Elisabeta, regina care voia să aline toate durerile

de

„A fost odată o regină bună care voia să aline toate durerile ce le vedea pe pământ”. Familiile regale o știau de Elisabeta de Wied, soția lui Carol I al României. Pentru lumea literară era Carmen Sylva. „Mama răniților” de altădată. Regina-scriitoare pentru posteritate. 

„Ea niciodată n-a trecut drept o mare frumusețe”, își amintește Regina Maria, „dar avea un farmec învăluitor” și „un parfum de pădure”, invenție proprie din plante și flori care creșteau în apropierea reședinței sale de vară.

„Și acum mă înduioșez când mă gândesc la copilăria mea”

În iarna lui 1843 se naște primul copil al familiei de Wied, o fetiță cu ochi albaștri și plină de energie. Părinții ei o numesc Elisabeta-Paulina-Otilia-Luiza, după nașele sale. Este atât de neastâmpărată că i se mai spune și „Vâltoarea”, dar orice abatere de la regulile Casei Regale se pedepsește cu lovituri de cravașă. Micuța Elisabeta crește într-un mediu în care tandrețea nu-și are locul. Ziua începe de la ora șase, se citește cu glas tare din Biblie, se mănâncă simplu, se studiază mult și se doarme pe saltele tari.

Elisabeta deprinde cu ușurință limbile străine. Învață latina și greaca veche, italiana, franceza și engleza. Ia lecții de pian cu două nume mari, Arthur Rubinstein și Clara Schumann. Mama sa favorizează științele, iar tatăl său, filosofia, artele și literatura clasică. Până la vârsta de 26 de ani, tânăra principesă își desăvârșește studiile la universități prestigioase din Europa. Dar încă nemăritată, este „o fată bătrână”, „un caz dificil”.

Întâlnirea cea mare. „Iubirea e răsplătită cu iubire”

Mama sa planifică atunci o întâlnire cu Prințul României, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, „un om cu înfățișare potrivit de înaltă, cu părul și sprâncenele negre, cu ochii albaștri, nas vulturesc, mustățile moi și barba mijindă”. Elisabeta îl știe de la Berlin, acolo l-a întâlnit întâia oară și simte că o interesează acest prinț „a cărui hotărâre de a se jertfi pentru un popor tânăr” i se pare „cavalerească și nobilă”.

Revederea are loc înaintea concertului Clarei Schumann. Principesa poartă o rochie de mătase albă cu flori mici. Este emoționată și nerăbdătoare. „L-am asaltat cu întrebări fără ca măcar să arunc o privire peste trăsăturile sale fine și regulate”, își amintește ea. Carol îi povestește despre misiunea sa și despre țara pe care o are în grijă. „O jumătate de oră mai târziu, principele a urcat în budoarul nostru. Mi-a sărutat mâna, iar eu mi-am lipit buzele tremurânde de fruntea lui aplecată. El și-a dat seama atunci că este acceptat ca logodnic”, scrie viitoarea regină. „Nicio vorbă de  iubire, niciun compliment nu s-a făcut în aceste ore, a căror semnificaţie avea să fie definitorie pentru întreaga mea existenţă”, adaugă ea.

Totuși, odată cu albumul de fotografii din România pe care i-l dăruiește, Carol îi scrie „Iubirea e răsplătită cu iubire. Înfăţişează-te poporului tău cu aceeaşi iubire, cu aceeaşi încredere cu care mi te-ai înfăţişat mie şi atunci nu va mai fi o singură inimă ce va bate din credinţă pentru tine, ci milioane de inimi care se vor contopi cu a ta, iar eu mă voi socoti fericit, căci nu-mi aparţii doar mie. Un popor întreg are dreptul asupra ta, un popor întreg te contemplă cu încredere și speranţă şi-ţi va răsplăti iubirea cu iubire.”

Căsătoria noastră nu a fost una din dragoste

Ulterior, în memoriile sale, Regina notează, „căsătoria noastră nu a fost una din dragoste, ci bazată pe un devotament reciproc, pe îndatorire și pe o dorință fierbinte de a face întotdeauna tot ce ne stă în putință unul pentru celălalt, dar și pentru poporul peste care domnea soțul meu”.

După căsătorie, Elisabeta i se alătură lui Carol în România. Câteva luni mai târziu, ea rămâne însărcinată și naște o fetiță, Maria. La numai patru ani, „Itty”, marea bucurie a cuplului regal, se stinge de scarlatină în brațele mamei sale. Tragedia răcește definitiv relația dintre Elisabeta și Carol. „Am învăţat să mergem unul lângă celălalt fără o vorbă, cu acea rană mereu deschisă şi dureroasă de care nu îndrăzneşti să te atingi de teamă să nu ţîşnească sângele”, scrie ea. Ani la rând regina pierde sarcinile, ceea ce o face depresivă. La nefericirea personală se adaugă apăsarea de a nu putea oferi țării un succesor la tron. În consecință, se adâncește în scris.

„Carmen este viersul, Sylva e pădurea/ (…) viersul și pădurea sunt al meu repaos”

Regina Elisabeta devine o scriitoare prolifică. Cu pseudonimul literar Carmen Sylva („Cântecul pădurii”), publică între trei și patru volume de poezie și proză pe an, adunând peste cincizeci de volume de-a lungul vieții sale. Este recunoscută internațional, mai ales pentru „Legendele Peleșului” și „Cugetările unei regine”.

George Enescu: Pentru mine a fost o prezență supraomenească 

Dintotdeauna o iubitoare de artă și litere, Elisabeta promovează, susține material și financiar talentele epocii. Totuși, preferințele sale exprimă o dragoste aparte pentru autenticul românesc.

Odată ce îl descoperă pe George Enescu, îl trimite la studiu în străinătate și îi asigură toate cele necesare. Compozitorul român devine „copilul de suflet” al reginei. „A fost o sfântă binefăcătoare. Disprețuia pompa (…). Pentru mine a fost o prezență supraomenească, o ființă cu nimb, revărsând numai lumină și bunătate”, mărturisește el.

Un alt artist apreciat și susținut de Elisabeta este Nicolae Grigorescu. „Tablourile sale”, spune ea, „reflectă strălucirea soarelui nostru și melancolia câmpiilor noastre întinse și a munților maiestuoși”.

Elisabeta traduce primele poezii ale lui Mihai Eminescu și îl face cunoscut în Germania, la fel și pe Vasile Alecsandri, pe care îl consideră cel mai important culegător de legende și poezii populare românești.

Când nu stăpânești limba unui popor, e mai bine să te abții de la orice judecată asupra lui, căci nu-i cunoști gândurile

Regina face cunoscută România la nivel internațional nu doar prin artiștii de care are grijă ori prin poveștile personale despre țara adoptivă.

În parte din datorie, în parte din dragoste pentru specificul românesc, ea este un ambasador dedicat trup și suflet misiunii sale, de la devotamentul cu care se afișează în portul popular și pe care îl introduce în moda de la Curtea Regală, la tenacitatea arătată în dezvoltarea meșteșugurilor tradiționale.

Valorifică în special olăritul, țesutul covoarelor, broderia, inițiază ateliere de artizanat în acest scop și mai mulți ani la rând organizează participarea României la expoziții universale. De asemenea, ea face accesibile frumusețile locale și călătorilor străini, care pot poposi cu trenul la Sinaia, unde sunt găzduiți la castel.

Cu toate că sunt mioapă, mi-a dat Dumnezeu ochi în inimă ca să văd imediat când un om are nevoie de ajutor grabnic

În 1877 începe războiul care va aduce României independența față de Imperiul Otoman. Regina Elisabeta eficientizează serviciul de ambulanță și convinge doamnele din înalta societate să i se alăture în misiunea sa socială, mobilizează societatea civilă românească să acorde asistență răniților de pe front și celor internați în spitale.

În următorii ani fondează mai multe societăți filantropice prin care tratează gratuit mii de pacienți de an, distribuie medicamente gratuite și se îngrijește de familiile nevoiașe.

De asemenea, oferă asistență medicală și socială gratuită celor nevăzători la centrul pe care îl înființează. Azilul pentru orbi „Regina Elisabeta” funcționează și astăzi.

Se spune că femeile se sacrifică pentru un om, iar bărbații pentru o cauză. Eu însă cred că femeile și bărbații fac în egală măsură ba una, ba alta, precum și ambele lucruri.

Regina Elisabeta respinge feminismul radical, dar este preocupată de situația femeii în societate. De asemenea, este cunoscută printre feministele din afara țării.

Ea încurajează emanciparea femeii prin educație, menținând totuși rolul tradițional. „Problema feminismului şi soluţia ei exagerată are poate ceva bun: astfel tinerele femei pășesc cu mai multă independență în căsnicie și nu mai par bărbaților atât de copilăroase, ci le pot deveni de la început partenere”, notează regina (sursa).

Nu ni se iartă talentele, succesele, prietenii, căsătoria sau averea; poate doar moartea, și nici atât…

La două luni după moartea regelui Carol, Elisabeta se stinge din viață din cauza unei pneumonii.

În afara unor sume de bani pentru membrii săraci ai curții regale și câteva bijuterii lăsate unor nepoate, regina își împarte averea societăților de binefacere și burselor de perfecționare pentru artiștii români.

Toate scrierile despre Elisabeta sau Carmen Sylva, prima regină a României, sunt testimoniale ale blândeții și generozității sale, ale unei firi visătoare, dar hotărâte. Fie vorba și numai de îndeplinirea atribuțiilor de suverană, ea se deosebește de alte doamne ale acelor vremuri prin „inima și pasiunea” care-i însoțesc îndatoririle, după cum și-o amintește și Ion Gh.Duca (sursa).

Informații preluate și prelucrate din Carmen Sylva, regina poetă. Literatura în serviciul coroanei (Zimmermann Silvia Irinași Carmen Sylva. Uimitoarea regina Elisabeta a Romaniei (Gabriel Badea-Păun)

 

Categorii:
Personalitati

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *