fbpx

Feteasca alba, o istorie a gustului autohton

de

Soiurile vechi de struguri de vin, cele considerate a fi traditionale pentru o regiune sau pentru o natie, sunt un martor elocvent al istoriei, traditiei, obiceiurilor culinare si chiar ale spiritului unui popor. Cele mai multe soiuri vechi s-au nascut prin ceea ce se numeste “selectie populara”, oamenii din fiecare regiune fiind obligati sa izoleze si sa inmulteasca acei struguri care se potriveau climei locului, dar si cu resursele de mancare traditionale.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Vorbim despre alegeri naturale, dictate practic de context. In zone cu vara lunga, se pot cultiva struguri rosii care ajung la maturitate mai tarziu, in zone racoroase – mai degraba struguri albi care se coc devreme. In zone cu alimentatie bazata pe peste si fructe de mare vom descoperi, de obicei vinuri proaspete, lejere, in timp ce in zonele unde se consuma multa carne vom gasi vinuri cu potential de invechire, de obicei rosii mai dense, eventual maturate in butoaie de stejar.

Dupa ce soiul isi defineste identitatea, ramane la alegerea podgoreanului ce fel de vin urmeaza sa se nasca. Cantitatea de struguri si momentul ales pentru cules vor decide daca se va naste un vin popular, simplu, de consumat rapid, sau un vin complex, etajat, cu o viata mai lunga. Aici deja incepe sa se citeasca in vin spiritul locului, felul in care istoria a contribuit la formarea unui anumit fel de civilizatie a vinului. A fost regiunea ferita de razboaie, migratii violente si s-a bucurat de o oarece stabilitate economica?
Vor avea intaietate vinurile corpolente, de pastrat un deceniu, doua sau mai mult. A fost acea regiune in calea tuturor conflictelor imaginabile? Atunci si soiurile nascute aici vor fi fost alese si inmultite astfel incat sa dea vinuri pentru consum rapid, astfel incat o eventuala retragere din calea frontului sa nu produca pierderi prea mari.

In conditiile in care, pe teritoriul Romaniei, unul dintre cele mai cultivate soiuri este Feteasca Alba, ce spune acest lucru despre noi?
Izolat si definit, pare-se in intervalul dintre secolele al III-lea si al XIII-lea d.Hr., deci pe vremea marilor migratii, Feteasca alba este un soi al contrastelor. Pe de o parte, vorbim despre un strugure viguros, capabil sa reziste multor vitregii, pe de alta parte, despre un vin de obicei simplu, direct, onest, cu oarece accente rustice.
Este un partener de incredere, pe care te poti baza, care “isi face treaba”, fara sa ridice pretentii exagerate. Genul de prieten pe viata, la care poti apela oricand. Daruit cu un zambet tonic, care te ajuta sa treci mai usor peste perioadele grele.

Ce este, in fapt, spectaculos la Feteasca Alba, este bogatia de expresii potentiale, fiecare decizie legata de felul in care este tinuta via conducand spre cu totul si cu totul alt fel de vin. Culege un pic mai mult si vei avea un vin de picnic sau de stropit mesele vesele, un vin de chef cu lautari sau care sa tina de sete. Culege mai putin si vei descoperi o faptura vaporoasa, delicata, care strange bogatia subtila a florilor albe intr-un buchet elegant, cu aparente fragile, inselator delicate, ca un nobil cu minte agera dar cu pielea exagerat de alba. Lasa un pic vinul in vase de lemn si se va imbogati brusc cu arome de unt si de fructe albe zemoase.
O comunitate care transforma un asemenea strugure in soi traditional va fi definita de flexibilitate. Sunt oameni care stiu sa se multumeasca si cu mai putin, atunci cand vremurile o cer, dar care pot sa obtina, folosind aceleasi resurse, si rezultate exceptionale. Ca feciorii unui batran taran, care merg la lupta cand e vreme de razboi, la munca atunci cand nevoia o cere, sau la scoala, atunci cand contextul o permite.

Crescuta traditional in podisurile Moldovei si al Transilvaniei, Feteasca alba a cucerit in ultimii ani si Sudul – Dobrogea, Dealu Mare si Oltenia. In inima celei din urma, la Segarcea, veti gasi un vin vesel si fara griji, de mare ajutor pe timp de vara, in varianta Elite (gama de retail general a Domeniului Coroanei Segarcea). Daca va doriti, insa, un vin plin de eleganta si subtilitati, apelati cu incredere la Feteasca Alba Prestige, gama pe care o puteti gasi in restaurante si magazine specializate.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.