Irina Pacurariu: Nu cred ca, in 39 de ani, am avut vreo certitudine in iubire

de

Este mandra ca oamenii ii recunosc, in primul rand, vocea. „Asta ma face sa cred ca lucrurile pe care le-am spus au fost mereu mai importante decat imaginea“, mi-a marturisit Irina Pacurariu, la intalnirea pe care am avut-o cu doar cateva saptamani inainte sa nasca cel de-al doilea copil al sau si al lui Ticu Lacatusu, celebrul alpinist roman care ii este si sot, si mare iubire. Dar a fost nevoita sa recunoasca si ca, da, s-a vorbit adesea si despre picioarele ei frumoase, pe care poetul Emil Brumaru le-a descris cu gratie: „Sunt lungi, prelungi“. Picioarele ei care s-au obraznicit sa ramana la fel de frumoase si in luna a noua de sarcina…

Mi-a murit cea mai buna prietena si am hotarat sa pun in loc o viata noua

Marea Dragoste / Tango: Mai ai putin si nasti… V-ati planificat acest copil?
Irina Pacurariu: Fiica-mea, Carina, in mod sigur l-a planificat. Ea i-a dat berzei un telefon, absolut privat, si i-a invocat un fratior sau o surioara. S-a intamplat sa ia unul dintre telefoanele noastre si a nimerit la o cunostinta care a intrat in joc, si i-a raspuns. Carina e convinsa ca ea a starnit fenomenul, iar noi am lasat-o sa creada. La un moment dat, insa, a vrut sa opreasca lucrurile si cred ca a fost o lectie ca, odata ce ai pornit ceva, e greu sa mai opresti, nu-i ca trenul care mai sta prin gari.

Marea Dragoste / Tango: Dar de ce a vrut sa opreasca totul?
IRINA PACURARIU: Intrase in panica, si-a dat seama ca lucrurile sunt foarte serioase, pentru ca noi incepuseram sa avem discutii despre ce se va intampla, cine va avea grija de doi copii… Totusi Carina se obisnuise sa creasca din cand in cand cu noi si uneori cu bunica, intr-un anumit fel care, clar, se va schimba… Dar, revenind la copilul care urmeaza sa se nasca, cred ca acest copil este tot ce am putut eu sa pun in locul unei mari pierderi de anul trecut. Mi-a murit cea mai buna prietena si am hotarat ca nu e nimic mai de pret decat sa pun in loc o viata noua.

Marea Dragoste / Tango: Cum s-a intamplat, de ce a murit prietena ta?
IRINA PACURARIU: Din pacate, e o poveste aproape publica. Ea era jurnalist, nu orice jurnalist, ci un jurnalist roman care primise Palme Académique de la guvernul francez, dar pentru ca Iasiul era orasul ei, ramasese aici… Pleca la o conferinta internationala, intr-o dimineata de mai, anul trecut… A chemat, ca de obicei, un taxi de la compania de taximetre cu care mergea de-o viata. Ei stiau exact ca suna doamna Vanda, o cunosteau, si totusi au trimis un taxi care nu era omologat, care avea un sofer neprofesionist si care dormise pe un maldar de carpe acolo, in garaj. Un sofer care, in loc sa o duca la aeroport, a oprit-o in lacul de dinainte de aeroportul din Iasi. Asta s-a intamplat chiar de ziua Europei, si Vanda era o persoana foarte europeana, care vorbea foarte multe limbi straine… A fost de un cinism inexplicabil ce a facut destinul in ziua aia…

Marea Dragoste / Tango: Cum a reactionat sotul tau cand i-ai spus ca veti avea al doilea copil?
IRINA PACURARIU: El si-ar dori o padure de copii,
pe care sa ii crestem undeva departe de civilizatie, fara sa ne gandim cu ce sa-i hranim poimaine; sa ii crestem la o cabana, intr-un sat, nu conteaza, dar cu cat mai multi, cu atat mai bine. Deci, pentru el, nu putea fi decat o veste foarte buna.

Ticu a venit la emisiune, si a si ramas

Marea Dragoste / Tango: Cum l-ai cunoscut pe sotul tau?
IRINA PACURARIU: Mi l-a adus Vanda, in ‘94. Aveam, la Iasi, o emisiune care dura mult, vreo 5 ore. Era un program care se difuza pe TVR2, o dimineata intreaga… Si era vara, n-aveam invitat, n-aveam chef de nimic. Voiam sa fug din Iasi, pentru ca era canicula… Pe el il asteptasera de foarte multe ori sa vina. Cum se deschidea o serie noua de emisiuni, voiau sa il aduca pe Ticu Lacatusu, ca el avea ce povesti. Si intai s-a facut o emisiune, un talk-show care a devenit celebru acolo, iar el a fost primul invitat. Insa el a avut un accident, un stalp de telegraf i-a taiat masina in doua, era gheata si a luat o curba mai repede si… ghinion, nu a ajuns. A doua oara, cred ca si-a adus aminte ca a promis sa filmeze nunta unor prieteni si… ghinion, nu a ajuns. Si tot asa. Iar mie mi se parea ca e atat de neserios! Spuneam ca nu trebuie sa ai incredere intr-un astfel de om… Dar culmea e ca a si venit, pentru ca l-a chemat Vanda. Si… a venit la emisiune, si a si ramas, ca sa zic asa.

Marea Dragoste / Tango: Deci relatia voastra a inceput chiar atunci?
IRINA PACURARIU: Nu. Stiu doar ca atunci mi s-a parut un personaj fabulos. Avea atat de multe de spus, iar eu ma intrebam de ce le stia, de ce i se intamplasera? Chiar am avut o mica strangere de inima ca el a trait atat de intens, iar eu nu stiam decat drumul de la studio acasa si invers. Era venit cumva dupa o infrangere, fusese in ’94 sa urce pe Everest si au renuntat foarte aproape de varf ca sa salveze o echipa formata dintr-un canadian, un neozeelandez si un american. Fusese un mare gest de eroism, comentat la toate televiziunile din lume. Mie mi s-a parut iesit din comun ca nu era incrancenat, desi isi dorise atat de tare sa ajunga acolo si costase enorm. Dar era foarte calm. M-am gandit ce frumos pozeaza el, zicand ca va fi si la anul Everestul tot acolo, ca el va fi gata sa se duca in ’95… Si a fost! Intr-o dimineata, aveam o transmisie foarte devreme si toata lumea chiuia de fericire si auzeam din regie ce s-a intamplat: ca a urcat Lacatusu pe Everest! Era 17 mai ’95; imi amintesc ca a ramas, dupa aceea, o data in manuale. Erau toti foarte fericiti, incercau sa vorbeasca cu el la telefon, si am vorbit si eu mai tarziu… Incet, incet am inceput sa ne mai auzim, intai eu cu felicitarile, apoi el cu masa si dansul… S-a impletit.

Marea Dragoste / Tango: Spune-mi, cum te-a cerut in casatorie?
IRINA PACURARIU: Crezi ca m-a cerut clar? Nu imi amintesc, nu stiu, nu cred ca spune vreodata lucrurilor pe nume atat de clar. Sunt lucruri pe care le intelegi sau nu, el nu e o persoana care sa iti spuna explicit ca vrea ceva de la tine. Daca ai inteles, probabil ca o sa si obtii, daca nu… merge mai departe.

Marea Dragoste / Tango: Cum s-a schimbat viata ta dupa ce ai inceput sa traiesti cu un asemenea om?
IRINA PACURARIU: Am inceput sa inteleg ca sunt urcusuri care nu au scari, ca poti sa ajungi la momente in care toata lumea pare ca iti e la picioare, a inceput sa imi pese mult mai putin de obiecte si de cat e in portofel… Cred ca astea au fost primele schimbari. Cred ca visez mai mult. Te desprinzi de realitate, devii o altfel de persoana.

Marea Dragoste / Tango: Si ai inceput si tu sa il urmezi, sa urci cu el pe munte?
IRINA PACURARIU: Nu, eu sunt o fata de la ses, nu am urcat nici de doua ori pe Ceahlau, cel mai inalt munte de acolo, din zona. In Bucegi n-am fost nicaieri pe jos, doar cu telecabina. Nu am avut asemenea veleitati, si nici nu mi le-am dezvoltat de atunci incoace, doar ca, la un moment dat, in ’98, am hotarat ca toate lumile alea pe care mi le aducea povestindu-mi-le ar trebui sa fie si ale mele. Si am plecat in Nepal, sa fac un documentar despre serpasi, un subiect care ma interesa si pe mine foarte tare. A fost o lupta cu mine foarte dura, dar cred ca cele mai frumoase imagini pe care le-am vazut eu pe planeta asta acolo le-am vazut. Nu puteam sa respir, dar nu o sa uit niciodata cum cerul devenea galben complet si, din cand in cand, aparea o lumina albastra: soarele sau luna… Acolo se schimba orice norma pe care o aplicam in lumea obisnuita. E o alta relatie cu tine, si e o alta relatie cu cei din jur…

Am invatat ca mai degraba pot sa obtin ceva daca nu spun nimic

Marea Dragoste / Tango: Cum v-ati adaptat, tu si sotul tau, unul la celalalt? Se spune ca doi oameni care traiesc impreuna trebuie cumva sa semene intre ei…
IRINA PACURARIU: Cred ca am exersat slow-motion, fara sa ne grabim, a fost un tango in care ne-am intalnit din cand in cand, pana cand cariera ne-a potolit cu totul si un pic din mine si un pic din el au ajuns sa ne puna pe amandoi in aceeasi forma. Cred ca ne modelam acum mai usor unul dupa celalalt. Nu stiu, am lasat sa existe un mic compromis, ca o mica institutie, pe care il faci cu fiecare, stiind ca de fapt conteaza mai mult sa razi in continuare cu cel de langa tine, decat sa te incrancenezi. Cred ca umorul ne-a salvat de foarte multe ori. 

Marea Dragoste / Tango: Presupun ca intr-o relatie care nu seamana cu relatiile obisnuite sunt si  mai mari zbaterile si convulsiile nascute din incercarea de a te adapta si de a merge inainte.
IRINA PACURARIU: Doar daca esti foarte constient de ele, daca nu… Gandeste-te ca noi am trait in orase diferite complet. In afara de faptul ca Bucurestiul era o destinatie la care ajungeam fiecare cu slujba, el si-a pastrat casa de la Piatra Neamt, iar eu nu plecam niciodata din Iasi. La inceput erau niste disperari de necontrolat. Stiam ca el trebuia sa plece… De ce trebuia, n-as putea sa iti spun nici acum. Pur si simplu pentru ca locul lui era acolo. 

Marea Dragoste / Tango: Si n-ai spus niciodata „nu pleca, ramai cu mine“?
IRINA PACURARIU: Ba da, si? Am invatat ca degeaba spun. Si am invatat ca mai degraba pot sa obtin ceva daca nu spun nimic. Au fost momente cand s-a intors de la zece kilometri de Iasi, „pentru ca batea vantul prea tare“. Asta s-o crezi tu, era foarte insorit afara… Dar asta e o intelepciune care vine in timp.

Marea Dragoste / Tango: Dar se poate trai asa, intr-o poveste de dragoste care te doare ani in sir, care iti aduce si bucurii, dar te
consuma enorm?
IRINA PACURARIU: Cred ca dupa un timp intelegi ca ce te durea nu era de fapt atat de dureros, ca, de fapt, daca iti puneai ochelarii potriviti, vedeai partea buna a lucrurilor.   

Marea Dragoste / Tango: Cum ai devenit tu o femeie inteleapta, cum ai trecut peste geloziile firesti ale oricarei femei din lume? Cum ai ajuns sa nu te mai gandesti ca barbatul tau, care este in alt oras si intalneste o mie de alti oameni, s-ar putea sa te insele?
IRINA PACURARIU: Nu-i niciun fel de reteta. La un moment dat simti ca n-ai de ce, ca, de fapt, te tradeaza in fiecare secunda, in fiecare clipa a vietii lui, dar nu cu alta femeie. Barbatul te tradeaza cu el insusi, cu lumea lui, cu ce simte ca trebuie sa i se intample in viata asta si n-are voie sa lase neterminat. Cu doua saptamani inainte ca eu sa nasc a doua oara, la o varsta la care sa spunem ca as avea mai mare nevoie de protectie, el va pleca in Himalaya.     

Marea Dragoste / Tango: Nu va fi cu tine cand o sa nasti?!
IRINA PACURARIU: Nu. O stire pe care chiar am primit-o greu. De fapt, lucrurile au tinut de destin mai tare decat m-am asteptat. Cei care au fost intotdeauna alaturi de el, care au finantat cele mai importante dintre plecarile sale, au venit si au spus „Da“ unui proiect mai vechi. Ei, nestiind ca noi mai asteptam un copil, au zis „vrem sa te duci“. Si cand n-ai nimic de facut decat sa te pregatesti de plecare, cand stii ca ti se ofera sansa sa pleci, si cineva iti spune „ia banii, fa ce vrei cu ei, implineste-ti si visul asta“, probabil ca e foarte greu sa renunti. A avut gentiletea si le-a spus „trebuie sa vorbesc intai cu Irina, pentru ca noi o sa mai avem un copil“. Dar nu cred ca ei au fost atat de ingroziti de perspectiva, cum ar fi trebuit, si banuiesc ca asta l-a incurajat si mai tare. Cert este ca singura mea reactie a fost doar „drum bun“. Si ma gandesc ca e bine sa fie drum, dar sa fie dus-intors. 

Marea Dragoste / Tango: Cum induri, de fiecare data, gandul ca barbatul tau nu e plecat pana la supermarket, ci putin mai departe? 
IRINA PACURARIU: Cred ca m-a invatat el, cu timpul, sa gandesc pozitiv, sa ma gandesc mereu ca trebuie sa sune telefonul maine, ca e important sa raspund la un sms care tocmai a venit. Acum avem telefoane prin satelit si suntem destul de mult impreuna unul cu celalalt, poate prea mult… Pentru ca, apoi, vine un moment in care, dupa ce ai devenit dependent de comunicare, se intrerupe brusc orice semn. Ori e posibil sa nu mai ai semnal, ori e in ultima parte a ascensiunii, cand nu mai cara nimeni un telefon prin satelit dupa el, care este destul de greu, ori s-au terminat bateriile si nu se mai pot incarca nici macar de la panouri solare… Astea au fost lucruri pe care le-am invatat mai greu. Imi amintesc ca, tot asa, cand a fost plecat ultima data, Carina avea vreo 5 ani si, la inceput, nu a realizat ca tatal ei pleaca. Si, la un moment dat, incepuse sa ii fie foarte dor. Devenise obsedant sa o vad cum reactioneaza cand suna telefonul. Uram telefoanele, telefonul din casa, telefoanele mobile… De fiecare data cand sunau, ea tresarea si, la un moment dat, imi spunea: „Nu e tata, nu?“. Am auzit atunci, intr-o noapte, ca a venit un sms. M-am dus la telefon, era Ticu, care povestea ca ninge si ca e bine si ca nu mai dureaza mult. De obicei, cand nu mai dureaza mult, e grav, e perioada de cucerire a ultimei parti de munte, care, de fapt, e cea mai delicata si in care se pot intampla cele mai multe lucruri. Nici nu vreau sa ma gandesc. M-am intors in pat, si nu cred ca am mai atipit pana dimineata, cand s-a trezit Carina, care s-a dus si a dat draperiile la o parte si m-a intrebat, desi era doar inceput de toamna: „Afara ninge?“. Si i-am zis: „Nu, dar de ce te-ai gandit la zapada?“. „Am visat ca ningea“. Tin minte ca nu mi-am revenit multa vreme…

Cred ca, totusi, bucuria de a fi parinte e, primordial, a femeii

Marea Dragoste / Tango: Crezi ca exista o singura iubire pentru fiecare dintre noi sau tu ai simtit ca iubesti de mai multe ori?
IRINA PACURARIU: Eu cred ca iubesti de cate ori iti dai voie sa iubesti.

Marea Dragoste / Tango: Tu ai de gand sa iti mai dai voie sa iubesti?
IRINA PACURARIU: Daca va fi sa se intample, probabil ca voi iubi de cate ori se va intampla…

Marea Dragoste / Tango: Ce bataie o sa iei de la sotul tau dupa raspunsul asta…
IRINA PACURARIU: Daca va fi acasa….

Marea Dragoste / Tango: A, da…
IRINA PACURARIU: Glumesc, dar, pe de alta parte, chiar nu cred ca putem sa fim atat de rationali cand e vorba de iubire. Iubirea e irationala, nu poti sa-i spui „Nu“. Important e sa nu ranesti pe nimeni dintre cei de care-ti pasa. In momentul in care iei hotararile, trebuie sa iei in calcul faptul ca, copiii tai nu au de ce suferi si ca ei sunt langa tine. Copiii trebuie sa fie langa mama lor. Sper ca niciodata copiii mei sa nu aiba de suferit pentru vreuna dintre hotararile mele, care sa fie atat de personale, incat sa nu-i ia in seama. 

Marea Dragoste / Tango: Cum gandesti, copiii au de suferit si legat de deciziile tatilor lor sau de fapt copiii sunt doar ai nostri, pana la urma?
IRINA PACURARIU: Sunt tati responsabili, tati care fug de-acasa si se intorc, la un moment dat, si sunt lasati sa innoade totul de parca nu
s-ar fi intamplat nimic, sunt tati care intorc spatele unui copil si nu mai mananca cu el din aceeasi farfurie pentru ca a aflat ca a fost infectat cu HIV, fara sa aiba nicio vina, intr-un spital, sunt tati care isi bat copiii, sunt tati care nu pot sa ii priveasca in ochi, sunt tati care stiu sa ii tina de mana, sunt tati care, din cand in cand, ii fac foarte fericiti. Sunt tot felul de tati, asa cum sunt si tot felul de mame. Cred ca, totusi, bucuria de a fi parinte e, primordial, a femeii. Noi ne bucuram de ei de cand sunt un graunte si trebuie sa platim pentru asta. E singura plata care nu doare.     

Marea Dragoste / Tango: Care a fost relatia cu parintii tai?
IRINA PACURARIU: Ai mei s-au despartit cand eu eram foarte mica, nu mi-l amintesc pe tata deloc din primii ani de viata. S-au cunoscut la facultate, tata fiind din categoria celor care au trait intens. Mama a fost tinuta foarte din scurt de educatia bunicii – a crescut intr-un orasel de provincie si asa erau dogmele atunci -,  care nu o lasa sa mearga nici macar la petrecerile colegilor, pentru ca „erau ispite“. A plecat la facultate, intrase la Drept, si acolo erau foarte multi oameni, printre care si baieti. Unul dintre ei, poate mai iscusit la vorba decat altii, mare smecher, in anul I a furat-o de acasa si s-au casatorit la Piatra Neamt, fara sa stie nimeni de ei. Pe de alta parte, lui i-a placut intotdeauna sa se joace cu viata, si cu zarurile, si cu cartile de joc – cred ca femeile au fost mai putin interesante in ecuatie. Cand erau studenti, isi facuse impreuna cu Mihai Ursachi, poetul, si cu inca doi colegi, o asociatie a celor patru mari romani. Calareau, la propriu, cai albi prin Iasi, pe toate ulitele de pe-acolo, si se incarcau cu povesti din birtul garii. A fost o persoana inconstienta si nu si-a dorit niciodata vreo existenta exemplara. A vrut sa traiasca atat de liber, pe cat ii permiteau vremurile. Prin anii ’60, au incercat sa treaca granita inot, pe unii dintre ei i-a prins… Si, dupa ce s-a insurat cu mama, a continuat sa joace carti, sa-si incerce norocul. Drama a fost ca a jucat si cu unul dintre profesorii lui de la facultate, pe care a incercat apoi sa il fure si la un examen. Ceea ce nu s-a soldat decat cu o exmatriculare in mare glorie. Dupa ce au divortat – eu eram deja nascuta -, mama a trecut la fara frecventa, pentru ca trebuia sa ma creasca pe mine. Acum, cand ma mai intalnesc cu diversi colegi de-ai lor de an, ei si-o amintesc pe mama ca fiind o fata frumoasa, si pe tata drept nebunul de care n-a uitat nimeni si care face parte din amintirile alea esentiale: „Asa era Ochisor“.

Marea Dragoste / Tango: Cred ca n-a fost chiar usor pentru voi…
IRINA PACURARIU: Tata si-a cam batut joc de viata, a disparut din existenta noastra total pana cand eu eram prin clasa a treia – a patra. A reaparut cand, incepand sa inteleaga ce e esential in viata, si-a amintit ca are un copil. Din momentul ala a inceput sa se maturizeze.

Marea Dragoste / Tango: Cum iti amintesti de prima ta iubire?
IRINA PACURARIU: Eram la liceu, el era intr-o clasa mai proasta, in clasa aia unde mergeau cei care nu intrau la clasele de matematica-fizica. Si nu imi amintesc nici cum il cheama, tin minte doar ca il pandeam. De la statia de tramvai unde coboram acolo, in Copou, pana la liceu, treceam printr-un fel de crang si pe langa niste case frumoase ca astea de pe aici, de langa televiziune, ca cele de prin Cotroceni, mai asezate, mai burgheze. Si stiu ca il pandeam pe dupa garduri. Era brunet. Vorbea putin, probabil pentru ca nu avea ce spune. Si facea pantaloni. Asta stiam. Croitorii astia de cartier faceau pantaloni care nu se gaseau la vremea aia. Avea bani, ceea ce pe mine nu ma interesa, dar asta il facea sa se imbrace altfel. Era un personaj, in fine. Si, daca il bifam, o fi el primul. L-am pandit mult, oricum, vreo jumatate de an.

Marea Dragoste / Tango: Dar prima iubire adevarata, in care si el te-a iubit?
IRINA PACURARIU: Nu cred ca, in 39 de ani, am avut vreo certitudine in iubire. Nu pot sa-ti spun cand m-o fi iubit cineva. Pot doar sa sper ca m-a mai iubit cate cineva, din cand in cand. Asta e formula in care eu relationez. Nu cred ca astept sa-mi spuna cineva ca ma iubeste. Dar sper ca ma iubeste acum cineva.

Marea Dragoste / Tango: In epoca asta ciudata, in care te afli acum, asteptand un copil, cum te simti? Cat de fericita sau nefericita sau nedumerita esti acum?
IRINA PACURARIU: A fost o hotarare pe care nu am rationat-o deloc. A fost intai o mare suparare, un an ingrozitor pe care nu puteam sa-l povestesc nimanui, un hau care se cascase in viata mea, atat de mare, incat vestea ca as putea sa mai am un copil a venit ca o certitudine. Au fost apoi niste spaime foarte mari. M-am intrebat cam cati ani o sa am eu cand copilul va fi in clasa intai? Dar cand copilul o sa se indragosteasca prima data si o sa pandeasca si el prin codrii de arama? Dar cand o sa mearga la facultate, cine o sa aiba grija de el? Ma gandeam mereu ca de Carina o sa aiba grija Vanda, oricum avea sa o creasca poate chiar mai bine decat mine. Dar acum s-a schimbat complet orice raportare la ajutor. Mama e in varsta, tata e la fel de visator, sunt niste oameni carora trebuie sa le dai ajutor in momentul asta, nu sa te astepti la ceva din partea lor. Mama lui Ticu este si ea destul de in varsta, tatal lui nu mai e… Avem multi oameni care sunt, oarecum, in gestiunea noastra… Si ne-am gandit ca… vom vedea. Probabil ca ne vom gandi mai mult decat am facut-o pana acum la ce se va intampla in viitor cu copiii astia. Vom fi mult mai rationali.

Marea Dragoste / Tango: Ai ales numele pentru copil?
IRINA PACURARIU: Nu. Inca ne facem liste. Carina a botezat-o, oricum. Mi-a zis intr-o zi, cand am luat-o de la scoala. M-a rugat sa nu rad. „Bine, promit“. „Te-ai supara daca as striga-o pe asta mica – indiferent ce nume o sa-i puneti voi – Picasso?“ Si de atunci ne alintam si spunem „ce face Picasso?“, „oare ce ar spune Picasso?“… Si prima data, a durat mult pana ne-am hotarat ca Ana Carina e numele fetitei.

Marea Dragoste / Tango: Ai facut operatie sau ai nascut natural?
IRINA PACURARIU: Ei, n-am nascut natural! Am dormit, iar cand m-am trezit, copilul era acolo. Nu sunt curajoasa. Sper sa dorm bine si de data asta.

Tango: Da… Si sa te trezesti fericita.

Interviu realizat in aprilie 2008 

Interviu de Alice Nastase
Fotografii: artista (artista.ro)

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *