fbpx

LAVINIA SANDRU – Exista si-n politica oameni care nu mint

de

La numai 32 de ani, Lavinia Sandru este una dintre cele mai cunoscute figuri feminine ale politicii romanesti. Este vicepresedinte al Partidului Initiativa Nationala, condus de Cozmin Gusa, partid care si-a propus cu indrazneala schimbarea radicala a clasei politice din Romania. Dar, dincolo de indirjirea sa politica, Lavinia Sandru este sotia lui Darius Valcov, primar de Slatina, mama unei fetite de cinci luni, femeie frumoasa si cocheta, suflet de artist, om flamand de informatie.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Interviu preluat din Revista Tango nr. 23 din mai 2007

Sara, fetita mea, arata ca o rindunica

Tango: Ai nascut de curind. Care e prima amintire legata de fetita ta?

LAVINIA SANDRU: De Rindunica? Am vazut-o la jumatate de ora dupa ce s-a nascut, prin cezariana, si au dus-o la Darius, sotul meu. El a vazut-o primul, la 5 minute dupa ce s-a nascut si i-a facut repede o poza pe care mi-a trimis-o si eu, cind m-am trezit, am vazut poza. Asta e prima amintire, poza aceea. Darius avea un halat alb si, cu firele alea de la aparate acolo, parea un cosmonaut cu un bebelus in brate. Sara, fetita mea, arata ca o rindunica, cu ochisorii putin alungiti… Si asa i-a ramas numele, Rindunica.

Tango: Cum a inceput relatia cu sotul tau?

LAVINIA SANDRU: Noi am inceput toata prietenia de la faptul ca ai mei erau fanii lui si parintii lui erau fanii mei. Mama lui stie toate interviurile pe care le-am dat eu la televizor si ce declaratii am facut, iar mama mea umbla cu afisele lui si cu pliantele lui de campanie in geanta. A fost, oricit de ciudat ar parea, mai intii o admiratie din partea parintilor unuia catre celalalt. Noi ne cunosteam doar ca niste colegi, aflati in campania electorala, care se sprijineau.

El candida la Slatina, eu candidam la Tirgu-Mures si sigur ca ne-am sfatuit, cum sa facem pliantele, cum sa facem calendarele si prietenia asta amestecata cu faptul ca eram colegi buni s-a transformat in ceva mai mult.

Tango: Si ati cistigat alegerile?

LAVINIA SANDRU
: Eu nu am cistigat, urma sa candidez in toamna. El, da. Ideea este ca, intre alegerile locale si cele parlamentare, ne-am imprietenit si am inceput sa mergem la Slatina sa-l ajutam, mai multi, sa organizam evenimente, ca era tinarul nostru care cistigase acolo Primaria. Si, in perioada acelor evenimente ne-am dat seama ca intre noi e mai mult decit o relatie de colegi. N-a fost neaparat un prim pas, e ca atunci cind lucrezi cu cineva impreuna.

Stai pina la nu stiu ce ora dimineata, lucrezi, fiecare il vede pe celalalt in deplinatatea fortelor. Cineva imi spusese ca s-a indragostit de sotul ei, care era medic, atunci cind l-a vazut operind pe cineva: „Cind l-am vazut acolo, la munca lui, ca un rege, mi-am spus ca omul asta trebuie sa fie cu mine.“ Noi ne-am vazut unul pe altul in „razboi“ si acolo unde ma simt ca acasa, si sunt convinsa ca i-a placut de la inceput la mine felul in care ma lupt si felul in care nu ma las pina nu rezolv anumite probleme, sunt in stare sa rastorn muntii si sa sec riuri pina cind totul iese bine. Dupa ce s-a terminat evenimentul, am plecat la Bucuresti. Eram la o prietena, seara, sa povestim, si suna telefonul.

Era Darius, care ma intreba daca nu vreau sa ies cu el in oras. Si l-am intrebat, rizind: „In cit timp ajungi tu de la Slatina la mine ca sa ne vedem?“ Si el mi-a raspuns: „In 5 minute“. Era in Bucuresti, se informase unde sunt, ce fac, pregatise totul… Si cind am vazut ca e in stare sa transforme distanta de sute de kilometri in citiva metri, m-am topit. Si din seara aceea am fost impreuna. Trebuie sa recunosc ca m-a uimit. Si, de fapt, este in continuare omul care te surprinde cu lucruri frumoase si nu lasa ca nimic sa-l doboare. Noi suntem niste femei care nu ne lasam coplesite de greutati si nu ne dam in laturi cu una cu doua. Si e normal sa nu vrem linga noi niste barbati care sa renunte la citiva metri de finis.

Tango: Cind te-a cerut in casatorie?

LAVINIA SANDRU
: De Craciun, cu mult inainte de-a sti ai nostri ca suntem impreuna. Am venit acasa de la colindat si eram morti de oboseala, dar, inainte sa ne culcam, a scos inelul si m-a intrebat daca nu vreau sa-i fiu sotie. N-am ezitat, am spus: „Da, sigur!“.
A doua zi, le-am spus prietenilor. Prietena mea, Corina, a plins cind a auzit, iar eu am certat-o: „Pai, n-am plins eu si plingi tu?“


Ceea ce am in cap nu-mi poate lua nimeni

Tango: Cum te descurci acum, si ca sotie si ca mama?

LAVINIA SANDRU
: Foarte bine si ca sotie si ca mama. In ceea ce o priveste pe Sara, ma ajuta mult mama si matusa mea, care s-au mutat la mine. Dar, stii, a aparut un comunicat de presa intr-o seara, dat de Alianta DA si semnat de o doamna de la PD Mures, care spunea ca din cauza faptului ca apar prea mult la televizor si nu am timp sa ma ocup de fetita, trebuie sa mi se ia copilul, caci sunt o mama denaturata. Spunea: „Nu asa se creste un copil, mergind de dimineata pina seara la televizor si dind in unii si-n altii, mai ales in Traian Basescu“.

De fapt, asta si era ideea. A aparut si o caricatura intr-un ziar: eram eu cu Sara in brate si Traian Basescu cu doi copii, unul micut de 5 ani care era Emil Boc si unul in brate la el care era Theodor Stolojan. Si Traian Basescu imi spunea: „Auzi, fato, numai eu am voie sa fac si copii si politica in acelasi timp, tu nu. Tu mergi acasa.“ Si doamnele acelea erau foarte socate ca pe mine ma preocupa problemele Romaniei.

Tango: Da, pentru ca nu prea mai crede nimeni ca in politica exista oameni pe care sa-i preocupe tara asta.

LAVINIA SANDRU
: Mie imi pasa de tara asta pentru ca nu mi-e indiferent unde o sa traiasca Sara si ce-o sa aiba ea in jurul ei cind va ajunge om mare. E trist ca de mult timp discursul national a fost confiscat si transformat in discurs nationalist de oameni gen Vadim sau Becali. Sigur ca oamenii acestia sunt patrioti, e OK, dar felul in care s-au exprimat i-a facut pe multi romani sa se teama sa gindeasca ca un bun roman si sa apere interesele romanilor. Dar eu cred ca incet, incet n-o sa ne mai fie rusine sa spunem ca da, suntem romani si ne iubim tara.

Ma intreb mereu, de ce sa aiba unii trei milioane de euro si altii 3 milioane de lei vechi? Nu-i normal, mai ales ca nu au dobindit cele 3 milioane de euro prin munca cinstita. Pentru ca, daca ar fi facuti prin munca cinstita, nu s-ar teme cind ar fi vorba de vreun control. Eu de ce nu ma tem? Pe mine sa ma verifice oricine, oricind, ca tot ce am e facut prin munca cinstita si oricum, ceea ce am in cap nu-mi poate lua nimeni, asta e clar. Intotdeauna am spus ca ceea ce e important, de aceea trebuie sa inveti cit mai mult, e sa citesti, sa te pregatesti. Exista trei puteri in lume, cum spunea si Toffler, puterea banilor, a armelor si a informatiilor.

Banii sigur ca-i faci mai greu si pe masura ce inaintezi in virsta, despre arme n-are rost sa vorbim, dar informatiile le poti obtine si la virste mai fragede si poti face cu ele foarte multe lucruri. Si deocamdata, tot ceea ce am facut am facut cu ajutorul informatiilor.


Tango
: In timp ce erai studenta la teatru, ai inceput si cariera in presa.

LAVINIA SANDRU: Din anul II, am lucrat la Radio si-am devenit si jurnalist. Pe urma am trecut de la Radio la Televiziune, tot in Tirgu-Mures. Si de la Antena 1 din Tirgu-Mures am venit la Antena 1 in Bucuresti, dar nu asa, dintr-o data. Intii am batut la usile teatrelor. Si toata lumea spunea „da, bine, lasa…“. Si am fost nevoita sa fac altceva, ca sa ma intretin, si am inceput sa vind produse cosmetice. Bateam Bucurestiul cu gentuta cu produse, mergeam peste tot cu metroul si tineam prezentari cosmetice. Iar la un moment dat am vazut un anunt intr-o revista, Mihaela Radulescu plecase de la „Duminica in familie“, era in ’99, si ei cautau un redactor prezentator si am dat un telefon acolo. Si apoi un examen.

Producatorii mi-au cerut o lista cu subiecte pentru „Duminica in familie“ si primul subiect care le-a placut de pe lista mea a fost cu un copilas care avea doi ani si jumatate care cunostea toti detergentii de pe piata si-i cunostea dupa miros, minca in fata masinii de spalat, era din Arad. Si, daca ei au acceptat sa fac reportajul, am luat trenul si am plecat la Arad, m-am dus la familia respectiva, am facut interviul, noaptea am montat, au vazut reportajul, le-a placut foarte mult si in momentul ala am intrat in echipa Antenei 1 si in echipa „Duminicii in familie“. Si-am stat la „Duminica in familie“ pina s-a terminat contractul, in vara, am mers apoi la Festivalul Callatis si-am ramas tot cu echipa respectiva, nu m-au lasat pe drumuri ca sa zic asa…


Tango
: Ai prezentat multi ani festivalul.

LAVINIA SANDRU: Eu eram redactor, dar noi, redactorii, eram platiti prost, doar cei care apareau pe sticla erau platiti mai bine. Si eu mi-am luat inima in dinti si m-am dus la Cornel Diaconu, directorul festivalului, si i-am spus ca vreau si eu sa prezint. El mi-a spus ca, daca se iveste ocazia, are sa ma sustina. Urma un spectacol pe care ar fi trebuit sa-l prezinte Irina Schrotter impreuna cu Dan Chisu. Eu, ca redactor al spectacolului respectiv, ma ocupam de textul pe care avea sa-l citeasca Irina Schrotter, care era in Portugalia, trebuia sa ajunga exact in seara respectiva. Stiam tot ce trebuia sa faca sau sa spuna Irina Schrotter, iar visul meu era sa intirzie un avion, ca sa prezint eu in seara aia. Era si Gabi Cotabita acolo, si-i tot spuneam: Cum sa fac ca sa prezint eu?! Si el mi-a spus o poveste de la Hollywood, in care dublura unei actrite a impins-o pe scari pe actrita principala.

Cea din urma si-a rupt piciorul, a intrat pe scena dublura, a jucat si, a doua zi, s-a dus la spital si si-a cerut scuze: „N-am vrut sa te arunc, dar am vrut sa joc si eu si n-aveam nici o sansa“. Iar actrita i-a spus: „Nu ma supar pe tine pentru ca, in tinerete, si eu am facut la fel.“ La sedinta de dinaintea inceperii spectacolului, Mitica Morosanu a primit un telefon si l-am auzit spunind: „Vai, Irina, ce rau imi pare! Deci, n-ajungi?“. Iar eu m-am bucurat enorm! Mai era o problema: Dan Chisu trebuia sa accepte sa prezinte cu mine. Iar el n-a acceptat, a zis ca nu vrea sa prezinte cu mine, o necunoscuta. Am crezut ca mor.

Si atunci, unul dintre producatori i-a spus: „Nu-i nimic, o sa ne rugam sa ajunga Irina, stai pe aici. Dar daca nu o sa ajunga, o sa prezinte Lavinia singura“. Atunci am admirat echipa, pe care am simtit-o alaturi de mine. Toti au zis: „Daca el refuza sansa unui tinar de a aparea, numai pentru ca e un necunoscut, atunci nu merita sa-l sustinem“. Si au alergat toti, dupa haine, m-au machiat si a fost superb, a fost de vis.

 
Tango: Dar era OK sa fii si-n presa, si-n politica?

LAVINIA SANDRU: Eu nu faceam presa politica. Cit am fost la Tirgu-Mures si faceam stiri, nu eram in politica. In momentul in care am venit in Bucuresti si toate usile teatrelor erau inchise, mi-am spus ca vreau sa fac ceva sa schimb lucrurile si-am intrat in Partidul Democrat pentru ca era singurul partid care avea o organizatie de tineret si se stia lucrul acesta. Din cauza asta, eu cind mi-am spus ca vreau sa intru in televiziune, m-am orientat spre divertisment, ceva care sa nu aiba nimic in comun cu politica. Ca prezentator sau ca moderator nu poti face tot tu legea in politica. Presa-i presa si politica e politica.

Sigur ca se poate ajunge si la interese comune. Sa nu uitam ca presa l-a ajutat pe Traian Basescu sa ajunga presedinte. Dar nu e corect fata de poporul roman sa te dai jurnalist si tu de fapt sa fii om politic. Sau sa fii om politic si sa apari in fiecare seara la televizor si sa faci pe moderatorul. De aceea a si intervenit CNA-ul. Desi se refera la prezentator si realizator, nimeni nu s-a gindit la producator. Ca producator poti sa faci mult mai multe, caci CNA-ul nu interzice oamenilor politici sa fie producatori. Eu daca vreau sa am o emisiune pe care s-o produc, pot.

N-am nimic de pierdut, am o lume de cistigat

Tango: Cum ai ajuns, de fapt, sa treci de la teatru la politica?

LAVINIA SANDRU: Imi doream sa joc si sa fac oamenii, timp de doua ore, sa uite de problemele lor. Dar de la idee si de la suflet pina la momentul practic e un drum destul de lung. Eu batusem la destule usi, si in Tirgu-Mures, si in Bucuresti. Dar n-am gasit nici macar un ochi de geam spart ca sa intru. Si mi-am zis ca nu pot sa stau degeaba. Ca e cazul sa fac altceva. Si ca va veni ziua cind si lor, celor care nu m-au primit, le va parea rau, si mie-mi va parea bine ca am facut si altceva, si poate ca, astfel, cu ajutorul meu, cei care vor veni dupa mine isi vor putea face meseria pe de-a-ntregul. Nu poti fi actor cu jumatate de norma, asa cum nu poti fi om politic cu jumatate de norma.

Tango: Si totusi, intr-o vreme, faceai si actorie si politica, atunci cind Agathon ti-a spus sa te intorci la circ.

LAVINIA SANDRU: Intr-o seara, intr-o emisiune, la Radu Moraru, Dan Matei Agathon a spus ca PD a trimis la Internationala Socialista o prezentatoare de la circ. Si Brindusa Novac, directoarea Circului, l-a sunat pe Radu Moraru si i-a spus: „Lavinia e actrita, joaca la mine intr-un spectacol si ar fi bine sa o chemi, sa vada lumea cine e prezentatoarea aceea de la circ, ca, pina la urma, ce e asa rau sa fii actor si sa si lucrezi?“. Si Radu m-a chemat intr-o emisiune cu Dan Matei Agathon, a fost o emisiune in care Agathon a fost socat ca eu ii puneam intrebari ca un om de pe strada, eu nu aveam nici un fel de cliseu, nu mi-era teama chiar de nimic, aveam problemele pe care le are orice om din Romania.

A fost ultima emisiune a lui Agathon, pe urma n-a mai fost chemat. Mai tirziu, Octavian Stireanu a dat mina cu mine si a spus ca vrea sa-si ceara scuze in numele tuturor barbatilor din Romania pentru modul groaznic in care s-a prezentat Agathon in fata mea. A fost momentul de la care m-au lasat in pace, nimeni n-a mai comentat cind apaream la vreo emisiune, si-am putut sa fac si altceva. Adica, eu puteam sa ridic piatra pentru ca, daca ridica cineva piatra impotriva mea, n-avea ce sa-mi sparga, ce sa-mi ia, praful de pe toba? Eu eram un tinar care voia schimbare in tara, care se pregatea, care avea curajul sa se lupte cu oricine, nu mi-era teama sa arat ca ala fura acolo, ala dincolo, n-aveam de ce sa ma tem.

Si chiar asa-mi si spuneam: „N-am nimic de pierdut, am o lume de cistigat.“ Pe urma, batalia a devenit profesionista in PD. Pina atunci, luptam asa, cu ghioaga. Dupa ce a venit in PD Cozmin Gusa, batalia s-a purtat in alti termeni, intr-un mod profesionist.

Tango: Dar in politica nu exista buni si rai.

LAVINIA SANDRU: Nu exista, deocamdata. Dar exista adevar si minciuna. Poti sa faci politica spunind adevarul. Sigur ca dreptatea o faci mult mai greu, dar adevarul trebuie sa-l spui intotdeauna. Nu poti sa faci dreptate de unul singur, ai nevoie de votul nu stiu citor oameni care, de multe ori, nu voteaza cum ar trebui pentru ca automat ar cadea si ei si nu vor sa-si taie craca de sub picioare.

Dar de spus adevarul nu pot sa nu-l spun. Asa cum exista in presa oameni care isi fac treaba si nu mint si intotdeauna isi fac treaba corect, asa si-n politica, exista oameni care nu mint si care vor ca pur si simplu sa fie aplicata legea, iar legea sa fie corecta. De multe ori, se si voteaza legi incorecte, cum sunt cele pentru privatizarile
marilor societati, vezi Petrom si altele. Sunt legi incorecte care s-au votat in dauna statului.

Tango: De ce pleaca oamenii in politica de colo, colo?

LAVINIA SANDRU: Pentru bani, merg de colo-colo pentru bani. Important este ca noi sa le explicam oamenilor ca lucrurile sunt limpezi. Pe ei numai asta ii intereseaza si de aia stau in politica. De aia vorbim de oligarhi. Ei sunt niste indivizi care numai se folosesc de functiile politice pentru a dobindi privilegii economice.

Tango: Dar nici Cozmin Gusa nu e un om sarac.

LAVINIA SANDRU
: Nu e, dar nu si-a facut banii din politica. Este un om care a cistigat foarte bine venind din domeniul presei, din zona de management unde a cistigat foarte bine. Nici cind a venit in politica nu era un om sarac.

Tango: Dar nu e uman, cind ajungi la putere, sa dai o lege care sa te-ajute?

LAVINIA SANDRU: Nu, nu este uman si nu este corect. Eu n-o sa-mi dau niciodata o lege care sa ma ajute numai pe mine. In comisia de cultura as fi putut sa fac evenimente, sa alerg din dreapta-n stinga si sa auzi numai de firma Lavinia Sandru care face ce face si cistiga. N-am putut sa fac asta. Eu chiar m-am retras din diverse firme si evenimente pentru ca nu este corect si nu este echitabil.

Tango: Si din ce traiesti?

LAVINIA SANDRU: Din leafa de parlamentar si din ce-am agonisit inainte de a intra in politica. Iar in momentul in care o sa ma hotarasc sa fac altceva, o sa fac in asa fel, incit sa nu afectez situatia mea de om politic. Nu mi se pare corect sa existe legi care sa ma favorizeze pe mine, sa fiu eu prezenta nu stiu unde prin votul meu. Daca este ceva care nu are legatura cu activitatea mea de om politic si cu venitul meu, e OK. Scriu un scenariu pentru ceva si iau bani pentru el, dar n-am votat eu ca sa scriu acest proiect.


Niciodata o lupta politica nu e cinstita

Tango: Ce s-a-ntimplat cind ati plecat, tu si Gusa, din PD?

LAVINIA SANDRU: A fost momentul in care partidul a ajuns la putere, am muncit de-am innebunit in campania electorala. Cozmin Gusa – pot sa spun cu mina pe inima – l-a facut pe Traian Basescu presedintele Romaniei. A fost singurul care a avut curajul sa iasa la lupta intre cele doua tururi de scrutin, pe posturile publice si nationale. Noi toti, in tara, am dus batalia mai departe cind toata lumea mergea acasa, pentru ca nu stiau cine o sa cistige. Se asteptau sa cistige Nastase si PSD si nu voiau sa se puna rau cu ei. Noi, o mina de oameni am riscat tot si am spus „nu, Traian Basescu si Alianta trebuie sa cistige!“ Am luptat pina la ultima picatura de singe si am cistigat.

Tango: A fost o lupta cinstita?

LAVINIA SANDRU: Niciodata o lupta politica nu e cinstita. Nu poti sa faci reguli intr-un razboi.

Tango: Pe de alta parte, Traian Basescu a spus ca el nu va candida la Presedintie, ca va ramine la Primaria Capitalei.

LAVINIA SANDRU: Da, asa a spus. Le-a cerut votul bucurestenilor ca sa conduca Bucurestiul, dupa care, tot bucurestenilor le-a cerut votul ca sa conduca tara. Daca bucurestenii n-ar fi fost de acord, ar fi putut sa nu-l voteze, dar bucurestenii l-au votat. Stiu, a fost o dilema, dar era singura sansa a Aliantei sa cistige alegerile.

Tango: Acum, nu te simti si tu vinovata pentru ceea ce ai promis romanilor si nu s-a intimplat?

LAVINIA SANDRU: N-am avut de unde sa stiu ce-o sa se intimple in mintea lui Traian Basescu. Sigur ca accese de despotism existau si-atunci, dar erau altfel. Si la nivel de Capitala functiona totul foarte bine. Si la nivel de partid era OK, mai ales ca era un partid care lupta, care era in transee. In transee ai nevoie de un conducator curajos care sa nu se teama ca explodeaza o grenada la 5 metri de el. Dar cind ajungi la putere trebuie sa iesi din transee. Ai cistigat, gata, pai daca tu-ti conduci tara tot cu mitraliera, ce faci, iti omori propriul popor?

Traian Basescu aici a gresit. Trebuia sa puna jos mitraliera si sa puna mina pe mistrie si sa se apuce de construit. Si sa construim impreuna o Romanie, asa cum am promis, nu cu afaceri personale, nu cu ministri corupti, nu cu interese de grup, nu cu mafioti care trec de la o guvernare la alta.

Tango: Ce s-a intimplat dupa ce ai plecat din PD?

LAVINIA SANDRU: Dupa ce am plecat de la partid, m-a sunat Traian Basescu. Prima reactie a fost de bucurie, zic „uite, ma suna presedintele Romaniei“, dar n-a durat mult ca a inceput cu cuvinte care nu fac cinste nimanui, nu numai unui presedinte, inclusiv chestia aia cu „risti s-ajungi pe centura politicii“.

Tango: Dar ce ti-a mai spus?

LAVINIA SANDRU: Sunt cuvinte vulgare pe care eu nu le pot spune, pentru ca mie nu-mi place sa vorbesc asa. Poate ca asa-si vorbesc barbatii intre ei, dar cind vorbesti cu o femeie impactul e mai mare. Asa cum vorbeste si Vadim care se ia mai ales de femei, de jurnaliste, de politiciene si le-njura. Asa mi-a vorbit si mie la o emisiune in direct cind a trebuit sa i se taie linia telefonica pentru ca altfel intervenea CNA-ul. Dar femeile n-au ripostat.

Eu, cind l-am dat in judecata, am vrut sa pun punct la toate injuraturile astea la adresa femeilor, pentru ca femeile sunt mai sensibile si e mult mai greu ca o femeie sa accepte un limbaj ca la usa cortului. Nu se poate sa aducem un limbaj din zona suburbana direct pe scena publica a Romaniei. Si am zis ca duc lupta asta, dar si cind o s-o termin, unul nu va mai indrazni sa se mai ia de vreo femeie la modul acesta.

Tango: Si ce s-a intimplat?

LAVINIA SANDRU: Sunt in proces cu Corneliu Vadim Tudor si trebuie sa fie un semnal pentru toate femeile care mai sunt injurate de unii sau de altii, sa nu se lase, sa riposteze. Si sa ne sprijinim. Numai asa vom scapa de nesimtitii care-si bat joc de noi.

Cozmin Gusa va fi presedintele Romaniei

Tango: Ce crezi ca trebuie sa invatam din evenimentele legate de suspendarea lui Traian Basescu?

LAVINIA SANDRU
: Ca Traian Basescu nu are cuvint. Mai intii, a spus ca la 5 minute dupa ce va fi suspendat, daca va fi suspendat, isi da demisia. Si nu si-a dat. Pe urma, s-au facut 5 minute de la publicarea in Monitorul Oficial, s-a publicat, pe urma 5 minute de la decizia Curtii… Sa fim seriosi. La Traian Basescu cuvintul de onoare nu exista.

Tango: Ce se va schimba in continuare in actiunile voastre?

LAVINIA SANDRU: Fie ca Traian Basescu isi va da demisia si ne vom pregati pentru campanie electorala, pentru alegeri anticipate, fie ca vor urma demersurile suspendarii si referendumul, noi vom avea ocazia sa vorbim tot mai mult cu romanii si sa-i convingem ca Romania poate fi condusa si altfel, de niste oameni care nu trebuie sa ia totul ca pe o aventura, asa cum face Traian Basescu. Romania poate fi condusa de niste oameni responsabili, care sa aduca tara asta la o normalitate, pentru ca, in momentul de fata, in Romania anormalul a devenit normal si normalul a devenit anormal.

Ceea ce am vazut in Piata Universitatii in ziua in care Traian Basescu a fost suspendat m-a facut sa ma gindesc la mineriadele din martie ’90. Oamenii care au iesit in piata in ziua suspendarii lui Basescu n-au venit din dorinta de a-si sustine presedintele pe care-l venerau. Au venit acolo pentru ca au fost adusi, fie de servicii, fie de PD si de minerii lui Marin Condescu de la SNLO, adusi cu autobuzele, chipurile,  pentru meciul dintre Poli si Steaua. Deci era o alta mineriada pe care, de data asta, o organiza Traian Basescu.

Tango: Crezi ca Traian Basescu s-ar teme de referendum?

LAVINIA SANDRU: Cert este faptul ca nimeni nu are dreptul sa bage tara in criza. Prin urmare, trebuie sa avem un guvern care sa poata asigura o stabilitate in tara, pentru ca economia sa nu mearga in jos si romanii sa poata trece peste criza asta politica. Fara ca populatia sa suporte mai multe pierderi decit a suportat in acesti doi ani si jumatate in care Basescu n-a facut altceva decit sa se bata cu Tariceanu. Eu cred ca marea lui problema este ca, la un referendum, ar trebui sa apara gol in fata romanilor si sa arate ce-a facut el.

