Ileana Iliescu: Mi-am pus sentimentele la picioarele barbatilor pe care i-am iubit!

de

Ileana Iliescu a fost una dintre cele mai cunoscute prim-balerine ale Operei Nationale Bucuresti. Si-a dedicat intreaga viata dansului, renuntand cu buna stiinta la privilegiul de a deveni mama. A avut doua casnicii, dar pe niciunul dintre soti nu i-a iubit asa cum l-a iubit pe Marinel Stefanescu, cel care i-a fost si partener de scena. Era inconjurata de legende despre barbatii care o curtau, si adorata de lumina reflectoarelor… Cu toate acestea, Ileana Iliescu marturiseste ca… „se stingea lumina, cadea cortina si plecam acasa, singura, cu tramvaiul 3”…
Un interviu despre pasiunea pentru dans, marea ei iubire si dorul de public.

Pentru mine, Opera este sacra

Eveline Pauna: „Ochii mei, suportand, decenii la rand, fardul si lumina reflectoarelor, isi cer acum dreptul la… ochelari; parul, strans mereu la spate, adesea sub peruca lipita, se degradeaza si se rupe… Dar toate fac parte din „riscurile meseriei” si… nu o regret nicio clipa!”. Este un pasaj din cartea dumneavoastra, la care revin mereu cand va intalnesc si sunteti, inca, atat de frumoasa!
ILEANA ILIESCU: Te-ai referit numai la cap, dar riscurile meseriei au continuat… Aproape 50 de ani, instrumentul meu au fost picioarele, ele au suferit de-a lungul anilor. Eu am fost cumva iubita de Dumnezeu in sensul ca am avut mici incidente ortopedice in partea a doua si a treia a carierei, spre deosebire de alti tineri care, atunci cand eu eram prim-balerina,veneau din scoala probleme de sanatate destul de serioase. Atunci cand ai ceva experienta, cativa ani in spate, poti sa mai eviti aceste incidente . Eu am condus compartimentul de balet al ONB vreo 8 ani si jumatate, dupa ce m-am intors din Italia si lupta mea cea mai mare cu dansatorii, cu colegii mei de studiu, de bara, de dans a fost sa-i fac sa constientizeze importanta studiului. Ei nu considerau studiul si exercitiile noastre zilnice atat de utile precum le consideram noi, generatia mea. Pe noi nu ne chema nimeni special, la ora 10, pentru studiu la bara o ora si jumatate, zilnic. Dar veneam. Tot asa cum, nu stiu daca un pianist si-ar permite sa treaca o zi intreaga in care sa nu se aseze la pian cateva ore!… Frumusetea chipului e mai usor de intretinut decat poantele. Lumea nu poate sa-si imagineze, sau cine isi imagineaza nu poate intelege efortul si disciplina acestei meserii! Am ajuns la varsta de 75 de ani, prilej cu care Opera m-a sarbatorit foarte frumos! Pentru mine Opera a fost prima casa. Mi-am petrecut mai multe ore de munca si viata aici decat acasa. Aceasta institutie a ramas pentru mine sacra si atunci cand vad colegi care intra incaltati in sala de balet sau pe scena… traiesc momente de suferinta. In sala de studiu si pe scena se formeaza ceeea ce tu oferi publicului, celui care nu te uita! Si trebuie sa respecti asta!
Marea Dragoste – Tango: Povestea personala va este cu totul speciala. Bunicul dumneavoastra, tatal mamei, a fost prieten cu tatal maestrului Beligan. Ambii erau sefi de gara.
ILEANA ILIESCU: Da, bunicul meu si tatal maestrului Beligan. La un moment dat, m-am intalnit cu maestrul Beligan si mi-au marturisit ca bunicii mei erau prieteni cu parintii maestrului, stand in gari destul de apropiate. Imi povestea cum doamnele isi imprumutau moasele.
Marea Dragoste – Tango: Bunica a avut trei copii, iar dupa moartea fiului, a lui Liviu, si-a revarsat toata dragostea asupra fetelor.
ILEANA ILIESCU: Da, Liviu a murit la 24 de ani, in razboi.
Marea Dragoste – Tango:  Si dupa aceea, o vreme, bunica nu a mancat decat rosii cu paine…
ILEANA ILIESCU: Da, un an de zile nu a putut sa manance, bunicul s-a imbolnavit de inima… au suferit enorm, cu atat mai mult cu cat bunicul ar fi putut sa-l scuteasca de armata si de razboi, dar Liviu nu a vrut. Au plecat la razboi tati, soti si au lasat familiile acasa, un act de eroism adevarat. De aceea a vrut sa plece si el. A fost o tragedie, el a murit ca un erou, primind post mortem Medalia Mihai Viteazul. Acest episod al mortii, la Sevastopol este relatat intr-o carte., in care Liviu este descris ca un arhanghel. Era frumos si a murit luminat de lumina lumii…
Marea Dragoste – Tango: Drama familiei a continuat, pentru ca si mama dumneavoastra a pierdut un copil. Fratele dumneavoastra mai mare a murit la cateva ore de la nastere…
ILEANA ILIESCU: In momentul in care treci printr-o drama ca aceasta… eu venind pe lume dupa acest episod, toata dragostea s-a revarsat asupra mea. Mama se numea Wagner, dupa numele tatalui meu, Wilhelm Wagner, neamt adus de Regele Carol, ca specialist in mecanica pentru agricultura si care s-a stabilit la Alexandria. Mama credea ca si eu voi fi tot baiat. Citea, pe cand trebuia sa ma nasca, romanul „Lorelei”, asa a indragit personajul Luli, cu un caracter zvapaiat, asa cum si eu ma manifestam in copilarie, tocmai poate pentru ca ma vroia baiat, inspirand-o in apelativul pentru mine, de Luli. Si in arta foarte multa lume stie de acest nume, chiar si cei din public, putini fiind cei care imi spun Ileana.
Marea Dragoste – Tango: Sfantul Vasile era protectorul mamei si a dvenit, in timp, si al dvs…
ILEANA ILIESCU: Da, este un sfant greco-catolic si iti marturisesc, fara nicio retinere, ca a facut si cu mama si cu mine, minuni!
Marea Dragoste – Tango: Si a avut o mana pe umarul mamei atunci cand aceasta a decis sa va dea la balet. La randu-i i-ar fi placut sa devina balerina, numai ca pe vremea ei era considerat nepotrivit ca o fata sa faca balet…
ILEANA ILIESCU: Iti poti imagina ca, la vreamea aceea, baletul avea o alta valoare.
Marea Dragoste – Tango: Prejudecata a continuat… tatal dumneavoastra era prieten cu Constantin Tanase in trupa caruia erau balerine mai… dezbracate… Dar mama si-a pastrat dragostea pentru dans…
ILEANA ILIESCU: Da. Ultima gara pe care a condus-o bunicul meu a fost Medias, o localitate dezvoltata, cu vreo 40 de fabrici. El era foarte iubit si de nemti si de unguri. Mama imi povesteau ca nemtii aveau „ o casina” un fel de sala de bal si acolo se faceau saptamanal, poate, baluri cu muzica de Strauss, cu cadetii de la Scoala Militara, iar ea mereu iesea regina balului. Mama a facut Pensionul aici, la Bucuresti. Bunicul era foarte apreciat in Medias, nu a primit niciodata „plic”, pentru a aduce in discutie o caracteristica a vremurilor de acum, cand plicurile deschid usi. Cadoul pe care il primea cu drag era atunci, cand venea Trupa lui C.Tanase era spectacolul si petrecerea de dupa, cu artistii.
Marea Dragoste – Tango: Mama dumneavoastra s-a casatorit cu tatal dumneavoastra ca sa evite o casatorie aranjata de parinti…
ILEANA ILIESCU: Da, era cumva aranjata. Ii facea curte un avocat din Cluj, dar atunci cand parintii doresc un alt pretendent si insista… parca te marcheaza. La unul din acele baluri din Medias a aparut si tatal meu, tanar inginer venit de la Sighisoara si a invitat-o pe mama la dans. Conform uzantelor vremii, daca cineva batea pe umeri un partener barbat, acesta trebuia sa-i acorde partenera de dans, mai departe . Tata nu cunostea acest lucru si s-a uitat foarte urat la domnul care il batuse pe umar, cerand-o pe mama la dans. Apoi a fost invitat afara de catre acel domn. Mama s-a speriat. Dar totul s-a rezolvat pasnic. Bunica a intrebat-o pe mama daca a cunoscut pe cineva la bal, iar mama a raspuns ca a cunoscut un inginer, dar care este dur . Culmea, dupa niste luni de zile, mama s-a maritat cu tatal meu care era un om asa de bun si docil! Ei eru doua firi contrastante, dar asta i-a tinut 50 de ani impreuna. Un mariaj extraordinar!
Marea Dragoste – Tango:  Mama v-a povatuit sa nu-i spuneti niciunui barbat cat il iubiti si nici sa va asezati dragostea la picioarele vreunui barbat. Ati ascultat intocmai?
ILEANA ILIESCU: Nu. Eu am pus sentimentele mele la picioarele celor pe care i-am iubit. Nu au fost multi… de fapt, a fost unul singur! Dragostea vietii mele, Marinel Stefanescu. Era o diferenta de varsta intre noi. El era cu 9 ani mai mic decat mine, dar nu s-a simtit acest lucru. Am dansat inpreuna foarte mult, am fost cuplu si pe scena, am facut turnee impreuna, multi ani. Eu eram prim-balerina in momentul in care l-am scos, ca solist, din linia de ansamblu de balet, abia intrat in Teatru, la fel ca si pe Gheorghe Iancu. Au devenit prim-balerini prin mine, prin rolurile cu mine, ca parteneri de dans. Eu mi-am asumat acest rol!
Marea Dragoste – Tango: Desi in viata dumneavoastra ati avut doua casnicii, Marinel Stefanescu a fost unica dragoste…
ILEANA ILIESCU: Da, a fost marea dragoste, asumata in fata tuturor. Si pe scena se simteau sentimentele noastre care, de cele mai multe ori, erau identice cu cele ale personajelor pe care le interpretam, cupluri de indragostiti din balete celebre ale Operei…

Aveam scena de partea noastra!

Marea Dragoste – Tango: Cum v-ati dat seama ca… e iubire?
ILEANA ILIESCU: Acestea nu sunt niste momente pregatite… Intai am inceput sa lucram la rolurile din spectacolele respective si de aici a pornit, de la dans.
Marea Dragoste – Tango:  De ce s-a terminat?
ILEANA ILIESCU: De ce s-a terminat?! Stie si el acest lucru pe care l-am mai spus: parintii lui erau despartiti si tatal lui, stiind ca are un suport, ca nu o sa doarma pe strada, i-a spus intr-o seara sa parasesca casa! Cu o valijoara in mana, mi-a dat telefon intrebandu-ma ce sa faca, iar eu i-am raspuns ca trebuie sa ma consult cu parintii cu care locuiam impreuna. Am primit acceptul si a venit la noi si a ramas 8 ani si jumatate. Toata lumea credea ca noi suntem casatoriti, de fapt eram ca si casatoriti, poate mai mult decat atat pentru ca noi aveam si scena de partea noastra, dar eram „fara acte”. Faptul ca era aceasta diferenta de varsta intre noi… i-am sugerat, tanar fiind, sa cunoasca viata bine ca sa poata sa se fixeze intr-o familie, sa aiba o casa… Euforia dansului si a turneelor impreuna, a carierei… ne-a tinut unul langa altul. El este nepotul marelui dansator Gabriel Popescu, care ramasese in strainatate si lui i-ar fi fost foarte greu sa parasesca tara. Eu eram convinsa ca nu va gresi si vom dansa mereu impreuna. Am dansat la Opera din Zürich si directorul teatrului ne-a invitat a doua zi sa ne ofere un contract de trei ani de prim dansatori. Va putesi imagina un asa contract pe vremea aceea! Am revenit in tara pentru a cere permisiunea directiei Operei, a d-lui Mihai Brediceanu. A fost foarte disponibil cu conditia sa mai venim si in tara pentru unele spectacole. Dupa aproape o saptamana s-a primit o telegrama in care se anunta ca a fost numai el angajat, nu si eu.
Marea Dragoste – Tango: Si nu aveati sa mai dansati impreuna… Niciodata?
ILEANA ILIESCU: Ulterior m-a mai invitat, cand si-a deschis propria companie de dans. Acel moment al contractului da la Zürich a fost ruptura, de fapt. Dupa aceea, unchiul lui, Gabriel Popescu, a recunoscut ca a contribuit la aceasta ruptura, nu ne-a ajutat pentru ca el era maestru de balet la Zürich, pentru ca a crezut ca eu nu-l voi lasa sa mai danseze si cu alte partenere… o scuza neverosimila.
Marea Dragoste – Tango: Nu ati putut relua iubirea?
ILEANA ILIESCU: Nu, nu, pentru ca finalul nu a fost prea frumos…

Pentru mine ar fi fost un sacrificiu imens sa pierd un an din cariera mea, sa ma rup de studiu pentru a deveni mama

Marea Dragoste – Tango:  V-ati maritat prima data pentru ca toata lumea insista sa o faceti. Si mama?
ILEANA ILIESCU: Nu, nu mama, ci secretarul de partid al Operei, caruia i se parea nepotrivita varsta mea cu faptul ca nu aveam un partener de viata, un logodnic. Eu nu stiam decat casa si Opera, casa si Opera. In acea perioada erau anumite legi, care te obligau sa ai casa ta, sa fii maritata, sa ai copii….a fost o chestie fortata…. Medicul cu care m-am maritat a fost un om foarte dragut… am fost cu niste cunostinte comune la o petrecere de ziua lui, m-a invitat la dans si m-a invitat sa-i fiu si sotie. Am fost surprinsa, dar pana la urma s-a intamplat si acest lucru.
Marea Dragoste – Tango:  I-ati fost sotie pentru 4 ani
ILEANA ILIESCU: Pentru 4 ani.
Marea Dragoste – Tango:  Pentru ca s-a indragostit de o alta….
I.L.: Nu am intrat in amanuntele sentimentelor lui vizavi de o alta persoana. Intr-o buna zi, mama a primit un telefon de la o doamna care spune, crezand ca sunt eu la telefon, a spus sa-l las in pace pe doctor ca ea o sa aiba un copil cu el. Cand a venit sotul meu acasa a recunoscut acest lucru si ne-am despartit in conditii civilizate, aproape ca doi prieteni…
Marea Dragoste – Tango:  Regretati ca nu i-ati daruit dumneavoastra copii?
ILEANA ILIESCU: Astazi… regret ca nu am si eu un urmas. Dar, atunci, dupa acest mariaj a fost „bum-ul” carierei mele, am inceput, unul dupa altul, rolurile mari, turneele peste hotare…Pentru mine ar fi fost un sacrificiu imens sa pierd un an din cariera mea, sa ma rup de studiu pentru a deveni mama. Colegele mele, Magdalena Popa, Leni Dacian, Alexa Mezincescu au avut si copii… Atunci eu nu as fi putut. Dupa aceea, despartita si divortata nu mi-am asumat sa fac un copil… Sa fac din egoism un copil… iesea complet din gandurile mele!
Marea Dragoste – Tango:  doua casnicie a durat si mai putin. Patru luni…
I.I..: Da, a durat putin…eu aveam o fixatie cu medicii. Se pare ca in biofigrafia balerinelor din lume exista asa un feeling intre balet si medicina.
Marea Dragoste – Tango: Al doilea sot… medic ortoped…
ILEANA ILIESCU: Si el era cu 10 ani mai mic decat mine. Am avut un magnetism pentru barbatii mai tineri decat mine, lucru care o deranja foarte mult pe mama mea. Pentru mine, si primul si al doilea sot au fost soti de convenienta. Eu eram atat de preocupata de meseria mea ca nu aveam timp sa iubesc, sa-mi fac o familie, copii… Eu am stat in casa numai cu parintii mei.
Marea Dragoste – Tango:  Ati fost intotdeauna o femeie frumoasa…
ILEANA ILIESCU: Pe scena poate eram frumoasa… Pe scena te machiezi, iti pui o peruca, gene….
Marea Dragoste – Tango: Frumoasa si… singura! Desi aveati glorie pe scena, odata ce cadea cortina ramaneati singura…
ILEANA ILIESCU: Da, da, plecam singura acasa, cu tramvaiul 3. Era o realitate. Mama venea sa ma astepte la statie si cand eram cu sotul meu. El se culca pentru ca a doua zi avea consultatii. Pe acea vreme nu era nici o problema sa te duci acasa dupa un spectacol, la ora 11 noaptea. Da, eram singura. Mariajul meu nu se lega cu viata artistica. Mama, intr-adevar, nu a pierdut niciun spectacol, era regina foaierului, tata venea numai la spectacolele mari si plangea.
Marea Dragoste – Tango: : La Opera cand ati ajuns?
ILEANA ILIESCU: La 18 ani, cand am terminat scoala. Am dansat, mai intai, 5 ani in ansamblul de balet. Maestrul meu, Anton Romanovski, care a dansat cu marea balerina Pavlova, care l-a cunoscut pe Nijinsky, m-a format. Lui ii datorez foarte mult. Apoi am avut si alti maestri, Oleg Danovski, Marcu, Tilde Ursean… Am debutat cu „Lacul lebedelor”, care ramane regele baletelor clasice.
Marea Dragoste – Tango: Un titlu pe care Opera de acum nu-l are in stagiunea curenta…
ILEANA ILIESCU: Poate ca o sa-l mai aiba la un moment dat. A fost scos si imi pare rau. A fost acum 5 ani cand m-a sarbatorit Opera Nationala din Bucuresti, la 50 de ani de cariera. Cu „Lacul lebedelor” am fost sarbatorita. A urmat ultima montare, facuta de Gheorghe Iancu.
Marea Dragoste – Tango: Un spectacol curajos, intr-o montare moderna si destul de controversata… de la coregrafie la costume si decor.
ILEANA ILIESCU: Da, un spectacol mai… altfel. La aceasta aniversare a mea, de acum 5 ani, cum puteam sa fiu mai bine reprezentata decat cu Lacul lebedelor?! A fost ultimul spectacol in coregrafia lui Oleg Danovski, „Lacul” nostru traditional de peste 30 de ani. Noua montarea a lui Gheorghe Iancu a disparut dupa o singura stagiune si nu stiu de ce. Imi pare rau. Eu, cand am terminat scoala aveam o tehnica foarte bine pusa la punct de catre maestrul Romanovsky, dar eram o balerina mai rece, ca expresie, fata de alte colege care excelau prin lirism si mai putin prin tehnica. Cu timpul, am crescut din punct de vedere artistic in balete ca „Lacul lebedelor”, „Frumoasa din padurea adormita”, care au niste canoane ale dansului clasic, „Giselle”, „Don Quijote”, spectacolul meu cel mai drag ca explozie de exuberanta, nebunie, frumusete. Coregraful Marcu Vasile mi-a dat cam toate rolurile mele importante si imi spunea ca eu sunt o balerina „eroica”, ca eu pot face roluri de forta.

Poantele noastre erau cele care se fac si astazi in atelierul Operei

Marea Dragoste – Tango:  Pentru ca erati o femeie puternica…
ILEANA ILIESCU: Sigur, rolurile ma reprezentau. Dar pentru a nu deveni usor rigida mi-a dat rolul din „Giselle”, care ma rotunjea in modul de exprimare. La inceput l-am interpretat timid, ulterior reusind sa fiu invitata de Marinel Stefanescu, in calitate de castigator al al Marelui Premiu International de la Moscova si cu dreptul de a opta pentru doua spectacole. El a optat pentru „Lacul lebedelor”si „Giselle”in care am dansat eu si am avut succes.
Marea Dragoste – Tango: Cum erau poantele pe vremea in care dansati dvs? Astazi stiinta a evoluat si poantele nu mai ranesc atat de tare picioarele balerinelor…
ILEANA ILIESCU: Poantele noastre erau cele care se fac si astazi in atelierul Operei. Daca ma uit acum la primele reprezentari ale poantelor facute de Taglioni… ale noastre se apropiau foarte mult de acestea. Varful era ingust, de aproape 2 cm, poate si pentru faptul ca nu faceau performanta de echilibru de acum. M-am uitat la filme si fotografii si acele poante nu avantajau laba piciorului. Acum poantele acestea moderne nu arata cu mult mai bine, dar fiind cu varful mai lat asigura un echilibru mai bun. Varful poantelor noastre era facut din talpa, din piele mai groasa, care se subtiaza catre degete si care nu erau foarte dure. In schimb, poantele americane sunt din plastic, ranesc unghiile si aduc mult disconfort. Multe balerine cu care am lucrat au refuzat acest tip de poante.
Marea Dragoste – Tango: Mai aveti acasa poante?
ILEANA ILIESCU: Acasa nu mai am poante pentru ca, acum un an, le-am adus aici, la Opera, la o actiune prin care se strangeau fonduri pentru institutie. Apropo de poante. Am fost odata, impreuna cu balerinul Pavel Rotaru, la Tbilisi, eu cu un geamantan cu vreo 20 de perechi de poante pentru schimb la repetitii si spectacole, (de exemplu pentru rolul din „Frumoasa din padurea adormita” schimbam 4 perechi de poante) si constat acolo ca erau mai mici cu doua numere. Nu pot sa spun prin ce am trecut dansand cu ele. Imi cumparasem niste sprayuri calmante, cu anestezie locala pentru ca picioarele mele erau o rana si asa am dansat. Trebuie sa stiti ca, in scena, chiar daca ai o indispozitie, esti racita, tusesti sau ai febra, acolo nu mai simti nimic. Miracolul si mirajul scenei te fac sa nu mai simti nimic. Dupa spectacolul „Don Quijote”, montat de Marinel Stefanescu cu o companie internationala m-am accidentat la picior si urmatorii 5 ani am dansat cu probleme medicale, cu infiltratii. Era din ce in ce mai greu si am ramas cu sechele in urma accidentului. Atunci am primit, tot prin Marinel Stefanescu, invitatia la o scoala de balet din Torino, unde am functionat 11 stagiuni.
Marea Dragoste – Tango:  N-ati ramas in strainatate…
ILEANA ILIESCU: Nu, nu este un gest de patriotism desuet. In primul rand, eu eram legata foarte mult de parintii mei, nu i-as fi parasit niciodata. Cine nu a muncit si nu a stat mai mult departe de tara nu poate realiza ca, oriunde ai fi, tot strain ramai. Oamenii te iubesc, te accepta, dar nu esti de-al lor niciodata. Simti, auzi mereu „asta e romanca!”.
Marea Dragoste – Tango: Cum e in public, la Opera?
ILEANA ILIESCU: Intru tot mai rar aici, in teatru, dar, in general, urmaresc spectacolele operelor mari din lume. Cateodata am o nostalgie a spectacolelor pe care si eu le-am dansat si mi le derulez in minte…
Marea Dragoste – Tango: : Care e cel mai frumos moment care va staruie in memorie?
ILEANA ILIESCU: Multi au pus aceasta intrebare. Intr-o cariera de 50 de ani sunt foarte multe momente care-ti raman pentru totdeauna. O scena care este unica in lumea aceasta este Arena din Verona, unde am dansat cu Gheorghe Iancu, momentul de balet din opera „Aida”, in fata a 30.000 de spectatori. In acest spectacol trebuia sa cobor 80 de trepte pana la scena propriu-zisa, intr-o pozitie de mars triumfal, moment pe care nu poti sa-l compari cu nimic altceva!
Marea Dragoste – Tango:  Va e dor de momentele de pe scena in care, uneori, balerinei i se taie respiratia de emotie si de efort?
ILEANA ILIESCU: Piruetele te fura… nu exista sa nu ai emotii! Cine are insa trac in fata publicului nu reuseste. Eu nu suportam sa stau in culise sa astept intrarea, stateam in cabina pana in ultimul moment. Unele balerine intra cu mult timp inainte de spectacol in scena, repeta pasajele mai dificile. Eu am incercat odata o diagonala de piruete, inainte de spectacol, nu mi-a iesit prea bine si acest lucru mi-a intrat in subconstient si, drept urmare, nici in timpul spectacolului nu a iesit cum trebuia. De atunci, nu am mai repetat niciodata nimic inainte de a intra in spectacol

Nu m-am considerat niciodata o femeie frumoasa

Marea Dragoste – Tango:  Erati celebra mai degraba pentru picioarele dumneavoastra lungi, care va ajutau la developé-uri si degagé-uri…
ILEANA ILIESCU: Pe scena, recunosc, pentru ca am vazut si fotografii si filme, aratam foarte bine, fara modestie. Eu nu m-am considerat niciodata foarte frumoasa si cand ti se spune asa, atat de aproape…. pentru mine, in acceptiunea mea, frumusetea este cu totul altceva. Eu poate sunt draguta, simpatica, am o anumita tinuta ca ma recunoaste lumea pe strada si asta pentru mine este o avere nemasurata. Dupa atatia ani de zile de cand am iesit din scena si sa te recunoasca oamenii in magazine, pe strada, in aeroport este incredibil. Nu am zi de la Dumnezeu sa nu mi se intample asta. Odata, in piata, cel care vindea pepeni verzi, desi tanar, m-a recunoscut si m-a intrebat „sunteti marea balerina Ileana Iliescu?”
Marea Dragoste – Tango: Iar in vremea in care dansati era un croitor din Craiova care venea pana la Bucuresti doar sa va aplaude si sa va aduca flori…
ILEANA ILIESCU: Da, el venea cu garoafe rosii si faptul ca se deplasa atatia kilometri pentru a vedea un spectacol de-al meu, arunca garoafele pe scena si nu-si permitea, nu indraznea, sa vina la cabina mea… Devenise cunoscut deja printre cei apropiati mie. La al 100-lea spectacol cu „Lacul lebedelor” de la prima lui montare in Romania, eu am avut rolul principal si cand, dupa spectacol, am intrat in cabina, am gasit un cos imens cu 100 de trandafiri rosii de la cineva care ma placea si era foarte timid.

Pentru mine, cortina vietii a ramas deschisa

Marea Dragoste – Tango:  Cariera unei balerine este intensa, dar scurta. V-ati asumat lucrul acesta de la inceput?
ILEANA ILIESCU: Eu am inceput baletul la 8 ani, la o Scoala Populara, la Brasov. Nu era pasiunea mea, eram baietoi. Dar, pofta vine mancand. Am continuat venind aici la Bucuresti, la Scoala de Coregrafie. Si la cel moment, de inceput, nu te gandesti la finalul carierei, la faptul ca este o cariera care cere sacrificii.
Marea Dragoste – Tango: Asa cum spunea, cineva odata… „viitorul era presul nostru”…
ILEANA ILIESCU: Da, frumos spus, intr-adevar. Eu nu m-am gandit niciodata, am zis… cum o vrea Dumnezeu. De ce sa ma gandesc !? E adevarat ca sunt si persoane cu firi pesimiste, dar pentru mine, cortina vietii a ramas trasa, deschisa. Cred ca mi-am desavarsit misiunea, am trecut rampa. Mereu le-am spus elevilor mei ca, in dans, trebuie sa ai tehnica, interpretare, sa te contopesti cu personajul, iar in momentul cand esti la rampa acest lucru trebuie sa-l transmiti publicului. Asta am facut eu si acum, dupa atatia ani, publicul isi aminteste de mine.
Marea Dragoste – Tango: Sunt multi cei care va pastreaza in memorie…
ILEANA ILIESCU: Da. Am am primit multe mesaje din strainatate. La spectacolul de aniversare a mea, de acum cativa ani, am primit un cos cu flori si de la ambasadorul rus in Romania. Pentru rusi baletul este balsamul vietii si am avut ocazia,cand am fost invitata la Ambasada, sa-i spun ambasadorului lor ca eu am dansat la Teatrul Balsoi. A recunoscut cu emotie ca m-a vazut in acel spectacol si ca a pastrat si programul de sala, tot acest timp de 30 de ani. Pentru rusi baletul este arta maxima, este pasiune, este devotiune. Cand am fost atunci sa dansez cu Marinel Stefanescu, la Teatrul Balsoi, soferul taxiului ne-a intrebat daca suntem turisti si cand i-am spus ca am venit sa dansam „Lacul lebedelor” ne-a si atribuit numele corecte ale personajelor din balet: Siegfried si Odette.
Marea Dragoste – Tango:  Care este mesajul pentru publicul dvs?
I.L.: Eu nu am cuvinte sa multumesc acestui public romanesc, in primul rand. As fi nedreapta sa nu recunosc ca am avut public si in toate tarile in care am dansat. Faptul ca eu am ramas acasa, ca sentimentele mele de iubire pentru publicul de aici au ramas nealterate, ma indreptatesc sa le doresc tinerilor sa aiba si ei aceasta avere, pe care eu o am astazi, dupa atatia ani de cariera, de a fi recunoscuta si de a mi se aduce multumiri pentru ceea ce am facut. De fapt, reactia publicului fata de scena este viata noastra, viata artistilor. Aplauzele sunt tot ce poate completa viata acesta frumoasa, dar dura, plina de sacrificii si renuntari a artistului. Publicul te rasplateste din plin si te face sa mori cu sufletul impacat!

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *