Ileana Iliescu: Dansul înseamnă bucurie

Eu eram mai mult plecată, începusem să am roluri importante, să plec în turnee, mă vedeam foarte puțin cu soțul meu. Iar într-o zi, a sunat telefonul și a răspuns mama. La capătul celălalt al firului era o doamnă care a zis: Vă rog să mi-l lăsați în pace pe doctorul Creangă, că eu voi avea un copil cu el. I-am spus seara: vezi că te-a căutat o doamnă care va avea un copil cu tine, ne-a spus să te lăsăm liber. Și l-am lăsat”… își amintește Luli râzând, așa cum tot râzând povestește și cât de firesc a venit divorțul. La fel, își îngăduie să glumească și pe seama celui de-al doilea divorț, pentru că s-a recăsătorit mai târziu cu un alt medic, Lucian Constantinescu, însă nici relația lor n-a durat.

Marea Dragoste, Marinel

Nu râde, însă, de iubirea cu Marinel Ștefănescu, singura mare dragoste pe care o recunoaște fără ezitări. Marinel Ștefănescu i-a fost coleg de scenă și jumătate de suflet, iar iubirea lor împărtășită le-a marcat viața și, cumva, cu strălucirea ei, le-a înălțat carierele, pentru că împreună dansau cum numai zeii îndrăgostiți pot dansa. „A fost o pasiune extraordinară între mine şi marele balerin Marinel Ştefănescu, care a fost multă vreme şi partenerul meu de dans. Era un complex de sentimente care treceau din scenă în viaţă și invers, asta se transmite mai departe, şi publicului. Dar el era cu vreo nouă ani mai mic decât mine şi eu n-am putut să fac pasul ăsta, mai ales că între noi au apărut și alte obstacole… Între timp s-a însurat, are trei fiice, are și nepoți. Am avut parte de dragoste, atât cât a fost, dar sigur că şi azi îmi pare rău că nu am o familie, că nu am făcut un copil”… spune Ileana Iliescu cu nostalgie, apoi, pentru că nu-i plac regretele fără rost, îndulcește amintirea cu un zâmbet. De mai bine de 25 de ani a renunțat să mai caute dragostea. Pur și simplu a scos tema asta din viața și din preocupările sale, rămânând, pe mai departe, preocupată de spectacolele pe care le realizează pe scena Operei din Iași, de balerinii pe care îi învață, mai departe.

„Eu am fost într-adevăr pasionată de profesia asta. Nici nu mai știu să spun acum dacă a fost o pasiune exagerată pentru profesie sau să recunosc că nici nu s-a ivit o ocazie extraordinară în care să zic: a apărut cineva în viaţa mea, iar sentimentul pe care îl am pentru el e mai puternic decât sentimentul pe care îl am pentru dans… Nu s-a întâmplat. Nu au mai fost alte iubiri poate și pentru că, în afară de drumurile fixe dintre teatru și casă, foarte puţine se mai întâmplau”…

Venirea, revenirea, plecarea

În carieră, succesele au fost răsunătoare și drumul său ascendent a mers vertiginos. De câte ori apărea pe scenă publicul își ținea răsuflarea, atâta grație, atâta frumusețe aduceau mișcările ei pline de suflet și de emoție. Abia la aplauze parcă respirau cu toții, pentru prima dată, recunoscători că au fost acolo și au văzut-o pe Luli dansând. Toate marile roluri din repertoriul de balet clasic au prins suflu nou sub mișcările ei și nu exista spectator care să-și fi putut lua privirile de la ea. Încet-încet, a cucerit și scenele lumii. Turneele au dus-o în Italia și-n Rusia, la Berlin și la Paris, la Praga și la Havana, în Grecia, Brazilia sau Elveția. Ceva mai târziu, după ce accidentul la picior a obligat-o să renunțe să danseze, a ales să predea și la un moment dat splendida Italie a și reținut-o pentru 11 ani la Torino, într-o școală de balet, unde a fost maestră pentru copii, bucurându-se de frumusețea unei țări luminate de soare și de veselie. Dar împlinirea adevărată și-a găsit-o tot aici, acasă. În Opera Națională București, acolo unde a debutat, a ajuns la conducerea baletului, iar sub directoratul său balerinii au dansat spectacole minunate, au plecat în turnee, au simțit toată dragostea și ocrotirea pe care un mare cunoscător al dansului li-l putea da. După postul de directoare a baletului, a devenit maestru corepetitor. Plecarea din Operă a venit, însă, absurdă și fără fast… „Venise director Ludovic Spiess. Într-o zi, m-a întrebat eu ce fac în operă?!… I-am spus că fac ce am făcut toată viața, lucrez cu balerinii, pregătesc soliștii. Mi-a spus să mă duc la avizier să mă uit. Și m-am dus și am văzut că eram scoasă la pensie. M-a întrebat așa, din ușă: Te-ai uitat? Am zis că da. Și mi-a spus: Bine, la revedere… Putea să zică, stai să îți mulțumim, mai ales că îl cunoșteam din copilărie, de la Mediaș, plus că știa bine ce am făcut în teatrul ăla. Dar n-a zis decât: Bine, la revedere. Iar asta m-a durut mai mult decât m-a durut plecarea în sine. Culmea este că și el și alții de lângă el erau tot pensionari, dar ei au rămas. Doar mie mi-au spus La revedere”…

