Lia Bugnar: Nu exista nedreptate in iubire

de

I-am vazut piesele si am simtit ca le-a scris pentru sufletul meu, oglindindu-l cu tot ce are el mai frumos, mai nostim, mai trist, mai nedumerit. Sufletul meu si, culmea!, al tuturor celorlalti spectatori deopotriva. Am vazut-o jucand si mi s-a parut desavarsita in ceea ce ea insasi numeste „minciuna rolului”. Si am intalnit-o apoi, la o cafea, ca sa pricep cu adevarat ca este unul dintre cei mai speciali oameni de pe pamant. In zilele imediat urmatoare divortului ei dureros si neasteptat de scenograful Dragos Buhagiar, cel care i-a fost partener mai bine de un deceniu, Lia Bugnar mi-a aratat ca se poate trece cu umor, cu demnitate, cu incredere, peste orice incercare a vietii, care continua sa fie un miracol, chiar si cand o privim cu ochi inlacrimati.

MAREA DRAGOSTE/ TANGO: Nu stiu cum sa te definesc: scrii scenarii, faci regie, esti si actrita, esti un om cu o mie de talente si de valente. Care a fost linia pe care ai pornit, de fapt? Cand erai mica, adolescenta, ce voiai sa te faci?
LIA BUGNAR: Parerea mea sincera e ca un om care se imprastie in atatea treburi o face pentru ca nu are un talent suficient de consistent. In cazul meu, cel putin, in mod evident e asa. Nu am avut un talent suficient de important, de care sa ma pot agata si sa-mi rezolv ecuatia existentiala cu el. Nu. Si atunci am mai tot incercat usi, si incolo, si incoace… am mai dat cu capul de cite un prag… am mai reusit sa le intredeschid sau sa le deschid larg… Dar, ca sa nu ocolesc totalmente intrebarea, din copilarie voiam sa fiu actrita si, in continuare, dintre toti cei care-si aduc contributia la o piesa de teatru sau la un film, actorul mi se pare cel mai important si cel mai frumos. si cel mai curajos.
MAREA DRAGOSTE/ TANGO: Si joci pe cat ti-ai dori?
LIA BUGNAR: Daca eu nu mi-as mai scrie din cand in cand un rol, chiar n-as juca, dupa cum zic si prin spectacole. Glumesc mereu pe tema asta, dar realitatea asta e.
MAREA DRAGOSTE/ TANGO: De ce?
LIA BUGNAR: Daca vreau neaparat sa vad jumatatea plina a paharului, ma pot gandi ca oamenii ma identifica acum cu scrisul si cu faptul ca-mi fac propriile spectacole. Daca e sa fiu realista, am o vaga banuiala ca tine si de faptul ca, atunci cand am terminat facultatea, nu eram vreo mare branza de actrita. Chiar nu eram. Am iesit foarte incuiata din scoala aia. Si crispata. Si complexata si semihotarata sa ma las de teatru. Dar tot ziceam ca nu am cum sa ma las de ceva de care nu m-am apucat inca. Si am tot tarait-o asa. Intre timp, eu m-am mai destupat, dar regizorii probabil n-au aflat inca. Desi acum, nu ma pot plange, una peste alta (pentru ca scriu destul de mult si am ceva spectacole) am ajuns sa joc multicel, ca si cand as fi un actor destul de bine cotat, angajat eventual intr-un teatru.
MAREA DRAGOSTE/ TANGO: Meseria de actor, cred eu, o pot face multi oameni, invatand-o, pe cand scrisul nu cred ca se poate invata undeva… Mie mi se pare ca scrii absolut uluitor!
LIA BUGNAR: Daca spui tu asta, care scrii bine dintotdeauna, o sa-mi dau voie sa torc putin de placere, dupa care am sa te contrazic. Eu nu cred ca meseria de actor se poate invata. Adica se poate invata doar pana la un punct. Si cat inveti… nu prea te invata cineva. Te inveti tu pe tine. Tu inveti lucruri despre tine, inveti sa iti invingi repulsia organismului de a face lucruri care nu-s reale, pana la urma. Si orice om sanatos la cap are o impotrivire la treaba asta, intr-o prima faza, e de bun simt. Insa inveti sa invingi lucrurile astea. Dar meseria-meserie, in sensul de actorie de mare arta, nu prea se invata. Aia e ceva ce tine de alinierea stelelor. Eu asta cred.
Marea Dragoste/ Tango: Si scrisul?
LIA BUGNAR: Eu nu am niciun fel de pretentii legate de intamplarea asta cu scrisul. Am scris in doi peri prima piesa, s-a legat, s-a si gasit cineva s-o puna in scena si, dupa aceea… hai si cu urmatoarea. Fiind destul de ratata la ora aia, imi doream mocnit sa am succes pe undeva. Undevaul ala s-a nimerit sa fie scrisul. Si atunci am mers pe drumeagul asta. Dar, ca tot ai adus vorba, eu cred ca foarte multi oameni ar putea sa scrie, dar nu indraznesc. Foaia alba – sau ecranul laptopului, mai nou – ii blocheaza. Asa cum pe unii actori ii blocheaza scena. Cumva, actoria e indrazneala de a exista firesc in conditii nefiresti, de a te lasa sa existi necoplesit de orgoliul ca sunt foarte multi ochi indreptati asupra ta. Scrisul e cam acelasi lucru. Curajul de a te arata in cuvinte scrise, doar atata cat esti, fara sa faci pe desteptul si sa te dai mai important decat esti. Numai ca scrisul, comparat cu actoria de teatru, e o responsabilitate un pic mai mare, pentru ca ceea ce ai scris ramane pe undeva. Pe o hartie sau indiferent pe ce format. Ramane. Se mai gasesc poate si unii sa preia ce ai scris tu si atunci e o responsabilitate si mai mare… Si totusi, pentru mine, nu exista miza mai importanta decat momentul cand sunt niste oameni in sala care au dat banii pe bilet ca sa se uite la tine. Si tu ii poti face sa te creada sau, dimpotriva, ei pot vedea in ce hal de prost minti. Ca, de mintit, minte toata lumea pe scena, doar ca unii mint hipnotizant si aiuritor de bine, incat se cred si ei insisi, pe cand altii mint prost. In calitate de om care scrie si alte fiinte spun pe scens vorbele si gandurile mele ca si cand ar fi ale lor, merg pe varianta ca actorul nu spune adevarul lui, ci pe al meu, devenit al lui. Deci o minciuna adevarata. Precizare: alfabetizarea ajuta in ambele meserii. Cartile citite sunt de folos oricui are ca instrument de lucru cuvantul. Asadar, orice om care are increderea de a spune ceva cand chiar simte sa spuna ceva, ar putea sa scrie, cu conditia, cum am zis, sa stie alfabetul.
Marea Dragoste/ Tango: Nu. Pentru ca unii au incredere, dar deschid gura si spun niste prostii cat casa!
LIA BUGNAR: Da, dar sunt si multi care deschid gura si spun lucruri fenomenale Si eu, de cate ori aud un om ca are o usurinta de scamator al cuvintelor, ca are umor, il intreb „dar tu nu te gandesti sa scrii?”. De la a fi un om cu replica ascutita, un om inteligent si atent la semenii lui, pana la a scrie, nu mi se pare o distanta mare. E adevarat, singura piedica este dezechilibrul pe care poti sa il ai cand iti dai seama ca tu vei scrie, daca investesti faptul asta cu o gravitate excesiva. Pana la urma e o chestiune de curaj. Si eu curajul asta l-am avut din start in ceea ce priveste scrisul, pentru ca mi se parea ca nimeni nu are asteptari de la mine in legatura cu asta. Pe cand cu actoria, am avut o perioada de mari spaime. Ni s-a si inoculat in facultate ideea ca actoria e ceva fenomenal, la care nu are oricine dreptul si ca nu e chiar asa usor cum iti inchipui. Eu am facut teatru dintotdeauna. In scoala generala scriam spectacole, jucam, regizam si ma simteam ca pestele in apa. Am intrat in facultate si mi s-a zis: stai ca nu-i asa, e foarte complicat. Si am crezut. Am si avut o profesoara pe care am divinizat-o si fiecare cuvant al ei era litera de lege pentru mine.
Marea Dragoste/ Tango: Cine?
LIA BUGNAR: O cheama Sanda Manu. Si cam tot ce spunea dansa era adevarat. Absolut tot ce a spus in scoala era adevarat. Numai ca, ce n-am inteles eu era ca, la un moment dat, intr-o astfel de meserie, trebuie sa te razvratesti. Si sa zici „gata, de aici lasa-ma sa exist”. Si n-am facut asta. Mi-a si zis intr-o buna zi ca am aptitudini de general si ma comport ca un soldat prost. Si avea dreptate. Nu m-am razvratit niciodata, am plecat capul si cu el plecat am si iesit pe usa facultatii. Insa scrisul mi-a deblocat si robinetul asta cu jucatul… Adica, in momentul in care, prin scris, am redevenit bipeda si oamenii se uitau cu oarecare simpatie si admiratie la mine, intram pe scena zicand in sinea mea „acum pot sa fiu si proasta ca, pana la momentul asta toti ma simpatizeaza in sala, ca piesa e haioasa. Ceilalti actori au jucat bine, toata lumea stie ca eu am scris ce-au jucat ei, e exclus sa ma mai antipatizeze”. Da, ma agatam ca naufragiatul de geamandura de chichita asta ca am din start un capital de simpatie prin faptul ca piesa e scrisa de mine. Dupa care m-am relaxat total… Nici n-a fost asa greu, dat fiind ca am in spectacolele mele oameni pe care n-am cum sa nu-i iubesc. Daca e sa pun degetul pe rana, cred ca, in ce ma priveste, am pornit cu o imensa vanitate in actorie, cu o dorinta de a rupe gura targului. Intre timp am capatat chiar un fel de savoare in a ma face de ras, in mod ciclic. Nu ma mai deranjeaza deloc. Cred ca mi-am recapatat autoironia si umorul, pe care stiu sigur ca le am. De fapt, doua lucruri sunt certitudinile mele pe lumea asta: ca am urechi frumoase si ca am umor.
Marea Dragoste/ Tango: Mi-ai spus ca jucai de mica. Provii din familie de artisti, de unde pana unde o fetita sa se apuce sa joace si sa regizeze?
LIA BUGNAR: Eu nu-mi inchipui ca exista omulet care sa nu-si doreasca sa se faca actor. E adevarat, pe vremea lui Ceausescu, mai toate fetitele isi doreau sa fie doctorite si baietii aviatori. Cam asta era tipicul. Nici nu era inflatia asta de filme si de emisiuni, si de vedete tv. Dar eu totdeauna am vrut sa fiu actrita, n-am avut indoieli si razgandiri. Mi se parea si mi se pare cel mai frumos lucru. Cat despre scris, cred ca am mostenit usurinta de la maica-mea care chiar are talent la cuvinte, dar ea este o faptura care detine o covrigarie. Deci, pe sleau, este covrigareasa.
Marea Dragoste/ Tango: Si tata?
LIA BUGNAR: Tata era – ca nu mai e printre noi – sef de Alimentara.
Marea Dragoste/ Tango: Deci nu artisti.
LIA BUGNAR: Nu. Si tata chiar avea un haz pe care si-l disimula total si in general se comporta exact ca un om lipsit de haz. Dar el avea haz, l-am surprins de cateva ori, asa ca mi-am dat seama ca, totusi, nici el nu mi-a pus piedici in destin, genetic vorbind. Dar n-am pe nimeni din familie din zona artistica… Chiar faceam gluma asta vizavi de Ilinca Manolache, care este fiica Rodicai Negrea si a lui Dinu Manolache. Cat de cinstit sunt impartite lucrurile?! Ea a trait in teatru… prin venele ei curge teatru… De mica, de la un an, statea prin cabine, prin culise, prin sala. Iar prin venele mele curg covrigi si ratii de ulei si zahar. Unde-i dreptatea? Dar nu exista democratie in arta si nici o justete a impartirii darurilor. Deloc. Asa ca trebuie sa-ti asezi cat poti de bine cartile care ti-au picat. Si sa te multumesti cu ele. La o adica poti chiar si sa le scamatoricesti, incat sa scoti mai mult decat sperai. Mie asa mi s-a intamplat. Am mai mult decat era in plan sa am.
Marea Dragoste/ Tango: Ce planuiai sa ai?
LIA BUGNAR: Eu planuiam sa fiu actrita, dar cu cat ma gandesc la asta, cu atat mi se pare ca era o dorinta neimplinibila. Sunt o groaza de oameni care se pregatesc de mici pentru asta. Sigur ca eu faceam spectacole in scoala, dar eram de-o incultura crunta. Cred ca am fost de doua ori la teatru pana am intrat la facultate. Si asa… doar ca ma prosteam eu cu Maria Buza si faceam lucruri prin casa… era un soi de laborator de teatru, dar extrem de lipsit de sursa de informatie si inspiratie. Ii vad pe copiii astia de azi… cu festivaluri de teatru intre licee… sunt vedete dinainte de a intra in facultate… stiu meserie, cumva, sunt deja manieristi. Eu, in facultate, eram pe campii. Profesoara mea, doamna Manu m-a citit perfect si cred ca unul dintre lucrurile care o enervau crunt la mine era ca sesiza ca proasta nu-s, ba dimpotriva, dar sunt, in schimb, extrem de inculta. Si cred ca asta o scotea din sarite. Ar fi crezut vreodata ca voi intra in Istoria Literaturii Romane?! Glumesc acum, bineinteles. Dar eu zic ca am mai mult decat era programat sa am. Undeva s-a produs o schimbare de plan… ursitoarele s-au razgandit.
Marea Dragoste/ Tango: Dar faptul ca esti frumoasa a contribuit la dorinta ta de a face teatru?
LIA BUGNAR: Aici e mult de discutat si tu stii, ca esti femeie. E mult de discutat cine e si cine nu e frumoasa. In ce ma priveste, am aflat intre timp ca frumusetea depinde enorm de ochiul care o priveste. Eu, de exemplu, eram un copil care isi punea cinci perechi de pantaloni pe el, de slab ce era si de ghinion ce i se parea treaba asta. Nu exista pe vremea aceea idolatrizarea asta a scheletului ambulant, tot violul psihic, in masa, care se intampla azi in media, nebunia asta cu manechinele si fotomodelele. Pe vremea mea erai “nemancata”, ceea ce, in cazul meu era paradoxal, tinand cont ca tata era sef de alimentara. Deci ma indopau in draci fara sa obtina vreun feed-back din partea corpului meu care arata ca o macaroana. Eram complexata, mergeam pe langa garduri de complexata ce eram. Am avut un soc la 18 ani cand (inainte de ’89) s-a dat un concurs la UCECOM pentru un post de manechin. Manechin pe vremea aia insemna ca te duceai zilnic la serviciu si semnai condica, si stateai vreo 6 ore pe-acolo, si se faceau probe de haine pe tine si, din cand in cand, hainele alea erau si prezentate pe vreun podium in fata publicului. Si, revenind la concursul cu pricina, au venit sute de fete din toata tara sa se faca manechine si aia m-au ales pe mine. A fost prima data in viata mea cand scheletenia imi aducea altceva decat suferinta. Chiar si acolo, dupa ce m-au angajat, intre celelalte manechine, eram cea mai slabanoaga si ma invidiau toate, asa ca, intr-un tarziu, am ignorat propriile pareri despre cum trebuie sa arate un corp frumos si mi s-a schimbat perceptia. Deci raspunsul este… nu, frumusetea mea nu a contribuit la dorinta mea de a face teatru… Frumusetea mea s-a cam ascuns de mine mare parte din viata mea. De altfel, cred ca orice femeie care se bazeaza pe faptul ca e frumoasa se poate trezi ca nisipurile de sub picioarele ei se misca: oricand poate aparea una care e mult mai frumoasa decat tine. Indiferent cat de frumoasa esti. Ca sa revin la mine si splendoarea mea fizica, fiind eu un om care si-a evaluat cartile obiectiv, la un moment dat mi-am dat seama ca fizicul meu in niciun caz nu ma incurca si ca, de multe ori, chiar ma pot ajuta de el. Cantitatea conteaza si ea – metrajul, adica. Mi-a folosit ca sunt inalta.
Marea Dragoste/ Tango: La ce?
LIA BUGNAR: Buna intrebare. La nimic, evident. Dar exista cliseul asta cu „e o tipa inalta, picioarele pana in gat… ” E o prostie. Mie nu-mi plac lungancele, in general mi se pare ca sunt niste papalugi si ca e mult mai greu sa lucrezi un corp lung. Nu mai zic cate fete inalte cu picioare scurte am vazut la viata mea. Si mi se par si mai putin feminine. Si se si marita greu – hai sa recunoastem. Criteriile de evaluare a frumusetii din zilele noastre sunt absolut tampite, ce mai. Pe una care arata ca mine, in 1800 n-o lua nimeni si o internau la ofticosi.
Marea Dragoste/ Tango: Si se marita greu…Tu de cati ani esti maritata si cat de greu te-ai maritat?
LIA BUGNAR: E foarte buna intrebarea ta, ca tocmai am divortat acum o saptamana, dupa 12 ani. A fost o casnicie foarte frumoasa si cred ca marea bila alba, imensa bila alba este ca nici nu ne-am certat. Am simtit ca incepe o parte mai uratica si am spus „nu vrei s-o sarim?”. Si am cazut amandoi de acord sa facem asa. Ne-am dat mana si am spus „A fost o placere sa fiu casatorita cu tine” – „Si pentru mine”. Si aia a fost. Nu ne-am certat deloc. Desi perioada de pana acum a fost o perioada foarte frumoasa din viata mea si foarte buna.
Marea Dragoste/ Tango: Dar acum esti deja singura? V-ati si despartit?
