Iuliana Alexa este redactora-șefă a unei reviste străine, care a ajuns să conteze într-adevăr în peisajul media din țara noastră, tocmai datorită felului în care subiectele românești au fost abordate și tratate. Toți cei care lucrează în echipa ei de la Psychologies Magazine, așa cum și toți cei care au întâlnit-o și au ascultat-o, s-au convins că e o jurnalistă cu har și dăruire și o doamnă de toată isprava, numai bună de luat la întrebări despre presă și viață.
Fotografie de Matei Buță
Marea Dragoste / revistatango.ro: Cum ai ajuns în presă și pentru ce te pregătiseși în anii de școală?
Iuliana Alexa: M-am pregătit pentru a deveni profesoară de limba română, sau de engleză. Ceea ce am și fost, pentru un an. Profesoară de engleză la școala generală din Dobroești, pe parcursul anului trei de Facultate de Litere. Am mari nostalgii de atunci, copiii de clasa a cincea îmi săreau în brațe când mă vedeau, iar fetele mai mari voiau să fie ca mine, chestie care mă flata. Erau copii buni, unii din ei săraci ca degetul, fără șansă sau bucurii. M-am angajat în presă imediat după, pentru că mi-am dat seama că nu se poate supraviețui cu salariul de profesor. Fast forward, am început să lucrez la Psychologies în 2007 în ianuarie. Fiind o licență străină, redactorul șef trebuia „uns“ de licențiatori, adică am dat interviul de angajare în noiembrie 2006 la Paris, cu Jean-Louis Servan Schreiber, CEO pe vremea aceea al Groupe Psychologies, un personaj tare interesant (familia lui a dat jurnaliști și funcționari înalți ai aparatului de stat francez; fratele său, Jean-Jaques, a fondat L’Expres, iar tatăl lui a fondat cotidianul financiar Les Echos). Le-a plăcut de mine (cred…) de vreme ce au decis să vină și în România. Aveau, la vremea respectivă, o politică de expansiune pe piețe mari și foarte mari. România nu era în cărți, dar s-au învoit să încerce, cu mine la cârmă (aveam 27 de ani) și uite că de atunci sunt 10 ani de Psychologies România și tot eu sunt redactor șef. Un gând special pentru Cristina Simion, fostă GM Edipresse, care m-a susținut mult atunci.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Ai acceptat cu bucurie, cu mândrie, poziția de redactor-șef? Ai simțit și responsabilitatea unei asemenea funcții?
Iuliana Alexa: Nu știu dacă eram eu așa de conștientă de responsabilitate. Eram curioasă să văd ce pot să fac și eram destul de încântată, da, dornică să-mi iasă pasiența. Adică să fac o publicație de care să fie mulțumiți și ei, licențiatorii, și să fie și cititorii de aici interesați de ea. Cred că am reușit, altfel nu cred că am fi rămas constant în vânzări 10 ani. Mă rog, au fost scăderi de tiraj cauzate de criză, de falimentul rețelelor de distribuție de presă scrisă dar, global, cred că mi-a ieșit pasiența. Am cititori fideli, care cumpără constant publicația și îmi scriu că-i ajută, că le răspunde la întrebări.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Chiar dacă nu îți proiectaseși acest parcurs, ce lucruri importante ai învățat lucrând în presă, pe care nu le-ai fi putut afla altfel?
Iuliana Alexa: Am învățat să lucrez cu oamenii, să fiu un bun coach, nu o șefă. Ideea de șef, de lider, e prost înțeleasă. Am meditat mult la asta în decursul anilor, și am ajuns la concluzia că înțelegem șefia complet de-a-ndoaselea. Poate ni se trage din deceniile de management centralizat, comunist, abuziv. Noi, românii, credem că dacă cineva țipă și dă cu pumnul în masă, dacă are manifestări zgomotoase de autoritate, e șef bun, va avea rezultate. Oamenii tremură în fața lui sau a ei și alergă apoi să facă treabă. Aiurea! În astfel de cazuri oamenilor le crește anxietatea, le scade randamentul, se îmbolnăvesc și scade cu totul performanța. Ideea e că, dacă vrei să fii un lider bun, un conducător adevărat de trupe, trebuie să vorbești mai puțin și să asculți mai mult, să fii smerit, să le lași oamenilor controlul pe felia lor, și chiar mai mult, să le oferi condiții să fie buni, să le scoți din cale obstacolele, și apoi să-i privești făcându-și treaba bine. Sigur, nu toți sunt motivați și competenți, și-atunci trebuie să ai inimă să-i lași să plece (sau să-i ajuți în acest sens). Asta a fost principala mea achiziție personală. Apoi, ca jurnalistă, am învățat că un mesaj poate fi formulat în mai multe feluri, fiecare cu grade diferite de persuasiune. Asta e foarte important. Nu orice text e eficace în a educa, în a convinge, a schimba un comportament. Comunicarea ar trebui studiată mai des în conjuncție cu psihologia, ca să învețe studenții să creeze mesaje bune. Din păcate, suntem departe de acest approach. Apoi, că oamenii nu-și doresc numai știri ieftine, că sunt dornici să citească ceva cu cap, documentat, din care să rămână cu ceva (ok, nu am învățat asta, ca atare, o știam; dar e o bună ocazie să o spun din nou). Am mai învățat, de asemenea, că oamenii nu învață nimic, chiar dacă le expui totul cum trebuie. Ca în viață, fiecare „după facultăți“, vorba lui Moromete.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Când ai auzit prima dată de feminism și cât de mult ai simțit că sunt lucruri care contează pentru lumea în care trăim și, în special, pentru o țară ca a noastră?
Iuliana Alexa: Mi-am făcut lucrarea de licență pe o temă legată de feminismul academic și tangențele sale cu psihanaliza. Un unghi destul de interesant pentru mine ca studentă, dar nu ceva de aprofundat ulterior. Deci știam ce și cum e feminismul cu mult înainte de a deveni redactorul șef al unei publicații pentru femei. Și am scris destule texte în acești ani în apărarea acestui cuvânt, pe care, surprinzător, multe femei îl rostesc cu dispreț („aia e feministă…“) de parcă ar fi vorba de aderența la ceva nebunesc. Nu este. Poate că disprețul lor (și al multor bărbați) se leagă mai cu seamă de extremele acestei atitudini, devenite ideologie, și care a făcut-o pe Gloria Steinem să spună că „femeia are nevoie de un bărbat precum are nevoie peștele de o bicicletă“. Extremele feminismului au degradat cumva conceptul, dar el rămâne necesar și actual câtă vreme femeile vor fi plătite, în medie, mai prost decât bărbații, la nivel mondial, câtă vreme violența domestică afectează femeile în număr copleșitor, fetele primesc mai puțină educație decât băieții, sunt persecutate sau exploatate în orice fel. Câtă vreme majoritatea religiilor mari spun că femeia nu are același statut cu bărbatul, că ea trebuie să se supună lui, feminismul e actual. Câtă vreme femeile sunt subreprezentate în structurile legiuitoare, câtă vreme fetele și femeile nu-și cunosc drepturile reproductive (noi, românii, suntem pe unul din locurile codașe la educație sexuală și lipsa acesteia afectează în mod direct și negativ fetele), feminismul are cauze pentru care trebuie luptat. Câtă vreme femeile se percep pe ele însele drept inferioare, slabe și incompetente, feminismul e justificat. Nu e o luptă oarbă cu toți bărbații (căci mulți sunt spirite luminate), ci numai cu cei care țin femeile sub papuc.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Este important ca o redactoră-șefă, ca o formatoare de opinie – sau un formator de opinie la modul general, fie el bărbat, fie femeie – să cunoască lucruri legate de felul în care scriem corect din perspectiva egalității de gen și de șanse?
Iuliana Alexa: Absolut. La fel de important cum e să facă un acord corect de gen la genitiv-dativ (puțini îl fac cum trebuie, și totuși e important)
Marea Dragoste / revistatango.ro: Cât de influentă este (mai este) presa glossy din țara noastră în ceea ce privește implicarea civică a cititorilor, a cititoarelor, în special?
Iuliana Alexa: Sincer, nu știu, dar ar merita făcut un studiu despre asta. Să fie întrebați oamenii ce au aflat util despre drepturile lor, că despre asta scriem noi mai des în presa glossy, când mai scriem. Presa glossy s-a ferit mereu de mesaje (prea) politice, dar a încercat să facă educație oamenilor cu privire la chestii imediat utile. S-a scris amplu despre violența domestică, drepturi parentale, drepturile mamelor singure etc. Îmi place să cred că a existat un impact, că nu scriem în gol. Îmi place să cred că femeile sunt mai asertive după ce citesc Avantaje, Psychologies, Tango etc. Dacă reușim să le dăm câteva informații utile într-un moment critic al vieții lor e chiar bine, pe mine mă mulțumește.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Cazul femeii care s-a aruncat în fața trenului cu copiii – din ce perspective poate fi analizat, în așa fel, încât să încercăm să facem mai mult, data viitoare, pentru o femeie gravidă care sare în fața trenului cu copii cu tot?
Iuliana Alexa: Mă feresc să mă pronunț legat de asta, tocmai pentru că văd cum toată lumea comentează asiduu, chestie care pe mine mă enervează. Dacă femeia avea depresie severă, merită să ne întrebăm de ce nu a primit ajutorul psihiatric necesar. Dacă l-a primit, cu siguranță nu a fost suficient. Avea femeia respectivă o structură familială lărgită de susținere? Dacă mariajul era nefericit, găsea sprijin în altă parte? Știa cineva de situația ei gravissimă? De ce, dacă nu își dorea al patrulea copil, nu a avut acces la contracepție? Sunt multe, prea multe întrebări. Nu cred că e sănătos să spunem: „vai, vai ce puteam face și nu am făcut?!“. Sau să ne așteptăm să vedem prea des așa ceva. E, totuși, un gest extrem, un caz foarte rar. Trist, tare trist, dar trebuie să admitem că nivelul de control asupra unor oameni cu probleme psihice și sociale grave e limitat, chiar și în țări unde sprijinul pentru aceste categorii e mult mai bine pus la punct. Pur și simplu nu poți anticipa tot, poți cel mult, să pui la dispoziție cât mai multe resurse și să speri că le vor folosi. Dar da, e un semnal de alarmă, sper, cu privire la gravitatea depresiei. Trag nădejde că se va vorbi mai mult (și mai competent) despre depresie, cu ocazia asta.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Care este, din perspectiva ta și a Psychologies, un subiect care va fi mereu de interes?
Iuliana Alexa: Cred că orice ține de psihologia relațională e de interes mereu. Relațiile interumane și dinamica lor. Cuplul, cu infinitele sale fluctuații, deseori imperceptibile, care fisurează legătura, copiii și evoluția lor, dinamica relațiilor cu prietenii în decursul unei vieți și chiar raportul omului cu lumea largă în care trăiește conectat prin intermediul tehnologiei. Acesta e un domeniu vast, cu totul nou, și captivant. Apoi, oamenii se vor interesa mereu despre cum se poate face pace cu sine, despre cum se poate trăi bine pe interior. Cum să previi sau să depășești o depresie, cum să fii mai optimist (mie nu-mi reușește, deși știu teoria la perfecție), cum să îmbătrânești fără să devii o actritură. Chestii din astea…
