Fiul senatorului Robert F. Kennedy, dat in judecata pentru agresarea a doua infirmiere

de

Unul dintre fiii senatorului Robert F. Kennedy a fost dat in judecata marti pentru agresarea a doua infirmiere din New York, care incercau sa il opreasca in timp ce voia sa iasa dintr-o maternitate cu bebelusul sau nou-nascut in brate.

Douglas Kennedy, in varsta de 45 de ani, a fost dat in judecata pentru neglijenta, agresiune si inducere de stres emotional. Reclamantele solicita despagubiri financiare in valoare de 200.000 de dolari. In urma cu o saptamana, Douglas Kennedy a fost achitat intr-un alt proces, in care era acuzat de periclitarea vietii unui minor.

 

Cele doua infirmiere de la maternitate, Cari Luciano si Anna Lane, au incercat sa il opreasca pe Kennedy, atunci cand acesta voia sa il scoata pe fiul sau din salonul pentru nou-nascuti. Acesta voia sa il scoata pe fiul sau afara, la o plimbare in aer liber, pe 7 ianuarie, in Westchester County, la nord de New York. In timpul acestei confruntari care a durat circa sapte minute, Kennedy a incercat sa o loveasca pe Luciano, dar si-a ratat tinta, insa a reusit sa rasuceasca una dintre mainile Annei Lane.

 

Douglas Kennedy, corespondent al postului Fox News si cel de-al 10-lea dintre cei 11 copii ai cuplului Robert – Ethel Kennedy, a negat acuzatiile care i-au fost aduse de cele doua infirmiere si se asteapta sa fie achitat.

 

Fapta sa a incalcat normele de transportare a bebelusilor, aflate in vigoare la Northern Westchester Hospital, afirma un judecator local.

 

In februarie, Cari Luciano si Anna Lane au declarat in emisiunea “Today Show” de pe postul NBC ca Douglas Kennedy le-a provocat rani de natura fizica in timpul acelui incident si asteapta ca acesta sa isi ceara scuze in mod public.

 

MEDIAFAX

 

 

 

Categorii:
Life

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *