Regizorul Andrei Șerban se încăpățânează să fie mereu tânăr, înalt, zvelt și cu zâmbet senin, indiferent de vârsta pe care i-o redenumesc aniversările splendide, din miez de iunie. Regizorul Andrei Șerban se încăpățânează să ia viața și creația de la capăt, iar și iar, cu fiecare piesă de teatru sau operă pusă în scenă, fără să se repete și fără să repete în noi emoțiile, obligându-ne să întinerim, la rându-ne, tot mai mult cu fiecare întâlnire cu creațiile sale fără seamăn pe lume.
Astăzi, de ziua domniei sale, îi urăm La mulți ani, cu emoție și cu recunoștință pentru toată frumusețea pe care o aduce în viețile noastre și străbatem, în fugă, doar câteva dintre imaginile în care l-am imortalizat în ultimii ani, când scenele țării și sufletele spectatorilor s-au îmbogățit cu miracole numite Indiile galante, Ivanov, Văduva veselă sau Lucia di Lammermoor…, reamintindu-ne și câteva dintre cuvintele care îl definesc, desprinse dintr-un interviu pe care ni l-a dăruit.
Sunteţi ca meşterul Manole, vreţi mereu să faceţi ceva mult mai luminos şi mult mai frumos. Au aceeaşi tendinţă creatorii de pretutindeni sau tine de seva faptului că sunteţi născut aici?
Andrei Șerban: Condiţia creatorului de pretutindeni este ca aceea a meşterului Manole care încearcă să construiască un zid şi zidul se dărâmă… De oriunde am fi, nu vom ajunge la perfecţiune în nimic, nici în artă sau viaţă. Deci tot timpul avem obligaţia de a lucra şi de a re-începe, cu acceptul că ceva trebuie sacrificat. Sperăm să nu fie nevoie să o sacrificăm pe cea care ne este cea mai dragă nouă. Dar uneori este nevoie şi de asta ca să devii un artist cu adevărat mare. E foarte greu să nu îţi sacrifici chiar şi familia, pentru că vezi cum te ia valul şi nu poţi să fii un tată de familie bun, şi să fii în acelaşi timp şi un artist dedicat, care stă în teatru 16 ore pe zi. Ai sau nu nevoie de supraefort pentru a ridica stacheta foarte sus? Aici este conflictul, poţi să îţi sacrifici până şi familia pentru ca să construieşti această biserică numită teatru? E o întrebare tare incomodă şi la care nu ştiu răspunsul.
Aţi făcut mereu aceste sacrificii şi totuşi mergeţi înainte, nu aţi putut să renunţaţi, chiar dacă aţi primit atâtea lovituri nedrepte.
Andrei Șerban: Loviturile au devenit în timp nişte mici muşcături de ţânţari. Eu trăiesc de aproape jumătate de secol în America, unde competiţia este extraordinar de puternică, iar tensiunea vieţii şi nivelul de uzură sunt incomparabil mai mari decât în România. Iar dacă am reuşit să mă afirm şi să am o carieră stabilă în New York, atunci înseamnă că mi-am antrenat muşchii rezistenţei, şi, revenind în România, sunt relaxat şi bine merci, căci am cu mine un spray tare eficient contra ţânţarilor de ocazie, pot să vi-l recomand. (râde)
