Uneori cuvintele raman dincolo de usi, in cabinetul meu intrand doar ochii de lacrimi larg deschisi ai unei femei care nu ma vede. Nu are nevoie de diagnostic. E gravida care vine sa-si planga scurta clipa de glorie, pentru ca ea stie ca la iesirea din cabinet va fi mai trista cu un pacat: moartea copilului din pantec, pe care nu l-ar fi omorat niciodata daca ar fi avut alaturi un partener care sa o incurajeze si sa o protejeze.
Unii barbati, speriati de ideea de a fi tati, coplesiti de responsabilitatea unei familii in detrimentul unui trai fara griji si plin de placeri, reactioneaza convulsiv la aflarea vestii ca partenera lor este gravida, provocand o criza relationala prin cuvinte jignitoare care-i produc acesteia o profunda dezamagire si o mare durere pe fondul unor sentimente de vinovatie, rusine, neputinta si teama.
In aceste conditii, alegerea avortului este singura optiune si, in acelasi timp, expresia zbuciumului disperat din sufletul ei. Hotarat sub tensiune, acesta adauga zbateri in plus la pierderea suferita si chinuitoare incordari launtrice in jurul ideii de control asupra propriei vieti. Iata de ce, dupa efectuarea avortului, femeia va suporta consecinte care-i vor afecta profund tot restul vietii .
Retrairea evenimentului traumatic in flashbacks-uri o va urmari o lunga perioada de timp in contextul durabil al „anesteziei psihice“. Inerta prin blocarea emotionala din care nu poate iesi, femeia ramane ascunsa in trauma precum un cocon care-si gaseste sub coaja lui un loc de siguranta, de vindecare sau de transformare in care poate sa-si gaseasca acea „pace launtrica“. Tradusa in limbaj medical, starea de cocon poate fi analoga unei tulburari psihice frecvente, reale, cu un singur nume: sindromul post avort.
Acceptat sau contestat de scolile medicale, el cuprinde un pleio morfism simptomatic in care se intalnesc reactii emotionale foarte puternice, crize nervoase, tulburari de somn, scaderea capacitatii de concentrare, plans necontrolat, amorteala psihica, depresii, tristete, durere interioara, sentimente de vinovatie, tulburari grave ale aprecierii de sine, inhibitii sexuale, intreruperea comunicarii in cuplu care va dizolva treptat relatia cu partenerul, retrairea dureroasa a avortului, urmata de agresivitate la adresa tatalui copilului. Toate acestea conduc la aparitia unor conflicte psihologice profunde, foarte greu de inlaturat, cu efecte paralizante asupra personalitatii.
De la sentimentul de usurare incercat in urma avortului, teama nemaiavand putere asupra ei, femeia trece direct la negare, exprimata prin credinta ca avortul nu i-a afectat viata, suprimandu-si astfel sentimentele cu privire la evenimentul care a ranit-o.
Invaluindu-se intr-o lume proprie, ea devine un cocon din care realitatea pare distorsionata, si se mentine in aceasta stare pana cand sistemul personal se pregateste sa faca fata durerii. Procesul de iesire din stadiul de negare este la randul sau dureros si greu, vindecarea post-avort incepand numai din momentul in care femeia accepta realitatea: avortul pe care l-a facut i-a afectat viata.
Drumul catre vindecare cuprinde un lung sir de pasi care incepe cu iesirea din intuneric, similara cu iesirea fluturelui din cocon prin forte proprii, acceptand chinul, incercarea prin care viata il pune sa treaca pregatindu-i aripile pentru viitorul zbor.
Apoi, recunoasterea sentimentelor si pierderilor reale, anularea „tranzactiilor fara acoperire“, eliberarea de vina si de rusine precum si a „supapei de presiune“, rezistenta in fata depresiei, gasirea libertatii de iertare si impacarea cu sine care aduc, in final, imbratisarea vietii in cel mai deplin sens al ei.
