Este psihoterapeută și autoare a unui ghid excepțional recomandat copiilor între 5 și 12 ani, prima carte pentru copii ai căror părinți au divorțat sau au decis să facă dificilul pas al despărțirii. “Hei, ai mei divorțează!” se numește cartea scrisă de Dorina Stamate, dar nu doar despre asta am vorbit în interviul nostru și în emisiunea Marea Dragoste de la Canal 33…
Marea Dragoste/revistatango.ro: Cum v-ați hotărât să abordați în cartea dumneavoastră abia lansată tema divorțului și a impactului său asupra copiilor? De ce, din vasta activitate pe care o aveți ca psiholog v-ați oprit la acest aspect?
Dorina Stamate: M-am hotărât să scriu acest ghid pentru copii văzând cât de mulți părinți vin cu copiii la cabinet pentru a obține sprijin în această situație de viață. O parte dintre ei încercând cumva să scape de responsabilitatea comunicării cu copilul, altă parte asumându-și decizia dar neștiind cum să o facă. Cu toții dorind că suferința copilului să nu existe. Ceea ce nu este posibil. Copilul va suferi, e important ce facem pentru a-l ajută să găsescă resurse pentru a acceptă și a merge mai departe. Literatură de specialitate există destulă pentru părinți, cărți în care află cum ar fi mai bine să comunice copilului divorțul, cum să abordeze custodia comună, dar un material special pentru copiii nu există în România. Să le fie suport nu doar la început ci în toată acestă călătorie. Ghidul are două părți, prima este mai mult explicativă, lămurind multe incertitudini, explicând pe limba lor ce înseamnă divorțul și cum se schimbă familia. Abordăm teme ca: ce este divorțul, ce sentimente pot avea în legătură cu acest eveniment, cum să le gestioneze, ce se întâmplă după momentul în care unul dintre părinți se mută. A doua parte este compusă din 20 de activități pe care copilul le poate face pentru a se simți mai puternic: cum să-și gestioneze lucrurile de care are nevoie în cele două case, cum să vorbească cu prietenii despre asta, cum să ceară ajutor, ce să facă atunci când simte că nu mai poate. O serie de exerciții și activități care să creeze sentimentul că nu e sfârșitul lumii, că există viață și după divorț și că la sfârșitul acestei călătorii el se va regăsi pe sine un copil mai responsabil, mai înțelegător și mai atent la sine și la ceilalți.
Marea Dragoste/revistatango.ro: Un psiholog are o șansă în plus să fie fericit și în viața personală?…
Dorina Stamate: Cred că un psiholog are o șansă la fericire așa cum are fiecare om. Depinde de cum alege să se raporteze la ce trăiește. Eu mereu spun că în viață este ca în gimnastică. Evoluezi la “impuse” sau la “liber alese”. Cu “liber alesele” nu avem de obicei dificultăți. Cel mai greu este să trecem la “impuse”. Cele care ne vin fără să le cerem, fără să le dorim. De modul în care ne raportăm la ceea ce ne da viața mai puțîn frumos depinde fericirea, echilibrul. Alegem să ne poziționăm victime, ce nenoroc am, de ce mi se întâmplă mie asta, va fi mai greu să trăim momente de fericire. Alegem să spunem asta e, e greu dar o să treacă, după iarnă vine primăvara, la un moment dat voi înțelege, durerea și neputința nu vor dura la nesfârșit, sunt mai multe șanse la trăirea unei stări de pace, acceptare, liniște.
Marea Dragoste/revistatango.ro: Există vreun element care face diferența între un psiholog/psihoterapeut bun și unul care nu are rezultate? Unde se face trecerea între meserie și artă – în domeniul dumneavoastră?
Dorina Stamate: Persoanele care au ales să devină psihoterapeut au pe undeva un profil de salvator, adică au dorința de a-i ajuta pe ceilalți. Diferența dintre un psihoterapeut bun, cu rezultate și altul cu rezultate mai puțin bune cred că stă în putința lui de a fi acolo, om, dincolo de a fi psihoterapeut. Înseamnă să îți pese, să creezi o relație terapeutică în care omul să se simtă înțeles, conținut, sprijinit, văzut și acceptat. Și câteodată, când e nevoie, să lași în spate toate tehnicile, instrumentele și metodele învățate în multele școli de formare, cursuri și work-shop-uri, și să îmbrățișezi, să mângâi, să fii acolo atunci când omul din fața ta îți spune sufletul lui în palme.
Marea Dragoste/revistatango.ro: Lucrați în acele grupuri de schimbare… Ce ar trebui să știm atunci când ne dorim să accesăm schimbarea? Ne putem schimba cu adevărat? Dar pe cei de lângă noi îi putem schimba?
