Tu te-ai temut sa-mi spui strain,
eu n-am vrut sa te fac straina,
ci viata noastra ca o vina
ne-a-nstrainat câte putin
si timpul – animal divin,
cel care curge din lumina
in inima de sânge plina
pâna devine carnea crin.
O, de ne-ar duce la un cort
s-adormi si sa ma uiti afara,
intr-al nisipului confort
sub steaua umeda polara,
iar când lumina o s-apara
sa vezi intreg desertul mort.
Categorii:
Cea mai frumoasa poezie
