De ziua lui de nastere – pentru ca minunatul scriitor Alex. Stefanescu este nascut pe 6 noiembrie – apare pe piata editia de noiembrie a revistei Tango-Marea Dragoste, cuprinzand in paginile sale unul dintre interviurile cele mai valoroase, mai pline de suflet, de destainuiri si lumina: cel in care sarbatoritul zilei de azi, Alex. Stefanescu a acceptat intrebarile lui Alice Nastase Buciuta si a raspuns la ele cu liminara sinceritate. Interviul acopera toate temele valoroase ale unei asemenea conversatii, de la starea criticii si a literaturii in zilele noastre, pana la felul de a intelege si interpreta textele lui Eminescu si ajungand, fireste, la natura, la munca, la dragoste.
De ziua de nastere a lui Alex. Stefanescu va oferim nu o felie de tort, ci o delicioasa felie din interviul pe care il puteti devora integral in editia de noiembrie a revistei Tango – Marea Dragoste aflata, de astazi, la punctele de distributie din intreaga tara.
Marea Dragoste: Cum ai stiut ca Domnita e femeia vietii tale? Si cum ai stiut sa si pastrezi relatia asta in timp?
Alex. Stefanescu: Eu acum stiu cum trebuie aleasa o femeie cu care sa te casatoresti. De multe ori merg cu Domnita la casatoria unor tineri, ne dam seama daca ei au sau nu un viitor impreuna. Deci acum, la varsta asta, avand experienta, mi-e foarte clar cine se potriveste cu cine intr-o casnicie. Dragostea este irationala, poate sa mearga pana la moarte ca in celebra poveste cu Elvira Madigan, artista de circ, si cu ofiterul din aristocratie. Ei se iubesc si fug de lume ca sa moara impreuna, ca sa nu mai cunoasca altceva decat dragostea lor. Nu ma refer la dragostea care merge pana la autodistrugere fericita, la fericirea de a muri impreuna. Ma refer la casnicie. As fi un foarte bun consilier marital. Mi-ar placea sa le sfatuiesc pe fete, nu pe baieti. (rade)…
Marea Dragoste: Dar atunci cand te-ai casatorit, nu aveai intelepciunea de azi…
Alex. Stefanescu: Cand m-am casatorit eu, m-am casatorit absolut la intamplare cu Domnita, pentru ca era cea mai frumoasa fata de la facultate in acel moment. Eram eu cu George Arion, prietenul meu, si am hotarat fara stirea nimanui sa facem un concurs de miss, mai ales ca erau foarte multe fete, predominau fetele. Am stabilit de comun acord cu George ca Domnita Andreiovici (are nume de sarboaica), este cea mai frumoasa din toate. Fara sa fi vorbit cu ea vreodata, i-am spus lui George ca am sa ma casatoresc cu ea. Am jucat la loteria vietii si am tras un bilet castigator. Nu stiam nimic despre familia ei, despre optiunile ei, dar si ea a facut ceva asemanator, tot un curaj nebun. L-am trimis intai pe George sa aranjeze o intrevedere a mea cu ea. Eram alarmat fiindca o vazusem cu o verigheta. Daca eu nu fac nimic, se marita cu altcineva, mi-am spus. George, in loc sa isi faca datoria de mesager, i-a facut el curte. Noroc ca a esuat. Ea a acceptat intalnirea cu mine, ne-am plimbat o noapte intreaga si dimineata am hotarat ca ne vom casatori. Pe atunci, nu se gasea aur nicaieri. Un gest decent: cand ne-am comandat verighetele, ea nu si-a folosit ca sursa de aur inelul de logodna, ci am cumparat penite de stilou din aur, le-am dat la topit si…, iata, avem si azi verighete facute din penite, poate fi considerata o intamplare simbolica. Abia ulterior am descoperit ce noroc am avut, pentru ca Domnita este un om demn, cinstit nu din frica, ci din demnitate. Ea nu minte pentru ca ii e frica sa nu se afle, ci e foarte mandra si spune exact ce crede, un om curajos si capabil.
Marea Dragoste: Cum ai descoperit calitatile unui mariaj, cum ai descoperit puterea de a-l pastra?
Alex. Stefanescu: Iti spun cu cea mai mare sinceritate, casatoria, in general, este foarte nefireasca. A-i obliga pe doi oameni sa traiasca impreuna e ca si cum ai lua doua animale salbatice si le-ai pune intr-o singura cusca la gradina zoologica. Este foarte greu ca doi oameni sa traiasca impreuna. Dupa parerea mea, este aproape o schilodire a fiecaruia aceasta institutie, casnicia. Cel mai grav este ca trebuie sa stea impreuna in aceeasi incapere. Eu am scris odata ca s-ar reduce mult numarul de divorturi daca sotii ar avea locuinte separate, daca nu locuinte, macar cate o camera fiecare. Este imposibil sa stai cu un om zi si noapte. Trebuie sa asiste la momentele neplacute ale fiziologiei tale. Trebuie sa fii vesel cand nu ai chef, trebuie sa fii intelegator cand esti nervos si asa mai departe. Este un chin pe care multi oameni il refuza, si pe buna dreptate. Cei care divorteaza nu sunt neseriosi, ci nu suporta aceasta constrangere. Care este solutia? Una ar fi o casatorie care sa se convina cat inca esti foarte tanar, ca sa te poti obisnui cu celalalt, ca sa iti creezi obisnuinte noi impreuna cu el, cand esti inca neformat complet. Sau, cealalta solutie, sa nu te casatoresti niciodata. Dar, daca te casatoresti, cel mai bine este sa o faci de tanar. Altceva foarte important este ca mirii sa aiba o educatie pentru ca educatia este tot constrangere indelungata. Educatia ii obliga pe oameni sa-si inhibe pornirile, nu sa tipe cand au chef, nu sa se scarpine cand au chef, nu sa caste in orice fel. Amandoi eram oameni educati din familii diferite intre ele. Ea face parte dintr-o familie foarte buna, din protipendada Ploiestiului. Invitatii la masa in familia ei erau preotul Galeriu si Toma Caragiu, de exemplu. Educatia te invata sa stapanesti pornirile astea salbatice. Oamenii sunt totusi niste animale dresate. Atunci cand inteleg, isi asuma aceasta disciplina in convietuirea cu ceilalti si nu o mai resimt ca pe un chin. Deci educatia inseamna ca tot ceea ce este constrangere sa devina un fel de a fi, de-a lungul timpului. De aceea cred ca oamenii educati se inteleg mai bine intr-o casatorie. In al treilea rand, cred ca foarte important este ca fiecare sa aiba ceva important pe lume de facut, nu unul sa faca, iar celalalt sa-l supravegheze. Daca fiecare are de facut ceva important, atunci se formeaza un fel de echipa. Daca eu scriam critica literara, iar ea publica carti la editura, puteam sa si colaboram. Ea imi spunea ce carti apar, eu ii spuneam ce stiu despre un autor, deci foarte multe discutii nu erau discutii casnice, erau discutii profesionale si astfel nu te plictisesti niciodata. Astea cred ca ar fi conditiile, sa te casatoresti de tanar, cei care se casatoresc sa fie oameni educati si, in al treilea rand, fiecare sa faca ceva important. Generozitatea este, de asemenea, mult mai favorabila unei convietuiri. Culmea este ca cei generosi nu pierd, ci castiga, amandoi. Am numeroase exemple. Daca imi cumpar un laptop mie, ii cumpar si ei unul si mai bun. Daca ea a primit cadou un scaun foarte confortabil pentru birou, mi l-a dat mie cu forta. Pe urma m-am dus sa-i cumpar altul, ca sa aiba si ea.
Marea Dragoste: Dar certuri? Nu va certati niciodata?
Alex. Stefanescu: Sunt si discutii inevitabile, nu este o armonie perfecta. Sunt contraziceri, cum ne reglam atitudinea fata de anumiti oameni, de exemplu. Aici esti subiectiv, nu? Unul iti place, altul nu-ti place. Sunt chiar dispute pe teme politice. Eu am o mai mare intelegere fata de natura umana. Nu poti sa ai mari asteptari de la semeni, sunt si ei niste bieti oameni. De aceea am o mare admiratie pentru oamenii de valoare pentru ca ies din masa bietilor oameni. Sunt in stare sa iert orice. Ea nu, ea este mult mai intransigenta. Tocmai scriam acum cum s-au napustit toti asupra lui Nicolae Breban, ca a zis nu stiu ce despre Patapievici. Patapievici a facut niste afirmatii infamante la adresa romanilor. Nicolae Breban, intr-un moment de furie, a zis ca a jignit poporul roman si ca intr-o alta tara, de exemplu in Polonia, cineva care si-ar fi enigrat poporul ar fi fost impuscat. A fost un mod de a zice, dar ceilati au sarit ca si cum cineva ar fi indreptat o arma concreta spre ei. Am scris un articol, cu titlul „Nicolae Breban si nevasta lui Slavici”. Povestesc urmatorul episod din viata lui Eminescu. Eminescu statea in gazda la Slavici, temporar, in Bucuresti. Camera lui era despartita de dormitorul familiei Slavici printr-un perete subtire. Noaptea, Eminescu isi citea versurile cu glas tare, ca sa le verifice muzicalitatea, iar nevasta lui Slavici nu putea sa doarma si batea cu pumnul in perete. Se plangea la toti ca, din cauza lui, nu poate sa doarma, iar in 28 iunie 1883, cand Eminescu a avut primul acces de nebunie, ea i-a trimis un biletel lui Titu Maiorescu, care se pastreaza si astazi, „Eminescu a innebunit. Scapati-ma de el!”. Si comentez eu, sa fii despartita doar printr-un perete de Eminescu, sa ai ocazia sa il auzi citindu-si cu glas tare propriile versuri si in loc sa te bucuri de asta, sa fii suparata ca esti deranjata! Sa innebuneasca un mare poet si, in loc sa intelegi drama asta, sa spui „scapati-ma de el”?! In ceea ce ma priveste, vreau sa nu fiu niciodata ca nevasta lui Slavici fata de scriitorii de azi.
