Ecaterina Andronescu: Anii studentiei sunt cei mai frumosi si cei mai importanti din viata unui om

de

O cunosteam pentru cariera sa politica de succes. O admiram deja pentru exceptionalul sau parcurs academic. Iar dincolo de intalnirea daruita acestui dialog am asezat-o pe Ecaterina Andronescu, rectorul Politehnicii Bucuresti, in sirul femeilor admirabile care izbutesc sa lupte, deopotriva, pentru valorile familiei, ale profesiei si ale inimii.

Politica a venit spre mine

Marea Dragoste / Tango: Cum ati ajuns sa construiti cariera pe care o aveti, pas cu pas?

Ecaterina Andronescu: Poate o sa radeti. Cand eram in invatamantul primar, voiam sa ma fac invatatoare, pentru ca o iubeam foarte mult pe invatatoarea mea si voiam sa fiu ca ea. Cand am mai crescut putin, in primele clase de liceu, deja ma hotarasem sa ma fac chimista. Nu stiam daca o sa aleg Politehnica sau o sa fac Universitatea. Sigur, optiunea era intre inginer si profesor. Am ales Politehnica pentru ca a venit cineva odata si mi-a povestit despre profesorii de la Politehnica… Si mi-a spus atat de multe lucruri extraordinare, incat mi-am spus ca, daca voi intra la Politehnica, va fi pentru mine o mare sansa sa pot sa-i cunosc pe acesti oameni despre care se vorbeste in termeni atat de laudativi. Si am intrat la Politehnica… si de atunci lucrez la Politehnica. Am ramas asistent si am parcurs apoi toate treptele carierei didactice, de la asistent la sef de lucrari, conferentiar, profesor universitar, prodecan, decanul facultatii, un numar de ani, apoi rector. intre timp, am mai fost si sef secretar de stat la Ministerul Educatiei, am raspuns de invatamantul superior in 1995-1996, iar dupa aceea, mandatul 2001-2003, am fost Ministrul Educatiei.

Marea Dragoste / Tango:  Cum v-ati hotarat sa intrati in politica?

Ecaterina Andronescu: Mai degraba as zice ca politica a venit spre mine, decat ca eu m-am dus spre politica. Eram decan in momentul in care domnul ministru Liviu Maior m-a invitat intr-o zi la Minister si a spus: „Doamna, vreau sa deveniti secretar de stat pe probleme de invatamant superior“. Fostul secretar de stat plecase in urma unei greve studentesti si nu eram deloc incantata de aceasta propunere, pentru ca imi era teama de zornaielile care vor fugi dupa mine dupa acest mandat. Dar mi-am dat seama ca domnul ministru Maior, cat fusese decan, ma ajutase foarte mult la Facultatea de Chimie Industriala, unde eram eu decan… Si era o datorie pentru mine sa intorc ceva din gesturile de bunavointa pe care la facuse fata de facultate…

Si m-am gandit atunci ca mandatul acesta de secretar de stat de un an de zile (era in noiembrie 1995) nu o sa fie asa mare problema. Si cand sa se termine mandatul, s-au apropiat alegerile si atunci m-a invitat presedintele partidului… Pana atunci n-am apartinut niciunui partid, era partidul de guvernamant atunci, PDSR-ul, si presedintele partidului m-a invitat sa fiu pe liste, pentru ca, probabil, avea oarece apreciere pentru activitatea mea de secretar de stat. N-am avut nicio abordare politica pe mandatul de secretar de stat, pentru ca aveam de rezolvat niste probleme foarte tehnice… Atunci va marturisesc ca m-a ajutat foarte mult faptul ca aceasta cariera didactica am parcurs-o treapta cu treapta, iar pozitiile de prodecan si apoi de decan deja reprezentau pentru mine experiente extrem de utile in cariera de secretar de stat.

Ca urmare, am stat, m-am gandit, era limpede pentru toata lumea ca PDSR-ul nu o sa mai castige alegerile, in ’96. Si atunci era, intr-un fel, o chestiune de onoare pentru mine. Adica puteam sa spun „nu“, mai ales ca urma sa nu mai castige alegerile, dar facusem parte din aceasta pozitie, nu de membru al guvernului, dar o pozitie importanta de demnitar, sub obladuirea PDSR-ului. Si atunci am spus: „Da, merg, accept“, cu gandul ca o sa ma puna in pozitia a 20-a pe lista si probabil ca nu o sa intru in Parlament… si asa se va inchide activitatea mea publica. Am fost surprinsa sa fiu intr-o pozitie eligibila, cred ca am fost in pozitia 5 sau 6 la Bucuresti, am intrat in Parlament, in Comisia de invatamant, ca asta era experienta mea, si in felul acesta am incercat sa slujesc tot timpul scoala, pentru ca aceasta a fost optiunea mea si pentru viata publica, sa incerc sa fac ceva mai multe lucruri pentru scoala, din aceasta pozitie, avand ceva mai multe parghii.

Cuvantul meu in Parlament era intotdeauna croit pe problema scolii, ma duceam si argumentam pornind de la experienta pe care o capatasem si de la faptul ca din pozitia de secretar de stat ajunsesem sa cunosc destul de bine sistemul de invatamant superior la nivel national, apoi cat am fost in Comisia de invatamant, pentru ca lucram la Legea Invatamantului, am avut numeroase discutii cu directorii din invatamantul preuniversitar, ca atunci cand ma duc sa argumentez un articol sau altul de lege, sa am in spate o expertiza care sa justifice si sa fie, sa spunem, sustinuta argumentatia mea de realitatea sistemului.

Marea Dragoste / Tango: Dar nu ati regretat ca ati facut pasul acesta? Au fost, bineinteles, si multi nemultumiti. Cum ati rezistat?

Ecaterina Andronescu: Ar fi absolut incorect din partea mea sa nu va spun ca am trecut de multe ori cu dificultate (pentru ca, de cele mai multe ori, mi se pareau nedrepte) de situatiile in care mi se reprosa un lucru sau altul, pentru ca intotdeauna am pornit in toate demersurile mele de la buna credinta fata de acest sistem si fata de lucrurile pe care le aveam de facut. Niciodata nu am incercat sa castig ceva personal dintr-un demers, ci pur si simplu sa-mi croiesc demersurile in asa fel, incat sa produc un salt inspre mai bine, in domeniul pentru care construiam acel demers. Si sigur ca nu mi-a fost usor. Si nici acum nu mi-ar fi usor daca as trece peste un asemenea moment, dar poate ca cel mai greu mi-a fost pentru ca lucrurile acestea sunt publice, familia le citeste, te cunoaste cum te cunoaste, vede cum esti facut in toate chipurile pamantului, uneori, sigur ca e greu… A fost mai greu pentru familie decat pentru mine, dar am pornit intotdeauna de la ideea ca buna credinta trebuie sa clarifice lucrurile acestea, si chiar daca nu intotdeauna ai abordarea cea mai extraordinara dintre toate, dorinta de a face lucrurile mai bine trebuie sa puna in lumina pana la urma faptele, asa cum sunt. Si asta m-a sustinut in toata aceasta perioada. Dar nu-i usor.

Marea Dragoste / Tango: Noi toti am invatat ca in tara noastra cei care fac politica au grija in primul rand de interesele lor si abia apoi de ale noastre. Si atunci, contextul este complet nefavorabil.

