Gáspár György: Iubirea este cel mai de preț dar primit de la viață

de

Nici nu știi dacă numeroasele lui calificări ca psiholog clinician şi psihoterapeut relaţional, cu specializare în hipnoza clinică, psihoterapia de familie şi psihoterapia integrativă sau pur și simplu noblețea, bunătatea și frumusețea lui îl fac să fie unul dintre acei oameni care schimbă iremediabil lumea înspre bine. Evenimentele organizate de Gáspár György și Pagina de Psihologie sau fabuloasa lui carte, Copilul invizibil sunt, toate, prilejuri extraordinare de găsire și regăsire de sine.

Fotografii de Paul Buciuta

Alice Năstase Buciuta: Când și unde apar problemele între doi parteneri ai unui cuplu? Chiar de la început, pur și simplu alegem prost, un om cu care nu ne potrivim?

Gáspár György: Mai în glumă, mai în serios, probleme apar la tot pasul. Dar situația variază în funcție de povestea noastră personală. În viziunea mea relația de cuplu este ca o chemare spre aventură, una în care avem de depășit mai multe provocări pentru a ne vindeca astfel rănile copilăriei și a ne reîntregi sufletul. Noi, terapeuții de cuplu, credem că toate relațiile încep cu îndrăgostirea romantică – aici secretul constă în a ne apropia suficient de mult de cineva, încât să punem bazele unei conexiuni și, mai apoi, îmbătați cu hormonul îndrăgostirii (feniletilamina) să facem vizibile doar părțile sănătoase din noi și să proiectăm asupra celuilalt ținuta partenerului ideal. Aici problema care poate să apară este teama de intimitate. Îngrijorarea este că odată ce-i permitem unei alte persoane să treacă pragul granițelor noastre psihologice, s-ar putea să ne pierdem dreptul la identitate și să nu mai fim cine eram până atunci. Dar dacă cei doi sunt suficient de curajoși sau inconștienți, încât să-și deschidă porțile inimii și să înceapă un dans relațional, ghidați de muzica emoțiilor pozitive, atunci mai mult ca sigur după o vreme vor și obosi și vor tânji după câteva momente de pauză și ceva diversitate. Problema este că, aproape de fiecare dată, unul dintre cei doi are o mai bună rezistență psihologică și simte că este prea devreme să facă o pauză, că parcă momentul încă nu este potrivit, că este nevoie de și mai multă intensitate decât a fost până atunci. Iar dacă aceste fenomene nu sunt gestionate cu înțelepciune, își fac resimțită prezența primele umbre de frustrare, frică, furie sau tristețe, adică apar și cunoscutele emoții negative. Și pe bună dreptate că mă puteți întreba “Cum se face că unii au o mai bună rezistență psihologică?” Ei bine, experiența din copilărie își spune cuvântul, iar mintea fiecăruia dintre noi are câte un scenariu despre “Când și cât este suficient? Ce putem face dacă nu mai vrem sau nu mai obținem ceva? Cum îi putem comunica celuilalt care este alegerea noastră?” și multe alte întrebări de acest fel… Acestea sunt și primele șocuri relaționale în care, cu surprindere, constatăm că partenerii nu sunt doar o sursă de confort și plăcere, ci ușor ne fac să simțim și durere. O durere care își are originile în casa în care am crescut, și de care am fost tentați să uităm în timp, pentru binele nostru și al dorinței de a nu reduce suferința. Însă inconștientul nostru nu este dispus să șteargă definit experiențele dureroase din trecut și atunci când identifică un potențial vindecător pentru noi, un om care să ne transmită un nivel crescut de familiaritate și siguranță (ceva ce ne reamintește de părinți) va face tot posibilul ca noi să retrăim scena copilăriei și să beneficiem într-un sfârșit de ceea ce părinții nu au putut să ne ofere. Dacă partenerul este suficient de matur și conștient, încât să ne ofere aceste daruri, alegând să se comporte în așa fel, încât să țină cont de nevoile noastre, atunci vindecarea se produce și relația trece la un alt nivel de intimitate, acela în care iubirea este necondiționată și hrănitoare. Însă, realitatea celor mai multe cupluri este alta. Majoritatea dintre noi alegându-ne inconștient un partener de la care ne așteptăm să primim exact ceea ce acestuia îi este cel mai dificil să ofere. Și când ne confruntăm cu această realitate, intrăm în a doua etapă a relației – numită și lupta de putere. Aici nu doar că simțim că celălalt ne-a înșelat încrederea, dar începem să și proiectăm asupra partenerului trăsături și caracteristici negative. Ajungem să luptăm din cauză că am pierdut iubirea romantică, pentru că ne simțim la fel ca în trecut și pentru că suntem orbiți de rănile și traumele copilului interior.

Atunci când vine vorba despre alegerea partenerului, inconștientul fiecăruia dintre noi are un plan secret. Un soi de “agendă” prin care intenționat vrea să ne îndrăgostim de oameni care, mai devreme sau mai târziu, ne vor frustra la fel de tare ca adulții care au avut grijă de noi în copilărie.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Ce ne poate atrage, totuși, la un partener nepotrivit? Care sunt capcanele deciziilor proaste în viața sentimentală?

GÁSPÁR GYÖRGY: Dincolo de ce am răspunde în mod obișnuit, ghidați de psihologia simțului comun, este bine de știut că atunci când vine vorba despre alegerea partenerului, inconștientul fiecăruia dintre noi are un plan secret. Un soi de “agendă” prin care intenționat vrea să ne îndrăgostim de oameni care, mai devreme sau mai târziu, ne vor frustra la fel de tare ca adulții care au avut grijă de noi în copilărie. Mecanismul este relativ simplu, ne atrage familiaritatea, dar tot acolo dăinuie și durerea nevoilor nesatisfăcute în copilărie. Dacă un copil a învățat că iubirea părintească înseamnă indisponbilitate afectivă și indiferență din partea adultului, atunci într-un mod cu totul și cu totul interesant la vârsta adultă, o fată, de exemplu, va fi atrasă de bărbați ocupați și prea puțin afectuoși. Chiar dacă declarativ această femeie va spune că-și dorește un bărbat tandru și iubitor, ea va simți o chimie crescută cu bărbații care o fac să se simtă ca în copilărie. Asta înseamnă că alegerile inconștiente le facem din durerile noastre, iar vindecarea psihologică a acestei femei se va produce atunci când va deveni conștientă de adevăratele sale nevoi sau când, într-un sfârșit, un bărbat distant va îndrăzni să se apropie și să-i dăruiască iubire necondiționată.

 Marea Dragoste / revistatango.ro: Iar atunci când, totuși, alegem pe cineva bun, generos, compatibil, construind o iubire frumoasă, cum facem să nu stricăm miracolul de la început?

GÁSPÁR GYÖRGY: În viziunea mea, la început este mai degrabă chimie. Miracolul apare atunci când, în ciuda faptului că cel de lângă noi nu este perfect, deoarece i-am văzut și defectele, alegem să rămânem împreună fără a renunța nici la noi înșine. Este ca un mix de artă și știință. Doi oameni care aleg să-și facă un cuib trebuie să fie conștienți de faptul că nevoile fiecăruia contează la fel de mult și că niciunul dintre ei nu trebuie să renunțe la sine. Dacă nevoile emoționale și psihologice ale unuia dintre parteneri sunt minimizate sau ignorate, mai mult ca sigur, după o vreme, acest cuib se va transforma într-un câmp de luptă. Iar pacea și armonia de odinioară ajung să fie alungate prin comportamente de critică, dispreț, rușinare și blocaje în comunicare. Dacă însă, atunci când apar primele comportamente toxice, partenerii depun un efort intenționat pentru a analiza situația și nu se lasă pradă tiparelor inconștiente, atunci se produce adevăratul miracol.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Nu întreb dacă dragostea durează trei ani, pentru că eu știu că e doar o idee inclusă într-o formulă literară-comercială de succes. Dar întreb cât durează dragostea?

GÁSPÁR GYÖRGY: Îndrăgostirea sau iubirea romantică durează maxim trei ani, fapt dovedit și de către specialiștii în antropologie și știința creierului uman. Explicația este dată de faptul că atunci când ne îndrăgostim, creierul nostru secretă substanța chimică numită feniletilamina (cunoscută în limbaj popular ca hormonul îndrăgostirii) – care este “tolerată” de către creierul uman între doi și trei ani. Astfel, îndrăgostirea este dovedită și științific, însă aceasta nu durează o veșnicie. Dacă e să răspund tot din perspectiva teoriei imago, una dintre cele mai complexe teorii despre iubire și relații intime, atunci m-aș referi la faptul că există diferite nivele ale iubirii. Mai exact, la început vorbim despre o dragoste imatură, una ghidată de nevoi egoiste și multe răni emoționale – este genul de situație în care-i spun femeii de lângă mine “Te iubesc, pentru că am nevoie de tine!” Însă, pe măsură ce mă vindec și ajung să iubesc cu adevărat, sau mai bine spus într-un mod conștient și matur – mesajul meu se transformă în “Am nevoie de tine, pentru că te iubesc!” Astfel, iubirea este o călătorie de-o viață, una în care atât eu, cât și persoana aleasă, ne transformăm psihologic pentru a oferi relației dintre noi atenție, disponibilitate și respect.

Marea Dragoste / revistatango.ro: De unde învățăm s-o păstrăm? Care sunt exercițiile și antrenamentele pe care trebuie să le facem mereu ca să ne păstrăm iubirea și comunicarea în cuplu în cea mai bună formă?

GÁSPÁR GYÖRGY: Putem învăța să păstrăm iubirea doar dacă-i cunoaștem secretele și dacă o cultivăm ca fiind cel mai de preț dar primit de la viață. Însă, din păcate, la materia “Știința relațiilor de iubire” cei mai mulți dintre noi suntem corigenți. Fapt observabil și din atitudinea pasivă și învechită pe care o avem cu privire la relații. În ciuda faptului că acestea modelează, la modul cel mai serios, calitatea vieții nostre, tratăm relațiile de iubire ca fiind aspecte nesemnificative sau care surpaviețuiesc de la sine. Dar să revin la întrebare, un context potrivit este să ne deschidem mintea și inima față de noua știință a iubirii. Să o descoperim prin participarea la conferințe așa cum este evenimentul organizat de paginadepsihologie.ro pe 29 octombrie sau prin parcurgerea unor texte cum sunt articolele din Marea Dragoste – după care este nevoie de curaj, însă unul obișnuit, prin care ne revoluționăm relațiile. Alegând în mod conștient și intenționat să tratăm persoanele dragi cu respect și încredere, reamintindu-ne că #RelațiileContează.

Iubirea romantică durează maxim trei ani, fapt dovedit și de către specialiștii în antropologie și știința creierului uman. Explicația este dată de faptul că atunci când ne îndrăgostim, creierul nostru secretă substanța chimică numită feniletilamina (cunoscută în limbaj popular ca hormonul îndrăgostirii) – care este “tolerată” de către creierul uman între doi și trei ani.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Există mereu ceva de vindecat în noi. Pornim în viață nepregătiți pentru răutate, pentru trădare, pentru urâțenie și întâlnirea cu ele – probabil mai ales în copilărie – ne fac să ajungem să umblăm prin lume plini de răni. Ce facem ca să închidem rănile și să ne purtăm apoi cicatricele fără să ne fie rușine?

GÁSPÁR GYÖRGY: Aceasta este întrebarea de o mie de puncte. Primul pas este să conștientizăm că niciunul dintre noi nu a avut copilăria perfectă, că este imposibil să vii de acasă cu toate drepturile psihologice asigurate și nevătămat în plan emoțional. După care responsabilitatea fiecăruia dintre noi este să ne analizăm povestea de viață, să facem loc episoadelor frumoase și să le rescriem pe cele dureroase – și este mai ușor de făcut această transformare la vârsta adultă și alături de un partener prezent și iubitor. Dacă acceptăm prezența cuiva în timp ce ne analizăm trecutul, trebuie să acceptăm și vulnerabilitatea de a ne arăta imperfecți și profund umani, lucru deloc ușor sau confortabil, însă nu poți sări peste această etapă și să ajungi pur și simplu la vindecare. Iar atunci când cineva aude, vede și simte durerea copilului invizibil din noi, atunci se produce magia, se evaporă orice dâră de rușine și se naște adevărata prețuire de sine.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Ce spunem noi atunci când spunem, de exemplu, “nu-mi pasă” sau “lasă-mă în pace” sau “te urăsc” și ce înțelege cel căruia îi spunem asta?

GÁSPÁR GYÖRGY: Într-o traducere psiho-relațională cuvintele înseamnă – “Nu mai vreau să sufăr!”; “Am nevoie urgent de empatie și compasiune!”; dar pentru că nu știm cum să ne facem înțeleși și, mânați de teama de respingere sau abandon, îi îndepărtăm inconștient pe cei dragi de lângă noi. Nu este deloc ușor să rămâi lângă un partener care-și întreaptă muniția psihologică asupra ta, însă iubirea adevărată cere sacrificii și doar cei suficient de curajoși ajung să iasă din lupta de putere și să se bucure de o interdependență sănătoasă.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Cum ar trebui să fie o relație care să dăinuie? Cum să facem să ne preschimbăm dragostea în Marea Dragoste?

GÁSPÁR GYÖRGY: Știința iubirii și experiența profesională, ca terapeut de familie și cuplu, mă determină să răspund că durata de viață a relațiilor noastre este influențată în primul rând de cât de multă bunătate și umanitate exprimăm față de omul aflat la celălalt capăt al acestor relații. Atunci când oferim o apreciere verbală sau un compliment, facem o surpriză sau ne exprimăm grija, ori avem un gest de admirație, în fapt investim în relația noastră, în starea de bine a omului iubit și în sănătatea noastră. Dar, la Marea Dragoste ajungem doar atunci când vedem durerea ființei iubite și alegem curajul și conectarea, în locul evitării sau al retragerii. Mai exact, atunci când citesc pe chipul iubitei mele tristețea sau nefericirea, am mereu de ales între două comportamente – fac ceva, deloc ușor și confortabil, întrebând-o “Ce se întâmplă cu tine?” și apoi îi transmit că îi sunt alături, că nu este singură, că împreună totul este mai ușor, sau mă fofilez, încercând să-i evit privirea, să mă fac invizibil și să-i comunic implicit “nu te văd, nu te aud, nu-mi pasă”. Încrederea relațională se conștruiește în astfel de momente, iar fără siguranță relațională, Marea Dragoste rămâne doar un basm de copii.

 

Gândul care-mi spunea că “Vreau să devin unul dintre cei mai buni psihoterapeuți din România” suna mai mult decât ireal. Cum s-ar putea ca fiul unui bărbat alcoolic și al unei femei diagnosticate cu anxietate și depresie să ajungă un psihoterapeut de renume?!

Marea Dragoste / revistatango.ro: Faptul că știi toate aceste lucruri și că le poți da mai departe ajutând atâția semeni îți ușurează și propriile demersuri către fericire? Sunt psihologii oameni cu șanse mai mari la viață împlinită?

GÁSPÁR GYÖRGY: Mi-aș dori să fie totul atât de simplu și ușor. Dar, cel puțin în cazul meu, lucrurile stau mai complicat de atât. Chiar dacă în cabinet sau pe scenă îmi folosesc cu multă măiestrie expertiza clinică, în plan personal trebuie să admit că cele mai multe greșeli le fac în viața de cuplu. Toate teoriile nu te feresc de eșec, însă te ajută să nu-ți pierzi speranța și să crezi că se poate mai bine. Astfel, mă consider un norocos deoarece am descoperit știința relațiilor de iubire, dar viața mi-a arătat că teoria fără practică nu-mi este suficientă. De aceea, zi de zi, este important să-mi reamintesc că psihologul Gáspár nu este una și aceeași persoană cu bărbatul Gáspár. Cel din urmă este mult mai vulnerabil și mai neajutorat, exact ca bărbații și femeile care solicită terapie pentru salvarea relației lor. Însă știu că puterea relațiilor este mare și iubirea nu este opțională, este o nevoie cu care ne naștem și care ne însoțește până la moarte.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Care a fost parcursul tău până să ajungi aici? Psihoterapia poate cere și un talent, o sete de cunoaștere interioară, o neliniște (sau o liniște) pe care nu toți o au?

GÁSPÁR GYÖRGY: Oricât de mult mi-ar plăcea să declar, sus și tare, că eu am ales psihoterapia, adevărul este că ea – știința vindecării sufletului – m-a ales pe mine. Crescut într-o familie cu multiple probleme de comunicare și conectare, inconștient, părinții m-au transformat în mesagerul și salvatorul relației lor. Îmi aduc aminte foarte clar de momente în care, din cauza faptului că părinții mei nu comunicau direct, unul cu celălalt, mesajele erau transmise prin intermediul meu. Ulterior, ca din greșeală, am ajuns student la psihologie, după ce planurile legate de medicină și istorie au eșuat. Psihologia mi-a plăcut, dar Marea Dragoste profesională a apărut când am descoperit terapia de familie – a fost ca o dragoste la prima vedere, încă de la început am simțit că sunt acasă profesional; în cele din urmă, ca terapeut relațional fac în mare parte ce am făcut și în copilărie, îi ajut pe oameni în procesul de comunicare și conectare. Nu-mi pot imagina să practic o altă meserie, nici nu cred că aș mai putea face ceva la fel de bine, ca profesia de psihoterapeut și promotor al sănătății relaționale. Dar, chiar dacă mare parte din reușitele mele profesionale se datorează unei munci asidue și reprezintă rezultatul unei discipline autoimpuse, îndrăznesc să spun că psihoterapia m-a ales pe mine. Deoarece, uneori, în timp ce lucrez în cabinet sau sunt la cursuri prezentând vreo teorie, simt că “ceva mă poartă cu sine” – o forță superioară m-a ales pentru a-i duce misiunea la bun sfârșit. În cazul meu, setea de cunoaștere, despre care amintești în întrebare, se manifestă printr-o curiozitate foarte mare, asociată cu bucuria de a-i ajuta pe oamenii care mă învestesc cu încredere în procesul descoperirii de sine. Adevărul este că puțini dintre pământeni sunt atât de norocoși, încât să afle cele mai ascunse secrete și părți ale unui suflet de om. Desigur că și de această dată moneda are ambele fațete, dar ce mai contează momentele grele din viața unui terapeut atunci când prin vindecarea fiecărui suflet și planeta noastră se vindecă?

Marea Dragoste / revistatango.ro: Ce spuneai că vrei să te faci când vei fi mare și cât ai împlinit din acest vis?

GÁSPÁR GYÖRGY: Îmi prinde tare bine această întrebare, mai ales că fac parte din grupul copiilor invizibili, al copiilor care, de dragul adulților, au renunțat la copilărie. Ei bine, voiam să devin medic, istoric și actor. Acum, dacă mă gândesc mai bine, cred că m-am născut cu intenția de a vindeca și ajuta; și mă simt binecuvântat să fiu unul dintre oamenii care au pornit #(R)EvoluțiaRelaționalăÎnRomânia. Și chiar dacă nu am devenit nici actor, nici istoric și nici doctor, profesia de psiholog integrează în mod evident părți din medicină, istorie și actorie. Legat de visuri împlinite, nu voi uita niciodată un episod de depresie pe care l-am trăit în timpul facultății, nu mai eram chiar copil, dar eram pe aproape. Este vorba despre o perioadă neagră din istoria mea, din punct de vedere financiar și sentimental, nu-mi găseam nici locul și nici rostul în viață. Iar într-o zi, stând pe canapea cu umbra depresiei alături de mine, s-au cuibărit în mintea mea două gânduri. Unul care mă putea duce spre o adevărată prăbușire și un altul care avea să devină farul meu în viață. Primul mă întreba obsesiv: Ce sens mai are ziua de mâine? Iar al doilea care-mi spunea: Vreau să devin unul dintre cei mai buni psihoterapeuți din România. Sincer, nu mai rețin care dintre aceste gânduri îmi părea mai înfricoșător, acela care mă îndemna să renunț sau cel care avea să-mi schimbe pentru totdeauna viața.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Părinții tăi ce meserii au și ce ai moștenit sau învățat de la ei? Cum au fost anii copilăriei tale în familia voastră?

GÁSPÁR GYÖRGY: Sunt născut în Satu Mare, un orășel de provincie, din nordul țării, aproape de granița cu Ungaria și Ucraina. Părinții mei au crescut la țară, tata a fost strungar și mama croitoreasă. Eu și sora mea suntem prima generație cu facultate. De aceea gândul care-mi spunea că “Vreau să devin unul dintre cei mai buni psihoterapeuți din România” suna mai mult decât ireal. Cum s-ar putea ca fiul unui bărbat alcoolic și al unei femei diagnosticate cu anxietate și depresie să ajungă un psihoterapeut de renume?! Ei bine, în mod cert puterea lui Dumnezeu este foarte mare și, atunci când ne dorim ceva din tot sufletul, nimic nu ne poate sta în cale. Dacă am primit ceva important de la ai mei, atunci acel ceva nu erau banii, pentru că niciodată nu au fost suficienți; nici o educație aleasă, pentru că părinții mei au ajuns doar până la liceu; însă mi-au lăsat în dar credința și perseverența. Inițial, acestea îmi păreau moșteniri prea simple. Însă acum sunt de părere că doar oamenii cu adevărat curajoși își permit să creadă în ceva atât de abstract ca Dumnezeu și tot acești oameni pot transforma durerea în compasiune și, oricât de jos ar cădea, îndrăznesc să se ridice din nou și mânați de perseverență să avanseze mai departe pe drumurile vieții.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Cum ai ales școlile pe care le-ai făcut și care au fost lucrurile esențiale pe care le-ai învățat în ele?

GÁSPÁR GYÖRGY: În cadrul Facultății de Psihologie de la UBB, am învățat că cercetarea științifică este importantă și că psihologia nu se practică după ureche. În cadrul programului de formare în hipnoză clinică am învățat că funcționarea inconștientului este diferită de logica conștientă, și că în noi toți există un ocean de resurse care așteaptă să fie descoperite și folosite. La formarea de lungă durată în psihoterapia integrativă am descoperit că tratamentul psihologic poate fi croit special pentru fiecare client – persoană, cuplu sau familie – în parte. Iar în timpul specializării mele în terapia familiei am descoperit #PutereaRelațiilor, că noi oamenii suntem configurați neurobiologic pentru conectare și că motivul pentru care venim pe această lume este acelea de-a învăța să conviețuim în armonie unii cu alții.

Marea Dragoste / revistatango.ro: În paralel, cum au mers lucrurile importante în viața ta personală? Ai găsit dragostea, liniștea, fericirea – și cât te-a ajutat psihologia în acest demers?

Pagini:  1 2

 

Categorii:
Interviuri · Psihologie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *