fbpx

LEROY MERLIN oferă 200 de variante de uși

de

 În ultimii ani, grija pentru spațiul de locuit a devenit din ce în ce mai pronunțată în rândul românilor.

Odată cu dorința de a-și redecora căminul, românii descoperă și nevoia de a face alegeri inspirate: pe lângă produse de calitate la prețuri corecte, ei își doresc și o amprentă unitară la nivel de design și decorațiuni.

De la coordonabilitatea culorilor și până la uniformitatea texturilor materialelor, ca să faci dintr-o casă „acasă” este nevoie de dibăcie în alegeri.

Retailerul de bricolaj LEROY MERLIN vine cu o abordare menită să răspundă acestei nevoi, îndemnând românii să aleagă, în cunoștință de cauză, produsele potrivite pentru ei, la un preț accesibil.

Să luăm exemplul raionului de uși de interior. Experiența ne-a arătat că românii sunt deschiși la nou, inclusiv în alegerea ușilor de interior, astfel încât, în ultimii ani, aleg preponderent modelele cu design modern, cu linii drepte și inserții de sticlă sau aluminiu. De semenea, românii preferă culorile moderne, în tendințe, spre exemplu nuanțele de gri, alb sau nuanțele naturale de lemn.

În materialele de informare disponibile la raft, LEROY MERLIN explică principalele criterii de ordin funcțional pe care trebuie să le avem în vedere când ne alegem o ușă de interior:

  • Dimensiunea
  • Sensul deschiderii
  • Rezistența la umiditate
  • Rezistența la zgârieturi
  • Rezistența la detergenți

 

Apoi se vorbește despre materialele utilizate pentru foaia de ușă și pentru tocul ușii, arătând gradual cum cresc indicatorii de performanță a produsului, în funcție de materialul folosit.

De exemplu, laminarea cu folie PVC conferă cea mai bună rezistență la umiditate, în timp ce atributul durabilitate este la cote maxime dacă alegem o ușă din lemn stratificat de stejar.

 

După toate aceste criterii practice urmează cele de ordin emoțional: culoare, design, finisaje. Orice obiect care ține de decorarea și amenajarea casei este o alegere personală iar motivația pentru care alegem un anume obiect este, în primul rând, subiectivă.

 

Ușile de interior LEROY MERLIN respectă cele mai înalte standarde de calitate și sunt disponibile într-o varietate de materiale:

  • Lemn stratificat,
  • Panouri MDF (plăci fabricate din resturi de lemn tocate foarte mărunt, care au o rezistență crescută la umezeală),
  • Sticlă.

Ușile din lemn pot fi personalizate cu ajutorul unor lacuri și vopseluri speciale, în diverse culori, care pun în valoare textura diferitelor tipuri de lemn.

Modelele din gama ARTENS, marcă proprie LEROY MERLIN, sunt confecționate din lemn certificat calitativ.

LEROY MERLIN pune la dispoziție 200 de uși din diferite game, disponibile în culori actuale, în tendințe (alb, gri, nuanțe naturale de maro, etc.).

Finisajele și accesoriile fac diferența în ceea ce privește delimitarea stilurilor decorative, de la clasic la modern, astfel încât orice client să își poată găsi varianta potrivită la cel mai bun preț.

În această primăvară, LEROY MERLIN lansează noua colecție de uși metalice de intrare, construită plecând de la nevoia de bază a clientului și anume nevoia de securitate și confort. Noua colecție oferă soluții pentru toți românii, structurate pe 3 nivele de securitate și confort și, în plus, își propune să ne inspire cu modele moderne și inovative. Spre exemplu, în noua colecție există uși de intrare în două culori: o culoare închisă, rezistentă la murdărie, pentru fața exterioară a ușii și o culoare deschisă, ușor de asortat cu designul interior al casei, pentru fața interioară a ușii de intrare.

***

Despre LEROY MERLIN

LEROY MERLIN este liderul european al pieței de bricolaj, cu o istorie de peste 90 de ani ca retailer specializat pe construcții, decorațiuni și grădinărit.

Companie inovatoare din cadrul ADEO, LEROY MERLIN deține aproape 500 de magazine în 13 țări din Europa, Asia, Africa și America de Sud și aproape 88.000 de colaboratori.

Aflată într-un progres constant, compania ADEO a devenit cea mai mare companie franceză de pe piața internațională. În prezent, companiile grupului ADEO sunt recunoscute peste tot în lume prin numeroasele premii “Great Place to Work Institute”.

În România funcționează 17 magazine LEROY MERLIN, cu peste 2000 de angajați în 13 orașe: București, Cluj-Napoca, Craiova, Ploiești, Brașov, Constanța, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș, Bacău, Iași, Timișoara și Oradea.

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Tag-uri:
·
Categorii:
Life

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.