Scriitorul Michel Houellebecq, prezent, vineri, la Salonul International de Carte Bookfest, a intrat in dialog cu cititorii sai, vorbind despre opera sa si spunand ca scrisul poate fi “ultimul loc al libertatii”, atunci cand ajungi sa iti urasti seful, sotul, sotia, copiii.
Houellebecq a dialogat cu jurnalistii Mihaela Musat si Matei Martin, raspunzand apoi la intrebarile cititorilor prezenti in numar mare la eveniment.
Intrebat despre motivul pentru care a acceptat invitatia de a veni la Bookfest, cunoscut fiind faptul ca da curs foarte greu invitatiilor din strainatate, scriitorul a spus ca a fost impresionat de romanul grafic realizat dupa cartea sa “Rester vivant” de Cezar Petry si a vrut sa-l cunoasca pe autor.
Intrebat cum este sa aiba statutul de autor controversat si daca ii influenteaza modul de a scrie, Houellebecq a spus ca acest lucru nu are totusi o mare importanta. “O carte pe care o scrii contine o viziune asupra lumii. (…) Ma intereseaza mai mult oamenii care se regasesc in viziunea mea despre lume, decat cei care starnesc controverse. (…) Controversele contribuie la animarea sezonului literar si pana la urma dispar”, a spus Houellebecq.
In ceea ce priveste scrisul, autorul considera ca acesta poate fi “ultimul loc al libertatii”, atunci cand societatea este potrivnica si cand ajungi sa iti urasti seful, sotul, sotia, copiii. In schimb, in scris, “nimeni nu judeca ceea ce faci, nu exista criterii”, a mai spus acesta.
“Cand scriu o poezie, ma simt foarte liber, dar nu pot sa o scriu cand vreau. La roman, este mai accentuat sentimentul de munca”, spune scriitorul.
Intrebat daca are o stare de liniste atunci cand scrie, Houellebecq a negat categoric, precizand ca are o stare opusa linistii, la extrema, fiind vorba fie de exaltare, fie de o suferinta oribila.
Despre cum ajunge sa intreprinda aceasta activitate, scriitorul a spus ca, in cazul poeziei, nu isi da seama, dar la roman, totul incepe cu o scena, cu un personaj, antrenand o alta scena si dand nastere unei carti.
“Pot sa spun ca alcoolul nu ma ajuta deloc, tigarile sunt indispensabile si am nevoie de o stare intre vis si trezire. Azi-dimineata am avut un vis atat de lung, as fi putut scrie 200 de pagini. Dar nu e nimic misterios, toata lumea viseaza si apoi reconstruieste. Se poate face o intreaga opera literara din vise”, a mai dezvaluit Houellebecq.
Despre cum isi construieste personajele si cata libertate le da, Houellebecq a precizat mai intai ca el crede ca viata este un parcurs determinist, cu momente imprevizile, cand se poate actiona imprevizibil. El a dat propriul exemplu, spunand ca la un concurs de admitere la geologie, pe cand avea 20 de ani, s-a trezit iesind din sala, fara sa stie ce facuse cu un minut inainte, si s-a simtit atunci liber.
“Un personaj sunt eu, evident, creierul meu il creeaza, dar e si un parazit care se hraneste din creierul meu (…) La un moment dat, nu mai alegi ce scrii, nu mai controlezi personajele. Exista un stadiu in care poti sa le omori – si este ultima libertate a autorului -, dar exista si un stadiu la care nu mai poti face asta, ar fi odios din punct de vedere estetic – (personajele) trebuie sa continue sa traiasca, sa-si implineasca destinul”, a mai spus acesta.
Intrebat despre faptul ca publicul il identifica adesea cu personajele sale, Houellebecq a glumit spunand ca este mai des identificat cu femeile din cartile lui, punand acest lucru pe seama faptului ca ar avea o latura “de usuratica”.
Pe de alta parte, el a precizat ca nu este un autor atat de catastrofal cum se spune uneori, insa ca toti cei din generatia lui nu poate reda scene de emotie pozitiva fara ironie.
Intrebat de ce a renuntat la poezie pentru proza, Houellebecq a raspuns ca voia sa faca avere, deoarece chiar daca te disciplinezi sa scrii o carte, avand o slujba, nu este situatia ideala.
Houellebecq a lasat in sarcina editoarei lui sa povesteasca “testul lui Kundera”, dupa ce a fost intrebat daca uraste femeile. Aceasta a povestit ca se incurca tot timpul intre termenii “misogin” si “macho”, iar Kundera i-a explicat ca, daca o femeie vine plangand si se arunca in bratele unui barbat, acesta este “misogin” daca fuge si “macho” daca cedeaza. Editoarea a adaugat ca l-a supus pe Michel Houellebecq la acest test si el este clar un macho.
Pe de alta parte, Houellebecq a spus ca devine rautacios atat cu un barbat, cat si cu o femeie, daca ii este pus in fata conceptul de “demnitate umana”, pe care il gaseste “hilar” si “daunator”. “Oamenii sunt cu adevarat interesanti cand renunta la orice demnitate”, a spus Houellebecq.
El a mai vorbit despre cum l-a influentat Emil Cioran, a carui scriitura nu predispune la entuziasm, ba chiar orice manifestare a entuziasmului pare ridicola, iar francezii au oroare de tot ce este ridicol.
Una din cititoarele prezente la eveniment l-a intrebat care este relatia lui cu Dumnezeu, precizand ca lui Voltaire i s-a pus la un moment dat aceeasi intrebare, iar Houellebecq a raspuns ca nu ar fi procedat asa daca ar fi facut lumea, nefiind deloc multumit de cum se prezinta.
Houellebecq a vorbit si despre alti scriitori, spunand, printre altele, ca poetul sau preferat este Charles Baudelaire, ca ii plac poemele erotice ale lui Paul Verlaine, care sunt putin cunoscute, in timp ce despre opera lui Jean-Paul Sartre a spus ca este varianta pentru adulti a benzilor desenate cu Pif, desi Pif era mai variat.
Michel Houellebecq, unul dintre cei mai cunoscuti si tradusi autori francezi, a primit, in 2010, prestigiosul premiu Goncourt, pentru romanul “Harta si teritoriul”. “Copilul teribil al literaturii franceze” a mai fost nominalizat de doua ori la premiul Goncourt, in 1998, cu “Particulele elementare”, si sapte ani mai tarziu, cu “Posibilitatea unei insule”.
Nascut pe 26 februarie 1958, in insula La Réunion, potrivit biografiei sale oficiale, si in 1956, potrivit altor surse, Houellebecq a devenit un scriitor cult in 1994, cu volumul “Extinderea domeniului luptei/ Extension du domaine de la lutte”. Anterior, in 1992, el a publicat primul volum de poeme, “Pe urmele fericirii”, distins cu premiul Tristan Tzara. Al doilea volum de poeme, “Sensul luptei”, a obtinut Prix de Flore in 1996.
Monstru rece si provocator pentru unii, geniu absolut pentru altii, acesta a publicat in 1998 volumul “Particulele elementare/ Les Particules élémentaires”, care a fost tradus in 25 de limbi si recompensat cu Prix Novembre. In 2000, i-au aparut un disc, “Prezenta umana”, cu poeme in lectura proprie, acompaniate de muzica lui Bertrand Burgalat, si “Lanzarote”, un volum intre reportaj si fictiune, cu fotografii.
Un exponent al antieroului si al disperarii, el publica in 2001 cel de-al treilea roman, “Platforma/ Plateforme“, consacrat turismului sexual. In anul 2002, devine primul francez caruia i s-a acordat prestigiosul IMPAC Dublin Literary Award. Urmeaza “Posibilitatea unei insule/ La Possibilité d’une ile”, in 2005, volum care este recompensat cu premiul Interallié.
La editura Polirom au fost publicate romanele sale “Platforma” (2003), “Extinderea domeniului luptei” (2005), “Particulele elementare” (editia a doua revazuta, 2006), “Posibilitatea unei insule” (2006), “Inamici publici” (2008; Polirom, 2009), in colaborare cu Bernard-Henry Lévy, si “Harta si teritoriul” (2011).
Pentru ca anul acesta Bookfest (30 mai – 3 iunie, complexul Romexpo din Capitala) se desfasoara sub semnul Frantei, invitatii evenimentului sunt: Bernard Pivot, autorii Michel Houellebecq, Nedim Gürsel, Sylvie Germain, Yasmina Khadra si Yann Apperry, editorul Jean Mattern (responsabilul cu literatura straina al Editurii Gallimard) si academicianul Dominique Fernandez (autorul volumului “Rapsodia romana”).
(MEDIAFAX)
Tag-uri:
Extinderea domeniului luptei/ Extension du domaine de la lutte · Harta si teritoriul · Inamici publici · marea dragoste · Michel Houellebecq · Particulele elementare/ Les Particules élémentaires · Pe urmele fericirii · Platforma/ Plateforme · Posibilitatea unei insule · scriitor cult · Sensul lupteiCategorii:
Personalitati