Dorina Stamate: Schimbarea vine doar dacă avem un motiv puternic. Ne vine greu să ne împotrivim rutinei, confortului, potecii bătute, modelelor moștenite. Este povestea aceea frumoasă cu o fetiță care o ajută pe mama ei în bucătărie să pregătească masă. O vede pe mama ei că ia o bucată de pulpă de porc din frigider taie din ea o bucată și o aruncă, pune bucată rămasă în tavă și apoi o pune în cuptor. Fetița, nedumerită, o întreabă pe mama de ce a tăiat și aruncat bucată de carne, iar mama îi răspunde “pentru că așa am văzut că făcea mama”. “Păi, hai să mergem să o întrebăm pe bunica”, și aici primesc același răspuns “pentru că așa am văzut la mama”. “Hai la străbunica să o întrebăm!”, spune din nou fetiță încercând să înțeleagă. Străbunica se uită senin la amândouă și le spune: “Atunci când eram tânără eram săraci, nu aveam așa multe lucruri, aveam o tăviță mică pentru friptură și nu încăpea toată bucata de carne în ea și atunci tăiam din ea o bucată pentru a încăpea… Și noi preluăm obișnuințe care la momentul respectiv aveau sens și le ducem mai departe fără să ne întrebăm la ce folosesc. Generație după generație. Și e greu să te pui cu astfel de programe și de programări fără un motiv puternic. Și găsim un astfel de motiv atunci când ajungem la fund. Când suntem în pericol de a ne pierde pe noi sau oameni dragi. Și atunci putem schimba tot. Nu putem să îi schimbăm pe cei de lângă noi. Putem schimba ceva la noi și câteodată prin această mică schimbare se poate întâmpla să se schimbe ceva și în celălalt.
Marea Dragoste/revistatango.ro: Care sunt cele mai frecvente probleme pe care le discutați cu micii dumneavoastră pacienți? Ce temă revine mereu în terapie atunci când e vorba despre copii?
Dorina Stamate: Mult vorbim despre școală, examene, prea mult timp în fața ecranului, prea puțin timp cu alți oameni mici sau mari. În funcție de vârsta copilului sunt probleme cu colegii, greutăți în îndeplinirea sarcinilor școlare, timiditate, lipsă de încredere în ei, nevoie de atenție, dificultăți în a respecta norme, reguli, limite. La adolescenți, când este extrem de important cum te văd ceilalți de-o vârstă și de-un interes cu tine, apare conflictul între părinți și adolescenți, apar primele relații de iubire și nu știu cum să le gestioneze, nu știu ce să facă în viață, la ce facultate să meargă, le e greu să își găsească motivația.
Marea Dragoste/revistatango.ro: Dar despre oamenii mari? Există un top al durerilor, un clasament al rănilor nevindecate?
Dorina Stamate: Adulții vin cu bagajele pline de acasă din copilărie, cu neîncredere în ei, anxietăți, sentimente de neputință, vinovăție și rușine în diverse contexte de viață. În relația de cuplu cele mai frecvente situații se referă la comunicarea ineficientă, stingerea pasiunii în cuplu, certuri frecvente, sentimentul că nu așa îmi închipuiam că va fi și îmi doresc altceva. Când cuplul are și copii, se schimbă dinamica și apar diferențe de stil parental, prea multe sarcini și responsabilități peste care vin și problemele cu jobul, cu deadline-uri, cu tensiuni între colegi șefi, cu sentimentul de lipsă de apreciere și nevoie de schimbare. Și astea sunt câteva. Sunt multe pentru că și noi suntem mulți și diverși. Și trăim vremuri care pun presiune pe noi, să fim mult, să fim peste tot, să bifăm tot ceea ce este de bifat. În plan profesional și în plan personal. Și acest lucru duce la suprasolicitare.
Rănile sunt în general legate de abuz emoțional și fizic, traume sau evenimente neînțelese din copilărie care lasă sentimente de vină, frică și rușine. O triadă împovărătoare.
Marea Dragoste/revistatango.ro: Îi întreb mereu pe interlocutorii mei ce putem face noi, ca părinți, pentru ca fiii și fiicele noastre să aibă o viață fericită…
Dorina Stamate: A fi părinte înseamnă a fi îndrumător de drum, înseamnă să le fim alături copiilor în drumul spre propria lor devenire. Este sarcina noastră să mergem înainte și să le dăm copiilor ceea ce au nevoie: ocrotire, susținere și iubire.
