Ionel Teodoreanu – Fara de ea incepea singuratatea…

de

„Scriitorul imi povestise, odata, ca la una din aceste intilniri publice tinute in provincie, complimentase pe o frumoasa doamna pentru bluza foarte eleganta pe care o purta, ca la plecarea lui din oras aceasta sa se prezinte la gara, oferindu-i un imens buchet de flori, legat cu o fisie de matase alba, sfisiata din acea bluza.“ (Evocari: Prin ani si peste ani cu Ionel Teodoreanu – Vlaicu Bârna).

Alb
O simpla bluza de batista alba, cu guleras rasfrint, in care sinii sint asa de casti ca-ti vine sa le surizi. O bluza de un alb subtire si primavaratec – albul parfumului de zarzari din diminetile copilariei. Un alb in care sinii sint o mirare de vint oprit, care te face sa inchizi ochii si sa-ti dezmierzi obrajii. Un alb care e o lumina pe un joc de hulubi.

Copilarie
Copilaria, iscoditoare ca un copil in fata usii care ascunde pomul de Craciun, se inalta, in trupul lui, in virful picioarelor: crestea. Putea urni un scaunel, inhamindu-si toata puterea prin brate: era intiiul avint. Putea, urcindu-se pe scaunel, sa-si moaie degetul in gavanosul cu dulceata, de pe masuta, ca mai apoi, dupa ce si l-a supt, sa-l intinda si mamei; era intiia darnicie. Putea pasi singur in cerdac: era intiia pribegie.

Dragoste
Daca ar fi fost sa trec printr-o padure cu lupi sa ajung pina la tine, as fi ajuns cu zdrentele tineretii mele sfisiate, dindu-ti ultima ei picatura. De-ar fi fost sa trec prin ierburi cu serpi ca sa ajung pina la tine, cu talpile goale as fi calcat pe suierul mortii mele, aducindu-ti-o sa-i inchizi ochii. Dar la poarta casei tale vegheaza dragostea – si mi-am tras pasii inapoi ca la iesirea cu icoana din biserica.

Inima
Mi-e inima sura ca o minge de sare lucrata in ocne. Cine nu cunoaste truda si setea inchise intr-un bulgare de sare sa stea la o parte.

Imbratiare
O tinuse in brate pina in clipa cea din urma, leganind-o ca pe un copil mic, respirind-o ca pe un brat de sulfina, stringind-o – infricosat si superstitios – ca pe un odor furat din biserica; netezindu-i fruntea, inchizindu-i pleoapele, acoperindu-i buzele, ca sa i le simta umede in palma, ca un plins…

Mare
Marea are ochi albastri. Sufletul meu e privirea acestei imensitati. Sint orbita.

Nostalgie
Dar sufletul meu si-a pierdut glasul copilariei. Stii sa asculti? Auzi vintul la fereastra? Auzi pasarile care pleaca si se intorc, ducind si aducind primavara? Stii ce-i nostalgia? Privesti uneori pe fereastra fara sa vezi nimic? Sint pe acolo si intr-acolo, fara fiinta, o apropiere si o indepartare in preajma ta. Gindeste-te la mine ca la o stea desprinsa din tine si dusa in intunericul fara fund.

Ris
Stii tu, Tani, risul devenit tacere e simptomul sigur al batrinetii, intelepciunii sau resemnarii.

Singuratate
Fara de ea incepea singuratatea; era o troita la rascrucile pustietatilor. O dorea, o dorea linga el, in bratele lui, si era dor in ochii lui, in buzele lui, in obrajii lui, in miinile lui, in trupul lui, ca suferinta sevei in tulpini frinte, cu floarea smulsa.

Umbra
Sint o umbra, nu sint un om. Lumina tineretei tale ma va alunga. Nu pot sa te insel. Iubirea ta pentru mine – ma inchin in fata ta – e mai grea decit blestemul lasat de parinti; e pedeapsa vietii impotriva strigoilor care-au cutezat sa priveasca soarele.

Zarzari
Zarzarii albi, livada mea nevazuta de nimeni – prin care numai eu mergeam, pe care numai eu o vedeam si care venea cu mine pretutindeni ca o turma dulce a primaverilor – n-o mai vad, n-o mai simt, am pierdut-o, m-am pierdut. A suflat viata asupra ei ca o zina rea si a prefacut-o in oameni, case, zgomote orasenesti, printre care trupul meu merge singur…

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *