Vremurile, vedem mereu, se schimba parca mai repede ca oricand. Oamenii se schimba. Fetele s-au schimbat, baietii s-au schimbat si, pentru ca ei cresc, si femeile si barbatii s-au schimbat. Casatoria a fost un eveniment major in viata femeilor si barbatilor. Si astazi inca este. Magia nuntii, fantasmele traite, nebunia legata de rochia de mireasa inca framanta si tulbura mintea femeii. Vorbele unui ziarist american dupa care „logistica unei nunti este mai complicata decat invazia in Irak” spun mult si nu numai la ei, ci si la noi. Nunta este un spectacol.
Dar, femeile nu se mai casatoresc atat de tinere ca altadata, nici barbatii si nici nu stau tintuiti pe vecie. Mitul virginitatii s-a erodat, cariera devine prioritara pentru multe femei – vor banii lor -, maternitatea este amanata sau inlocuita cu adoptia.
Si totusi si astazi multe femei vor sa-si puna pirostriile pe cap si sa vada cum va fi. Poate iese bine, poate nu iese bine, poate o mai faci odata sau poate te linistesti. Ai bifat o traire cu istorie, dorita si adesea visata.
Fata batrana de alta data nu mai sufera la fel de mult – adesea parintii raman cu buzele umflate, se consoleaza – si rareori ea mai este fata.
Lumea s-a schimbat, contraceptia moderna se intinde in lumea femeilor, iar pilula, iata, a implinit cincizeci de ani. Bernard Show a zis ca prezervativul este una dintre marile inventii ale secolului XIX, iar daca ar fi trait pana in 1960, ar fi spus acelasi lucru si despre pilula, ca inventie a secolului XX.
Este mai usor astazi sa fii „fata batrana”, pentru ca nimeni nu mai foloseste expresia aceasta, ci „nemaritata” sau „necasatorita”, evident daca nici o casatorie nu exista „la activul” unei femei.
Femeile au astazi multiple oportunitati: pot sta impreuna cu un barbat nefiind casatorita. Spunem cuplu legitim constituit sau cuplu nelegitim constituit.
Presiunea sociala, mai ales a familiei, de a fi casatorita era puternica si inca este. Se foloseste termenul „celibatar”, dar nu „celibatara”. „Fata batrana” era echivalentul lui „burlac” sau „holtei”. Cine le mai foloseste astazi?
Fetele care insotesc mireasa, care se imbulzesc sa prinda buchetul aruncat de mireasa, este semn ca-i vine randul si ei sa arunce in curand buchetul ei.
Doua aspecte par sa fie legate intre ele: emotia, dorinta, fantasma casatoriei si trecerea la un alt statut, alta identitate, o noua eticheta: sotie sau nevasta. Emanciparea femeii a dus la o sexualitate permisa chiar fara acte. Exista toleranta, exista contraceptie. Dar, eticheta este si ea necesara pentru ca o „fata ne-fata batrana” este o amenintare pentru alte fete sau femei, fie ele casatorite sau nu si un of al parintilor.
Totusi, astazi ele nu mai sunt stigmatizate si nici nu mai este valabil vechiul stereotip: uratica, saraca rau, cu ochelari, eventual, domnisoara batrana, imbracata puritan, fara pe „vino-ncoace”.
Dorinta fetelor de a nu ramane fete batrane a facut sa apara farmece, vraji, descantece, ritualuri de rugaciune, peste tot in lume.
In Franta, in Evul Mediu, fetele erau sub protectia Sfintei Catherine, iar baietii, Sfantului Nicolas. Deveneai pana mult mai tarziu de douazeci si cinci ani in afara protectie, erai deja dincolo de limita de varsta. La acea varsta erai „Catherinette”, dorindu-ti fierbinte sa te mariti.
A ramas obiceiul ca de ziua Sfintei Catherine, la 25 noiembrie – ea este si patroana modistelor – sa se adune femeile tinere, in arondismentul 2 din Paris, cu palarii facute de ele, cat mai ciudate, mai originale. Acolo exista o statuie a acestei sfinte. Pe o scara de pompieri, o Catherinette se urca si o gateste pe sfanta, punandu-i o coroana sau o palarie pe cap. Toate poarta palarii, iar sarbatoarea se incheie cu premii date de primar, dupa ce un juriu de profesionisti ai modei aleg cele mai originale si frumoase palarii. Totul este spectacol stradal in care mitul fetei dorindu-si un sot este inca viu, dar doar ca traditie. Unii au propus ca cifra de douazeci si cinci de ani sa se schimbe in treizeci de ani. Asa cum am spus, vremurile se schimba.
„Fetele batrane”- sa le zicem singure – vor exista, pentru ca o femeie isi doreste un barbat. Poate ca nu vor mai fi verighete – deja putini o mai poarta -, nici certificate de casatorie, dar a fi singura nu este o fericire. Unii spun ca femeile fiind prea exigente, prea hedoniste, prea individualiste, prea atrase de cariera si libertate …uita de timp.
In vremurile de care vorbeam se canta fetitelor un cantec:
„Dodo Dinette
Sfanta Catherinette,
Adoarme-mi acest copil
Pana are douazeci de ani,
Cand ea va fi de douazeci
Va suna pendula
Si-o vom putea marita!”
Dar si varianta romaneasca:
„Fie orb si fie schiop
Si parul sa-i iasa prin clop
Numai sa ma vad mireasa!”
Pare-se ca o casatorie este o casatorie, poate fi sau nu poate fi, dar iubirea o dorim cu totii si toatele.
Si lumea este amestecata. Am intalnit copii nu mici, marisori, traind intr-o familie, cu tata, mama, avand o relatie stabila si lunga, care-si doreau ca parintii lor sa fie casatoriti. Fata de alti copii se simteau exclusi. Este drept, nu la noi. Dar cine stie? Si la noi sunt parinti cu copii fara a fi avut pirostrii pe cap. Nu stiu insa, daca, crescand, copiii vor ajunge sa-si doreasca acelasi lucru…
