Grigore Vieru : Femeia este al cincilea anotimp

de

Nascut intr-o Romanie care nu mai e Romania (14 februarie 1935, in judetul Hotin, azi apartinand de Republica Moldova), poetul Grigore Vieru si-a inlacrimat versul de tanar, in asteptarea revenirii la sanul patriei. Si-a asteptat o viata. Si-a murit tot cu granita greblata si pazita. S-a stins la 18 ianuarie 2009, la Chisinau, cu dor de Romania, cu aceeasi dragoste si pentru viata de-aici, si de viata de dincolo. Cu testament zvarcolit, apoi resemnat.
„Pentru ca a vazut, ochiul meu a murit./ Lacrima: piatra funerara/ Pe mormantul ochiului meu./ Va veni alt cer./ In alta lume se va deschide/ Ochiul meu, dand piatra la o parte.“



Constantin Preda / Marea Dragoste: De unde veniti, domnule Grigore Vieru? Gheorghe Tomozei scria ca veniti dintr-o lacrima!…

Grigore Vieru: Vin din lacrima mamei, langa al carei mormant, la Pererita, cand nu voi mai fi, vreau sa ma odihnesc si eu. De Rusalii, in ’96, m-am dus la „cascioara“ ei, unde am asezat o piatra funerara comuna, daltuita de Tudor Catarga, cu urmatoarele epitafe: „Pierzand pe mama, iti ramane Patria, dar nu mai esti copil“ si „Sunt iarba, mai simplu nu pot fi“.

Vin din Basarabia unde romanii sunt saraci de mangaiere. Mangaierea noastra e Limba Romana. Mangaierea noastra e iubirea. Mangaierea noastra e credinta in Dumnezeu. 

Constantin Preda: Stiu, din tot ce ati scris, mai ales din publicistica dumneavoastra, ca-l divinizati pe Eminescu. Cand l-ati descoperit, cand v-ati apropiat de opera sa? Va intreb acestea pentru ca, in semn de pretuire, acelasi Gheorghe Tomozei v-a numit „spionul lui Eminescu la Bucuresti“! Sublima zicere tomoziana, dupa parerea mea, este cel mai frumos alint din cate i s-au facut vreodata lui Grigore Vieru.

Grigore Vieru: Mai larg decat firea, nemarginire, Eminescu a ajuns la mine tarziu. Cred ca aveam vreo 19 ani cand am vazut si am luat in mana cartea Sa. Descoperindu-l pe El, mi-am descoperit sufletul.

Eminescu este o cetate cu o singura intrare si cu o suta de iesiri. Intri in ea, iei aminte la toate, inveti, te invoinicesti, apoi iesi pe unde crezi tu ca-i mai bine, ducand mai departe faclia graiului si spiritul neamului tau. Important, la inceput, este sa gasesti intrarea, sa cunosti semnele ei, sa nu le incurci. Eminescu, daca vreti, este izvorul, este lacrima de foc a Universului.

 
Constantin Preda: Comentati, va rog, versul eminescian: „Nu credeam sa-nvat a muri vreodata!“, considerat unul dintre cele mai frumoase si tulburatoare stihuri care s-au scris in limba romana.

Grigore Vieru: „Nu credeam sa-nvat a muri vreodata!“ este faclia miraculoasa care, apropiata de zidurile manastirii, ar putea sa ne arate miscarea tainica a vietii lui Manole. A muri eroic, indemnat numai de anumite imprejurari dramatice, dar indemnandu-ti singur fiinta spre moarte, este semnul unei mari barbatii si al unui profund optimism. Manole si Mihai au fost niste profunzi optimisti. Doua coloane infinite“.

Constantin Preda: Definiti, daca se poate, Poezia. Poate incapea poezia in vreo definitie?

Grigore Vieru: Poezia, pentru mine, reprezinta dragostea de pamant, de pamantul din care te tragi, iubirea pentru limba stramosilor tai. Poezia, asa cum ti-am mai declarat in interviul pe care l-ai publicat in ziarul „Cuvantul Libertatii“ de la Craiova, este razbunarea frumusetii pe uratenie. O razbunare crestineasca!

Constantin Preda: Ce ati prefera intre un palat somptuos si prispa casei parintesti?

Grigore Vieru: Prispa casei parintesti. Cand ma duc la Pererita, intru in copilarie ca intr-un basm. Sunt insa trist ca, de fiecare data cand ajung acolo, gasesc goale, asa cum am scris, casutele melcilor din copilaria mea: minuscule cranii la picioarele altor ierbi si altor flori.

Unii, sub a caror amenintare am trait toata viata, lanseaza mereu zvonuri, c-as vrea sa trec granita, c-as vrea sa fug peste Prut. Sarmanii de ei, nu stiu ca, de fiecare data cand dispar, fug in cimitirul de la Pererita, la mormantul mamei. Pacat ca nu pot fugi, in acelasi timp, si in cimitirul din Iasi, si in cimitirul din Bucuresti. Si in cimitirul de la Craiova sau in cel de la Cluj.

Constantin Preda: Ce ne puteti spune despre Basarabia, despre suferinta si zbuciumul romanilor de peste Prut?

Grigore Vieru: Basarabia este inca un copil infasat in sarma ghimpata. De ce credeti ca am fost acuzat eu, in revista „Flux“, care apare la Chisinau? De spionaj, tentativa de lovitura de stat si de faptul ca as fi vrut sa-l omor pe politicianul Rosca. Am facut preinfarct si m-am internat la spital. Sunt sleit de puteri. Veniti de va treziti, frati basarabeni, in lumina Limbii Romane, salasluiti-va in ea, intru vecie, pana la cele mai indepartate hotare ale dreptatii ei.

Constantin Preda: Se poate vorbi de o „racire a relatiilor dintre Romania si Basarabia“, asa cum a semnalat o anumita parte a presei?

Grigore Vieru: Nu. Intre romanii de buna credinta, de dincolo si dincoace de Prut, nu se poate vorbi despre asa ceva. In schimb, se poate vorbi de o racire a oamenilor care au fost tot timpul straini tarii, oameni care nu s-au asteptat ca vom merge atat de departe, in sensul bun al cuvantului, si ca vom obtine independenta Basarabiei, tricolorul, grafia latina, imnul „Desteapta-te, romane!“.

Nu s-au asteptat ca vom ajunge ca, aici, in tara, sa putem vorbi deschis, fara teama de cineva, asa cum vorbesc eu, in clipa de fata, cu dumneata.

Constantin Preda: Ce parere aveti despre ceea ce se intampla, in prezent, in Romania?

Grigore Vieru: De fiecare data, eu vin din Basarabia pentru a lua o gura de aer curat. La Bucuresti, la Craiova sau oriunde. Dar, din pacate, uneori, ma intorc la Chisinau mai zdrobit sufleteste. Recent, am fost la Constanta, la o manifestare religioasa si un ziarist m-a intrebat ce-ar putea face romanii de aici pentru romanii din Basarabia. Si am raspuns asa: „Iubiti-va tara si nu va invrajbiti, nu va dusmaniti. Pentru ca aceasta minune a lui Dumnezeu, care este Romania, ar putea fi distrusa. Nu din afara, de dusmanii din afara, ci din interior. Deci, indemnul: „Iubiti-va tara si nu va dusmaniti!“ cred ca este primul lucru pe care romanii din tara l-ar putea face pentru fratii lor din Basarabia. Pentru ca, lesne de inteles, salvata fiind Romania, ar putea fi salvata si Basarabia.

Constantin Preda: Care este parerea dumneavoastra despre prieteni?

Grigore Vieru: Sa ai un prieten in familie, unul in tara, unul in lume si unul in Cer. Mai multi numai Dumnezeu poate avea. Suntem un amestec ciudat de stari si de lucruri: tradam plangand si radem tradand.

Constantin Preda: Ce este femeia?

Grigore Vieru: Femeia este al cincilea anotimp, in care natura se odihneste, amintindu-si toate florile primaverii, toate privighetorile verii, toti strugurii toamnei si toate ninsorile iernii.

Constantin Preda: Va este teama de moarte?

Grigore Vieru: Voi muri langa cel care nu ma va plange si nici nu se va bucura de moartea mea: voi muri langa mine insumi. Dar cine stie daca moartea este sau nu partea noastra de cer si lumina, cine stie daca sufletul nostru nu este si el muschiul verziu de pe cruce?…

Interviul il puteti citi integral in numarul 55 al revistei TANGO.

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *