Dupa ce am strans gramezi de recomandari si am vizitat zeci de gradinite, am decis, in sfarsit, in grija careia ne vom lasa, cateva ore bune din zi, copilul. Dar energia investita in discutii si evaluari ale variatelor oferte si convingerea ca am ales ce este mai bun pentru puiul nostru nu garanteaza o reactie entuziasta din partea lui, caci in multe dintre cazuri efectul primei intalniri cu gradinita este ingrozitor de traumatizant pentru cel mic: el plange in hohote indata ce zareste cladirea, nu concepe despartirea de parinti sau bunici, se adapteaza greu noului mediu. Ce-i de facut? Psihologul Carmen Lica are cateva sfaturi care, odata urmate, se vor dovedi de mare ajutor.
La discutiile „arondate“ inscrierii copilului la gradinita, in afara de descrierea spatiului si a ofertei educationale, profesionistii recomanda intotdeauna parintilor sa fie pregatiti ca, macar o saptamana, sa insoteasca si sa ramana cu copilul in gradinita pentru asa numita „perioada de adaptare“. Dar, din pacate pentru unii, aceasta delicata misiune nu este mereu indeplinita cu succes.
De cele mai multe ori, asteptarile parintelui sunt determinate de convingerile pe care si le-a format despre gradinita si personalul de acolo, si acesta „uita“ ca motivatia copilului sau nu e deloc fondata, pentru el informatiile pragmatice nu valoreaza nimic, sentimentul de siguranta este zdruncinat, copilul este coplesit de amenintarea despartirii de parinti, bunici, jucarii, casa cu care s-a obisnuit.
Jucariile si bucuria celorlalti copii nu sunt de natura sa-i convinga ca nu sunt parasiti, nu sunt suficiente sa le consoleze deznadejdea. Daca peste aceste emotii puternice se suprapun si asteptarile parintilor, de multe ori nerealiste, sau presiunea unui termen limita cand problema trebuie musai rezolvata si copilul trebuie sa se fi adaptat, atunci lucrurile devin si mai dificile. Si pentru parinte, si pentru personalul gradinitei si, mai ales, pentru copil.
Am intalnit parinti ai caror copii au plans cate un an in cate o gradinita, au stat mai mult in afara grupului si a activitatilor, dar parintii au functionat pe principiul „eu am o afacere care ma asteapta si copilul trebuie sa se obisnuiasca aici“. Sigur, copilul se adapteaza intr-un final, oboseste sa mai planga, dar continua sa refuze sa se joace, suspina, ofteaza, iar sentimentul de disperare, desi ascuns, nu dispare.
De aceea este important ca, parinti fiind, sa incercam sa ne gandim mai intai la copil, si apoi la noi, atunci cand luam decizii care schimba, practic, cursul vietii celui pe care-l iubim mai presus decat orice pe lume.
E foarte dificil pentru unii parinti sa-si sacrifice propriul confort si propria rutina, ritmul propriei vieti, aglomerata de presiunea unui job interesant, provocator, solicitant, le este foarte greu sa inteleaga ca momentul adaptarii la gradinita este un moment important in viata copilului lor, un moment in care acestuia i se rastoarna repere, apar emotii noi, un alt context social, deseori bulversant, si atunci e nevoie de toata dragostea si sustinerea lor in acest proces dificil. Si mai trebuie, cu toata graba si determinarea lor de a impune demersului un ritm mai alert, sa ia in calcul ca poate locul ales cu atata truda nu este cel ideal, sau decizia inscrierii copilului la gradinita necesita, poate, amanare.
ACEST MATERIAL ESTE PROPRIETATEA EXCLUSIVA MAREA DRAGOSTE / www.revistatango.ro SI NU POATE FI PRELUAT, INTEGRAL SAU FRAGMENTAR, FARA ACORDUL SCRIS AL DETINATORILOR ACESTUI SITE.
contact mareadragoste@revistatango.ro
A trecut in sfarsit si la noi perioada de acomodare!
M-am regasit in multe din incercarile pe care le-ati sugerat. E clar ca nu exista reteta unica.
La noi a functionat foarte bine sa-i citim celui mic despre o carte care mi-a fost recomandata de clubuljucariilor.ro si anume Sorichit nu mai vrea la gradinita.
Piciul s-a regasit total in poveste si o data problema trecuta in paginile cartii totul s-a rezolvat de la sine.
Asa a fost la noi. Am scris de asta doar pentru ca la noi a functionat. Si poate mai ajuta si pe altii.
Seara buna
Cami