Copiii au nevoie să se simtă ascultați și înțeleși. Este important ca noi, părinții, să îi susținem și să le arătăm că ne pasă prin dorința de a afla cum îi merge copilului nostru. Cum a fost ziua lui la școală sau la grădiniță, ce interacțiuni a avut, dacă au existat momente care l-au bucurat sau care l-au întristat? Ar fi bine să existe în rutina zilnică un timp care aduce împreună părintele și copilul și îi conectază unul la celălalt. Acest lucru poate fi făcut undeva, seara, când putem să ne desprindem fiecare de îndatoririle zilnice și să îi comunicăm copilului că suntem acolo doar pentru el, doar să auzim și să simțim. Sunt suficiente și cinci minute în care să ne deschidem urechile și inima și să dăm șansa copilului să se poată detensiona și să poată împărtăși din experiențele de peste zi. În acel moment, copilul simte că este acceptat așa cum este, că este iubit și înțeles și, în acest fel, își construiește încrederea în el prin exprimarea emoțiilor și trăirilor. Ca părinți, cred că cel mai bun lucru pe care putem să îl facem pentru copiii noștri este să nu facem nimic pentru ei din ce ar putea face ei înșiși pentru ei. În acest fel le arătăm că pot, că avem încredere în ei. Pentru că eu cred că asta este cea mai importantă moștenire pe care le-o putem lăsa, încrederea în ei înșiși. Să nu le zugrăvim viitorul ca fiind cu floricele și baloane, într-un roz continuu, că nu știm cât de blândă va fi viața cu ei. Să le plantăm semințele acestei încrederi în ei și că orice s-ar întâmpla în viață vor face față, vor depăși, vor ajunge, vor împlini. Că viața este cu alb și cu negru, dar și cu multe nuanțe de gri, și că e important să te asculți pe tine, să fii atent la tine măcar în măsura în care ești atent la cei din jur.
Marea Dragoste/revistatango.ro: Dar pentru noi, ca adulți, există vreo tehnică în stare să ne aducă cu un pas mai aproape de fericire?
Dorina Stamate: De foarte multe ori ne dorim fericirea, dar nu trăim, o amânăm și în funcție de momentul și de contextul vieții noastre ne gândim: am examene de dat, nu pot să fiu fericit acum, o să fiu fericit după ce iau bacul, pe urmă stai să intru la facultate și intri la facultate și nici atunci nu ești fericit pentru că o să fii fericit după ce trece sesiunea și după ce dau licența și o să fiu fericit după ce termin masterul, și tot nu ești fericit, și o să fii fericit după ce te angajezi și te angajezi, dar nu ești fericit încă, pentru că trebuie să promovezi ca să câștigi suficienți bani cât să îți cumperi o casă și atunci vei fi fericit…. Și îți cumperi casă și nu ești încă fericit pentru că o să fii fericit atunci când o să te căsătorești și te căsătorești și vrei să faci un copil și faci un copil și o să fii fericită atunci, dar nu ești încă fericit pentru că o să fii fericit când copilul se duce la grădiniță, și pe urmă o să fii fericit când copilul merge la școală, și o să fii fericit când o să îl vezi absolvent, și o să fii fericit când îl vezi la casă lui realizat, cu familie și copii… Și uite așa trece fericirea pe lângă noi și o amânăm constant și nu suntem atenți la lucrurile mici care se întâmplă în jurul nostru pentru că ne așteptăm ca fericirea să fie ceva mare, să fie ceva spectaculos, dar fericirea e făcută din momente mici ca niște fire de nisip, de un zâmbet, de un răsărit, de o melodie pe care o auzim, de o adiere de vânt, de un “mulțumesc”, de un “bine că ești aici”, de o rază de soare. Ce putem face pentru a fi fericiți? Putem să fim atenți la aceste mici momente care ne aduc bucurie și putem să facem un fel de recapitulare a fericirii de peste zi. În fiecare seară, înainte de a merge la culcare, să ne gândim la ce ne-a bucurat sufletul, la ce a fost viu și frumos în viața noastră. Iar atunci când recapitulăm fericirea, să fim recunoscători. Pentru că nemulțumirea și pretențiile ridicate ne îndepărtează de starea de fericire. Iar recunoștința și aprecierea pentru ceea ce trăim ne permite să schimbăm perspectiva asupra situațiilor. Fericirea înseamnă să te bucuri de ce ai pentru că cea mai frumoasă definiție a fericirii pe care am auzit o eu până acum este că fericirea nu înseamnă să ai ceea ce îți dorești, ci să dorești ceea ce ai.
Marea Dragoste/revistatango.ro: Unde vă găsim, unde vă citim, cum învățăm mai mult de la dumneavoastră?
Dorina Stamate: Puteți urmări ce scriu pe Facebook-ul și Instagramul Clinicii de fericire. Clinica de fericire este un proiect pe care l-am demarat de curând cu încrederea că această clinică va aduce o schimbare reală în modul în care oamenii înțeleg să fie în acord și în echilibru cu ei înșiși. Clinica de fericire este o comunitate de oameni care înțeleg că e nevoie voie de puțin efort pentru a fi fericiți. Simbolul pe care l-am folosit pentru clinică este păpădia, pe de o parte pentru că păpădia seamănă cu sistemul neuronal și pe de altă parte pentru că păpădia, la fel ca fericirea, se formează din mici firicele firave care se unesc unele cu altele pentru a alcătui o formă perfectă, sfera, iar atunci când bate vântul sau cineva suflă în păpădie, fericirea nu dispare, ci se desprind bucăți mici de fericire care străbat spațiul spre alte pământuri, spre alte suflete aducând cu sine bucuria, pacea, împăcarea.
