Se spune că oamenii își irosesc jumătate din viață cu gânduri despre lucruri care nu se vor întâmpla niciodată. Altfel spus, ne pierdem vremea cu scenarii imaginare, încercând să forțăm mâna destinului. Numai că el, destinul, nu ține cont decât de hachițele lui!
Fotografie de Paul Buciuta
Încrâncenarea cu care ne dorim ceva ne aruncă, de cele mai multe ori, în leagănul dezamăgirilor. Și nu mai ai înțelepciunea de a înțelege că n-ai fost amăgit în așteptările tale, ci doar ai evaluat greșit posibilitatea împlinirii unui vis. Una dintre cele mai frecvente iluzii este aceea că trebuie să ne găsim liniștea. Cândva, undeva! Trec anii și constați că momentul așteptat întârzie enervant de mult. Când, în sfârșit, te oprești din maratonul speranțelor, pricepi că este o utopie să te copleșească o pace veșnică, o lipsă de griji salvatoare. E ca și cum timpul ar putea sta pe loc. Și, dacă așa s-ar întâmpla, ce ai face cu tine, captiv propriei dorințe? Liniștea desăvârșită înseamnă moarte. Viața este o înșiruire de evenimente care nu pot fi toate pe placul tău. Diversitatea lor înseamnă și diversitatea stărilor tale: bune și rele, plăcute și nesuferite, calme și tensionate, fericite și dureroase, banale și ieșite din comun. Totul până în clipă în care îți spui, total dumirit: “Liniște, nu mai am nevoie de tine! Nu vreau să mai vii niciodată! N-am ce să fac cu tine, m-am obișnuit deja cu pragurile! Cu haosul! Cu zgomotul…”.
Un bun psiholog spunea, undeva, că una e să-ți imaginezi că arunci cu piatra în geam, spărgându-l, și alta e chiar să arunci. Este diferența între intenția de a acționa și acțiunea însăși! Degeaba țesem planuri în gând, dacă nu vom pune în aplicare niciodată ceea ce am crezut că putem face! Teama de eșec este prima barieră. Neîncrederea în propriile forțe, a doua. Necunoașterea limitelor, a treia. Toate trei se împletesc într-un nod încâlcit, imposibil de ignorat. Alternativa curajului implică ambiguitatea altor două alegeri: cine nu riscă nu câștigă sau riscă cine nu mai are nimic de pierdut. Deja, granița între curaj și inconștiență începe să dispară!
Fac parte dintre oamenii care cred că și o greșeală trebuie dusă până la capăt. Cu toate consecințele ei! Până la urmă, o alegere făcută – fie ea și greșită – a fost semnul libertății tale din acel moment. Nimeni nu-și poate schimba trecutul, ceea ce face ridicol de inutil regretul. Asumarea schimbărilor fără sorți de izbândă face posibilă evoluția, individuală sau colectivă. Pentru că și mentalul colectiv poate da greș, poate avea derapaje! Important e să poți recunoaște, onest, că drumul ales nu a fost cel bun și că orice schimbare de atitudine ar trebui să elimine umbrele, nu să adâncească dezastrul. Doar la distanță de un gând, poți alege aripa îngerului sau întunecarea demonului…