Ecaterina Andronescu: Niciodata nu am incercat sa fac ceva pentru mine. Daca m-am implicat in demersuri pentru sistem, nu am incercat sa obtin un avantaj personal din ceea ce am facut – si sigur ca pana la urma lumea te vede asa cum esti. Pana la urma, acumulezi sau nu, totul e public, si eu lucrurile astea le-am invatat din saptamana intai a activitatii mele didactice. Mi-a fost foarte limpede ca aceasta profesiune este una care este publica, nu puteam sa ma duc in fata studentilor mei si sa discut ceva care sa-mi imaginez ca ramane numai intre noi. Era o discutie publica. Lectia mea era una publica. Dupa ce se termina lectia, oricare dintre studenti putea sa vorbeasca despre lucrurile pe care le-am spus acolo. in mare parte, am avut tot timpul aceasta constructie personala. Ceea ce spun, sa ma asigur ca ma reprezinta intr-un fel si ca reprezinta un adevar. Poate aici m-a ajutat si faptul ca am reprezentat intotdeauna stiintele exacte. Eu sunt chimista. Ca urmare, pentru noi si inainte de ’89, si dupa ’89, zincul si acidul clorhidric reactioneaza la fel! Si n-am fost obligata una sa cred, una sa stiu si alta sa spun. Si atunci mi-a fost oarecum mai usor.

Marea Dragoste / Tango:  Cum a mers viata dumneavoastra personala in paralel cu toate lucrurile astea? Cum au evoluat lucrurile de cand ati ales meseria asta si pana in prezent?

Ecaterina Andronescu: Profesorul care era sef de catedra, in prima zi de serviciu (era membru al Academiei Romane, Serban Solacol se numea, Dumnezeu sa-l ierte), prima fraza pe care mi-a spus-o a fost: „Asa, domnule, bine ai venit!“, iar a doua a fost „Asa, domnule, dumneata trebuie sa te inscrii la doctorat“. Asa incat am plecat de la prima intalnire cu seful de catedra cu tema tezei de doctorat deja stabilita. Am avut sansa ca am nimerit intr-un colectiv in care profesorul venea dimineata la 7.30 si nu pleca niciodata inainte de 8.30 si 9 seara. Nici noi nu ne permiteam, cei tineri, sa venim dupa profesor sau sa plecam inaintea profesorului. Ca urmare, ne-am format aceeasi deprindere de a ne atasa de scoala. Pentru ca profesiunea asta, de chimist, este una prin excelenta experimentala. Ca urmare, fara sa faci tu cu mana ta foarte multa cercetare stiintifica in laborator, nu poti niciodata sa fii un profesor bun. Esti mult mai convingator in orele de seminar, de curs, atunci cand stii sa le spui lucruri pe care si tu le-ai facut in laborator, decat atunci cand povestesti despre ce au facut altii. Ca urmare, activitatea aceasta de lucru cu studentii, la teza de doctorat, sau conducand lucrarile de doctorat, de licenta, ale studentilor sau doctoranzilor, m-au ajutat foarte mult in a ma „coplesi“ meseria. Si sigur ca a fost probabil in suferinta familia mea. Mi-aduc aminte, acum cu bucurie, pentru ca intr-un fel m-a ajutat Dumnezeu, cum il controlam cu telefonul pe fiul meu cand venea de la scoala si cum l-am invatat in clasa I sa-si incalzeasca mancarea singur pe aragaz. Sau cum i-am pus supa in termos, sa stea calda pana vine sa o manance.

Am mizat foarte mult pe ideea de normalitate

Marea Dragoste / Tango: Cand v-ati casatorit si cand a aparut copilul?

Ecaterina Andronescu: M-am casatorit imediat ce am terminat facultatea… Si in anul urmator, a venit pe lume baiatul meu, si ca urmare lucrurile acestea s-au derulat in paralel. N-a iesit un copil care astazi mi-ar face rusine prin ceea ce face, de aceea ii multumesc si lui Dumnezeu ca m-a ajutat in sensul acesta. Tot timpul am pornit si de la ideea ca va fi bine daca acasa, in casa, n-a vazut niciodata lucruri care sa-l fi pus in situatia de a o lua alaturi cu drumul. Am mizat foarte mult pe ideea de normalitate.

Marea Dragoste / Tango:  In ce domeniu lucreaza fiul dumneavoastra?

Ecaterina Andronescu: El lucreaza la Oracle si chiar zilele trecute discutam cu seful acestei mari companii, il vorbea de bine, si asta m-a bucurat foarte mult.

