Intoarcerea interzisa. Drum obligatoriu inainte – de Simona Catrina

de

Masinile sunt vulnerabile, fragile, expuse perchezitiei fara mandat. Sunt preferatele criminalistilor, in materie de investigatii care merg la sigur. Un apartament, un trecut dubios sau pamantul din curtea casei pot ascunde mult mai bine faradelegea decat o poate face o masina.

Mi-a fost dat si mie sa culeg corpuri delicte din masina in care iubitul meu de-atunci culegea corpuri frumoase. Avea grija sa adune el piesele fara echivoc, gen rujuri, oglinjoare, parfumele. Cu toata vigilenta lui, ramaneau insa urme pe care nu reusea sa le stearga. Vestigii ale primei lui ticalosii am gasit in torpedou, de exemplu, unde se pitea, printre bonuri de benzina si harti vechi, un pachet de guma de mestecat cum noi doi nu plescaiseram in viata noastra : ceva verde-mov camforat, cu un gust idiot. Nu stiam daca sa plang sau sa ma bucur ca tipa mirosea a porcarie de-aia atunci cand a pupat-o el (admitand ca i-a facut onoarea s-o sarute inainte de sex).  

Altadata, cu ani in urma, in masina altui fost las de-al meu, am gasit un CD kitschos cu “Love songs”, un carcalete piratat care, fara indoiala, avusese rolul nobil de a aburi atmosfera. Nu era genul lui de muzica, il adusese probabil ea, in speranta ca el o va iubi si din adancul sufletului, nu numai din adancul trupului. El a lasat-o probabil sa-si puna CD-ul, concesia asta ajutandu-l sa-i inalte mai usor fusta pe catarg.

Nici daca gaseam un sutien nu cred ca mi-ar fi agonizat sufletul intr-atat. Dar revelatia unei alte muzici care topea inhibitii si solidifica un amantlac era deja prea mult pentru imaginatia mea haituita de spectrele tradarii.

Am rupt silentios relatia, tot in masina, la un semafor unde eu am coborat si mi-am indus surzenia. Fugeam prin ploaie (nu stiu de ce ploua intotdeauna cand avem inima beteaga), iar el racnea patimas in urma mea, cautand, cu o mana pe volan si una-n cap, sa remedieze dezastrul. N-am raspuns, n-am intors privirea. S-a facut verde. Am reusit sa nu-l mai vad de-atunci.

Piese incriminatoare de prin masinile prietenelor mele au trecut si pe la mine prin casa, aduse de ele, laolalta cu disperarea si sughiturile aferente. Erau socate sa culeaga din automobilul inimii lor tot felul de ambalaje de bomboane care nu intrau de obicei in targetul familiei. Sau scame de mohair de-un bejuliu-cacaniu inexistent in casa lor. Sau cate-un fir de ciuf care nu se potrivea cu nicio lungime sau culoare din aria cosmeliei. Sau staniolul de la ciocolata care, mai mult ca sigur, fusese molfaita romantic, in doi. |l si vedeai pe el conducand, in timp ce ea ii indesa patratele dulci in gura.

Dar tin minte ca, mai mult decat ambalajele de la prezervative, nasturii rosii sau cerceii cazuti printre banchete, ne dureau chitantele de la hoteluri de munte, de la benzinarii de pe malul marii, de la restaurante unde ne dusesera si pe noi, candva. Unde visaseram ca vom singurele, eternele, iubitele.    

 

Nu stiu daca masinile ne urasc sau ne iubesc, de fapt. Cateodata, mi se pare un cinism din partea lor ca se pricep asa de bine a dezvalui pacatele celor pe care ii iubim. Sunt masinile lor, in fond, de ce nu sunt in stare sa le pastreze nemerniciile sub cheie, de ce nu le tin partea pana la capat, de ce n-au mai multe cutiute si ascunzisuri, in asa fel incat sa nu aflu vreodata ca sunt nefericita ?

Alteori, le simt aproape, ca pe niste prietene oneste care, cu riscul de a ma vedea alergand dupa lama, otrava sau streang, se pricep sa-mi arate, fara menajamente, pe cine am la usa.

De fapt, iubesc masina, pentru puterea ei de a sopti adevaruri tragice, infruntandu-mi lacrimile, dar vindecandu-ma de iluzii. La inceput, o uram ca nu are ascunzisuri mai bune, care sa ma pastreze in tenebrele confortabile ale naivitatii. Pana cand am inteles ca masina facea intentionat, ca-si trada fericita complicele duplicitar, ca ma izbavea de orice umilinta. Apoi, desi o durea, imi dadea voie sa-i trantesc portiera, ca sa-i arat infamului cum arata o femeie si-un destin care refuza sa priveasca inapoi.

 

 

Categorii:
Dosar

Comentarii

  • Care tradare este mai mare? Aceea a barbatului care isi consuma o pofta fizica nesatisfacuta de cine trebuie ,dar isi pastreaza sentimentele pentru acasa , sau a femeii care isi satisface orgoliul si constiinta spunand lucruri in care nu mai crede deloc,pana intr-atat incat nici macar celebrele 5 minute nu si le mai permite?Chiar e tradarea fizica mai mare decat cea sentimentala?Fiindca e stiut ca toti barbatii tot langa casa si copiii lor ,cu accesoriul aferent, vor ramane,nu?

    A.C. noiembrie 22, 2011 7:37 pm Răspunde
  • nici eu nu uit urmele de ruj de pe filtrul unei tigari din scrumiera masinii lui. eu nu am trantit portiera masinii lui pretioase, am avut puterea sa stau langa el sa-i urmaresc nedumerirea , disperarea, incercarea tampa de a da explicatii. Abia cand am ajuns la destinatie m-am dat jos pentru totdeauna din masina si din viata lui.

    rodica noiembrie 17, 2011 4:54 pm Răspunde
  • simona…like ! da, doua chestii am facut la viata mea, acuma imi vine sa rad, am dat cu piciorul in roata masinii unui fost iubit, masina aia insemna schimb comercial sa ma abandoneze pe mine…si apoi am plecat si eu trantind portiera unui alt fost iubit, gest pe care nu-l regret….ei amandoi sunt bine-merci cu masini mai puternice decat acu’20 ani…:)

    windy noiembrie 4, 2011 8:57 am Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *