Scriitorul mexican Juan Pablo Villalobos, autorul bestsellerului “Fiesta in barlog” -relatarea unei initieri neobisnuite spuse din perspectiva unui copil-, a declarat intr-un interviu acordat MEDIAFAX ca, pentru el, fiecare poveste are o voce proprie, pe care asteapta de fiecare data sa o gaseasca.
Tochtli, personajul principal din volumul “Fiesta in barlog”, este fiul unui mafiot mexican, adora cuvantul “fulminant” si palariile, are cerinte carora li se raspunde negresit, dar cel mai mult isi doreste un hipopotam pitic din Liberia. Restul este un roman “de-o schioapa”, care a castigat simpatia publicului si succesul in randul criticilor.
“Fiesta in barlog” este volumul de debut al scriitorului mexican Juan Pablo Villalobos, care a vorbit intr-un interviu acordat MEDIAFAX despre cum l-a gasit pe Tochtli, micul personaj principal care nu cunoaste nici teama, nici mila, despre dorul pe care il simte fata de tara natala, dar si despre meseria de scriitor.
Reporter: “Fiesta in barlog” a fost prima dumneavoastra carte. Care a fost cel mai “fulminant” lucru pe care l-ati trait legat de experienta de a deveni scriitor?
JUAN PABLO VILLALOBOS: Faptul ca o activitate solitara si intima se transforma in ceva public. Anul trecut, am fost la un eveniment la Londra si un grup de cititori din Newcastle s-a apropiat de mine si toti au inceput sa imi vorbeasca despre romanul meu. A fost un moment foarte straniu: in timp ce vorbeam cu ei, imi aminteam cum am scris romanul, apartamentul din Barcelona in care traiam atunci, ibricul de cafea, calculatorul la care am scris, carnetelul in care imi luam notite, privelistea de pe fereastra pe care ma uitam si ma intrebam “Ce are de-a face lucrul asta cu celalalt?” sau “Cum se leaga momentele astea doua?”.
Reporter: Dar cel mai “fulminant” lucru despre romanul dumneavoastra “de-o schioapa”?
JUAN PABLO VILLALOBOS: Faptul ca voiam sa scriu o poveste pe care sa o dedic fiului meu, care urma sa se nasca, si am ajuns sa scriu un roman care a fost tradus in 15 tari.
Reporter: Cand l-ati “intalnit” pe Tochtli, personajul principal al cartii?
JUAN PABLO VILLALOBOS: Personajul-copil a fost sursa povestii: voiam sa scriu despre initierea unui copil care are o dorinta absurda, un capriciu. Dar Tochtli a iesit la suprafata doar cand i-am gasit in sfarsit vocea, tonul narativ al romanului. Am hotarat sa spun povestea din perspectiva sa, dupa ce am incercat sa vad povestea prin ochii lui Yolcaut, tatal sau, si ai lui Mazatzin, profesorul sau particular. Perspectiva adulta nu functiona pentru a spune povestea asta. Si cred ca fiecare poveste are o voce proprie care sa o spuna si nu ma las pana nu gasesc aceasta voce. Vocea lui Tochtli am intalnit-o in prima fraza din carte: “Unii spun ca sunt precoce”. Cand am scris asta, am stiut ca am gasit ceea ce cautam.
Reporter: Si asa l-ati lasat pe el sa fie povestitorul…
JUAN PABLO VILLALOBOS: Da, cand am vazut ca vocea lui Tochtli functiona sub diferite aspecte. Imi placea sintaxa, muzicalitatea sa, tonul umoristic. Perspectiva lui mi se parea pertinenta: amorala, incorecta politic. Dincolo de asta, scriitura avea ritm, ceva foarte important in redactarea unui roman.
Reporter: Cand ati vazut prima data un hipopotam pitic din Liberia?
JUAN PABLO VILLALOBOS: Initial, ma gandeam ca Tochtli ar trebui sa-si doreasca un hipopotam normal, pentru ca hipopotamul este pentru mine un animal fetis. Imi plac foarte mult. Cand am inceput sa scriu romanul, am citit un raport al Natiunilor Unite despre animalele care sunt pe cale de disparitie, printre care se numara si hipopotamul pitic din Liberia. M-am gandit ca este perfect, pentru ca asta face ca Tochtli sa aiba nu doar un capriciu, ci un capriciu radical. Nu vrea doar un hipopotam, o cerere absurda in sine, ci vrea un hipopotam care este pe cale de disparitie. Inainte de asta, am vazut o pereche de hipopotami pitici din Liberia la gradina zoologica din Barcelona si apoi la gradina zoologica de la Londra. Sunt animale frumoase.
Reporter: Ati spus intr-un interviu ca in Mexic oamenii sunt respectati pentru ceea ce au, nu pentru ceea ce sunt. Nu mai locuiti in Mexic. Lucrurile sunt diferite in tara dumneavoastra de rezidenta?
JUAN PABLO VILLALOBOS: Romanul meu face referire la lucruri care se intampla in Mexic, dar multe sunt universale. Aceasta valorizare brusca a vietii este un lucru de care m-am lovit in toate locurile in care am trait sau pe care le-am vizitat. Un alt aspect universal despre care vorbesc in carte este si dispretul pentru cultura.
Reporter: De ce va este cel mai dor din Mexic?
JUAN PABLO VILLALOBOS: Mi-e dor de oameni, de familia mea, de prieteni. Si de mancare. Noi, mexicanii, avem identitatea nationala localizata in burta. Imi este foarte foarte dor sa mananc pe strada: sa ies din casa si sa pot sa aleg dintr-o gramada de feluri de mancare care se vand pe trotuar: tacos, quesadillas, pozole, tamales. Vedeti? M-ati intristat acum…
Reporter: Cand ati inceput sa scrieti, aveati alta meserie de baza. Acum, ca primul dumneavoastra roman a avut succes, ati spune ca puteti practica meseria de scriitor “full-time”?
JUAN PABLO VILLALOBOS: In vara anului trecut, m-am mutat din Barcelona in Brazilia si de atunci traiesc doar din scris. Nu este usor. Dincolo de traducerile cartilor in alte limbi, scriu pentru reviste, ziare si bloguri, sustin cateva cursuri de literatura si, recent, am primit o bursa din partea statului mexican.
Reporter: Potrivit site-ului editurii care va publica romanele, ati scris nenumarate studii in domenii foarte diferite, de la “flexibilitatea conductorilor electrici” la “efectele secundare ale medicamentelor care trateaza disfunctiile erectile” si “excentricitatea literaturii latino-americane a secolului XX”. Scriitorul din dumneavoastra a acumulat experiente din aceste cercetari?
J. P. V: Povesti propriu-zis nu, dar, da, am acumulat perspective, maniere de a povesti, strategii narative. Nu imi place sa lucrez cu povesti reale. Cand scriu, vreau sa fiu liber, sa raspund doar impulsurilor mele creative.
Reporter: Cum ati prezenta noul dumneavoastra volum, “Si vivieramos en un lugar normal”?
JUAN PABLO VILLALOBOS: Este un roman cu un umor nemilos, crud, care spune povestea unei familii ce traieste pe un deal din orasul in care am crescut eu, Lagos de Moreno. Actiunea se petrece in anii ’80. La inceput, are loc o frauda electorala – lucru care este, de altfel, un fapt istoric – si acesta este pretextul pentru o serie de intamplari ce includ imigranti polonezi, vaci inseminate artificial, pepeni psihedelici, nave spatiale. Romanul este povestit din perspectiva unui adolescent, Oreo cel iubit (da, Oreo precum biscuitii). Toti fratii sai au nume grecesti – Aristotel, Archilochus, Callimachus, Electra, Castor si Polux, “gemenii mincinosi”. Este un roman despre educatia politica pe care a avut-o generatia mea, despre plictiseala vietii patriarhale, despre relatiile dintre frati si despre cum nu poti, de fapt, sa fugi nicaieri. De asemenea, este un omagiu adus lecturilor mele preferate, printre care se numara si operele lui (Eugen) Ionescu.
Juan Pablo Villalobos, nascut in 1973, in Guadalajara, Mexic, este prozator, eseist si critic literar. A publicat proza scurta in revista Letras Libres, dar si eseuri in Gatopardo si in revista columbiana Don Juan. In prezent, colaboreaza la blogul editurii braziliene Companhia Das Letras si la Pen Club’s Blog World Atlas.
In textele sale, Villalobos a abordat teme surprinzator de diverse, de la influenta avangardei asupra operei lui Cesar Aira la “tangologie”, ejaculare precoce si literatura latino-americana in prima jumatate a secolului al XX-lea. A fost bursier al programului Alßan, finantat de Uniunea Europeana, si a obtinut un doctorat in teoria literaturii si in literatura comparata la Universitatea Autonoma din Barcelona.
Publicat in 2010, romanul sau de debut, “Fiesta in barlog”, a fost tradus in peste zece limbi straine, iar in 2011 voturile cititorilor l-au inclus pe lista scurta a First Book Award, oferit de publicatia britanica The Guardian. Intr-un interviu publicat in revista Granta, Villalobos descrie cartea ca pe o”reflectie asupra Mexicului vazut din afara Mexicului”, despre care nu ar fi putut sa scrie niciodata fara sa il lase in urma.
Cartea a aparut in limba romana la editura Curtea Veche.