Marea Dragoste / Tango: Deci credeti ca se poate sa fii si un dascal exceptional si sa ai o cariera grozava ca a dumneavoastra, dar sa mearga totul bine si in familie?

Ecaterina Andronescu: Nu stiu daca este atat de grozava cariera mea. Ziua mea de munca niciodata nu a fost mai mica de 14 ore, uneori chiar de 17 ore. insa aici am ajuns, si nu o spun ca pe o chestiune iesita din comun, mi-a dat Dumnezeu mai multa energie, si atunci am inteles sa folosesc astfel aceasta energie.

Marea Dragoste / Tango:  Dar restul lucrurilor care sunt importante sau mai putin importante din viata unei femei? Cosmetica, alegerea hainelor… Ce faceti pentru ingrijire, pentru silueta?

Ecaterina Andronescu: In general, m-am descurcat singura. Seara, cand ajung acasa, indiferent cat de tarziu ar fi, in general nu neglijez lucrurile astea, pentru ca mi se pare ca este o chestiune de bun simt in meseria mea, ca dascal. Intotdeauna m-am gandit ca in fata studentilor nu poti sa fii oricum si ca trebuie sa am grija de modul in care ma imbrac, ingrijit, fara extravagante. Vrei sau nu vrei, ca dascal esti model, pentru ca, la randul lor, dascalii mei au fost modele pentru mine. Si am avut aceasta „obsesie“, ca un dascal nu-si poate permite orice. El trebuie sa porneasca intotdeauna de la ideea ca este un model pentru elevii lui, pentru studentii lui. Si ca tu, ca dascal, trebuie sa adopti o anumita conduita, atasat stiintei tale de carte, care iti da autoritatea. Nu distanta pe care o stabilesti fata de studentii din clasa sau laborator conteaza, ci aceste lucruri. Daca stii meserie, ei te judeca foarte aspru, si atunci evident ca primesti o recunoastere, iar recunoasterea aceasta vine si cu autoritatea profesionala pe care o ai din partea lor si, cu certitudine, si cu faptul ca tu nu-ti permiti decat o anumita conduita ca dascal. Atunci ei te respecta mai mult pentru lucrul acesta si sansa de a stabili cu ei o relatie normala, nu neaparat o relatie distantata, este una foarte mare. Eu am avut acest noroc.


Marea Dragoste / Tango: Cand ati simtit ca sunteti fericita si de unde venea starea asta?

Ecaterina Andronescu: Cu siguranta ati citit „Arta conversatiei“ si stiti ca acolo se spune intr-o fraza: „Fericirea, cata este, este in noi. Nu ne-o da nimeni. Cineva ne-o poate lua“.

Ca urmare, este o stare personala, pe care ti-o construiesti singur, cu elemente de constructie pozitiva, care te ajuta sa ai aceasta stare de bine. Ti-a reusit un lucru astazi, este un moment de fericire, nu ti-a reusit un lucru astazi, nu cred ca trebuie sa instaurezi starea de nefericire, pentru ca trebuie sa renunti la el ca sa vezi ce poti face maine. Cam asta ar fi, pe scurt si intr-o maniera extrem de simplista, o filozofie de viata.

Marea Dragoste / Tango: Cu dragostea in ce relatie sunteti? E insemnata iubirea in viata unei femei? Iubirea unui barbat, care te face sa te simti mai femeie.

Ecaterina Andronescu: Eu cred ca da, pentru ca toate lucrurile astea iti dau un echilibru. Eu am mai avut o sansa, la scoala am predat o disciplina care se ocupa de starile de echilibru. Echilibre ale materiei. Si am invatat extrem de multe de la lumea materiala si de la tendinta ei de a fi mereu in echilibru. Si cred ca, pentru oameni, dragostea este acest element care te ajuta foarte mult sa fii in echilibru cu tine si sa-ti construiesti si cariera profesionala, sa ai grija si de familie. in felul acesta sa mergi prin viata plutind, nu inecandu-te.

Marea Dragoste / Tango:  Foarte multe femei se plang spunand: Mi-am sacrificat viata mea personala de dragul carierei…

Ecaterina Andronescu: Nu vreau sa spun ca nu sunt sacrificii, sunt sacrificii extraordinare pe care le fac. Daca v-as spune ca de 17 ani nu am fost in concediu, poate nu o sa ma credeti. Dar am avut aceasta intelegere de acasa si nu am avut de ales. Pentru ca intrand in viata publica si, in acelasi timp, incercand sa-mi pastrez cariera profesionala, in fiecare vara aveam ceva de facut. Pentru ca mi-am propus sa-mi transform cursul in format electronic ca sa vin in sprijinul studentilor moderni, pentru care computerul este un element pe care-l folosesc zilnic, si sa tin pasul cu generatia noua, era singura solutie. Nu puteam sa fac asta in timpul unui an universitar. Sau de cand sunt rector (dar si cand am fost decan) verile mi le ocupam cu probleme care tin de scoala.

Marea Dragoste / Tango: Sotul este din acelasi domeniu? Cum v-ati cunoscut?

Ecaterina Andronescu: Sotul este inginer constructor si face chiar aceasta meserie. Ne-am cunoscut intamplator, una dintre verisoarele lui era colega cu mine.

Marea Dragoste / Tango: Si cum faceti sa reziste lucrurile in cuplu?

Ecaterina Andronescu: Cu extrem de multa intelegere. Nici eu nu sunt un om conflictual, poate se vede lucrul acesta si din viata publica, si atunci cand apare o stare conflictuala, nu incerc sa o dezvolt eu, niciodata. Pe de alta parte, cred ca a inteles ca profesia este foarte importanta pentru mine, si atunci am avut libertate nelimitata sa ma dezvolt in cariera profesionala.

„Avem timp pentru toate“

Marea Dragoste / Tango: Care este elementul care leaga doi oameni pe termen lung si ce se intampla in cazul celor care se despart cu multa usurinta? Unele povesti de dragoste sunt durabile si altele nu.

Ecaterina Andronescu: Atunci cand se formeaza un cuplu, oamenii provin din familii diferite, cu educatii diferite. Uneori modul in care fiecare a fost educat, intelegerea si toleranta fata de celalalt pot sa difere foarte mult. Si atunci se nasc stari conflictuale, care destul de repede duc spre divorturi, separari. Pe de-o parte. Pe de alta parte, in aceasta lume moderna, familia a inceput sa nu mai fie asa de importanta si nu stiu daca lucrul acesta este potrivit sau, dimpotriva, lucrul acesta este o paguba la nivel national, la nivelul societatii. Cred ca daca ar avea mai multa rabdare, pentru ca eu nu cred ca in general cuplurile nu se formeaza fara sa porneasca din start cu o anumita afectiune, cu dragostea unuia fata de celalalt… Dar pe parcurs fiecare poate sa contribuie la conservarea sau distrugerea acestor sentimente, pe care le gasesc extrem de sensibile la comportamentul fiecaruia dintre partenerii de cuplu. Mai conteaza si inteligenta, intelepciunea…

Marea Dragoste / Tango: Cand fiul dumneavoastra si-a ales partenera…

Ecaterina Andronescu: Nu m-am amestecat. Am considerat ca este problema lui, alegerea este in directa lui responsabilitate si ca este problema lui cum isi rezolva aceasta alegere.

Marea Dragoste / Tango: Ce v-ati dorit pentru fiul dumneavoastra sau ce va doriti in general? Pentru ca stiu ca pentru copii ne dorim ce-i  mai bun.

Ecaterina Andronescu: Poate o sa radeti de mine, dar, pe cand el avea circa 15 ani, eu am inceput sa ma educ pe mine ca mama, sa ma educ in sensul in care pe copil nu-l cresti pentru tine, il cresti pentru el. Ca urmare, pe masura ce el creste, tu trebuie sa accepti micsorarea dependentei lui de tine. El sa devina un om pe propriile picioare si sa-si creeze propria lui lume, pentru ca mai devreme sau mai tarziu, tu, ca parinte, nu-l mai poti sustine, chiar din punctul de vedere al modului in care curge viata. La un moment dat, viata ta se termina inainte de viata lui. Si atunci, el nu trebuie sa fie descoperit de acea protectie pe care tu ai asigurat-o exagerand lucrurile.

Marea Dragoste / Tango: Nu e foarte greu, ca parinte, atunci cand incepi sa simti ca fiul, fiica se indeparteaza, nu-i un moment dificil?

Ecaterina Andronescu: Ba da, este un moment dificil. Prima data cand am avut acest sentiment, fiul meu avea aproape 15 ani, mergeam intr-o familie, la o sindrofie, si mi-a spus: stii ce, eu nu vreau sa merg cu voi astazi, pentru ca vreau sa merg cu colegii mei de liceu nu stiu unde. Era ziua unuia dintre colegi. Atunci mi s-a parut ca era greu de acceptat pentru mine, cum, el ii prefera pe colegii lui si nu pe noi, care suntem parintii lui? Si acela a fost momentul in care am inceput sa-mi fac autoeducatia de care vorbeam si sa inteleg altfel lucrurile.

Marea Dragoste / Tango: Credeti ca anii studentiei sunt, asa cum se spune, cea mai frumoasa perioada din viata unui om? Privind catre studentii dumneavoastra si analizand propria dumneavoastra experienta.

Ecaterina Andronescu: Cred ca da. Cred ca sunt nu numai cei mai frumosi, dar si cei mai importanti din punct de vedere al achizitiilor personale. in anii studentiei ai trecut peste limita celor 18 ani, limita majoratului, incepi sa devii din ce in ce mai consistent, sa stii ce ai de facut cu viata ta, in viata ta, in cariera profesionala, este o perioada care este destinata aproape in exclusivitate acestor achizitii in cultura profesionala si in cultura  generala, si cred ca cine nu valorizeaza cum se cuvine aceasta perioada ramane cu lacune toata viata.     Cred ca aceasta perioada nu se mai poate recupera, si lucrul acesta il spun si studentilor mei: sa nu va plangeti ca nu aveti timp. Si atunci il invoc pe Paler, care spune, intr-un eseu, atat de frumos: „Avem timp pentru toate“. Si eu  cred ca-n studentie avem timp de toate. Sa te duci la scoala, sa-ti croiesti o meserie si sa te construiesti solid in aceasta meserie, sa-ti realizezi un nivel de cultura, care sa nu te puna intr-o dificultate umilitoare ulterior absolvirii, si, sigur, sa intelegi ce este viata si sa-ti construiesti propriul drum in viata. Sa-ti organizezi o familie… Cam aceea este perioada cea mai importanta. Pe de alta parte, in aceasta perioada responsabilitatea ta nu este la cote maximale, nu esti responsabil de meseria pe care o exerciti, de familie, nu ai copii, ea da aceasta frumusete generata de libertate, de-o dezvoltare fantastica pe care o ai in perioada studentiei. Este o perioada care pune amprenta pe fiecare din noi. Sunt absolut convinsa de acest lucru.

Marea Dragoste / Tango: Ati spus ca e important sa intelegi ce este viata. Ce credeti ca e cel mai important sa intelegi despre viata?

Ecaterina Andronescu: Poate radeti de mine, dar le spun si acum studentilor mei, de la prima ora de curs sau de cate ori am timp sa stau de vorba cu ei, le spun ca ceea ce stim in momentul in care devenim constienti de lumea ce ne inconjoara este ca viata noastra este limitata si ca depinde de fiecare dintre noi cu ce umplem acest spatiu limitat. Si le mai spun un lucru: cred ca Dumnezeu ne trimite pe pamant cu anumita misiune. Daca intelegem aceste lucruri, intelegem cu ce ar trebui sa ne umplem viata.

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *