Irina Margareta Nistor: Mai sunt un pic indragostita

Irina Margareta Nistor: Da, da, e adevarat. Se cheama ca ne smecherim!

Irina Margareta Nistor: Da, capeti experienta si atunci bineinteles ca te smecheresti. Te rafinezi. Oricum, chestia asta cu varsta e foarte relativa si multa lume arata mai bine mai tarziu.

Irina Margareta Nistor: Nu! Cred ca orice adolescenta intr-o tara cum era Romania si cum este inca, o adolescenta cu probleme de kilograme si cu ochelari, automat, nu se considera frumoasa. Erau foarte rare momentele in care eram necomplexata, in care ma simteam bine in pielea mea. Abia pe la vreo 23 de ani si mai apoi la 30 de ani, am fost mai sigura pe mine, dar pentru o scurta perioada. Dupa aceea, la 39 de ani, am mai avut o asemenea faza la 50 de ani. Intotdeauna am avut ragazuri foarte scurte in care m-am simtit relativ multumita. Doar cand ma indragosteam, dar nu dura foarte mult, imi trecea destul de repede. Cred ca impresia asta de frumusete vine din interior, spre exterior sau ca e o scanteie, in orice caz, senzatia de indragosteala iti da o anumita stralucire pe care n-o poti obtine nici cu farduri, nici cu nimic altceva. In plus, molipseste…

Irina Margareta Nistor: Nu, a fost intr-o ordine inversa. M-am indragostit cu un an si ceva inainte, de cu totul altcineva. Povestea-i veche, lumea o stie deja. M-am maritat in ideea ca facusem 30 de ani si voiam o nunta. Eu am un simt al ridicolului de-a dreptul chinuitor si mi se parea ca, dupa 30 de ani, nu mai poti fi mireasa si imi doream enorm asta. Era visul meu dintotdeauna. Mie imi plac la nebunie miresele, imi place sa le vad, imi place cand sunt respectate obiceiurile elegante… A fost o coincidenta si o conjunctura anume… De fapt, se spune ca pe lumea cealalta ramai cum aratai la 30 de ani, iar eu sunt in sfarsit multumita de cum eram la varsta aia. Exista oameni care sunt in permanenta foarte multumiti de ei, dar cred ca e un deranj la fel de mare sa fii prea multumit de tine, ori vesnic nemultumit.

Irina Margareta Nistor: Nu regret nimic, nu am ce sa regret. Probabil ca, daca as fi fost actrita, m-as fi multumit cu gandul ca am jucat intr-un film in care am fost mireasa, dar eu nu sunt actrita. Eram relativ constienta ca n-o sa tina, dar imi doream cu ardoare ceremonia in sine. Oricum, cu catva ani inainte facusem o logodna, cu altcineva, partial din aceeasi ratiune. Ador spectacolele, happendigurile, ma amuza sa imi fac scenario, si nu neaparat spectacole care sa dureze asa, cu sutele de reprezentatii. Ma plictisesc atat de repede!

Irina Margareta Nistor: Nu, nu! Din filme tocmai asta ti se demonstreaza. Bine, filmele de obicei se termina cu o casatorie, mai ales se terminau, cele hollywoodiene, dupa aceea nu stim ce se intampla. Poate e chiar mai bine ca nu stim. Sigur ca exista si exceptii, dar merg pe principiul ca omul nu-i monogam, deci e absurd sa imi imaginez ca poate fi cineva indragostit o viata intreaga, fie ca e vorba de un barbat sau de o femeie. Dupa mine la un moment dat intervine previzibilul. E o iluzie ca poate sa dureze asa, la nesfarsit, o poveste de dragoste. Cea mai frumoasa parte e cea de inceput, nu aceea de dupa momentul in care se stabilizeaza o idila. La unii o functiona chestia asta, dar la mine nu. Am auzit de curand o poveste foarte frumoasa, care vine sa contrazica ce am zis. Au fost protestele recente, a iesit lumea in strada si, la un moment dat, intr-unul dintre orasele din tara, a iesit si un cuplu, dar s-au dus separat sa demonstreze, un domn si o doamna, la vreo 70 si ceva de ani. Si s-au intalnit in piata si remarca domnului a fost “Daca nu eram casatorit, te mai ceream o data de nevasta”. Mi s-a parut ceva sublim. Fireste, asta demoleaza tot ce ti-am spus eu pana acum, dar asa sunt construiti doar unii, o minoritate. Eu… nu cred ca as putea fi asa pe termene asa de lungi.

Irina Margareta Nistor: Da, daca esti foarte indragostit, categoric esti si fidel. Dar, acum, depinde, totul e aproximativ. Eu atunci nu m-am putut marita cu cel de care eram foarte indragostita, dar el a stiut ca ma casatoresc.

Irina Margareta Nistor: Nu, in niciun caz, dar el ma iubea suficient de mult, incat sa inteleaga ca imi doream atat de tare sa fiu mireasa… Si nu a avut nimic impotriva. Chiar imi amintesc ca la un moment dat ma incurcasem financiar, ca in toata existenta mea, cu suisuri si coborisuri, si m-a ajutat, asa cum, in egala masura, m-a ajutat si cand am vrut sa divortez. M-a sponsorizat pentru divort. Tocmai asta demonstreaza ca iubesti foarte mult pe cineva. A fost dispus, nu a zic nimic, presupun ca nu i-a cazut prea bine chestia asta, dar atunci cand iubesti foarte mult pe cineva, il lasi sa-si faca orice capriciu.

Irina Margareta Nistor: Era o diferenta mare de varsta… Dar, in primul rand, era insurat si ideea de a strica o casnicie nu mi se parea OK.

Irina Margareta Nistor: Nu, a fost pur si simplu o pasiune, nimic altceva, niciodata nu m-am gandit si nici nu cred ca ar fi tinut daca m-as fi casatorit, diferenta fiind foarte mare, s-ar fi simtit vinovat. Asa a fost splendid si eu am fost neingaduit de fericita. A murit, din pacate, de mult, cel despre care vorbim…

Asta este dezavantajul in ceea ce ma priveste: vazand prea multe filme, atunci cand faci un portret robot a ceea ce ai vrea sa iti fie alaturi, e mult prea complex, n-are cum sa corespunda vreodata cu realitatea. Sigur ca nici tu nu corespunzi cu realitatea celuilalt, oricum pana la urma e in defavoarea ta. Dezavantajul de a trai intr-o lume paralela!

Irina Margareta Nistor: Nu, filmele mi-au facut o viata foarte frumoasa, chiar mai multe vieti, pentru ca sunt un refugiu absolut ideal si chiar m-au ajutat sa supravietuiesc. N-as putea trai fara ele. Oriunde m-as duce, oriunde as calatori, trebuie sa vad filme. Mi-au creat in schimb o imagine total nerealista. Pe de alta parte, mi-au folosit foarte mult pentru cand esti in perioada aceea de indragostire absoluta: inveti sa rasfeti altfel. Insa, problema primordialaa femeilor din Romania este ca barbatii, cel mai adesea, nici macar nu se lasa rasfatati. Ei urmaresc o slugareala, nu o rasfateala. Asta ar trebui sa o schimbe educatia, ar fi de bun augur..

Irina Margareta Nistor: Da, corect, de acolo porneste toata treaba, n-am depasit inca faza asta. Mai ales genul de mama care se uita asa ca la un Dumnezeu la el, desi sigur ca mai tarziu va fi chiar ea principala victima. Tocmai asta ma uimeste, ca nu isi dau seama mamele ca, in timp, si pe nevasta si pe mama le vor trata la fel. Si nu e bine deloc.

Irina Margareta Nistor: Da, da. Dar mi-a mai mai trecut. Insa raspunsul e da, mai sunt un pic indragostita.

Irina Margareta Nistor: Pentru ca am mai obosit. Vezi, e si asta o chestiune de rezistenta. Nefiind sigura ca e o afectiune reciproca, la un moment dat, obosesti si te distantezi, te retragi in carapace. Ce m-a deranjat e ca am mai dat un interviu pe care nu l-am citit inainte si a aparut ceva de genul ca am fost indragostita doi ani si acum sunt deschisa la orice relatii. In primul rand, nu folosesc cuvantul “deschisa” never ever. De-abia astept sa gasesc linkul ala si sa fac eu comentariuL dedesubt, ca, daca mai prind pe vreunul ca scrie ceva fara sa imi dea sa citesc inainte, il omor cu mana mea. Am mai gasit pe net tot asa niste chestii pe care nu le-am spus in viata mea, nici macar nu ma exprim asa si apar tot felul de grozavii. M-a sunat o prietena din Franta sa ma intrebe ce-i cu afirmatiile alea. Si apoi a zis tot ea: “Eu am fost convinsa ca n-ai spus asta”.

Irina Margareta Nistor: Da, bine, am mai avut discutia asta si cu cei de la Adevarul, cand au scris o alta prostie despre mama , care era si complet ilogic in context, dar nu vreau sa-mi mai amintesc, cat de furioasa am fost si pe cata lume am contrariat, fara vina…

Irina Margareta Nistor: La un moment dat capitulezi. Sigur ca e foarte frumos, cred ca nu e nimic mai frumos pe lumea asta, dar este extrem de complicat in primul rand sa gasesti pe cineva de care sa te indragostesti. Nu e greu sa gasesti pe cineva, la intamplare, ci sa gasesti pe cineva de care sa te indragostesti, care sa te tulbure spiritual, asta e marea provocare. Mai ales cu cat e exprienta mai mare, experienta de viata, de cinema, de ce vrei tu, cu atat devii si mai exigenta.

Irina Margareta Nistor: Nu, nu! Am inceput cu dependentamea pentru televizor. In casa am venit odata si eu si televizorul, m-am nascut odata cu televiziunea in Romania, adica in 1957. M-au adus pe mine de la maternitate si a aparut si el. Rubin se chema aparatul cu lampi, pe vremea aia. E nostim ca se numea Rubin, pentru ca rubinele se spune ca sunt pietrele care poarta noroc zodiei mele, Berbec.

De la micul ecran a inceput TOTUL, ma uitam foarte mult la televizor in copilarie, imitam crainicele, pe urma ma amuzam ca in familie mi se spunea Irinel – pentru ca Irinel nu-i un nume de baiat, ci unul de alint, de fata. Si exista o prezenta foarte gratioasa pe care o adoram, balerina Irinel Liciu. Totul a pornit de la televizor si asta a fost si prima reactive, cand m-au dus ai mei la teatru… Eram la mare, si am zis, cu glas tare: “E in culori?!!”… S-a distrat tot publicul. Normal, ca daca vazusem totul alb /negru… Deci am luat-o invers, dinspre televiziune spre film. De la 7 ani incolo am mers, de doua ori pe saptamana, cu bunicii si parintii mei la Sala Palatului si treceam, in drum, pe la blocul Dunarea sau la Unic si cumparam bomboane cu alune si cu stafide. Se facea conotatia asta… Toti medicii care dau retete de slabire, nutritionistii spun sa nu faci copiii sa conoteze dulciurile cu ceva placut, dar asta este, toti facem chestia asta si, oriunde in lume, cam asta se intampla. Am mers foarte mult la cinema.

Irina Margareta Nistor: Da, bunicii erau chimisti. Tata era inginer si mama profesor de franceza, nu era nimeni cu cinema-ul.

Irina Margareta Nistor: Da, categoric. Inclusiv sora strabunicii mele a fost una dintre primele traducatoare din Romania, adica tot pe partea asta legata de limbi straine, pe directia asta…

Irina Margareta Nistor: Franceza, engleza si ceva italiana si spaniola. Nu-s asa de multe. Dar au fost esentiale. Si franceza si engleza functionau cel mai bine, cinematografic vorbind. Am vrut sa ma apuc de araba si dupa aceea am inteles eu ca, fiind femeie, era prea putin probabil sa fac o cariera. Atunci, cand am dat eu la facultate, in ’76, toata lumea se gandea cum s-o taie din tara, mai usor. Un arab parea o solutie.

Irina Margareta Nistor: Da, voiam sa gasesc orice posibilitate de a pleca de aici, indiferent cum. Tot din filme, mi s epareau frumosi, bogati si generosi, romantici… Mi-aduc aminte ca, la un moment dat, a venit un spaniol, noi avem niste rude pe jumatate spanioli, pe jumatate romani, si a sosit in interes de serviciu unchiul meu, din Spania, cu un tanar din Santander, iar eu as fi plecat oriunde sa scap de aici. Disperarea te face sa nu constientizezi toate consecintele …

Irina Margareta Nistor: In Franta sunt rude de sange, pe cand cei din Spania erau prin alianta. Cand s-a construit Palatul Telefoanelor, desi se stie ca a fost facut de americani, au trimis ca executanti spanioli si unul dintre ei s-a indragostit de o verisoara de-a bunicului si s-au casatorit, au facut doi copii. Cand a veni Stalin, li s-a pus in vedere sa renuntE la cetatenia spaniola sau sa plece in Spania. Si fireste ca au ales Spania.

Irina Margareta Nistor: Nu, cand am putut sa plec, adica dupa Revolutie, mi-am depus actele la primarie, la Paris, am stat la o coada lunga, destul de deprimanta, pentru ca ma uitam eu prin prejur cine mai vrea sa ramana, acolo si nu era foarte incurajator. M-am intors la familia Aznavourian care ma gazduise si la CNN era celebrul mars al tacerii pentru Marian Munteanu si am zis: “Suntem un popor minunat, eu vreau inapoi acasa”! Si mama, fericita, mi-a trimis un bilet de tren, de intoarcere la Bucuresti, findca eu plecasem cu masina unui prieten francez, convinsa ca, gata, era un drum numai dus.Toata lumea m-a bombanit cateva luni bune, la revenirea in tara. Cel putin in TVR, mi-amintesc ca de cate ori ma duceam in MGS (departamentul tehnic, unde se monteaza emisiunile) toti imi ma tachinau: “Puteai sa ramai acolo, ce cauti aici?”

