Dorina Chiriac și fiica ei, Sonia Piersic, eroinele ediției de iunie a revistei Marea Dragoste/revistatango.ro

de

Dorina Chiriac și Sonia Piersic. Mamă și fiică. O iubire cum nu mai e alta, oglindită în ochii celor două artiste – una celebră, fascinantă, premiată, revendicată de toate scenele teatrelor bune, iar cealaltă în devenire, deocamdată îndrăgostită de desen, de pictură, de muzică…

Ele sunt eroinele uneia dintre coperte și ale unui material superb și emoționant, apărut în paginile revistei Marea Dragoste/revistatango.ro de iunie.

Iată un mic fragment din dialogul așezat în paginile publicației:

Dorina Chiriac: Sonia e marea dragoste

Marea Dragoste/revistatango.ro: Cum ți-a fost însărcinată, așteptând… mare dragoste?

Dorina Chiriac: Cel mai bine din toată viața mea. M-a întrebat același lucru o neuroloagă. Și i-am spus că am fost cea mai luminoasă, cel mai bine… Înainte luam pastile, aveam atacuri de panică, atunci îmi trecuse totul: e-chi-li-bru.

Marea Dragoste/revistatango.ro: E și hormonal.

Dorina Chiriac: Asta îmi spunea și ea. Dar mi-a mai spus ceva: “Explicația noastră e că ar fi hormonal. Dar dacă eu vă bag hormonii ăștia, vă dau complet peste cap”… Așa că e hormonal. Dar mai e ceva! Mai e CEVA.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Apoi copilul se naște și, ca să revii la normalitate faci niște acrobații…

Dorina Chiriac: Sigur că la un moment dat apare sentimentul de vinovăție că lipsești de lângă copil, că trebuie să fii în partea cealaltă și, mai ales dacă faci ceea ce te pasionează, în tine se dă o luptă. Atunci când ai o meserie care te pasionează, aproape că o înșeli pe una cu cealaltă. Asta este ceva ce creează probleme la nivel psiho-emoțional la cei care se întâlnesc cu vocația, cu pasiunea în munca lor. Am avut probleme la nivelul acesta mult timp.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Dar nu mai ai…

Dorina Chiriac: Nu știu dacă am scăpat, cred că s-au atenuat în timp. Probabil că am acceptat situația în ultimii ani, deci… foarte de curând. Sonia are zece ani deja. M-aș fi simțit mai puțin vinovată dacă aveam o meserie care nu implica pasiune. Întâlnindu-mă cu pasiunea în ce fac, este ca și cum aș trăda.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Cum ai reușit să mai domolești vinovățiile astea? Ai învățat? ai citit? Te-ai rugat?

Dorina Chiriac: Vezi? Ai zis chiar tu…

…Citește materialul integral în revista Marea Dragoste/revistatango.ro de iunie, aflată acum la punctele de distribuție din întreaga țară.

Interviu de Alice Năstase Buciuta

Fotografii de Paul Buciuta

Hair style: Cristina Grama, Monalisa Cristache, Robert Mustățea

Make-up: Simona Mircioiu, Salon Fason by Cristina Grama

 

Categorii:
Personalitati

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *