Ultimul interviu amplu cu Irina Margareta Nistor l-am făcut acum cinci ani (“Mai sunt un pic îndrăgostită…” ) prilej ca, la întâlnirea prezentă (așezate pe fotoliile din Apartamentul Imperial de la InterContinental, acolo unde s-au filmat câteva scene antologice din filmul Nea Mărin Miliardar), să trecem în revistă, la o conversație prietenească și fără cenzură, realizările ei din ultimul cincinal. Festivalul de Psihanaliză și film. Docudrama Chuck Norris vs. Communism în care este printre protagoniști. Interviuri, cronici, festivaluri. Vizite în Los Angeles și Ierusalim – destinații visate mereu. Pronosticuri pentru marile ceremonii cinematografice…
Fotografii de Paul Buciuta
PSIHOGENEZA
Alice Năstase Buciuta: Mi-ai povestit la coafor că porți cărarea pe mijloc dintr-un impuls… psihogenetic, dacă pot să-l numesc așa.
IRINA MARGARETA NISTOR: Am găsit nişte fotografii de-ale bunicului şi am văzut că avea o cărare pe mijloc. A murit de foarte tânăr. Mi-am dat seama că de-acolo e fixul meu. Toate coafezele au încercat să mă convingă „dar lăsaţi cărarea aia, că ea se alege singură”. Oricum, de când eram copil, se alege singură. Şi într-o bună zi am găsit poza bunicului şi am zis „stai că acum m-am prins de unde mi se trage. Este o chestie transmisă prin gene, nu vă mai străduiţi să mă convingeţi s-o schimb”. La cât de încăpăţânată sunt, berbecul din mine nu poate fi convins cu una, cu două.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Crezi că ni se transmit genetic tot felul de informaţii, inclusiv emoţionale?
IRINA MARGARETA NISTOR: Da, da, cred! Sunt convinsă! Absolut! Doar nu te naşti din neant. Şansa mare a noastră, faţã de alte generaţii, este că mai există poze, nu ştim doar din poveşti de unde ne tragem. Mă rog, există și tablouri, dar nu ştii cât de exacte sunt în a reda cu precizie detaliile.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: La nivel psihic ţi-ai descoperit vreodată ceva transmis peste generaţii?
IRINA MARGARETA NISTOR: Peste generaţii ştii ce se transmit? Visele, care la noi au altă conotaţie decât în general şi numai la noi funcţionează aşa. Există tot felul de cărţi de vise, toată lumea citeşte cărţi de vise. Dar explicaţiile acelea generale, care la toată lumea sunt normale, la noi funcţionează altfel.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ai pe cineva în genealogie cu o existență mai zbucuimată?
IRINA MARGARETA NISTOR: De exemplu, străbunicul din partea cealaltă era berbec ca şi mine. Știi că, la un an, copiilor li se taie moţul şi aleg nişte obiecte. Pentru că atunci când m-am născut am fost foarte bolnavă, abia la un an au făcut o petrecere mare, iar ritualul ăsta cu moțul și alegerea obiectelor a fost cu public mult (râde). Atunci, printre altele, s-a demonstrat că am o rezistenţă fizică la nesomn, că dorm puţin. Până la două noaptea am stat şi am bătut cu o furculiţă într-o farfurie. La un moment dat, când am ales dintre obiectele de pe tavă, am luat banul, apoi vinul… Cei din jur s-au panicat, au zis „să ia măcar o oglinjoară“. Ei, şi ultima a fost cartea de joc! Când au văzut şi cartea de joc, a fost panica totală! Dar… străbunicul era dependent de jocurile de noroc şi la un moment dat a pierdut tot la o partidă de poker, inclusiv casa, cele trei fiice şi fiul. După aceea, în cinci zile a făcut o congestie cerebrală şi a murit, iar cei din urma lui au tras toată viaţa, au rămas pe drumuri, îţi dai seama. Bunică-mea era studentă, fratele ei tot student. Pe ei nu i-a luat cineva cu totul, dar casa… la revedere!
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ce poveste! Ca un scenariu de film!
IRINA MARGARETA NISTOR: Da. Era şi el berbec. Și era dependent de jocuri de noroc. La şapte ani, ai mei, în vacanţă jucau pochercu monede de 5 bani. Mamei, când juca, îi plăcea să o mângâi pe păr, că se cam plictisea. În schimb, eu doar uitându-mă la ei, am învăţat singură să joc poker. Dar nu joc decât exclusiv în vacanţă, chiar şi rummy dacă joc, o fac doar o dată pe an, când mă duc la verii mei de la Braşov. Îmi dau seama că jocul mă prinde, nu mai fac nimic altceva şi aş fi în stare să nu mă mai opresc. E o chestie în gene.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Dar vinul? Te-a ispitit vreodată?
IRINA MARGARETA NISTOR: Nu, deloc! În schimb, îmi place să dau petreceri. Aici nu m-au nimerit, s-au panicat degeaba. În afară de șampania dulce și ceva cocteiluri, îmi plăcea vinul bisericesc, pe care l-a interzis „preanefericitul”! Am avut de pierdut în viaţă că n-am băut, pentru că lumea te izolează, zice că faci pe nebuna, că nu stai cu ei până dimineaţa la chefuri. Mai ales în lumea noastră, am avut probleme mari. E o frăţie de-asta, a alcoolului, foarte intensă. Mie mi se pare o pierdere de vreme, pe lângă pierderea de ficat și o imensă plictiseală.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: La fel e și cu tutunul, există gașca fumătorilor…
IRINA MARGARETA NISTOR: Mai fumez şi eu, dar foarte rar, jumătate de pachet pe an. Dar nu ştiu să trag în piept, deşi începusem devreme, pe la şapte ani, cu nişte veri mai mari. Nu s-a prins de mine. Tata fuma, dar eu cred că am tras spre mama, ea fuma doar când întârziam eu. Și ea, tot aşa, nu ştia să tragă în piept, pufăia.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Întârziai des?
IRINA MARGARETA NISTOR: Da, pentru că nu aveam noţiunea timpului. Acum o am, din cauza meseriei. Dar când eram copil, luam nişte bătăi pe chestia asta, mamă-mamă!
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Bătaia e un subiect foarte dezbătut în prezent.
IRINA MARGARETA NISTOR: Să ştii că eu mi le-am luat bine-mersi şi asta nu m-a împiedicat să o iubesc mai mult pe mama. Tata nu m-a bătut niciodată, iar mama m-a croit de nu m-am văzut. Ştiam că am greşit, nu era o cafteală din sadism. Și întârziam mereu, mă lălăiam, nu erau telefoane mobile, iar ai mei înnebuneau, nu ştiau unde sunt, dacă nu m-a călcat vreo maşină. Pe strada paralelă cu noi ea avusese un văr care murise într-un accodent auto, tot timpul îşi imagina că o să se repete drama. Am mai luat o cafteală pentru nişte stafide, nu se găseau stafide pe atunci, iar mie îmi plăceau mult. Am văzut eu că le încuiase undeva, am luat cheia pe furiș, şi am mâncat stafidele. Dar cel mai grav a fost că am furat cheia, că m-am ascuns, că am făcut mai multe fapte reprobabile, nu că am mâncat stafidele!
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Acum vorbeşti cu detaşare, atunci nu te supărai?
IRINA MARGARETA NISTOR: Noi avem un alun plantat de bunicul matern în ziua în care m-am născut. Îmi dădea cu nuiaua de alun, care nu rupe muşchi, dar ustură rău. Plângeam mai tare când îmi dădeam seama că așa înduioșez și scap mai repede. Săraca făcea eforturi, adică se vedea că o doare şi pe ea. Cred că a fost util, ca dovadă că nu le-am uitat. Sunt lucruri pe care sigur nu le-aş mai face niciodată.
OSCARURILE
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ce se pregăteşte la sfârşit de februarie?
IRINA MARGARETA NISTOR: Vor fi întâi Cesar-urile franțuzești, pe 26, și apoi Oscarurile, pe 28 spre 29 februarie. Sunt la distanţă unele de altele pentru că, de multe ori, cineaștii sunt nominalizaţi şi într-o parte, şi în alta, şi trebuie să aibă timp să ajungă.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ai văzut deja toate filmele despre care se discută?
IRINA MARGARETA NISTOR: Am văzut aproape toate filmele care sunt acum, mai puţin „Room”. Nu mă uit la ele pe net. La Paris, la cinema am văzut deja „The Big Short”, pe româneşte „Brokerii Apocalipsei”(vine și la noi), că n-am mai avut răbdare. Este despre bănci, explică de ce suntem în situaţia financiară în care suntem.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: De ce nu te uiţi la filme pe net?
IRINA MARGARETA NISTOR: Pentru că, în primul rând, nu ai aceeaşi senzaţie ca pe un ecran mare şi, în al doilea rând, pentru că mi se pare o lipsă de respect pentru distribuitorii care fac eforturi să avem peliculele înainte de Oscaruri. Dar niciodată nu o să se compare senzaţia unui film văzut pe net cu unul la Cinema City când e de 70 mm, cum e acesta al lui Tarantino, Cei 8 odioşi, sau la Băneasa, la Sala Ultra, cu un sunet unic, esențial pentru The Revenant, Legenda lui Hugh Glass. Acasă te uiţi pe un ecran meschin, oricât de mare ar fi, îl vezi pe unul care se luptă cu un urs, ei, şi?! Pierzi. E ca şi cum ai bea nechezol în loc de cafea. Revenind… mi-a plăcut „The Revenant” enorm, e subtil…
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ia Leonardo DiCaprio Oscarul?
IRINA MARGARETA NISTOR: Eu sper să îl ia. Mai mult ca sigur! Sigur că se poate întâmpla ceva și în ultimul moment, totuși, nu e niciunul dintre nominalizați care să fi jucat mai bine. Doar dacă nu i-l dau lui de-ai dracului, pentru că sunt mulţi care votează şi destul de mulţi bărbaţi, iar invidia e mare, că el are un succes nebun la cucoane, indiferent de vârstă, în continuare… .
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Dar nu mai e la fel de frumos ca la început…
IRINA MARGARETA NISTOR: Măi, să ştii, dacă o să vezi filmul, are câteva cadre unde, deşi e murdar, este absolut superb, chiar când e măscărit pe faţă, când e vai de capul lui, când trage să moară. Are o sclipire în ochi… Oricum, lumea îl invidiază orice ar face, numai faptul că se vorbeşte atât de mult despre el, din start îi enervează pe toţi. Eu sunt subiectivă, dar îmi doresc foarte mult să ia Oscarul, pentru că producătorul filmului The Revenant e producătorul nostru, (al Ilincăi Călugăreanu, de fapt) la Chuck Norris vs. Communism, Brett Ratner.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cum de aţi ajuns să aveţi un asemenea producător?
IRINA MARGARETA NISTOR: Asta trebuie să le întrebi pe Ilinca regizoarea și pe Mara Adina, sora ei, coproducătoare. Când mergeam anul trecut pe vremea asta la Sundance Festival, toată lumea întreba cum de a fost convins un asemenea producător, iar e eu pe vremea aceea habar nu aveam cine e Brett Ratner, cât de important e, până când am ajuns la Los Angeles, la el în birou. El este cel care a făcut, printre altele, şi „Entourage”. O parte din „Entourage” e filmat chiar la el în birou. A făcut o chestie extraordinară, la Los Angeles, chiar el a făcut Q&A-ul cu mine, după proiecția în competiție. Și, un lucru și mai frumos, şi-a adus fetiţa de opt ani la cinema, ca să vadă ce înseamnă comunismul, ce înseamnă doar două ore de program de televiziune şi cum filmele te pot salva. Gestul lui mi s-a părut fantastic.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ce actrițe favorite ai pentru Oscaruri?
IRINA MARGARETA NISTOR: Nu aş putea spune că o am favorită pe „Joy” (Jennifer Lawrence), dar probabil că tot ea o să ia. Aş avea-o clar pe Cate Blanchett. Mie „Carol” mi-a plăcut încă de la Cannes, e foarte bine făcut. Mi-a plăcut şi „Joy”, dar nu mă omor eu după Jennifer Lawrence. E cam antipatică şi nici nu s-a purtat destul de frumos, din punctul meu de vedere, cu Ana Ularu, iar în film Ana era net mai bună decât ea, în Serena.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cine ţi-a zis că s-a purtat urât cu ea? Ana Ularu?
