Justin Timberlake va compune coloana sonora a unui film

de

Cantaretul american Justin Timberlake va compune coloana sonora a filmului “The Devil in the Deep Blue Sea”, in care va juca logodnica sa, actrita Jessica Biel.

In ultimii ani, artistul american si-a intrerupt cariera muzicala, concentrandu-se asupra rolurilor sale din filme, iar cel mai recent album, intitulat “FutureSex/LoveSounds”, a fost lansat in 2006.
Potrivit The Hollywood Reporter, Justin Timberlake va compune coloana sonora a peliculei “The Devil in the Deep Blue Sea” si va fi totodata directorul muzical al productiei.
Filmul prezinta povestea unui arhitect (Jeffrey Dean Morgan), a carui sotie (Jessica Biel) moare si care se imprieteneste apoi cu o adolescenta (Chloe Grace Moretz), pe care o ajuta sa construiasca o pluta pentru a traversa Oceanul Atlantic. Filmul se afla in preproductie si va fi lansat pe marile ecrane in acest an.
Cantaretul, compozitorul, producatorul, dansatorul si actorul Justin Timberlake a devenit celebru ca membru fondator al formatiei ‘N Sync, a carei lansare a fost finantata de Lou Pearlman. Timberlake a fost recompensat cu sase premii Grammy si un premiu Emmy. In 2002, el a lansat primul sau album solo, “Justified”, iar al doilea album al lui Timberlake se numeste “FutureSex/LoveSounds”, fiind lansat in 2006. Cu primele doua albume solo, Timberlake a vandut peste 18 milioane de copii in toata lumea, iar alaturi de ‘N Sync – 50 de milioane de unitati.
Dupa lansarea celui de-al doilea album solo si turneul mondial de promovare, artistul american a luat o pauza in cariera muzicala, pentru a se concentra asupra rolurilor din filme. Justin Timberlake a jucat recent in “Reteaua de socializare/ The Social Network”, “Profa rea, dar buuuna/ Bad Teacher”, “Friends With Benefits” si “In timp/ In Time”.
(MEDIAFAX)

 

Categorii:
Film

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *