Justin Bieber, acuzat de agresarea unui paparazzo

de

Justin Bieber a fost acuzat de agresarea unui paparazzo in timpul unei altercatii care a izbucnit duminica, dupa ce fotograful in cauza a incercat sa il fotografieze pe cantaretul canadian si pe iubita acestuia, informeaza femalefirst.co.uk.

Altercatia s-a produs in parcarea unui mall din Calabasas, California, unde artistul canadian in varsta de 18 ani a cumparat de curand o proprietate in valoare de 6,5 milioane de dolari. Cantaretul era insotit de iubita lui, actrita Selena Gomez.
Dupa incident, fotograful a telefonat la politie si a fost transportat la spital, acuzand dureri in zona toracica. Victima a fost externata la scurt timp dupa aceea, potrivit site-ului TMZ.
Atunci cand politia a ajuns la fata locului, Justin Bieber si Selena Gomez nu se mai aflau in acel mall – unde au mers pentru a vedea un film -, insa autoritatile californiene au spus ca vor solicita declaratii din partea starului canadian, dar si din partea martorilor, intrucat fotograful a depus o plangere oficiala la justitie, in care l-a acuzat pe Bieber de agresiune fizica.
Potrivit unor martori, fotograful bloca automobilul lui Bieber in momentul in care vedeta voia sa iasa din parcare, iar cantaretul a coborat din masina cerandu-i sa se mute de acolo. Fotograful a refuzat si altercatia s-a produs in secundele imediat urmatoare.
Mai multi martori au spus ca un avocat a venit la fata locului si l-a sfatuit pe acel paparazzo sa telefoneze la serviciul de ambulanta si sa intocmeasca o plangere la politie.
Justin Bieber, care a copilarit in orasul Stratford din provincia canadiana Ontario, dar care in prezent locuieste in Statele Unite, reprezinta una dintre marile surprize ale galei American Music Awards 2010 – unde a castigat patru trofee -, dar si ale ultimilor doi ani. Albumul sau de debut, intitulat “My World 2.0”, s-a vandut in aproape doua milioane de exemplare in Statele Unite ale Americii.
LOS ANGELES (MEDIAFAX)

 

Categorii:
Stiri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *