fbpx

IDENTIS, pentru zâmbete regăsite

de

Sloganul lor este unul memorabil și li se po­trivește de minune: Ești așa cum zâmbești. Iar dacă ajungi la Identis, chiar o să­-ți regăsești zâmbetul, acela fără rețineri, fără ezitări, fără restricții pe care, cu siguranță, l-­ai avut cândva, înainte să vină viața peste tine, să-­ți strepezească sufletul și, de parcă asta n­-ar fi fost de ajuns, să­-ți îngălbenească și dinții! Lăsând gluma deoparte, la Identis, în primul rând, personalul medical te face de la prima vizită să uiți că ai avut vreodată vreo anxietate legată de întâlnirea cu stomatologia. Tra­tamentele, de orice fel ar fi, mai simple sau foarte complexe, sunt, întotdeauna, nedureroase și minim invazive. Preponderente sunt trata­mentele care nu afectează structura naturală a dintelui, evitându­-se astfel traumele și disconfortul, iar tot ceea ce ține de sănătate se îmbină cu estetica. Și invers. Pentru că tot mai mulți pacienți de stomatologie au pornit în căutarea soluțiilor estetice ideale, la Identis există tehnica necesară și materialele care să satisfacă orice exigențe și să ne întoarcă la frumusețea zâmbetului căci, așa cum spune și sloganul, Ești așa cum zâmbești

De la implantologie la ortodonție și protetică, de la spectaculoase și eficiente albiri de dinți până la tratamente de canal, reconstrucții, restaurări și alte proceduri care duc, în final, tot la un zâmbet sănătos și frumos, cabinetul Identis fondat de excepționalele doctorițe Cătălina Borțun și Anita Vișan și beneficiind de personal medical extrem de bine pregătit este locul ideal pentru cei care doresc de la o simplă consultație pentru sănătatea orală ­ pentru ei sau pentru copiii lor ­ și până la tratamentele complexe care, aici, în cabinetul din strada Arhitect Ion Mincu nr. 29 bis, apt. 1, București, vor fi întotdeauna reușite.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.