Aniversarea: 80 de ani de zâmbet

N-a lăsat amărăciunea s-o apese, pentru că așa a trăit mereu, zâmbind. Fiindcă dansul înseamnă bucurie. A avut grijă mai departe de lucrurile care contau cu adevărat în viața ei, dar recunoaște că a simțit că a renăscut atunci când a început, din nou, să lucreze la Iași. Beatrice Rancea, ca directoare a Operei din Iași, a invitat-o să monteze Don Quijote, apoi Ileana Iliescu a adaptat Lacul Lebedelor sau a făcut spectacolul Valsuri celebre în interpretări coregrafice. Iar periplul său ieșean nu se oprește aici, mai are mult de lucru și vin la rând și alte surprize. S-a oprit puțin din lucru, doar cât să se întoarcă pentru marea gală ce i-a fost dedicată pe 29 octombrie, cu numai o zi înainte de aniversarea sa de 80 de ani din 30 octombrie 2017. Toți marii prieteni ai dansului și ai balerinei au urcat pe scenă pentru a o omagia, iar Gigi Căciuleanu i-a dedicat spectacolul său, Un minut de dans sau Uf.

,,Pe Ileana Iliescu am cunoscut-o și am admirat-o fără rezerve întâi și-ntâi ca spectator. Eram încă pe băncile școlii când Ileana Iliescu strălucea deja nu numai pe scena Operei din București, dar și în marele teatre de balet ale lumii, devenind imediat, foarte tânără fiind, o stea de neînlocuit. O priveam cu ochii larg deschiși și cu bătăi de inimă. Parcă priveam un superb film de aventuri! O tehnică de brici și o bucurie de a dansa rar întâlnite. Una din cele mai extraordinare “lebede negre” din câte mi-a fost dat să văd! Apoi am redescoperit-o cu privirea colegului de scenă, la intrarea mea în Operă. Unul din primele mele roluri era cel al “marionetei scoțiene” din Copellia, și de abia așteptam actul doi ca s-o admir pe Luli-Swanilda cu câtă nebunie frumoasă și de uragan își juca fiecare apariție. Apoi foarte curând, dar cu câtă emoție!, am avut privilegiul de a o avea ca parteneră. Nu am dansat împreună decât puțin, dar a fost o întâlnire de neuitat pentru mine acel duet din “Un American la Paris:  Luli – Parizianca, eu – Americanul. Sunt deci de trei ori fericit să-i pot oferi Ilenei Iliescu, de ziua ei, ceea ce am mai de preț: un spectacol! La mulți ani, Luli!” a spus Gigi Căciuleanu înainte ca el însuși să urce și să danseze pentru ea.

La mulți ani i-au spus, cu siguranță, și milioanele de spectatori care n-au întâlnit-o niciodată față în față, dar care au aplaudat-o, de-o viață încoace. Pentru că Ileana Iliescu pare neobosită în a aduce frumusețe în viețile noastre. La mulți ani, Luli, îi spunem cu toții, bucuroși să-i fi întâlnit mișcările de lebădă, pasul de regină și zâmbetul de om bun, cu suflet de lumină.