La o campanie electorala se mai ascunde printre ceilalti candidati si nu e asa vizibil. Or, la referendum ar trebui sa se intilneasca direct, el singur cu poporul, si sa le zica romanilor ce-a facut in anii astia. Si ar fi greu, pentru ca, daca am pune pe hirtie ce a facut in anii astia Traian Basescu nu punem nimic si vom scrie: „Aceasta foaie a ramas goala din motive bine intemeiate“. 

Tango: Din punctul tau de vedere, este un pas bun pentru tara faptul ca s-a ajuns la suspendarea presedintelui?

LAVINIA SANDRU: Nu este un moment de bucurie, dar este un moment important pentru democratia din Romania. Dar este abia inceputul unei reforme care trebuie sa fie continuata la nivelul fiecarui partid politic care, in momentul de fata, trebuie sa faca curatenie, sa-i dea la o parte pe toti cei care-au parazitat partidele si sa scoata in fata oameni noi care sa inteleaga faptul ca in Romania politica trebuie facuta cu responsabilitate si nu asa, in bataie de joc, intre doua business-uri si doua calatorii cu avionul. Nu, politica trebuie sa fie facuta cu oameni care sunt dispusi sa si moara pentru Romania.

Tango: Cum privesti perspectiva de a participa la o eventuala campanie electorala impotriva lui Basescu, tinind cont de faptul ca in campania electorala anterioara ai fost alaturi de el si l-ai ajutat sa cistige?

LAVINIA SANDRU: Nu eu lupt impotriva lui Basescu, ci Traian Basescu lupta impotriva a ceea ce am fost noi toti in 2004. Noi ne continuam drumul si ceea ce va fi in campania electorala si la aceste alegeri va fi o ducere mai departe a sperantelor portocalii pe care le aveam toti in 2004, din dorinta de a avea un presedinte coerent, corect, patriot. Mai departe, drumul va fi facut cu Cozmin Gusa, pentru ca el l-a ajutat pe Traian Basescu sa ajunga presedinte, a dus mai departe mesajul din 2004 si Cozmin Gusa, intilnindu-se cu Traian Basescu, in momentul de fata poate sa arate electoratului ca este de cel putin 3 ori mai bun decit Traian Basescu.

Tango: Deci tu crezi ca Cozmin Gusa are sanse mari sa-l invinga pe Traian Basescu intr-o asemenea lupta?

LAVINIA SANDRU: Da.

Tango: Totusi, in sondaje nu se vede lucrul acesta. Are un procentaj foarte mic.

LAVINIA SANDRU: Asta pentru ca, in continuare, in Romania este un razboi al serviciilor secrete. Romania este in criza, din punct de vedere politic, si serviciile secrete se ciocnesc intre ele in momentul de fata. Din cauza asta noi nu putem vedea scorul real pe care-l are in momentul de fata Cozmin Gusa, lucru pe care, insa, il vom putea vedea la alegeri, pentru ca sper ca alegerile sa nu fie fraudate si sper ca votul romanilor sa fie contabilizat asa cum trebuie.

Si eu sunt convinsa ca se va ajunge la un tur doi intre Traian Basescu si Cozmin Gusa, iar Cozmin Gusa va fi presedintele Romaniei si Romania va ajunge acolo unde ar fi trebuit sa ajunga acum 17 ani, un presedinte care sa nu aiba nimic de-a face cu ce s-a intimplat inainte de 1989, cu coruptia si care sa conduca tara intr-un mod curajos si cu tot dinamismul de care Romania are acum atita nevoie, odata cu intrarea in Uniunea Europeana.

Tango: Dar cu Becali ce crezi ca se va intimpla, pentru ca el pare a fi cel mai aproape de Basescu in sondaje?

LAVINIA SANDRU: Gigi Becali poate fi un foarte bun om de afaceri sau manager de club, dar el nu este om politic. Si nu are sens sa fac nici un fel de alt comentariu.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.