fbpx

Fiicele actorilor Sylvester Stallone si Rosanna Arquette, la Balul debutantelor de la Paris

de

Fiicele actorilor Sylvester Stallone si Rosanna Arquette vor participa la cea de-a 24-a editie a Balului debutantelor, pe 24 noiembrie, la Hotel de Crillon din Paris, a anuntat organizatoarea evenimentului, Ophelie Renouard.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Inspirat dintr-o foarte veche traditie aristocratica europeana, acest bal anual, unul dintre marile evenimente mondene, permite unui numar de 20 de tinere fete provenind din familii celebre sau nobiliare sa “isi faca intrarea in lume”, asa cum o cerea in trecut protocolul de la curtile regale.

 

In ultimii ani, multe vedete de la Hollywood, precum Bruce Willis, Clint Eastwood si Andie MacDowell, au participat la editiile precedente ale balului, alaturi de multe familii de aristocrati, industriasi, oameni de afaceri si politicieni din multe tari. Sylvester Stallone si Rosanna Arquette si-au confirmat prezenta la eveniment, unde le vor insoti pe fiicele lor, Sophia Rose Stallone, in varsta de 16 ani, respectiv Zoe Bleu Sidel-Arquette, in varsta de 17 ani.

 

Debutante din China, Japonia, Italia, Turcia, Franta, Grecia, dar si din tari din America de Sud, sunt inscrise la editia din acest an a balului.

 

Statele Unite vor fi reprezentate de Lily Rivkin, in varsta de 16 ani, una dintre vedetele balului din 2012, fiica lui Charles H. Rivkin, ambasadorul american de la Paris. Bronwen Carter, in varsta de 19 ani, fiica lui Graydon Carter, redactorul-sef de la Vanity Fair, celebra revista de moda americana, se va afla si ea printre debutante.

 

Justine Vilgrain, mostenitoarea familiei franceze care detine cladirea Grands Moulins de Paris, dar si doua tinere contese italiene, Filippa Brandolini si Diana Piccolomini, ca si nepoata scriitorului Frederic Dard, Francesca Frigerio Bonvicino, isi vor face si ele “intrarea in lume”, la Paris. Pentru prima data, o debutanta vietnameza s-a inscris la acest bal: Lan Vy Tran, in varsta de 17 ani.

 

De mai multi ani, marile familii chineze participa la Balul debutantelor de la Paris. Fiicele oamenilor de afaceri Guocang Huan si Henry Fok si-au confirmat participarea. India va fi reprezentata de Isha Ambani, in varsta de 21 de ani, fiica miliardarului Mukesh Ambani.

 

In fiecare an, balul este organizat in beneficiul unei asociatii de caritate. Incasarile obtinute la editia 2012 vor fi donate fundatiei Enfants d’Asie.

 

MEDIAFAX

 

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
MoneyChat

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.