Florin Serban este un nume aparut chiar peste noapte. Au mai fost debuturi regizorale stalucite, in ultimii ani, dar, inainte ca Jane Fonda sa-l sarute pe frunte pe Cristian Mungiu, de pilda, acesta facuse vre-o 1,2,3,4, scurt-metraje cinstite cu mari premii internationale. Cine stia, insa, de Florin Serban inainte ca Renee Zellweger sa-i comunice, tandru, ca se va intoarce acasa cu Argintul Berlinalei?
Din catalogul festivalului, nu din surse anterioare, a trebuit sa aflu ca misteriosul personaj are 35 de ani, si-a terminat scoala medie la Resita dupa care a urmat filozofia la Cluj. Apoi, dupa o alta runda de studii la IATC a disparut, timp de cinci ani, inghitit de Universitatea Columbia din New York. De-aia nu stiam noi nimic despre el!
Locul actiunii: Ambasada României la Berlin.
Obiectul ei: receptia oferita in cinstea creatorilor filmului ”Eu cand vreau sa fluier, fluier”, distins cu Marele Premiu Special al Juriului, Ursul de Argint.
In centrul atentiei, asaltat de admiratori, cuplul tinerilor actori debutanti George Pistereanu, adevarata descoperire cu potential de vedeta internationala la numai 19 ani si Anda Condescu, farmec luminos si cuceritoare sinceritate, raspund provocarilor, alaturi de mentorul lor, Florin Serban. De la primele imagini, productia realizata in cele doua penitenciare pentru minori, Tichilesti si Craiova, poarta amprenta unei culturi solide si a unui vadit talent. Participarea unor actori neprofesionisti din randul detinutilor, mai mult decât un experiment, insufla o puternica senzatie de adevar psihologic. Desi transpunere a unei piese de teatru de Andreea Balean, filmul e profund original si in optiuni vizuale. Cât despre Florin Serban, debutul sau distins cu Premiul Alfred Bauer pentru inovare artistica personala anunta, cum scria “The Guardian”, imediat dupa premiera berlineza, “un contributor important la Noul Val Românesc” si, dupa opinia comentatorului lui “Der Spiegel”, un realizator care a fost, in Berlinala 2010, “superior unui Martin Scorsese”.
Florin Serban este un nume aparut chiar peste noapte. Au mai fost debuturi regizorale stalucite, in ultimii ani, dar , inainte ca Jane Fonda sa-l sarute pe frunte pe Cristian Mungiu, de pilda, acesta facuse vreo 1, 2, 3, 4 scurt-metraje cinstite cu mari premii internationale. Cine stia, insa, de Florin Serban inainte ca Renee Zelweger sa-i comunice, tandru, ca se va intoarce acasa cu Argintul Berlinalei?
Din catalogul festivalului, nu din surse anterioare, a trebuit sa aflu ca misteriosul personaj are 35 de ani, si-a terminat scoala medie la Resita dupa care a urmat filozofia la Cluj. Apoi, dupa o alta runda de studii la IATC a disparut, timp de cinci ani, inghitit de Universitatea Columbia din New York. De-aia nu stiam noi nimic despre el!
Tudor Caranfil: De unde pana unde vi s-a tras cinematograful, domnule Florin Serban? – l-am intrebat abrupt.
Florin Serban: De la un film vazut chiar inaintea bac-ului, care m-a facut sa-mi dau seama ca azi nu mai poti ajunge la profunzimea emotiilor umane decat cu ajutorul cinematografului.
Tudor Caranfil: Si filmul acela, care v-a sedus, are si titlu?
Florin Serban: Da, se cheama “Suflet Salbatic”.
Tudor Caranfil: Trebuie sa remarc totusi ca “Fluierul” dumneavoastra nu e din aceeasi familie cu cel al lui David Lynch.
Florin Serban: E adevarat, dar nu pierdeti din vedere ca fiecare subiect isi cere propriul limbaj si o forma de expresie aparte. Filmului meu actual ii trebuia un aspect, sa zic asa, colturos.
Tudor Caranfil: Si cand v-a venit ideea sa abordati cinematograful in investigarea lumii?
Florin Serban: Pe la 17 ani. Dar am facut intai un ocol. Totul mi s-a tras dintr-un pariu cu mine insumi! Pe cand eram in clasa a XII-a si participam la olimpiadele de filozofie mi-am zis ca daca nu razbesc in faza pe tara, ma voi penaliza amanand cinema-ul. Pe scurt, cum am pierdut pariul, am studiat patru ani filozofia la Cluj, incheiati cu un masterat in teoria culturii si hermeneutica.
Tudor Caranfil: Si apoi?
Florin Serban: Apoi m-am intors la ce dorisem de la inceput, la cinema, dar mai imbogatit, mai matur. Am terminat IATC-ul la Bucuresti, apoi am obtinut un al doilea masterat, in cinema insa, la Universitatea Columbia din New York. Dupa doi ani am devenit asistentul lui Andrew Harris, tipul care a transferat politica autorilor si spiritul revistei “Cahiers du Cinema” in America.
Tudor Caranfil: Si de ce v-ati intors in tara?
Florin Serban: Pentru filmul pe care l-ati vazut in Berlinala.
Tudor Caranfil: Vi l-a inspirat America?
Florin Serban: Nu tocmai! Producatorul si regizorul Catalin Mitulescu, cu care am fost coleg de facultate, mi l-a trimis prin mail sub forma unui proiect de scenariu. Mi-a scris doar: “Uite-te la el!”. M-am uitat si… mi-a suras. Cum e foarte greu, acum, sa faci primul film, ca regizor, in State, am revenit la Bucuresti si am inceput sa lucrez la scenariu alaturi de Catalin.
Tudor Caranfil: Nici cu el nu va gasesc chiar din aceeasi familie spirituala…
Florin Serban: Suntem mai diferiti ca apa si uleiul! Cat am lucrat impreuna ajungeam chiar la certuri, dar ne-am respectat reciproc.
Tudor Caranfil: Si pe extraordinarul dumneavoastra actor George Pistereanu cum de l-ati gasit?
Florin Serban: Dupa privire! Are ceva nemaipomenit, salbatic si agresiv, care nu se remarca decat la o examinare mai atenta. Descoperi atunci un actor care te invita sa-i fii regizor, sa intri in sufletul lui, sa deschizi usile unor incaperi in care, de unul singur, n-ar fi patruns. Am crezut unul intr-altul si, daca George n-ar fi dat performanta, ne-am fi prabusit impreuna. Are toate virtutile unui vitor star: e foarte tanar, are 19 ani, e puternic, e charismatic.
Tudor Caranfil: Si acum va pun o intrebare rutiniera, dar m-ati facut intr-adevar curios: viitorul proiect?
Florin Serban: E la a treia versiune, scenariul il lucrez din nou cu Mitulescu si n-ar fi exclus sa ajungem impreuna si la a 20-a! Va fi un thriller cum nu cred ca s-a mai facut in Romania! L-as putea filma si maine.
Tudor Caranfil: Il vedeti deja pe “ecranul interior”?
Florin Serban: Inceputul si sfarsitul sunt gata! Doar mijlocul mai are probleme! – a zambit interlocutorul meu.
Tudor Caranfil: Va rugam mult sa le depasiti.
