Geraldine Chaplin, invitata speciala a Festivalului International de Film Transilvania a declarat, intr-un interviu acordat MEDIAFAX, ca numele “Chaplin” a fost, pentru ea, un scut in viata si in meserie si o cheie care a deschis toate usile. Una dintre cele mai vivace si incantatoare prezente ale editiei din acest an a festivalului de la Cluj-Napoca, Geraldine Chaplin a povestit despre cum a fost copilul neascultator al lui Charlie Chaplin, despre cum incearca sa ii aduca critici constructive fiicei sale, Oona, care este tot actrita, dar si despre cum batranetea este “o tara fara harti”.
La proiectia de vineri a filmului sau, “En la Ciudad sin limites”, Geraldine Chaplin nu s-a sfiit sa pozeze in spagat, la gala de premiere de sambata seara a marturisit ca, atunci cand era mica, isi ruga parintii sa fie “mai romani”, deoarece asta era, pentru ea, echivalentul generozitatii, iar cand a ajuns in Romania a invatat sa spuna “misto”.
Reporter: Un personaj din filmul dumneavoastra, “En la Ciudad sin limites” spune ca un lucru care nu poate fi invatat este clasa. Dumneavoastra ati simtit vreodata ca aveti un lucru pe care nu l-ati dobandit prin invatare?
GERALDINE CHAPLIN: Nu. Cred ca am invatat absolut totul in viata.
Rep.: Care este cel mai pretios lucru pe care l-ati invatat?
GERALDINE CHAPLIN: Faptul ca a iubi… o sa fiu cam melodramatica acuma…faptul ca a iubi este mult mai important decat a fi iubit.
Rep.: Cine v-a invatat asta?
GERALDINE CHAPLIN: Nimeni nu m-a invatat asta, este ceva ce am invatat singura. Mi-am dat seama ca de exemplu Hitler a fost iubit. Da, a fost iubit. Cred ca cel mai important dar pe care il poate avea cineva… poate ma insel, poate nu, este abilitatea de a iubi.
Macar unul din opt copii ar fi putut sa mearga la facultate, pentru Dumnezeu. Nimeni. Toti am renuntat la scoala de tineri…
Rep.: Foarte multi oameni va intreaba cum era Charlie Chaplin ca tata. Dumneavoastra ce fel de fiica ati fost pentru Charlie Chaplin?
GERALDINE CHAPLIN: Oh, ingrozitoare. Nu foarte buna. La maturitate, am fost o fiica buna, dar in copilarie… oh… Tatal meu avea un stil foarte victorian. Se nascuse in 1889, era foarte victorian, foarte dedicat ideii de disciplina, iar eu eram… eram o salbatica, o rasfatata si… nu faceam mai nimic din ce mi se spunea sa fac.
Rep.: Poate ii placea, in secret sa va alintati…
GERALDINE CHAPLIN: Nu, nu, nu. Era foarte strict si voia alte lucruri pentru copiii lui. Sunt foarte trista ca nu a obtinut ce a dorit. Macar de la unul din opt. Macar unul din opt copii ar fi putut sa mearga la facultate, pentru Dumnezeu. Nimeni. Toti am renuntat la scoala de tineri, toti am fost … nu, de fapt unii din noi au fost buni la scoala, dar niciunul din noi nu a mers la facultate. Iar el ar fi fost atat de mandru … Mereu spunea: “Educatia este singurul vostru scut, educatia este singurul voastru scut”. Iar noi ziceam: “Dar tati, tu esti un mare exemplu, tu nu ai facut scoala”. Iar el ne raspundea: “Eu sunt diferit”.
Rep.: Si atunci, care a fost scutul dumneavoastra?
GERALDINE CHAPLIN: Faptul ca eram fiica lui Charlie Chaplin. Este mai mult decat un scut pentru aparare, este cheia care deschide orice…
Rep.: Ce voia sa fiti? Avocat? Medic?
GERALDINE CHAPLIN: Da, ceva de genul acesta. Cred ca ce voia era de fapt ca eu sa fiu fericita. Cand am decis sa fac film era ingrozit de faptul ca poate nu voi avea succes … apoi a devenit foarte mandru. Tatalui meu i-ar fi placut… cred ca a adorat sa isi vada copiii avand succes. Si cu siguranta ar fi fost foarte fericita sa vada lucruri precum faptul ca fiul meu a devenit doctor, doctor in psihologie. Tocmai si-a luat doctoratul. Cred ca tatal meu, oh, imi pare atat de rau ca nu e in viata, cred ca tata ar fi fost foarte mandru de asta. Pentru ca nici copiii lui, nici nepotii lui nu au avut o asemenea diploma pana acum.
Am facut tot ce am putut sa ii garantez fiicei mele un loc la Academia de Arte Dramatice din Londra , dar directorul mi-a zis la un moment dat: “Uite…lucrurile nu merg asa aici. Singurul avantaj pe care il ai din partea mea este ca vei afla cu doua ore inaintea tuturor daca a fost acceptata sau nu. Dar eu nu pot face absolut nimic”.
Rep.: Fiica dumneavoastra este actrita. Ati spus ca v-a lipsit critica constructiva din partea tatalui. Dumneavoastra ce critici constructive ii aduceti?
GERALDINE CHAPLIN: Incerc, incerc. Ma uit la ce face si ii spun “Cred ca…”. Dar ea nu ia critica foarte bine. Crede ca stie mai multe decat mine si… – stiti ce? – chiar stie, pentru ca a facut Academia de Arte Dramatice din Londra (Royal Academy of Dramatic Arts – RADA) patru ani. Este un loc in care este foarte greu sa intri si ea a facut asta pe cont propriu. Am facut tot ce am putut sa ii garantez un loc acolo, dar Richard Attenbrough, care era director mi-a zis la un moment dat: “Uite…lucrurile nu merg asa aici. Singurul avantaj pe care il ai din partea mea este ca vei afla cu doua ore inaintea tuturor daca a fost acceptata sau nu. Dar eu nu pot face absolut nimic”. Asa ca fiica mea a trecut sase examene, a terminat patru ani de RADA si a ajuns direct la Globe Theater sa joace in piese de Shakespeare. Spune replici din Shakespeare de parca ar fi limbajul ei cotidian asa ca eu cred ca da, stie mai multe decat mine. Este atat de buna dar eu incerc sa spun ce cred… De cele mai multe ori ii spun: “Ah, esti atat de buna in ceea ce faci!”. Dar pot sa ii spun si lucruri de genul “Nu cade bine lumina pe tine acolo, ar trebui sa inveti cateva lucruri despre cum sa te joci cu lumina ca actrita”, iar ea de obicei imi raspunde: “Hai, mama, lasa-ma”.
Rep.: De asemenea, ati spus ca o actrita trebuie sa faca fata multor refuzuri, dar nu poate sa ingroase obrazul pentru ca, pana la urma, sensibilitatea este cea mai importanta unealta a unui actor. Au fost momente in care, totusi, v-ati dorit sa aveti obrazul gros si sa nu va pese?
GERALDINE CHAPLIN: Vorbeam in general, pentru ca eu am fost foarte norocoasa. Atat de norocoasa. Nu am mers niciodata la acele castinguri “de turma”. Acum s-au schimbat vremurile. Asta a fost sfatul pe care i l-am dat fiicei mele. Intr-o zi a picat un casting si mi-a zis: “Mama, am fost respinsa de 200 de ori”. Si eu m-am gandit: “Oh, doamne, eu m-as fi sinucis”. Dar, dincolo de asta, normal ca sunt momente cand esti jignit. Dar eu am avut mai mult momente in care urma sa joc intr-un film si eram anuntata ca nu avea sa mai fie realizat. Dupa aceea aflam ca au ales pe altcineva. Dar daca mi-as fi dorit sa fiu mai putin sensibila? Nu.
Urasc batranetea. Nu cred ca batranii sunt mai intelepti. Cred ca tinerii sunt mult mai intelepti. Cred ca nu inveti nimic la batranete. O urasc profund. Batranetea este o tara fara harti. Duce pe autostrada care ajunge la … haaarst!
Rep.: Filmul prezentat sambata, in care jucati, “Et si on vivait tous ensemble?”, vorbeste despre oameni in varsta. Cand treci prin viata, inveti ceva esential? Sunteti recunoscatoare pentru un lucru pe care l-ati invatat odata cu varsta?
GERALDINE CHAPLIN: In cazul meu? Urasc batranetea. Urasc tot ce este legat de conditia asta. Nu cred ca batranii sunt mai intelepti. Cred ca tinerii sunt mult mai intelepti. Cred ca nu inveti nimic la batranete. Cred ca este cel mai oribil lucru care i se poate intampla cuiva. O urasc profund. Batranetea este o tara fara harti. Duce pe autostrada care ajunge la … haaarst! Si…corpul se urateste… simt ca imi doresc “piese” noi. O urasc. Dar cand am vazut filmul asta… Nu cand l-am facut. Atunci esti la munca. Dar cand am vazut filmul, m-am simtit mai optimista. Au fost oameni din public care au spus “Bleah, batranii nu sunt asa”. Iar regizorul (Stéphane Robelin, n.r.) a raspuns: “Stiti ceva? Ba da, sunt, bunicii mei care m-au crescut sunt asa! Filmul asta ii are ca inspiratie”. Asa ca, mi-am schimbat putin parerea. Bine, alternativa e sa mori asa ca mai bine imbatranesti. Plus, de exemplu, cea care este un model in privinta modului in care faci fata batranetii este Jane Fonda. Si la filmul asta am lucrat cu Jane Fonda. Cand am vazut-o cum arata la 50 de ani am zis: “Hmm, nu e prea rau sa ai 50 de ani”. Apoi a facut 60 de ani, acum are 74 de ani. Este uimitoare. Dar pana si ea zice cateodata “E de rahat sa fii batran”. Cand am facut filmul, o parte a fost filmata intr-o resedinta pentru batrani, in Franta. Jane se poarta ca o jurnalista cand vine vorba de lucrurile astea si l-a intrebat pe proprietar: “Care e cea mai batrana persoana de aici?”. I s-a raspuns: “Avem o doamna care are 106 ani”. “Vreau s-o vad!”, a spus ea, raspunzandu-i-se: “Oui, Madame Fonda, o sa incercam”. Asa ca am fost duse intr-o camera in care era… chestia asta de 106 ani, in pat, cu o masca de oxigen… si Jane Fonda o intreaba: “Hei, ai auzit de Charlie Chaplin?”. Iar femeia zice: “Nu”. Jane continua cu intrebarile: “Ce va face placere sa faceti? Ce va place sa faceti la 106 ani”. Femeia raspunde: “Nimic. Il y a pas de plaisirs (nu e nicio placere, n.r.)”. Iar proprietarul intervine: “Dar, Madame, primiti scrisorele de la nepotei in fiecare zi. Asta nu va place?”. Iar femeia zice: “Nu, je n’ai pas de plaisirs! (nimic nu imi face placere, n.r.)”. Si a inceput sa se agite. Si noi ne-am gandit “Oh, Doamne, cutra asta o sa traiasca pana la 116 ani”. Dar sunt complet de acord cu ea. Nu e nicio placere in faptul ca imbatranesti. Niciuna.
Rep.: Daca tot vorbim de trecerea anilor, ce planuri de viitor aveti? Jucati intr-un film horror… cu canibali…
GERALDINE CHAPLIN: Am o gramada de lucruri in agenda … am trei filme care urmeaza sa apara… unul este “The Impossibile” de regizorul care a facut “El Orfannato” (Juan Antonio Bayona, n.r.), cu Naomi Watts. In viitor, continuu sa lucrez cu Guy Maddin, care face un lucru numit “The Seance Project”… Practic readuce filmele vechi publicului. A spus: “Uite sunt aproape 100 de filme vechi care au disparut. Sa adunam mai multi actori si sa avem o ‘sedinta’ de reconstituire”. Noi facem lucrurile astea in muzee. Am filmat cinci filme in Pompidou, o sa faca 48 in MoMA si in Brazilia nu mai stiu cate. Udo Kier este in filmele astea, Charlotte Rampling, Maria de Medeiros… Asa si apoi filmul asta de groaza care este absolul dezgustator. Dar dezgustator…Daca vrei sa treci la cura de slabire, tot ce trebuie sa faci este sa citesti scenariul ala. Filmul o sa fie in iulie, apoi mai am un film spaniol, in toamna, care se numeste “Dragostea nu mai e ce era”. Cu trei cupluri la varste diferite.
Geraldine Chaplin s-a nascut pe 31 iulie 1944, fiind al patrulea copil al lui Charlie Chaplin si primul dintre cei opt pe care legendarul actor i-a avut cu cea de-a patra sotie, Oona O’Neill, fiica dramaturgului Eugene O’Neill. De-a lungul vietii, asemanarea izbitoare cu tatal ei si numele Chaplin au atras o atentie considerabila asupra lui Geraldine.
Cel care a adus-o pentru prima data in fata camerei de filmat, intr-un rol minor din “Limelight” (1952), a fost chiar tatal ei. De atunci, au trecut 60 de ani si peste 100 de filme.
“In tot acest timp, Geraldine Chaplin si-a construit propria identitate, diferita de a parintelui ei, si o cariera impresionanta. Aerul enigmatic si vulnerabil, privirea patrunzatoare si forta interioara pe care o emana au propulsat-o in roluri dramatice de substanta, in filmele unor cineasti precum David Lean, Robert Altman, Pedro Almodovar, Carlos Saura, Claude Lelouch, Martin Scorsese, Alain Resnais, Jacques Rivette sau Franco Zeffirelli”, potrivit unui comunicat.
Geraldine Chaplin si-a petrecut doar primii opt ani din viata in orasul natal, Santa Monica (California), intrucat familia s-a mutat in Elvetia. Visand sa fie balerina, a studiat la Royal Ballet School din Londra, insa a realizat in cativa ani ca prestatiile ei sunt mediocre si ca “nu poti fi mediocru cand porti numele Chaplin”. Cealalta optiune era actoria – meseria in care numele i-ar fi deschis enorm de multe usi, ceea ce s-a si intamplat, dupa cum povesteste adeseori actrita in interviuri.
In 1965, aparea pe afis langa Jean-Paul Belmondo, in “Par un beau matin d’été” (regia Jaccques Deray), si alaturi de Omar Sharif in “Doctor Jivago” (regia David Lean). Ecranizarea dupa romanul lui Boris Pasternak i-a adus si prima nominalizare la Globurile de Aur din cariera.
In 1967, a inceput cea mai prolifica si interesanta perioada din cariera actritei, marcata de intalnirea cu regizorul spaniol Carlos Saura. Atunci s-a lansat celebrul thriller psihologic “Peppermint Frappé” (Ursul de Argint la Festivalul de la Berlin), in care actrita este tinta obsesiei unui barbat. Au urmat “Ana and the Wolves” (1973), “Cría cuervos” (Premiul Special al Juriului, Cannes, 1976), “Elisa, vida mía” (1977) sau “Mamá cumple cien años” (1979), filme care i-au consolidat reputatia de actrita exigenta si de o profunzime rara.
Fluenta in spaniola, franceza si engleza, Geraldine Chaplin s-a miscat cu usurinta intre cele trei cinematografii. In aceeasi perioada, impresionat de talentul ei, cineastul american Robert Altman i-a oferit un rol de reporter BBC in “Nashville” (1975), care i-a adus o nominalizare la Globul de Aur pentru cea mai buna actrita in rol secundar, a distribuit-o apoi in “Buffalo Bill and the Indians” (1976) si “A Wedding” (1978), iar ca producator – in “Welcome to L.A.” (nominalizare la BAFTA, 1976) sau “Remember my Name” (1978), ambele regizate de Alan Rudolph.
Cu rolul sotiei criminale din “Remember My Name”, Chaplin a primit elogii in presa, partener de platou fiindu-i Anthony Perkins.
Filmografia ei cuprinde roluri remarcabile si in “L’amour par terre” (regia Jacques Rivette), “La vie est un roman” (regia Alain Resnais), “The Age of Innocence” (regia Martin Scorsese), “Jane Eyre” (regia Franco Zeffirelli), “Hable con ella” (regia Pedro Almodovar), “En la ciudad sin límites” (regia Antonio Hernández) – premiul Goya pentru cea mai buna actrita in rol secundar – sau filmul horror “El Orfanato” (regia Juan Antonio Bayona).
In 1992, a fost pusa in ipostaza inedita de a o juca pe bunica sa, Hannah Chaplin, in filmul biografic despre tatal ei, “Chaplin”, regizat de Richard Attenborough, iar interpretarea i-a adus inca o nominalizare la premiile Globul de Aur.
Cea de-a unsprezecea editie a Festivalului International de Film Transilvania (TIFF) a avut loc in perioada 1 – 10 iunie, la Cluj-Napoca, si continua intre 13 si 17 iunie, la Sibiu.
