Fatma Yilmaz – Despre Libertate

Acest text a fost publicat pe pagina de Facebook a tinerei intelectuale de religie musulmana, Fatma Yilmaz.

Azi noapte am visat Libertatea! Nu arata atat de erudita precum piatra de temelie a liberalismului modern “Despre libertate” – a prietenului meu de suflet si de ganduri John Stuart Mill, ci intruchipa femei alergand pe dealuri verzi-ruginii, unele cu valuri multicolore, altele cu pletele in vant, strangandu-si la piept pruncii, cartile, parintii, omul drag…
M-am hotarat cu greu sa scriu despre intimitatea unor ganduri si intamplari, dar o fac cu convingerea ca va ajuta in vreun fel. Exista intrebari si un dialog surd aproape, atunci cand europenii isi pun problema daca refugiatii sau imigrantii ar trebui primiti. Nu sunt in masura sa spun cu lejeritate Da, fluturand sloganuri la moda precum “Dreptul la viata”, convinsa fiind de oboseala, iritatia si incapacitatea de intelegere a unui continent care a cam vazut, primit si dat de toate. Si nici nu pot sa ignor un fenomen atat de criminal precum terorismul sau islamismul. Observ insa o raportare simplista, analize reductioniste, valuri inflacarate de xenofobie sau rasism. Enunturi precum – ” ar trebui sa-i acceptam doar pe sirieni sau iraqieni si nu pe cei afgani sau pakistanezi” – sunt cele care framanta titlurile jurnalelor. Enunturi precum “cu banii dati calauzelor ar fi trait decent in tara lor” – imi provoaca tristete.
Spatiul MENA este un teritoriu dezolant al tristetii si al dorintei de a exista, a gandi liber! Si asta de secole! Nu am sa vorbesc despre conflictele militare si dictaturile care au suprimat ani la rand valoarea libertatii de gandire, constiinta sau religie. E cunoscuta si arhicunoscuta situatia. Inserez aici cateva ganduri despre unele aspecte importante in opinia mea.
Mult asteptata “democratie” sau hibridul democratic in statele arabe e o iluzie a unei lumi care a gustat cu mult timp in urma din parfumul libertatii depline. Schimbul pasnic de putere in lumea araba este imposibil din cauza faptului ca elita, dar mai ales “elita” religioasa (a se citi radicalii) nu este pregatita nici psihologic, nici cultural, nici politic sa imparta puterea cu altii. Idealul de guvernare spre care a tins societatea araba este paternalismul politic (multi dintre arabi continua sa vada in conducator imaginea tatalui). Iar diferentele dintre situatia prezentata si ceea ce cunoaste Europa in materie de stiinta guvernarii nu mai trebuie evidentiate. Daca principiul dominant a fost autoritatea despotica in care supusii au avut de ales – al-qubul sau as-sayf (acceptarea noului conducator sau sabia) , intre aceste doua variante nu prea ramane loc pentru exprimarea unei opinii. Daca Occidentul tuseste in disputa dintre ideologii, MENA se ingroapa in disputa dintre tribalisme si sectarianisme.
Stateam si ma gandeam doar la un simplu amanunt de incompatibilitate. In traditia islamica, ceea ce denumim prin termenul “popor” acopera o realitate diferita de acceptiunea europeana a termenului. In traditia arabo-islamica, termenul de “popor”, in sensul de ansamblu al tuturor cetatenilor cu drept de vot, nu-si are echivalent. Notiunea definitorie pentru ideea de mase – umma = comunitate- are o puternica conotatie religioasa. Adica membrii umma sunt integrati unui sistem comunitar atotcuprinzator , care inglobeaza toate aspectele vietii sociale si in care individul conteaza foarte putin sau deloc, opinia individuala dizolvandu-se in ansamblu. Si totusi, in acest tablou de gandire, oamenii, dar mai les femeile au iesit in strada, iar in piata Tahrir, la Damasc sau la Tunis s-a strigat LIBERTATE! Si nu-mi iese din cap ca strazile si pietele erau inundate de femei. Ca ele activau pe retelele sociale si incurajau barbatii sa iasa in strada. Ca au fost violate si stigmatizate pentru tot restul vietii, ca au fost ucise cu dorul de libertate in piept. Ceva s-a schimbat acolo, in mijlocul suferintei, si ne trebuie “ALTCEVA”.
Aceasta idee ridica o problema mai generala, (cunoscuta in mediul celor care studiaza zona) de nivel epistemologic asupra resurselor conceptuale de care are nevoie cercetarea in domeniul gandirii politice arabe. Ma intristeaza faptul ca “analistii” scot in evidenta prezenta refugiatilor barbati, musculosi sau bine imbracati. Si ca ele, femeile si copiii drumurilor fara sfarsit sunt prea putini si insignifianti.
Femeile pe care le vedeti in sirurile refugiatilor sunt femei care stiu ce inseamna sa nu poti gandi liber. Sa ti se aranjeze casatoria. Sa nu poti zambi pentru ca poti fi catalogata ca o femeie usoara. Sa traiesti sub un regim cu o pseudo-libertate – poti merge pana la magazinul din colt sau poti lucra sub atenta observatie a barbatului. Sunt femei care poate si-ar fi dorit sa scrie poezii sau romane de dragoste. Sau cum arata libertatea, dorul, feminitatea, credinta sau bucuria pentru ele. Sunt femei care se viseaza pe bancile scolilor si intuiesc ca educatia este liberatea lor. Sunt femei si barbati care si-ar dori sa se priveasca in oglinda liber, sa le fie mangaite pletele de soare sa mearga cu fruntea sus fara sa fie acuzati ca privirea era una “doritoare”… Sau sunt barbati care si-ar dori sa se exprime liber, sa traiasca liber – sa poata sa-si faca rugaciunea fara sa fie contabilizati, sa poata sa aiba o relatie comerciala cu un american, israelian sau european fara sa fie catalogat ca tradator sau sionist (apropo, ultimul termen nu este cunoscut decat ca termen peiorativ in lumea araba).
Sunt un om care a ingenunchiat de multe ori pentru a-si obtine libertatea. De aceea, poate, uneori, o visez. Am strans-o la piept pentru totdeauna, amintindu-mi cuvintele unui profesor drag, destul de conservator: “fara dragoste vei trai in agonie, dar fara libertate, te vad murind”.
Stiu ce inseamna sa ai pumnul in gura si la propriu si la figurat cand actiunile tale de viata nu mai sunt cele de servitute pentru cei din jurul tau. Stiu ce inseamna presiunea unei comunitati careia Dumnezeu i-a poruncit studiul, cunoasterea… dar membrii aceleiasi comunitati au redus in modul cel mai dramatic femeia la tacere. Stiu ce inseamna sa plangi sa vrei sa ajungi la un examen si sa nu poti. Stiu ce inseamna sa mergi la cursuri cu doi copii de mana. Stiu ce inseamna bucuria citirii unor texte sacre, sa intelegi ca Dumnezeu te-a creat atat de frumos si liber si stiu ce inseamna sa mori putin cate putin in fiecare zi cand hadithuri inventate de semidocti spun ca “Iadul e plin de femei”. Dar am fost convinsa ca, asa cum spunea Rummi, “Rana este locul pe unde lumina intra in tine”. Am indraznit sa scriu despre lucruri traite pentru ca, fara pretentia de exhaustivitate, inteleg cum arata drama fiecarui refugiat/a care se gandeste la Europa. Si am convingerea ca nu intotdeauna academia poate reproduce cu exactitate ce se intampla in agora. Ca lucrurile traite trebuiesc impartasite pana la limita suportabilitatii psihice a fiecaruia …pentru ca alta data sa nu se mai intample.
Nu stiu daca cel mai de succes este sa te gandesti ca oamenii aceeia isi doresc DOAR ajutoarele sociale si beneficiile materiale ale europenilor. Orientul Mijlociu nu are o cultura materialista si ii lipseste pragmatismul gandirii occidentale. Orientalismul, opulenta seraiurilor e o proiectie a unor minti indragostite de exotism. Oamenii aceia viseaza de secole sa fie liberi, sa se schimbe ceva si pentru ei odata. Nu as cadea prada gandului inselator ca pentru musulmanul de rand, si nu numai, libertatea inseamna altceva! Nu exista libertate europeana, crestineasca sau islamica. Exista libertate! Ca sunt imigranti sau refugiati – pe europenii liberi ar trebui sa-i bucure faptul ca oamenii acestia isi doresc libertatea. Faptul ca nu au ales sa fuga in state precum Arabia Saudita sau Emirate ar trebui sa ne bucure. Sunt semne ca ei refuza regimuri totalitare, ca nu mai vor puscaria mintii si a sufletelor.
Citesc de zor ca refugiatii maghiari, romani, etc…isi doreau valorile europene. Ca arabii vin aici si refuza integrarea. De acord! Printre refugiati sunt tineri care nu cunosc alta stare decat cea de razboi. Nu au de unde sa stie ce inseamna valorile europene – cand ani la rand, zi lumina, intr-un sistem educational imbecil sau cu lideri religiosi pe care greu i-as numi oameni, de dimineata pana seara au auzit despre “el, occidentalul rau, diavolul, etc”.Sunt oameni pentru care relationarea cu ceilalti inseamna doar ordin si executie. Problema noastra a tuturor, gandindu-ne la drama lor este aceea a gasirii unei solutii pentru incetarea conflictelor din zonele lor. Daca am o convingere este aceea ca ei singuri…isi vor gasi drumul catre libertate si o forma de convietuire impreuna. Au facut-o candva demult! E imposibil sa nu-si regaseasca drumul catre valori pe care candva le-au gustat.
Faptul ca in Pakistan nu mai este razboi poate linisti. Dar faptul ca Benazir Bhutto a fost ucisa pentru idealul ei de libertate si dorinta de a imbratisa pe toti oamenii indiferent de rasa, religie etc….ar trebui sa ne faca sa gandim de ce fug si catre ce fug acesti oameni. Nu trebuie sa cada secerati de gloantele lui Assad si nici sa fie decapitati de isis pentru a intelege drama lor. Ideea ca ei sunt refractari la valorile europene si ca vin sa islamizeze continentul poate avea sambure de adevar. Dar fundamentalistii sunt de multa vreme aici. Unii s-au nascut pe teritoriul european. Aici au devenit contestatarii unei lumi in care nu s-au (mai) regasit. Gandul ca teroristii pot veni in randurile refugiatilor e legitim. Dar s-a gandit cineva ce mana cereasca sunt acesti oameni pentru cei cu ganduri obscure, aflati de multa vreme in Europa?! Da! Exista un pericol cumplit al radicalizarii lor exact aici! – haituti, infometati, disperati, ai nimanui. Cum impiedicam asta? In ultimile decenii, islamul nu a vorbit cu o singura voce. Din pacate, intotdeauna s-a facut auzita cea mai agresiva dintre voci. Aici e vorba de o vina pe care eu insami mi-o asum si cred ca este de datoria fiecarui musulman sa inteleaga ca musulmanii trebuie sa demonstreze aceste valori ale umanismului prin manifestarea solidaritatii fata de persoanele care cauta pacea in intreaga lume. Avand in vedere natura psihologiei umane, este evident ca vocile de masa sunt mai putin captivante decat titlurile extremiste.
Musulmanii trebuie sa promoveze in MOD PUBLIC drepturile omului, precum demnitatea, viata si libertatea. Acestea sunt cele mai de baza valori islamice si niciun individ nu are dreptul de a le smulge, indiferent de pozitia politica sau religioasa. Esenta credintei inseamna respectarea diversitatii culturale, sociale, religioase si politice: Dumnezeu identifica invatarea unuia de la celalalt ca fiind principiul de baza al diversitatii (Coran 49:13). Respectarea fiecarei fiinte umane ca o creatie a lui Dumnezeu (17:70) este respectarea lui Dumnezeu.
Acestea sunt lucrurile pe care “barbile pioase’ din tarile lor nu-i vor invata niciodata….
Ajutoarele societatii civile din Germania si reactiile politistilor germani si ai altora de langa noi, de pretutindeni. ar trebui sa ne faca sa acoperim linia aceea de despartire care ne invata antagonizarea. Ideea ca exista doua grupuri – Vestul si lumea musulmana – intr-o rivalitate sau conflict perpetuu, este modul in care noi ne-am lasat condusi de propria lene intelectuala care nu a stiut sa produca si alta gandire. Politicienii meschini, ideologii zelosi, proorocii falsi, polemistii cu pretentii de real politik… Trebuie sa cautam mai adanc inauntrul nostru si sa gasim noi metode de adaptare, strategii mai bune de intelegere.

Nadajduiesc ca dragostea refugiatilorlor pentru viata si libertate, dar mai ales sacrificiul lor nu va fi in zadar. Si ca oricat de dificil ne-ar fi acest ‘impreuna” e mult mai frumos si suportabil decat imaginea unor trupuri fara fiinta, naufragiate pe tarmuri…Nici durerea pierderii unor vieti si nici constiinta incarcata ca nu am facut nimic nu sunt suportabile….Iar visul libertatii apartine OMULUI. Nici frica de moarte, nici vocile defetiste – nu-l vor opri!