fbpx

Filmul “Epoca de gheata 4: Continente in deriva”, pe primul loc in box office-ul nord-american

de

Filmul de animatie “Epoca de gheata 4: Continente in deriva/ Ice Age 4: Continental Drift” a debutat pe prima pozitie in box office-ul nord-american, potrivit cifrelor provizorii publicate duminica de societatea Exhibitor Relations.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Astfel, cel de-al patrulea film din aceasta franciza de animatie, ce prezinta aventurile prin care trec mamutul Manny, lenesul Sid si tigrul Diego, a reusit incasari de 46 de milioane de dolari de vineri pana duminica.

 

Filmul “Uimitorul Om-Paianjen/ The Amazing Spider-Man” a pierdut pozitia de lider de saptamana trecuta si a coborat pe locul al doilea. Prezentand aventurile personajului Peter Parker, interpretat pentru prima data de Andrew Garfield, plecat pe urmele parintilor sai disparuti, acest film regizat de Marc Webb a obtinut incasari de 35 de milioane de dolari de vineri pana duminica in America de Nord.

 

Comedia “Ted”, ale carei personaje principale sunt actorul Mark Wahlberg si un urs de plus impertinent, cu umor ireverentios, a coborat o pozitie pana pe locul al treilea, cu incasari de 22,1 milioane de dolari.

 

Lungmetrajul “Neinfricata/ Brave”, noua productie de animatie a studiourilor Pixar, a coborat un loc, ajungand pe pozitia a patra, cu incasari de 10,7 milioane de dolari de vineri pana duminica. Pelicula prezinta aventurile printesei scotiene Merida, o fata baietoasa si temperamentala care respinge traditiile familiei sale.

 

Filmul “Mike meseriasu’/ Magic Mike”, regizat de Steven Soderbergh, ii initiaza pe spectatori in universul striptease-ului masculin si s-a mentinut pe pozitia a cincea cu incasari de 9 milioane de dolari. Unul dintre actori, Channing Tatum, a carui cariera la Hollywood cunoaste o ascensiune fulminanta, a fost el insusi stripper in tinerete. Din distributia acestei pelicule mai fac parte actorii Matthew McConaughey, Alex Pettyfer si Joe Manganiello.

 

Pe locul al saselea, in coborare cu doua pozitii fata de saptamana trecuta, se afla filmul “Savages”, regizat de Oliver Stone. Acest thriller, despre lupta dintre producatorii de canabis independenti contra unui cartel mexican, a obtinut incasari de 8,7 milioane de dolari.

 

Comedia “Madea’s Witness Protection”, noua pelicula a cineastului american Tyler Perry, in care acesta intruchipeaza din nou pe marele ecran personajul lui fetis, Madea, a coborat pe locul al saptelea, cu incasari de 5,6 milioane de dolari.

 

Pelicula “Katy Perry: Part of Me”, un documentar despre viata cantaretei pop americane Katy Perry, s-a mentinut pe locul al optulea, cu incasari de 3,7 milioane de dolari.

 

Comedia cu accente dramatice “Moonrise Kingdom”, cu Bruce Willis, Bill Murray, Edward Norton si Tilda Swinton in distributie, s-a mentinut pe locul al noualea, cu incasari de 3,6 milioane de dolari.

 

Filmul de animatie “Madagascar 3: Fugariti prin Europa/ Madagascar 3: Europe’s Most Wanted” incheie topul 10 al filmelor cu cele mai mari incasari in cinematografele nord-americane, dupa ce a vandut bilete de 3,5 milioane de dolari de vineri pana duminica. Beneficiind de vocile actorilor Ben Stiller si Chris Rock, aceasta noua expeditie ii poarta pe eroii evadati de la o gradina zoologica newyorkeza intr-un circ ambulant prin Europa.

 

MEDIAFAX

 

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Film

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.