Irina Margareta Nistor: Ca sa iti spun drept, n-am regretat-o niciodata de-adevaratelea. Imi dau seama ca nu era cea mai buna alegere. Important, esential e sa poti calatori. Tot mama avea o metafora foarte buna in privinta emigrarii. Mama a avut probleme cu rinichii, pierduse unul dupa ce m-a nascut pe mine si compara situatia cu o criza de rinichi. Te intorci pe-o parte si ai impresia ca ti-e mai bine asa, dar la un moment dat iar nu mai suporti si te intorci pe partea ailalta si iar te enervezi foarte tare Si zici ca ar fi fost mai bine totusi in Franta sau in America si iar incepe durerea… Si te intorci din nou pe partea cealalta si tot asa, la nesfarsit. Vad si la cuplurile mixte ca tot asa e, nu isi gasesc de fapt locul nici intr-o parte, nici in alta, fiindca toti suntem, cred, funciar nemultumiti de ceva. Cand ne exaspereaza ceva sigur ca la ananghie spunem “A, mai bine ramaneam acolo, ca as fi avut toate parghiile pentru a ma putea descurca”, dar pe de alta parte, totusi aici e mult mai… Eu aici traiesc din dobanzi, din dobanda video-ului. Sunt 26-27 de ani de cand am inceput sa traduc si este de neinchipuit ca isi mai aduc aminte de mine oameni din sate, din locuri indepartate… Eram convinsa ca au uitat de mult. In niciun caz nu banuiam ca i-am marcat asa de tare. Sunt magulita de asta, recunosc, nu ma asteptam…

Irina Margareta Nistor: Da, si sunt tot felul de legende in ceea ce ma, care sunt extrem de daunatoare. Foarte multa lume isi imagineaza ca am castigat averi in perioada aia fiindca nimeni nu intelege ca afacerea nu era mea, insa fiind interfata, cu vocea… Nu eu manevram toata afacerea. Nici n-as fi fost in stare. Acum, sigur e in dezavantajul meu fiindca multi spun ca sunt plina de bani si asta recunosc ma scoate din sarite. Asa a fost probabil sa fie! E tot o forma de echilibru, adica ce am castigat dintr-o parte, s-a pierdut in alta. Eu cred cu tarie in legea compensatiei.

Irina Margareta Nistor: Nu sunt nicaieri, sunt liber profesionista. De 12 ani, daca nu muncesc, nu castig… De cate ori plec la vreun festival, automat stau 12 zile acolo, unde, in schimb, cheltuiesc. Am avut, totusi, marele noroc sa gasesc sponsori, asta a fost colosal, fiindca nu as mai fi putut merge la festialuri, era exclus. Si anul trecut si anul asta au fost extrem de draguti cei de la Silva Dark. N-as mai fi ajuns nici la Cannes, nici la Berlin, si pentru asta chiar as suferi. Simt nevoia sa vad filmele alea si stii cum e, inclusiv la festivalurile astea, chiar actorii mari sau personalitatile majore ajung 2-3 zile, se vad cu producatorii, n-apuca sa mearga la niciun film. Pe mine ma intereseaza exclusiv sa vad filme, de la primul la ultimul, de la 8.30 dimineata la 12.30 noaptea. Asta este viata mea. De trait, asa traiesc. Am o emisiune la radio, fac opt ani anul asta de paste cu “Vocea Filmelor”, am fost la Total, acum sunt la Guerrilla… Scriu cronica de cinema la Ciao, tin o data pe saptamana un master-class: o scurta istorie a filmuli romanesc in engleza pentru expati, traduc carti, de curand am terminat un volum american care cred ca tie o sa-ti prinda bine si revistei la fel, “Cresterea constienta a copilului”, C3 ii zic eu, o metoda foarte bine structurata. Dupa ce o s-o descopere mai multi, vor fi mai putini copii prost crescuti, asa ca nu ar strica deloc s-o citim. Traduc piese de teatru si asta ma fascineaza. Am fost la Sibiu la premiera “ Incurca-i drace”, o comedie adorabila, montata de Serban Puiu. Am tradus pentru Alice Barb “Kiki Van Beethoven”, pe care a pus-o in scena stralucit pentru Simona Bondoc, se joaca la Muzeul Enescu. Dupa aceea, festivalurile la care fie sunt in juriu, fie fac selectii, mai ales de scurt metraje. Ma ocup cu lucruri extrem de diferite , dar nu exista niciun castig fix sau sigur. asta e un risc al independentei, insa, de obicei, se iveste ceva cand ai impresia ca nu mai apare nimic de nicaieri.

Irina Margareta Nistor: Nu, in principiu, nu ma platesc. Anul trecut am transmis pentru Romania libera o data la doua zile, pagini intregi. A trecut aproape un an si n-am vazut niciun ban. Transmit si la TVR Cultural, dar nu au fonduri pentru asta si, in plus, imi sunt tare dragi. Transmit de pe telefonul meu, pentru ca ma bucur sa stie lumea ce se intampla acolo. Nici nu ma pot abtine, mai ales daca sunt si filme romanesti. Multi ma intreaba: Dar de ce o faci?. Din foarte multa iubire pentru cinema. Ca mi se pare esential si faptul ca lumea se intereseaza, ca merge lumea la festivalurile nationale si ca isi decid vacantele in functie de Anonimul din Delta sau ca se duc la Cluj, desi e departe sau ca vin aici, la Cinema Studio, si uneori sunt cozi interminabile… Lucrul asta imi da o senzatie extraordinara de satisfactie profesionala, fiindca lumea nu se lipseste de cinema, de placerea de a vedea un film la cinema. Este cu totul altceva decat sa-l vezi acasa, indiferent ce plasma ai avea. Sa participi la reactia oamenilor din sala cred ca e una dintre cele mai mari placeri cu putinta. Te simti foarte implicat, e o combinatie intre ce se petrece pe ecran si in cinematograf. Una nu functioneaza fara cealalta, dupa parerea mea, daca vrei sa gusti cu adevarat o asemenea experienta.

Irina Margareta Nistor: Nu! N-am avut niciodata un program fix, nici macar comunistii nu au reusit sa ma “disciplineze”, pentru ca lucram noaptea si puteam sa imi iau doua zile libere. In schimb, exista o blestemata de condica si aveam o semnatura absolut oribila, invatasem de la Vornicu chestia asta, sa am una pe care o putea face oricine, in caz ca aveam nevoie sa ma semneze vreun coleg, sa nu imi taie ziua din leafa. Acum se lucreaza foarte mult de acasa, deci nu mai e problema cu venitul dis-de-dimineata, mai ales daca ninge afara…

Irina Margareta Nistor: A fost o poveste grea. Initial lucram in paralel la televiziune si Romsat, un canal de filme adus de americani, asta se intampla in anul 1996. Intre ‘95 si ‘99 am avut un computer chiar in birou, dar n-am fost in stare sa pun si eu mana pe calculatorul ala, sa vad cum functioneaza. In momentul in care am ramas somera – aveam sapte locuri in care lucram si, in acelasi an, intr-o toamna, au disparut toate cele sapte colaborari – atunci, brusc, a trebuit sa invat sa lucrez pe calculator. Recunosc ca nu tastez foarte repede, am chiar trei persoane foarte dragute sI ingaduitoare carora le dictez, adesea noaptea, oricum merge mult mai repede. Cand vreau sa traduc mai mult, sigur trebuie cineva care sa aiba viteaa, dar, altfel, ma inteleg destul de bine cu laptopul, cu telefonul ma descurc si mai bine, Mai ales de cand m-am ales cu un iPhone… Sunt si in board la fundatia Soros. Acolo se discuta o gramada de proiecte si poti sa iei altfel pulsul lumii, sa vezi ce se intampla. Conteaza foarte mult sentimentul ca esti util: ca reusesti sa inveti pe cineva o limba straina, ca te implici sa fie dus un proiect pana la capat. Soros a participat si la “Crulic”, o productie originala a Ancai Damian, un film excelent, apreciat in toate colturile lumii, care acum merge din festival in festival si in care nu toata lumea a crezut de la inceput. Faptul ca am putut sa am cat de cat o contributie m-a bucurat teribil. Cand iti iese cate ceva te bucuri enorm. Oamenii cred ca, vai, criticii de-abia asteapta sa faca praf orice! Nu, nu, dimpotriva! Am invatat de la profesorul meu, maestrul D.I. Suchianu: sa gasesti ceva bun in orice si sa ii faci si pe altii sa descopere. Pe acelasi principiu ca atunci cand inveti pe cineva sa deguste un vin bun, si peliculele pot fi de vita nobila…

Irina Margareta Nistor: Desfiintezi tot ce-i prost, sa ne intelegem! Cu argumente si ironii! Iar ce e bun recunosti, in mod cinstit, cu generozitate. La cele romanesti e mai complicat prin faptul ca ma stiu cu o mare parte dintre actori si cu unii sunt chiar prietena. E foarte delicat in momentul in care un rol nu mi-a placut. Imi este imposibil sa-i amagesc. Incerc sa indulcesc pastila, dar trebuie sa zic adevarul, tot asa, pe principiul ca data viitoare nu m-ar mai crede, respectiv cand sunt straluciti. La spectacole e mult mai greu, te intalnesti in foaier cu cei din echipa. Toata lumea te invidiaza ca ii cunosti pe actori, dar sunt si momente cand nu e comod ca ii stii.

Irina Margareta Nistor: Pur si simplu ca in locul cutare nu a fost ce trebuia. Si incerci sa imbunatatesti cat de cat ce au facut acolo. Bine, ei te asculta sau nu, sunt si unii care te cheama special ca sa te intrebe. “Uite, am facut un spectacol nou, vino sa vezi cum e”, vor o privire din afara. Adica au deschiderea si inteligenta necesara pentru treaba asta. Prima reactie e sa dai vina pe ceilalti, regizor, partener/a, e omeneste, dar in faza a doua poti sa recunosti…

Irina Margareta Nistor: La film, uneori, ti le arata inainte si atunci mai poti sa le sugerezi sa modifice putin, se mai poate renunta la nu stiu ce scena, spunandu-le ca ar putea starni remarce nu prea avantajoase, ironii. Daca filmul este deja gata, nu mai ai ce sa faci, dar poate data viitoare vor incerca sa modifice in caz ca se iveste ceva similar.

Irina Margareta Nistor: Sunt convinsa ca se pot supara. Si intotdeauna te gandesti si la ei, la cat au lucrat. Nu poti fi atat de taios. E clar ca omul ala nu a vrut sa iasa prost, a vrut sa iasa bine si e convins ca a iesit bine. Sau se intampla ca la filmari sa nu aiba nu stiu ce, sa fie o zi proasta, sa nu fie o lumina cum trebuie…

Irina Margareta Nistor: Criticii se critica sau se ignora intre ei. Mai degraba ultima varianta. Poate sa iti trimita cineva un email sau comentarii, exista, sa nu-ti imaginezi ca nu. Cred ca ar fi si usor dramatic, primul pas spre nebunie, sa n-ai un control si uneori stai sa te gandesti. Prima data zici e o prostie, am zis bine ce am zis, apoi stai, mai reflectezi, uneori zici da, poate asa e, alteori nu, cauti argumente sau justificari macar in gand. Te mai consoleaza un prieten… Sa stii ca si criticii pot fi criticati. Mie formularea in sine “critici” nici nu imi place, mi se pare ca suntem mai degraba niste comentatori si iubitori de cinema, asa cred ca ar trebui sa fie.

Irina Margareta Nistor: Am ajuns in America datorita celor de la Soros direct la New York, in Manhattan si, in 5 zile, am recuperat tot ce mi-am dorit o viata intreaga. Eram atat de emotionata in dimineata in care am plecat, 26 ianuarie, de ziua lui Nea Nicu, ca o razbunare ca n-am putut vedea Occidentul pana la 33 de ani. Nu reuseam sa ma adun, sa imi fac bagajul. Aveam impresia ca o sa am un accident de masina pan ala aeroport, ca o sa cada avionul, ca n-am sa vad niciodata New York-ul. Atat de mult mi-am dorit sa merg acolo!   Culmea, dupa nici o luna ICR-ul m-a trimis sa prezint niste filme romanesti la Madison, Wisconsin, deci am cunoscut si America profunda. In schimb, nu am ajuns inca in Los Angeles! Dar mai sper. Bine, lumea isi imagineaza ca stai foarte mult in strainatate. La Londra am fost de mai multe ori, insa, per total, nu sunt nici 2 saptamani, daca pui zilele cap la cap. Acum am o promisiune pentru Boston, cel mai elegant oras american…

Irina Margareta Nistor: Prima data am fumat la 7 ani niste tigari de tara, fara filtru. Tata fuma foarte mult, 3-4 pachete pe zi, de Marasesti, iar mama exclusiv cand intarziam eu acasa. Dar noi nu stim sa fumam. La 14 ani, ai mei, nestiind faza de la 7 ani, mi-au zis “Daca vrei sa fumezi, fumezi acasa, caci cine stie, zapacita cum esti tu, mai dai foc la ceva, ne mai bagi la cheltuiala”… Si atunci m-a plictisit chestia asta, ca mi-au dat voie, nu mi s-a mai parut deloc interesant. A mai incercat o prietena sa ma faca sa trag in piept si n-a reusit, dupa care am mai pufait prin facultate si acuma foarte rar, daca sunt foarte enervata sau foarte fericita. Dar extrem de rar, cam o jumate de pachet pe an. Sport faceam in copilarie, mergeam cu tata la patinaj, in rest … stiu sa inot destul de vag. Iar apropo de cum ma intretin, fac masaj de doi ani si ceva, o data la doua zile, si cred ca e absolut esential. Cu toata modificarea asta fizica, destul de rapida, fata nu a cazut, contrar a nu stiu ce stiri pe care le mai citesc, despre mine, ca nu stiu ce operatie estetica as fi facut… N-am facut nicio operatie estetica, am facut intr-adevar un bypass gastric si atata tot, mi s-a strans stomacul. Ma simt bine. Cum dorm foarte putin si masajul imi da si energie. In rest, merg la coafor, cosmetica, dar nu foarte des, e o chestiune care tine si de finantele necesare. Ma mai coafez si acasa, cam o data pe saptamana. Imi place sa ma imbrac zic eu frumos. Macar asortat. In secunda in care vad pe cineva cu ceva la fel cu ce port eu, chiar daca are doi nasturi la fel, in mod sigur nu ma mai imbrac asa niciodata..

Irina Margareta Nistor: Pe vremuri imi comandam, am avut o croitoreasca foarte buna, pe care o chinuiam cu modele din filmele vechi, dar n-am rabdare la probe. Si bunica-mea ma disperaca ma urca pe masa, in copilarie sa imi potriveasca tivul. Si atunci cumpar fie unicate, fie din strainatate, in ideea sa nu mai vad si altcineva, nici bijuterii, nimic…

Irina Margareta Nistor: Nu, am stat un week-end, atata tot. Se face laparoscopic, am doar o mica cicatrice si, in timp, nu se mai vede aproape deloc. A durat un sfarsit de saptamana. Duminica noapte deja am putut sa lucrez.

Irina Margareta Nistor: Da, pentru orice persoana care a avut probleme de greutate vreodata cred ca asta este solutia. A dat Dumnezeu sa se inventeze ceva, fiindca, altfel, e foarte greu. Oricum, procentul celor care reusesc regimurile astea cu foarte mare perseverenta e de 1%, dupa parerea mea. El incepe bine, organismul functioneaza, dupa care, zdrang, o iei de la capat cu ceva in plus si dupa aia tot asa, pana la plus infinit. Eu astept, apropo de legea sanatatii, sa fie ca in Franta. Sa se deconteze o asemenea operatie, pentru ca nu e considerata un moft estetic, ci este, in primul rand, o chestiune de sanatate.

Irina Margareta Nistor: Da, era un plan, dar nu cred ca as fi in stare pe termen lung sa ma ocup de un copil. Eu calatoresc foarte mult, iar mai ales acum, de cand nu mai e mama, mi-e foarte greu sa ma intorc acasa. E iluzia ca, daca sunt plecata, poate e ea acolo, in continuare. Nu cred ca as putea sa am grija de un copil, intr-o nesiguranta financiara permanenta, dar asa, din cand in cand mai “inchiriez” cate unul, fiindca imi place sa-i rasfat, sa le fac toate chefurile… temporar. Dar nu cred ca pot mai mult, mi s-ar parea o lipsa de seriozitate sa iei pe cineva de tot, daca nu te implici trup si suflet. Mi-am dorit enorm copii, dar n-a fost sa fie… Deci nu, nu cred ca as putea. Asa cum n-as putea sa am un partener pe termen lung…

Irina Margareta Nistor: Bine, daca zici tu… (rade) Stii, in mintea mea uneori imi spuneam asa … Ma intreba cate cineva: “Dar tu nu ai avut socuri asa cand ai trecut de la 20 la 30 de ani, de la 30 la 40, la 50”, vesnica poveste cu varsta, care pe mine ma face sa zambesc. E o obsesie inutila. Vorba cuiva: ar trebui sa zicem mersi ca am apucat sa traim atat. Nu le e dat tuturor. Si am stat sa ma gandesc… N-am avut niciun soc, singurul moment in care m-am cutremurat a fost cand am avut certitudinea ca nu voi mai putea avea copii, ala a fost intr-adevar un soc. Si atunci am inceput sa-mi doresc sa intalnesc pe cineva si sa cresc copiii respectivului. Insa am descoperit acum, de curand, un cuplu de genul asta, un cuplu refacut. Si ma uitam ca desi existau si niste copii, nu s-a ocupat nimeni de ei niciodata, deci probabil ca sunt printre putinii care isi inchipuie ca gasesti pe cineva si ii cresti copiii. Poate doar in scenarii de serial. Sigur, e o forma de lasitate pentru ca nu e raspunderea atat de mare, fiindca nu sunt ai tai si, pe de alta parte, profiti de fapt de pe urma altcuiva…

Irina Margareta Nistor: Am foarte multi prieteni. Tocmai ce am facut sarbatorile in Moldova si am fost in foarte multe zone de la Piatra Neamt, in sus, la Vatra Dornei…

Irina Margareta Nistor: Am fost la Laura Vasiliu, actrita din “4 luni, 3 saptamani si 2 zile” si la mama ei… Au fost niste gazde desavarsite si ingaduitoare. De acolo am plecat spre Maramures. Si, la un moment dat, am ajuns intr-un sat unde era o mama care avea 87 de ani si facea paine calda in fiecare zi… Avea 6 copii, dar locuia singura. Veneau, o vizitau, dar plecau, deci a avea copii nu inseamna ca stai cu cineva mereu. Asa o sa intample si la mine, vor veni prieteni, fosti elevi sau fosti studenti, dar o sa plece. Si tot cu tine ramai. Deci e absurd sa-ti imaginezi ca, daca ai niste rude, neaparat si stau cu tine. Poate ca nici nu mi-as fi dorit, la cat de imposibila si independenta sunt…

Irina Margareta Nistor: Eu asta nu inteleg deloc in filmele romanesti. Nu am avut deloc conflicte cu mama, dar in peliculele noastre sunt repetitive chestiile astea: fie conflicte intre mama si fiica, tata si fiu, fie intre parteneri. Eu n-am avut asa ceva nici in cuplu, cat a mers, a mers, cat n-a mai mers, asta a fost, dar scandaluri nu au existat niciodata. Recunosc ca nici nu sunt o fire conflictuala. Ma feresc cat pot!

Irina Margareta Nistor: Sapte ani. Iar cu mama am stat 49 de ani, in care nu ne-am certat niciodata.

Irina Margareta Nistor: “Stop cadru la masa” e unul foarte romantic si deocamdata nu a iesit altul la fel. A fost o incercare cu “Buna, ce faci?”, care nu e rau, dar nu e la fel de sentimental. Si “Stop cadru” e facut de o femeie, Ada Pistinier, chiar iti recomand sa il vezi, daca nu-l stii …

Irina Margareta Nistor: E o tendinta general valabila, nu se intampla numai la romani, e o reteta pe care am imprumutat-o, practic, din strainatate, iar ea functioneaza, pana la un punct. Pentru ca, in prima faza, lumea e curioasa sa vina, sa vada vedeta respectiva, care are deja notorietate. Dupa parerea mea, orice incercare de genul asta are un scop in sine, dar, pe de alta parte, nu sunt pentru excese. Sigur ca actorii, pe buna dreptate, de obicei , se supara: “Da, dar eu sunt de meserie, am facut scoala. Celalalt nu e actor…” Sunt tot felul de frustrari firesti, iar lucrurile astea se intampla mai ales prin seriale. In mod normal, intr-o lume perfecta, d-aia exista actori, pentru a juca in filme, pe de alta parte, oriunde in lumea asta exista si pelicule extrem de izbutite, facute cu amatori.

Si lumea vine sa ii vada. Noi nu reusim de multe ori in filmele romanesti cu actori cunoscuti si arhicunosti sa ii facem sa spuna toate replicile in asa fel, incat sa nu sune fals, d-apai sa iei pe cineva din afara breslei. De exemplu, insa, Mihaela Radulescu a fost foarte buna in vocea pisicii, din Bolt. O socotesc unul dintre cele mai bune glasuri pentru animatie.

Irina Margareta Nistor: Am facut o voce intr-un scurt metraj: “Healing TV” , care am inteles ca a starnit reactii foarte bune. Am mai inregistrat o voce pentru o piesa pe care din pacate n-am vazut-o, montata la Cluj, de Radu Afrim. Acum, de curand m-a chemat Attila Vizauer, la teatrul radiofonic pentru un rolisor de crainica de televiziune, care anunta sfarstul lumii, si in care joaca Vlad Ivanov. Da, m-ar amuza foarte tare. Pana sa plece la Cannes, chiar si Cristian Mungiu spunea ca vrea sa faca un film cu un subiect legat de video. Proiectul nu s-a materializat si marturisesc ca am fost foarte dezamagita. Mai apar si intr-un film despre animatatie a lui Alex Stanescu, “Generatia Desenelor animate”, unde era si Viorica Bucur si eu, si mai multi care ne-am ocupat de Disney et Comp. Acum, o tanara realizatoare, Ilinca Calugareanu, care sta la Londra si pe care am intalnit-o in toamna la Festivalul de Cinema si Psihanaliza pregateste un documentar, care are deja un trailer pe internet: “ Chuck Norris vs. comunism” despre anii ’80 si casetele VHS… De fapt, nici nu stiu daca as fi in stare sa invat un rol , in shimb sesizez foarte usorreplicile spuse fals de altii, fiindca am vazut atatea pelicule, probabil… Si ma deranjeaza, ma irita, ma scot din fire, din ritmul meu. Cand vad un film, eu vreau sa intru cu totul in el, nu sa ma impiedic de cusururi…

MATERIALELE PUBLICATE PE ACEST SITE SUNT PROPRIETATEA EXCLUSIVA MAREA DRAGOSTE / www.revistatango.ro SI NU POT FI PRELUATE, INTEGRAL SAU FRAGMENTAR, FARA ACORDUL SCRIS AL DETINATORILOR ACESTUI SITE.
contact mareadragoste@revistatango.ro, alice@revistatango.ro