fbpx

Dorina Chiriac: N-am trecut și n-am viitor

de

Este talentată, fermecătoare, serioasă, frumoasă. Am văzut-o jucând în Lear(a) lui Andrei Șerban și am urmărit-o cu răsuflarea tăiată în rolul cel greu, în rolul cel mare al bufonului nebun. Dorina Chiriac este o actriță fascinantă, dar și o mamă înțeleaptă, firesc îndrăgostită de Sonia, fetița ei și a actorului Florin Piersic Jr.

 

Alice Năstase Buciuta: Eşti la fel de talentată ca mamă cum eşti pe scenă?

Dorina Chiriac: Nu ştiu. Nu cred… Pe mine m-a liniştit o prietenă medic – ca orice mamă, am multe prietene medici – care mi-a spus că nu există mame talentate. Există mame talentate pe vârstele copilului. Ai putea să fii foarte potrivită să faci botoşei şi să ai grijă de copii în prima parte a vieţii lor, în primii câţiva ani. Dar genul ăla de mamă nu va mai fi la fel de talentată în perioada următoare. Adolescenţii vor prefera o mamă mai liberă la minte. Şi poate, dacă n-ai fost încă talentată, poate că-ţi vine rândul. Una, peste alta, ce e important e că s-a născut persoana pentru care am să fiu tot timpul cea mai cea şi asta îmi dă încredere. În toate. Ei nu trebuie să-i demonstrez nimic.

Marea Dragoste – revistatango.ro: Cum a venit Sonia ta? Aşteptai copilul, a fost o mirare? Cum s-a întâmplat?

Dorina Chiriac:  S-a întâmplat de la sine. N-am programat-o. Nici nu sunt genul de om care programează ceva. N-am programat nici să intru la teatru. Mă pregăteam pentru Limbi Străine, dar am aflat că la Teatru se dădeau examenele imediat după bacalaureat. La restul facultăţilor se dădeau în toamnă. Şi în trei zile am învăţat cinci poezii şi m-am dus la examen. Culmea e c-am luat chiar a treia, în perioada aia în care se intra foarte greu. Ţin minte că probele erau eliminatorii şi tata îmi spunea după fiecare probă: „După aia – adică după ce pic – o să mergi să te înscrii la Limbi Străine“. Apoi, în facultate, Sanda Manu m-a făcut actriţă cu forţa. Eu nu fusesem niciodată la teatru, eram doi în situația asta. Eu şi Vărul Săndel. El venise de la Zalău, direct din sat, eu nu fusesem la teatru şi oricum nu eram disperată să intru, pentru că aveam alternativă şi nu mă pregătisem pentru treaba asta. Probabil că dacă mă pregăteam, nu intram. M-ar fi bruiat disperarea sau ceva, mai ales că sunt sau eram extrem de emotivă. Acum, sigur că m-am mai educat.

Marea Dragoste – revistatango.ro: Povestea pare uimitoare pentru noi care te vedem pe scenă şi spunem eşti născută pentru meseria asta… De fapt ai ajuns dintr-o greşeală şi puteai să ajungi profesoară?…

Dorina Chiriac: Cred că am copilărit foarte mult. Încă mi se părea că n-a venit momentul să mă gândesc serios la ce-o să fac eu. Şi-atunci mi-am dat timp, pur şi simplu. Şi la un moment dat m-am prins, prin anul doi, că mă lipesc, totuși, bine cu actoria. Şi m-am prins într-o situaţie în care nu mi-era uşor. Pentru că Sanda Manu făcea armată din studiul actoriei. Ne-a impus o disciplină personală fantastică.

Marea Dragoste – revistatango.ro: Care ce presupunea? Studiu, exerciţii? Ce poate să însemne pentru un actor disciplina?

Dorina Chiriac: În primul rând, Sanda Manu – îţi dau exemplul meu – m-a învăţat cum arăt. Dacă nu ştii cum arăţi şi cum eşti, şi care-ţi sunt abilităţile, nu poți face nimic. Dacă nu-mi ştiu abilităţile, nu pot inventa altele şi nu le pot folosi pe astea pe care le am. Trebuie să ştiu cum arăt ca să pot să exprim ceva cu felul în care arăt. Sanda Manu mi-a zis la sfârşitul anului I: „La mine trei ani nu râzi, nu cânţi, nu dansezi. Aşa ai intrat, ţi-am aşternut trandafiri la picioare…” Drept pentru care m-a distribuit în exerciţii numai în babe, vrăjitoare, personaje negative, situaţii extreme. Obligându-mă, anulându-mi moaca şi compunând costumele în aşa fel, încât să nu am moacă. Obligându-mi corpul să își manifeste expresivitatea. Să umplu fiecare părticică din corpul meu, să fac fiecare părticică să vibreze, pentru că eu sunt atât de mică şi corpul ăsta trebuie să fie expresiv. Așa că noi am umblat ani întregi pe tocuri şi în colanţi, ca să avem control asupra fibrei noastre, în permanenţă. Ştii, când te îmbraci în fustă scurtă ai grijă cum îţi ţii picioarele. Ei bine, noi aveam grijă tot timpul.

 

Câteodată, te mai apucă să te întrebi: „Care-i rostul?“

 

Marea Dragoste – revistatango.ro: Te-am văzut în Lear(a), unde ai fost absolut strălucitoare. Cum ai ajuns la rolul ăsta şi cum l-ai construit?

Dorina Chiriac: Sigur că m-a atras în primul rând faptul că era vorba de Andrei Şerban şi doi, m-a atras că îmi plac provocările. Sanda Manu spunea tot timpul despre mine, şi apropo de bărbaţi „De ce te duci tu unde e greu? Îţi place ţie să te iei la trântă!“. Chiar zicea la un moment dat: „Pe tine dacă te închid ăştia într-o cameră şi-ţi dau agricultura pe mână, o rezolvi. Îţi pui o chestie grea în cap şi-o duci”. Iar acum… Mariana Mihuţ. Auzisem despre ea. Jucasem cu Victor Rebengiuc în câteva filme şi aşa am cunoscut-o, dar nu mă apropiasem de ea pe scenă. Ei bine, auzisem că ţi se face rău fizic alături de ea pe scenă din cauza energiei pe care o emană, din cauza consumului ei cumplit. Și având de lucru cu ea, personajul meu fiind conceput aşa să empatizeze cu Lear, cu ce face ea, provocarea a fost enormă. Am zis, la un moment dat, că nu sunt pregătită, că simt de multe ori că trupul meu nu e pregătit fizic să primească ce dă afară această doamnă. Dar provocarea e să-i ţii piept. Provocarea este să te ţii sănătos lângă ea. Iar eu cred în continuare că e cea mai mare actriță la ora asta. Are un joc extrem de modern, de concret, de emoţional şi e cineva după care să mă ţin. Iar dacă încă mai există persoane ca ea, după care să te ţii, eu simt câ merită să mai fac treaba asta un timp. Că aşa, câteodată, te mai apucă să te întrebi: „Care-i rostul?“

Marea Dragoste – revistatango.ro: Ai fost absolut magistrală. Ai fost cel puțin la aceeaşi înălţime dacă nu, uneori, mai sus.

Dorina Chiriac:  Am avut noroc. Şi în teatru, ca și în iubire, există chimie. Chiar ea mi-a zis, la un moment dat, pe la începuturi, când eram încă la lecturi şi când eu păstram distanţa faţă de ea… Repetam foarte bine împreună şi Mariana Mihuț mi-a spus: „Să ştii că asta nu e datorită mie şi nu e nici datorită ţie. Ce se întâmplă între noi e doar chimie”. În montarea asta, relaţia între rege şi bufon a fost mult scoasă în evidenţă. În alte montări nu se pune atât de mare accent pe asta. Dar aici regizorul chiar a insistat pe relaţia asta. Iar bufonul din Lear este, pentru cei care se apucă să-l studieze pe Shakespeare şi să-l desfacă cu penseta, să vadă ce-i dedesubt, este cel mai inteligent şi cel mai vizitat dintre bufonii lui Shakespeare. Şi atunci, sigur, e o provocare să-i pătrunzi lumile. Am făcut un profet din el, i-am adăugat latura asta dramatică, de la bun început. Pentru că, ştiind ce se va întâmpla, totuși, nu poate împiedica nimic şi singurul lucru pe care-l poate face este să rămână lângă rege, chiar dacă nu-i de acord cu el. Nu-l poate opri, n-are voie să-l împiedice. E o chestie aproape religioasă. Şi atunci, da, mi-am dorit să fac rolul ăsta, să-i dau o asemenea dimensiune, pentru că altfel mi-ar fi ieşit ceva ca de teatru pentru copii, cam cum se face la noi.

Marea Dragoste – revistatango.ro: E cam acelaşi parcurs pe care-l avem ca părinți moderni. Însoțim copilul nostru fără să-i putem interzice ce să facă, sau fără să-l deturnăm de la drumul lui.

Dorina Chiriac: Avea Gellu Naum chestia asta: „unde nu-nţeleg, nu tulbur”. M-am întors acum cu gândul la copil şi mi-am dat seama că îmi spunea cineva de curând, vorbind despre copii. Ce greu e să răspunzi când pune întrebarea aia, şi când o pune pe-aialaltă şi după aia ce salvare e când nu mai ai răspunsuri şi spui: „Pentru că aşa a vrut Dumnezeu“. Dintr-o dată eşti salvat. Mă rog ca Sonia să accepte lucrul ăsta. Să intre în convenţia asta într-un mod frumos.

Marea Dragoste – revistatango.ro: Toate lucrurile astea pe care le-ai învăţat, care te-au obligat să te înţelegi, să te accepţi, să te cunoşti, să ştii ce faci cu tine îşi sunt de folos în viaţa ta personală?

Dorina Chiriac: M-au făcut să accept lucrurile mai uşor. Am o meserie unde poţi să-ţi arăţi peşterile, o meserie terapeutică până la un punct. Poţi să-ţi arăţi peşterile, poţi să arunci mizerii în ea, poţi să arunci gunoaie, poţi să naşti lucruri frumoase… În plus, actorul, că plânge, că suferă, trebuie să trăiască plăcerea de a fi în starea aia. Să te simţi bine cu starea în care ești. Asta am luat şi am aşezat automat în viaţă şi atunci accept puţin altfel lucrurile. Și în afară de asta, din momentul în care a apărut Sonia, m-am dus la teatru ca în vacanţă. Adică a fost o mutare de atenţie şi lucrurile şi-au căpătat exact importanţa pe care trebuie să o aibă. Spunea câteodată Sanda Manu, după ce ne tăia capul pentru câte o chestie care nu ieșise, când tu te lamentai şi erai în criză, spunea: „Draga mea, singurele lucruri grave pe lume sunt boala şi moartea, ăsta e doar teatru“. E o contradicție, e un paradox… Și eu, după ce a apărut Sonia, am mai aşezat puţin ordinea şi atunci am început să mă simt mai bine şi culmea e că am avut mai mult succes pe scenă.

 

Un soţ trebuie să nască în tine sentimentul de protecţie

 

 

Marea Dragoste – revistatango.ro: Nu ai fost căsătorită niciodată. De ce?

Dorina Chiriac: Părerea mea despre un soţ este că, dincolo de pasiune, de chimie, că trebuie să nască în tine sentimentul de protecţie. Eu am trăit nişte lucruri pe care le doresc oricărei adolescente, oricărei tinere. Dar n-am avut niciodată sentimentul de protecţie lângă cineva, astfel încât să-l iau de soţ.

Marea Dragoste – revistatango.ro: Şi nu-ţi pare rău că n-ai trăit experienţa asta? Ți-o rezervi pentru mai târziu?

Dorina Chiriac: Nu ştiu acum. Să vedem cine mă cere. Nici nu sunt deschisă la orice. Și mai e ceva. Probabil de frică m-am programat aşa, dintotdeauna. N-am trecut şi n-am viitor. Asta de frică. Şi atunci, eu sunt exact în punctul ăsta, aici, cu tine. Habar n-am ce o să fac până la următorul spectacol.

Marea Dragoste – revistatango.ro: Nici pentru Sonia nu simţi nevoia să planifici viitorul, să îi planifici ce va face?

Dorina Chiriac: Am o proiecţie de termen lung însemnând câteva luni, îmi programez cam ce o să facem, unde o duc în vacanţă. Oricum, n-aş vrea să o îngrădesc deloc. Ea e foarte talentată. Ea e talentată la viaţă. Şi n-aş vrea s-o opresc din asta. E foarte curajoasă, e foarte deşteaptă, e foarte curioasă, are noroc că e şi frumoasă. Și tot timpul vrea să descopere lucruri noi. Ştie de mult să citească şi atunci vrea să citească tot ce-i pică în mână. Așa că trebuie doar să am grijă ce-i pică în mână. Vrea să se facă ba artistă, ba gunoier, ba bucătar, ba pictoriţă, ba dansatoare, ba profesoară. În fiecare zi altceva. Și cred că asta este foarte frumos. Şi de câte ori o întreabă cineva spune „Eu o să am toate meseriile“. Şi eu o asigur că aşa o să fie.

Marea Dragoste – revistatango.ro: De ce nu ți-ai intrat la fel de bine și în rolul de parteneră, de soție, de femeie a cuiva?

Dorina Chiriac: Eu, ca femeie balcanică ce mă aflu şi având o moştenire din familia balcanică, am încercat să joc şi rolul ăsta. Și nu m-am potrivit. Nu mi-a ieşit.

Marea Dragoste – revistatango.ro: Să fii supusă?

Dorina Chiriac: Să fiu femeie balcanică. Da, care face ce trebuie, care înghite tot, care ţine în ea. Nu mi-a ieşit, pentru că, dacă aș face asta, nu mi-ar mai ieşi nimic în rest. Atunci când forţezi un măgar să fie pur-sânge arab şi să-ţi câştige nu ştiu ce cursă, nu e în regulă.

Marea Dragoste – revistatango.ro: Marea Dragoste – revistatango.ro: Poate că n-ai întâlnit persoana potrivită pentru care să intri în rolul tău de balcanică.

Dorina Chiriac: Eu cred că am întâlnit toate persoanele potrivite pentru momentele alea potrivite. Sunt convinsă de chestia asta. Dovadă e şi faptul că am rămas prietenă cu Tudor, cu Chirilă.

Deci ai rămas prietenă cu iubiţii tăi?

Dorina Chiriac: Da, sigur. Pentru că au fost faze ale existenţelor noastre. Trebuia să ne întâlnim atunci şi de-aia ne-am întâlnit. Ce frumos că oamenii nu rămân la fel, ce frumos că oamenii se modifică şi dacă pe omul ăla îl trage aţa altundeva şi ascultă de aţa aia, poate că e timpul să înțeleg că nu e și aţa mea.

Marea Dragoste – revistatango.ro: Dar n-ai suferit şi tu când v-aţi despărţit?

Dorina Chiriac: Ba da.

Marea Dragoste – revistatango.ro: Şi-atunci cum îţi revii după suferinţă sau după despărţire. Oricine se supără şi spune „Nu mai vreau să-l văd pe nenorocit“.

Dorina Chiriac: A, nu, nu!

Marea Dragoste – revistatango.ro: Te superi altfel decât celelalte femei?

Dorina Chiriac: Nu cred că m-am supărat. Nu m-am despărţit niciodată de cineva într-o criză. Nu. Într-un consum. Și atunci am spus simplu: pa.

Marea Dragoste – revistatango.ro: Probabil de asta ai şi seninătatea asta. Pentru că te-ai despărţit altfel decât o fac oamenii. Oamenii nu se despart aşa. Vezi în jur cum se despart.

Dorina Chiriac: Totul e aşa de simplu, în ziare. Tot timpul e treaba asta: l-a înşelat sau a înşelat-o sau s-au înşelat. Nu ştiu dacă e așa simplu. Dar asta ţin minte, pe tema cu Tudor, că mă întrebau toți: „Dar tu nu eşti geloasă că sunt sute, mii de femei pe stadion care…“ Păi eu ce să fac? În timpul ăsta eu aș sta acasă şi ce să fac? Să mor de inimă că dacă o să se întâmple ceva și dacă o să mă lase? Aş fi cam tâmpită, nu ştiu cum să-ţi zic. Culmea e, că de fiecare dată s-a întâmplat să fie puţin invers. Doar n-o să stau, aşa, să văd dacă se-ntâmplă…

Marea Dragoste – revistatango.ro: Dar să ştii că tu pari cea anormală. Reacţia firească, dacă e să definim firescul procentual, e să fii geloasă, să suferi dacă s-a uitat la altcineva. Să suferi că te-a înşelat sau că l-ai înşelat.

Dorina Chiriac: Sigurele lucruri care mă pot face să sufăr într-o relaţie ar fi lipsa de consideraţie pentru mine, dar nu faptul în sine, în nici un caz. Sau dacă aş afla. Sau, nu ştiu, asta ar însemna lipsă de consideraţie. Nu mai pun problema. Sau oi fi greşit, habar n-am. O să văd eu.

Marea Dragoste – revistatango.ro: Și cu Florin, cu tatăl Soniei, ai rămas în relații bune?

Dorina Chiriac: Sigur, suntem doi părinți, suntem o familie, ne facem vacanțele împreună. Iar Florin mă ajută enorm. Mai mult decât am face-o dacă noi am fi acum divorţaţi, dacă am fi fost vreodată căsătoriţi.

Marea Dragoste – revistatango.ro: Inclusiv financiar? Te descurci?

Dorina Chiriac: Da. În afara de asta, am ajuns totuşi, la un statut în care mă descurc destul de bine din acest punct de vedere, atâta timp cât mai sunt cerută şi în alte teatre, nu numai în cel în care sunt angajată, la Comedie.

Marea Dragoste – revistatango.ro: Te preocupi de haine, de cosmetice, ţii cure de slăbire?

Dorina Chiriac: Am fost obeză în adolescenţă. Acum m-am relaxat. M-am relaxat aşa de tare, încât am opt kilograme în plus şi nici un sentiment vizavi de treaba asta. Am o rochie foarte deşteaptă într-un spectacol. Lia Manţoc, scenografa Lia Manţoc, care e foarte, foarte talentată, mi-a inventat o rochie foarte deşteaptă, în care n-am nicio problemă dacă mă îngraş, slăbesc, mă îngraş, slăbesc…

Marea Dragoste – revistatango.ro: Dar te preocupi de modă, de pantofi, genţi? Ai slăbiciuni din astea?

Dorina Chiriac: Nu. Am aşa, pentru Sonia. Mai şi zic câteodată, când mă pregătesc să plec la teatru, trag nişte pantaloni oarecare pe mine, în schimb, copilul meu e ca scos din cutie, şi-mi zic: „Ce-or spune oamenii că sunt pe lângă ea?“. Când apăreau noile tendinţe şi mai vorbeam despre asta la teatru, mă uitam pe reviste, că sunt amatoare de așa ceva, sunt informată, eu ziceam „Iar n-o să fiu la modă“.

Marea Dragoste – revistatango.ro: Ce o înveţi pe fetiţa ta?

Dorina Chiriac: Aş vrea să fie şi văd că începe să fie mai cochetă, pentru că având o mamă care nu e, automat va copia. E ceva ce preiei ca fetiţă, o atitudine din asta ca a mea, nici bărbat, nici femeie, nici copil, nici moş, cum e poporul român…

Marea Dragoste – revistatango.ro: Mi-ai spus că o înveţi să fie cochetă şi să fie mai aranjată. Dar ce-o înveţi în speranţa c-o să fie mai fericită?

Dorina Chiriac: E un lucru pervers ăsta. Eşti întotdeauna pe o muchie, nu ştii niciodată care e răspunsul care va aduce reacţia aia sănătoasă, care să-l facă să se simtă bine. Cel mai adesea te salvează treaba cu „Aşa a vrut Dumnezeu“. Dar, în afara de asta, eu am grijă să nu mint, dar nici să nu promit ceva şi să nu mă țin de cuvânt. Iar ce încerc să plantez în ea este încrederea. Nu pot decât să-i repet că e superbă, că e minunată, că e deşteaptă, că-i foarte talentată. Şi încerc s-o fac să nu uite asta în situaţiile în care e în încurcătură. Cam asta e ce pot să fac. Probabil că sunt lucruri care nouă ne-au lipsit. Şi cred că ne-au lipsit tuturor, că nu stătea nimeni în copilăria noastră să-ţi spună eşti superbă şi să te ia în braţe ca să te simţi tu iubită. Nu. Ai fost lăsată să devii puternică, cu toate frustrările. Pe de-o parte ţi-a folosit, pe de alta, nu, deloc. Eu mai zic câteodată aşa, în glumele mele cinice: păi îţi dai seama unde aş fi ajuns eu acum dacă eram lăudată? Îţi dai seama unde eram? Eu neavând deloc o Mecca în această meserie, că nu există. Cred că nu există în nici o meserie.

Marea Dragoste – revistatango.ro: Cel puţin la noi în ţară nu există, poate în alte părţi.

Dorina Chiriac: Ajungem la celebra vorbă a lui Gheorghe Dinică: „Dacă Michael Jackson se năştea în România, cânta la Gogoşaru’“.

 

 

 

 

 

 

Dorina Chiriac: N-am trecut şi n-am viitor

 

Este talentată, fermecătoare, serioasă, frumoasă. Am văzut-o jucând în Lear(a) lui Andrei Șerban și am urmărit-o cu răsuflarea tăiată în rolul cel greu, în rolul cel mare al bufonului nebun. Dorina Chiriac este o actriță fascinantă, dar și o mamă înțeleaptă, firesc îndrăgostită de Sonia, fetița ei și a actorului Florin Piersic Jr.

 

Alice Năstase Buciuta: Eşti la fel de talentată ca mamă cum eşti pe scenă?

Dorina Chiriac: Nu ştiu. Nu cred… Pe mine m-a liniştit o prietenă medic – ca orice mamă, am multe prietene medici – care mi-a spus că nu există mame talentate. Există mame talentate pe vârstele copilului. Ai putea să fii foarte potrivită să faci botoşei şi să ai grijă de copii în prima parte a vieţii lor, în primii câţiva ani. Dar genul ăla de mamă nu va mai fi la fel de talentată în perioada următoare. Adolescenţii vor prefera o mamă mai liberă la minte. Şi poate, dacă n-ai fost încă talentată, poate că-ţi vine rândul. Una, peste alta, ce e important e că s-a născut persoana pentru care am să fiu tot timpul cea mai cea şi asta îmi dă încredere. În toate. Ei nu trebuie să-i demonstrez nimic.

Cum a venit Sonia ta? Aşteptai copilul, a fost o mirare? Cum s-a întâmplat?

  1. C.: S-a întâmplat de la sine. N-am programat-o. Nici nu sunt genul de om care programează ceva. N-am programat nici să intru la teatru. Mă pregăteam pentru Limbi Străine, dar am aflat că la Teatru se dădeau examenele imediat după bacalaureat. La restul facultăţilor se dădeau în toamnă. Şi în trei zile am învăţat cinci poezii şi m-am dus la examen. Culmea e c-am luat chiar a treia, în perioada aia în care se intra foarte greu. Ţin minte că probele erau eliminatorii şi tata îmi spunea după fiecare probă: „După aia – adică după ce pic – o să mergi să te înscrii la Limbi Străine“. Apoi, în facultate, Sanda Manu m-a făcut actriţă cu forţa. Eu nu fusesem niciodată la teatru, eram doi în situația asta. Eu şi Vărul Săndel. El venise de la Zalău, direct din sat, eu nu fusesem la teatru şi oricum nu eram disperată să intru, pentru că aveam alternativă şi nu mă pregătisem pentru treaba asta. Probabil că dacă mă pregăteam, nu intram. M-ar fi bruiat disperarea sau ceva, mai ales că sunt sau eram extrem de emotivă. Acum, sigur că m-am mai educat.

Povestea pare uimitoare pentru noi care te vedem pe scenă şi spunem eşti născută pentru meseria asta… De fapt ai ajuns dintr-o greşeală şi puteai să ajungi profesoară?…

  1. C.: Cred că am copilărit foarte mult. Încă mi se părea că n-a venit momentul să mă gândesc serios la ce-o să fac eu. Şi-atunci mi-am dat timp, pur şi simplu. Şi la un moment dat m-am prins, prin anul doi, că mă lipesc, totuși, bine cu actoria. Şi m-am prins într-o situaţie în care nu mi-era uşor. Pentru că Sanda Manu făcea armată din studiul actoriei. Ne-a impus o disciplină personală fantastică.

Care ce presupunea? Studiu, exerciţii? Ce poate să însemne pentru un actor disciplina?

  1. C.: În primul rând, Sanda Manu – îţi dau exemplul meu – m-a învăţat cum arăt. Dacă nu ştii cum arăţi şi cum eşti, şi care-ţi sunt abilităţile, nu poți face nimic. Dacă nu-mi ştiu abilităţile, nu pot inventa altele şi nu le pot folosi pe astea pe care le am. Trebuie să ştiu cum arăt ca să pot să exprim ceva cu felul în care arăt. Sanda Manu mi-a zis la sfârşitul anului I: „La mine trei ani nu râzi, nu cânţi, nu dansezi. Aşa ai intrat, ţi-am aşternut trandafiri la picioare…” Drept pentru care m-a distribuit în exerciţii numai în babe, vrăjitoare, personaje negative, situaţii extreme. Obligându-mă, anulându-mi moaca şi compunând costumele în aşa fel, încât să nu am moacă. Obligându-mi corpul să își manifeste expresivitatea. Să umplu fiecare părticică din corpul meu, să fac fiecare părticică să vibreze, pentru că eu sunt atât de mică şi corpul ăsta trebuie să fie expresiv. Așa că noi am umblat ani întregi pe tocuri şi în colanţi, ca să avem control asupra fibrei noastre, în permanenţă. Ştii, când te îmbraci în fustă scurtă ai grijă cum îţi ţii picioarele. Ei bine, noi aveam grijă tot timpul.

 

@ Câteodată, te mai apucă să te întrebi: „Care-i rostul?“

 

Te-am văzut în Lear(a), unde ai fost absolut strălucitoare. Cum ai ajuns la rolul ăsta şi cum l-ai construit?

  1. C.: Sigur că m-a atras în primul rând faptul că era vorba de Andrei Şerban şi doi, m-a atras că îmi plac provocările. Sanda Manu spunea tot timpul despre mine, şi apropo de bărbaţi „De ce te duci tu unde e greu? Îţi place ţie să te iei la trântă!“. Chiar zicea la un moment dat: „Pe tine dacă te închid ăştia într-o cameră şi-ţi dau agricultura pe mână, o rezolvi. Îţi pui o chestie grea în cap şi-o duci”. Iar acum… Mariana Mihuţ. Auzisem despre ea. Jucasem cu Victor Rebengiuc în câteva filme şi aşa am cunoscut-o, dar nu mă apropiasem de ea pe scenă. Ei bine, auzisem că ţi se face rău fizic alături de ea pe scenă din cauza energiei pe care o emană, din cauza consumului ei cumplit. Și având de lucru cu ea, personajul meu fiind conceput aşa să empatizeze cu Lear, cu ce face ea, provocarea a fost enormă. Am zis, la un moment dat, că nu sunt pregătită, că simt de multe ori că trupul meu nu e pregătit fizic să primească ce dă afară această doamnă. Dar provocarea e să-i ţii piept. Provocarea este să te ţii sănătos lângă ea. Iar eu cred în continuare că e cea mai mare actriță la ora asta. Are un joc extrem de modern, de concret, de emoţional şi e cineva după care să mă ţin. Iar dacă încă mai există persoane ca ea, după care să te ţii, eu simt câ merită să mai fac treaba asta un timp. Că aşa, câteodată, te mai apucă să te întrebi: „Care-i rostul?“

Ai fost absolut magistrală. Ai fost cel puțin la aceeaşi înălţime dacă nu, uneori, mai sus.

  1. C.: Am avut noroc. Şi în teatru, ca și în iubire, există chimie. Chiar ea mi-a zis, la un moment dat, pe la începuturi, când eram încă la lecturi şi când eu păstram distanţa faţă de ea… Repetam foarte bine împreună şi Mariana Mihuț mi-a spus: „Să ştii că asta nu e datorită mie şi nu e nici datorită ţie. Ce se întâmplă între noi e doar chimie”. În montarea asta, relaţia între rege şi bufon a fost mult scoasă în evidenţă. În alte montări nu se pune atât de mare accent pe asta. Dar aici regizorul chiar a insistat pe relaţia asta. Iar bufonul din Lear este, pentru cei care se apucă să-l studieze pe Shakespeare şi să-l desfacă cu penseta, să vadă ce-i dedesubt, este cel mai inteligent şi cel mai vizitat dintre bufonii lui Shakespeare. Şi atunci, sigur, e o provocare să-i pătrunzi lumile. Am făcut un profet din el, i-am adăugat latura asta dramatică, de la bun început. Pentru că, ştiind ce se va întâmpla, totuși, nu poate împiedica nimic şi singurul lucru pe care-l poate face este să rămână lângă rege, chiar dacă nu-i de acord cu el. Nu-l poate opri, n-are voie să-l împiedice. E o chestie aproape religioasă. Şi atunci, da, mi-am dorit să fac rolul ăsta, să-i dau o asemenea dimensiune, pentru că altfel mi-ar fi ieşit ceva ca de teatru pentru copii, cam cum se face la noi.

E cam acelaşi parcurs pe care-l avem ca părinți moderni. Însoțim copilul nostru fără să-i putem interzice ce să facă, sau fără să-l deturnăm de la drumul lui.

  1. C.: Avea Gellu Naum chestia asta: „unde nu-nţeleg, nu tulbur”. M-am întors acum cu gândul la copil şi mi-am dat seama că îmi spunea cineva de curând, vorbind despre copii. Ce greu e să răspunzi când pune întrebarea aia, şi când o pune pe-aialaltă şi după aia ce salvare e când nu mai ai răspunsuri şi spui: „Pentru că aşa a vrut Dumnezeu“. Dintr-o dată eşti salvat. Mă rog ca Sonia să accepte lucrul ăsta. Să intre în convenţia asta într-un mod frumos.

Toate lucrurile astea pe care le-ai învăţat, care te-au obligat să te înţelegi, să te accepţi, să te cunoşti, să ştii ce faci cu tine îşi sunt de folos în viaţa ta personală?

  1. C.: M-au făcut să accept lucrurile mai uşor. Am o meserie unde poţi să-ţi arăţi peşterile, o meserie terapeutică până la un punct. Poţi să-ţi arăţi peşterile, poţi să arunci mizerii în ea, poţi să arunci gunoaie, poţi să naşti lucruri frumoase… În plus, actorul, că plânge, că suferă, trebuie să trăiască plăcerea de a fi în starea aia. Să te simţi bine cu starea în care ești. Asta am luat şi am aşezat automat în viaţă şi atunci accept puţin altfel lucrurile. Și în afară de asta, din momentul în care a apărut Sonia, m-am dus la teatru ca în vacanţă. Adică a fost o mutare de atenţie şi lucrurile şi-au căpătat exact importanţa pe care trebuie să o aibă. Spunea câteodată Sanda Manu, după ce ne tăia capul pentru câte o chestie care nu ieșise, când tu te lamentai şi erai în criză, spunea: „Draga mea, singurele lucruri grave pe lume sunt boala şi moartea, ăsta e doar teatru“. E o contradicție, e un paradox… Și eu, după ce a apărut Sonia, am mai aşezat puţin ordinea şi atunci am început să mă simt mai bine şi culmea e că am avut mai mult succes pe scenă.

 

@ Un soţ trebuie să nască în tine sentimentul de protecţie

 

 

Nu ai fost căsătorită niciodată. De ce?

  1. C.: Părerea mea despre un soţ este că, dincolo de pasiune, de chimie, că trebuie să nască în tine sentimentul de protecţie. Eu am trăit nişte lucruri pe care le doresc oricărei adolescente, oricărei tinere. Dar n-am avut niciodată sentimentul de protecţie lângă cineva, astfel încât să-l iau de soţ.

Şi nu-ţi pare rău că n-ai trăit experienţa asta? Ți-o rezervi pentru mai târziu?

  1. C.: Nu ştiu acum. Să vedem cine mă cere. Nici nu sunt deschisă la orice. Și mai e ceva. Probabil de frică m-am programat aşa, dintotdeauna. N-am trecut şi n-am viitor. Asta de frică. Şi atunci, eu sunt exact în punctul ăsta, aici, cu tine. Habar n-am ce o să fac până la următorul spectacol.

Nici pentru Sonia nu simţi nevoia să planifici viitorul, să îi planifici ce va face?

  1. C.: Am o proiecţie de termen lung însemnând câteva luni, îmi programez cam ce o să facem, unde o duc în vacanţă. Oricum, n-aş vrea să o îngrădesc deloc. Ea e foarte talentată. Ea e talentată la viaţă. Şi n-aş vrea s-o opresc din asta. E foarte curajoasă, e foarte deşteaptă, e foarte curioasă, are noroc că e şi frumoasă. Și tot timpul vrea să descopere lucruri noi. Ştie de mult să citească şi atunci vrea să citească tot ce-i pică în mână. Așa că trebuie doar să am grijă ce-i pică în mână. Vrea să se facă ba artistă, ba gunoier, ba bucătar, ba pictoriţă, ba dansatoare, ba profesoară. În fiecare zi altceva. Și cred că asta este foarte frumos. Şi de câte ori o întreabă cineva spune „Eu o să am toate meseriile“. Şi eu o asigur că aşa o să fie.

 

De ce nu ți-ai intrat la fel de bine și în rolul de parteneră, de soție, de femeie a cuiva?

  1. C.: Eu, ca femeie balcanică ce mă aflu şi având o moştenire din familia balcanică, am încercat să joc şi rolul ăsta. Și nu m-am potrivit. Nu mi-a ieşit.

Să fii supusă?

  1. C.: Să fiu femeie balcanică. Da, care face ce trebuie, care înghite tot, care ţine în ea. Nu mi-a ieşit, pentru că, dacă aș face asta, nu mi-ar mai ieşi nimic în rest. Atunci când forţezi un măgar să fie pur-sânge arab şi să-ţi câştige nu ştiu ce cursă, nu e în regulă.

Poate că n-ai întâlnit persoana potrivită pentru care să intri în rolul tău de balcanică.

Eu cred că am întâlnit toate persoanele potrivite pentru momentele alea potrivite. Sunt convinsă de chestia asta. Dovadă e şi faptul că am rămas prietenă cu Tudor, cu Chirilă.

Deci ai rămas prietenă cu iubiţii tăi?

  1. C.: Da, sigur. Pentru că au fost faze ale existenţelor noastre. Trebuia să ne întâlnim atunci şi de-aia ne-am întâlnit. Ce frumos că oamenii nu rămân la fel, ce frumos că oamenii se modifică şi dacă pe omul ăla îl trage aţa altundeva şi ascultă de aţa aia, poate că e timpul să înțeleg că nu e și aţa mea.

Dar n-ai suferit şi tu când v-aţi despărţit?

  1. C.: Ba da.

Şi-atunci cum îţi revii după suferinţă sau după despărţire. Oricine se supără şi spune „Nu mai vreau să-l văd pe nenorocit“.

  1. C.: A, nu, nu!

Te superi altfel decât celelalte femei?

  1. C.: Nu cred că m-am supărat. Nu m-am despărţit niciodată de cineva într-o criză. Nu. Într-un consum. Și atunci am spus simplu: pa.

Probabil de asta ai şi seninătatea asta. Pentru că te-ai despărţit altfel decât o fac oamenii. Oamenii nu se despart aşa. Vezi în jur cum se despart.

  1. C.: Totul e aşa de simplu, în ziare. Tot timpul e treaba asta: l-a înşelat sau a înşelat-o sau s-au înşelat. Nu ştiu dacă e așa simplu. Dar asta ţin minte, pe tema cu Tudor, că mă întrebau toți: „Dar tu nu eşti geloasă că sunt sute, mii de femei pe stadion care…“ Păi eu ce să fac? În timpul ăsta eu aș sta acasă şi ce să fac? Să mor de inimă că dacă o să se întâmple ceva și dacă o să mă lase? Aş fi cam tâmpită, nu ştiu cum să-ţi zic. Culmea e, că de fiecare dată s-a întâmplat să fie puţin invers. Doar n-o să stau, aşa, să văd dacă se-ntâmplă…

Dar să ştii că tu eşti cea anormală. Reacţia firească, dacă e să defnim firescul procentual, e să fii geloasă, să suferi dacă s-a uitat la altcineva. Să suferi că te-a înşelat sau că l-ai înşelat.

  1. C.: Sigurele lucruri care mă pot face să sufăr într-o relaţie ar fi lipsa de consideraţie pentru mine, dar nu faptul în sine, în nici un caz. Sau dacă aş afla. Sau, nu ştiu, asta ar însemna lipsă de consideraţie. Nu mai pun problema. Sau oi fi greşit, habar n-am. O să văd eu.

 

Și cu Florin, cu tatăl Soniei, ai rămas în relații bune?

  1. C.: Sigur, suntem doi părinți, suntem o familie, ne facem vacanțele împreună. Iar Florin mă ajută enorm. Mai mult decât am face-o dacă noi am fi acum divorţaţi, dacă am fi fost vreodată căsătoriţi.

 

Inclusiv financiar? Te descurci?

  1. C.: Da. În afara de asta, am ajuns totuşi, la un statut în care mă descurc destul de bine din acest punct de vedere, atâta timp cât mai sunt cerută şi în alte teatre, nu numai în cel în care sunt angajată, la Comedie.

 

Te preocupi de haine, de cosmetice, ţii cure de slăbire?

  1. C.: Am fost obeză în adolescenţă. Acum m-am relaxat. M-am relaxat aşa de tare, încât am opt kilograme în plus şi nici un sentiment vizavi de treaba asta. Am o rochie foarte deşteaptă într-un spectacol. Lia Manţoc, scenografa Lia Manţoc, care e foarte, foarte talentată, mi-a inventat o rochie foarte deşteaptă, în care n-am nicio problemă dacă mă îngraş, slăbesc, mă îngraş, slăbesc…

 

Dar te preocupi de modă, de pantofi, genţi? Ai slăbiciuni din astea?

  1. C.: Nu. Am aşa, pentru Sonia. Mai şi zic câteodată, când mă pregătesc să plec la teatru, trag nişte pantaloni oarecare pe mine, în schimb, copilul meu e ca scos din cutie, şi-mi zic: „Ce-or spune oamenii că sunt pe lângă ea?“. Când apăreau noile tendinţe şi mai vorbeam despre asta la teatru, mă uitam pe reviste, că sunt amatoare de așa ceva, sunt informată, eu ziceam „Iar n-o să fiu la modă“.

Ce o înveţi pe fetiţa ta?

  1. C.: Aş vrea să fie şi văd că începe să fie mai cochetă, pentru că având o mamă care nu e, automat va copia. E ceva ce preiei ca fetiţă, o atitudine din asta ca a mea, nici bărbat, nici femeie, nici copil, nici moş, cum e poporul român…

 

Mi-ai spus că o înveţi să fie cochetă şi să fie mai aranjată. Dar ce-o înveţi în speranţa c-o să fie mai fericită?

  1. C.: E un lucru pervers ăsta. Eşti întotdeauna pe o muchie, nu ştii niciodată care e răspunsul care va aduce reacţia aia sănătoasă, care să-l facă să se simtă bine. Cel mai adesea te salvează treaba cu „Aşa a vrut Dumnezeu“. Dar, în afara de asta, eu am grijă să nu mint, dar nici să nu promit ceva şi să nu mă țin de cuvânt. Iar ce încerc să plantez în ea este încrederea. Nu pot decât să-i repet că e superbă, că e minunată, că e deşteaptă, că-i foarte talentată. Şi încerc s-o fac să nu uite asta în situaţiile în care e în încurcătură. Cam asta e ce pot să fac. Probabil că sunt lucruri care nouă ne-au lipsit. Şi cred că ne-au lipsit tuturor, că nu stătea nimeni în copilăria noastră să-ţi spună eşti superbă şi să te ia în braţe ca să te simţi tu iubită. Nu. Ai fost lăsată să devii puternică, cu toate frustrările. Pe de-o parte ţi-a folosit, pe de alta, nu, deloc. Eu mai zic câteodată aşa, în glumele mele cinice: păi îţi dai seama unde aş fi ajuns eu acum dacă eram lăudată? Îţi dai seama unde eram? Eu neavând deloc o Mecca în această meserie, că nu există. Cred că nu există în nici o meserie.

Cel puţin la noi în ţară nu există, poate în alte părţi.

  1. C.: Ajungem la celebra vorbă a lui Gheorghe Dinică: „Dacă Michael Jackson se năştea în România, cânta la Gogoşaru’“.

 

 

 

 

 

 

 

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.