mai departe. Chiar şi prin ceea ce spun despre experienţele mele personale, pot doar să comunic şi să sper că și alți oameni rezonează cu ce simt eu.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Deci, încet-încet, va veni o schimbare…

Dorina Chiriac: Ne facem din ce în ce mai mulți aceștia care suntem pentru acceptare. Eu am o speranţă, care este aproape o certitudine, că se anunţă o trezire spirituală. Mă uit la copiii tăi şi la copilul meu. Am foarte multe întâlniri cu elevi de liceu care fac teatru şi care scriu piese de teatru despre ce îi frământă pe ei. Atunci când copiii și adolescenţii fac teatru folosindu-şi textele proprii şi autoregizându-se, fără un adult care să vadă, să supravegheze şi să conducă, atunci îi vezi exact cum sunt. Ce exprimă ei nu conține pic de revoltă, este un tip de înţelegere a ce se întâmplă la ora asta, dincolo de capacităţile speciei noastre, ca să nu vorbesc de noi, de generaţia noastră şi de capacităţile noastre când eram la vârsta lor. Au o profunzime a înţelegerii, au înţelepciune, ca şi cum ar fi bătrâni, în sensul cel mai bun al cuvântului. Ei observă ce este greşit şi nu acuză. Înainte mă enervau lucrurile astea foarte tare, pentru că le întâlneam de vreo opt, zece ani la tinerii studenţi şi ziceam: Cum să nu se revolte?! Le lipseşte vreun organ, nu se emoţionează?! Dar, de fapt, au venit cu o altfel de pregătire pentru viaţă, cu un program de multă răbdare. Ei nu au venit să se lupte, ci au venit să aştepte. Dacă îi întrebi, exact asta spun. Ei îi înţeleg pe părinţi şi pe profesori, care sunt aşa din cauza unui sistem. Am văzut piese de teatru scrise de ei și despre profesori, dar şi despre crima care se petrece în învăţământ, ei având înţelegere şi pentru bieţii profesori, care sunt aşa cum sunt, cei mai mulţi comit abuzuri emoţionale asupra copiilor fără să ştie. Ei, tinerii, înţeleg că profesorii, săracii, sunt aşa din cauză că au trăit într-un sistem care i-a făcut să fie astfel. Ei au această capacitate de a înţelege şi de a aştepta, de a avea răbdare. Ei spun, cu blândețe: Să avem grijă de ei…

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Nu chiar toți sunt așa…

Dorina Chiriac: Cei mai mulţi sunt aşa. Pe ceilalți îi ghicești după gusturile pe care le au pentru derizoriu. Sunt cei care au înghiţit tot ce se dă la televizor şi tot ce li s-a predat la şcoală. Speranţa este că vor fi salvaţi, că vor veni după cei dintâi, care sunt foarte mulţi, m-am întâlnit în oraşe diferite cu ei… E ca şi cum specia a ajuns la un alt nivel, deşi ei nu comunică între ei. Se upgradează pur şi simplu şi înaintează în noi moduri de rezistenţă la ce se întâmplă. Ca moliile care au învăţat să se hrănească cu naftalină, ca ţânţarii care au învăţat să reziste la acelaşi tip de insecticid în zone diferite ale globului, așa și tinerii se învață să reziste și să accepte, și să aștepte…

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Asta e o veste bună, poate că trebuie să ne liniştim un pic, să ne relaxăm că nu noi trebuie să avem grijă de copiii noştri, ci poate că ei de fapt au venit să aibă grijă de noi.

Dorina Chiriac: Un prieten psiholog îmi spunea că ei au venit să ne salveze. Fiecare generaţie vine să rezolve, să împlinească ceva pentru o familie, pentru un ciclu, să rezolve nişte generaţii. Totul e să-i şi lăsăm. Când vin pe lume, noi credem că le facem noi un program, când, de fapt, ei vin deja cu unul. Ar trebui să fim un pic atenţi, să îi învăţăm doar limba cu care să-l exprime. Noi știm foarte multe când venim pe lume.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Da, dar mergem la şcoală ca să le uităm.

Dorina Chiriac: Exact, vorba lui Mălăele, încep să te educe să ţii coatele pe lângă corp, să nu vorbești nu ştiu ce, să nu stai nu știu cum și după aceea, zice el, te faci actor şi eu urlu la tine: “Fii liber, fii liber, nu mai sta aşa!”. Dar tu, de când ai venit pe lume, ai intrat într-o militărie, iar cei din jur ţi-au arătat: Băi, e cam nasol pe la noi, aici avem nişte chestii de respectat. (râde).

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Categorii:
Interviuri

Comentarii

  • Mă simt bine .Imi dă putere să cred că niciodată nu e prea târziu .Inteleg ca pot învața și de la cei mai mici de vârstă .

    Mihaela Radu ianuarie 22, 2018 3:34 pm Răspunde
  • Pe Dorina am descoperit-o pe Smart FM, (sunt o neascultatoare). Are o gândire pozitivă și transmite bucurie când vorbește, iar fetița ei este bucățică ruptă din ea, Piersic a cam lipsit. Vă imbrățișez pe amândouă.

    apolga martie 22, 2017 2:56 pm Răspunde

Dă-i un răspuns lui Mihaela Radu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.