LIA BUGNAR: Ne-am despartit, m-am mutat. Sigur ca nu-i asa o schimbare pentru ca, in ultimii doi ani, el a lucrat enorm in alte parti si, spre deosebire de alti cativa ani dinainte, eu nu m-am mai tinut dupa el. In general, unde mergea el, mergeam si eu. Dar eu, in ultimul timp, am inceput sa fac mai multe spectacole. Si sa joc in ele, si sa le regizez, si sa am treaba mea.
Marea Dragoste/ Tango: Dar, de fapt, de la asta vi s-a tras, nu? De la faptul ca nu ai mai mers cu el…
LIA BUGNAR: Cam da. El avea intr-adevar lucruri extrem de importante si de frumoase de facut, la care visase de-o viata. Pe de alta parte, a fost si faptul ca am inceput eu insami sa fac lucruri destul de multe si care imi faceau placere. Sigur, cariera mea nu este de greutatea si importanta culturala pe care o are a lui, dar e ceva care imi aduce bucurie, pur si simplu. Sincer, nu ma gandisem ca aleg. Chiar nu mi-am dat seama ca eu, de fapt, alegeam. Dar cand a fost sa vorbim, am zis amandoi sa sarim peste partea care poate ca nici n-ar fi fost atat de urata ca la alti oameni, dar ar fi fost urata fata de cum traiseram noi. Am zis ca „daca marele secret al iubirii noastre era ca eu ma tineam scai de tine, pai inseamna ca nu era mare lucru de capul nostru”. Oricum, Dragos a devenit un fel de eu, mi-e foarte greu sa decid dintr-o data ca nu ma mai intereseaza ce i se intampla. Ma intereseaza ce i se intampla, vreau sa i se intample bine. Si ma gandesc ca nici el nu o sa poata auzi vreodata in viata lui ceva despre mine fara sa se opreasca din ce face si sa fie atent. Asa cred.
Marea Dragoste/ Tango: Nu esti cumva intr-o faza de negare? Pentru ca esti mult prea calma…
LIA BUGNAR: Pai, eu stiu care era alternativa. As fi putut deveni complet isterica si sa incep sa ma lupt ca si cum mi se cuvine. Nu ti se cuvine nimic pe pamantul asta, singurul om la care ai dreptul pe lume esti tu insuti si nici cu ala nu stii ce sa faci, de multe ori. Uite, eu vreau sa nu fumez si iata-ma, am o tigara in mana. Deci eu nu ma pot stapani pe mine si am pretentii sa stapanesc o alta fiinta, o alta faptura?!
Marea Dragoste/ Tango: Puteai macar sa alegi sa astepti. Sa treaca perioada asta si sa-i spui „noi avem o casnicie, te astept, intoarce-te la mine cand iti trece faza asta”.
LIA BUGNAR: Eu nu cred in statul la gramada cu orice pret, fie si o gramada de doi. Gata, niciunul dintre noi nu e bolnav, niciunul dintre noi nu depinde de celalalt. Eu n-am vrut sa avem in CV perioada asta in care toata lumea se intreaba „bai, dar astia ce fac? Chiar fiecare in treaba lui?”. N-am vrut. De ce trebuie sa salvezi o casnicie?
Marea Dragoste/ Tango: De ce atunci trebuie sa avem grija de casa in care stam, sa nu o lasam sa se ruineze si sa cada peste noi?
LIA BUGNAR: Pai casa in care stam e ceva concret. O casnicie e o casnicie numai cand e o necesitate a amandurora. Ea e atata timp cat au nevoie amandoi oamenii de ea. Cand unul simte altfel si simte altfel atat de puternic, incat celalalt isi da seama, lasa-l! E un om liber. Mai ales daca-l iubesti, lasa-l. Daca-l iubesti, daca-l respeti si daca crezi ca nu e nebun si batut in cap. Si eu cred ca el stie ce face. Si daca a renuntat la mine, care iubesc foarte frumos si care sunt si un om foarte dragut si haios prin casa, inseamna ca intr-adevar i se intampla ceva care merita schimbul. Daca el a facut un schimb prost, schimbul ala prost va contine in sine si plata.
Marea Dragoste/ Tango: Si nu iubeste pe altcineva?…
LIA BUGNAR: El?…
Marea Dragoste/ Tango: El. Nu te intereseaza? Pe orice femeie intereseaza.
LIA BUGNAR: Uite, pe mine, nu. Ma bucur foarte tare ca n-a iesit mahalagioaica din mine si orgoliul, si sentimentul ca poate mi se face o nedreptate. Nu exista nedreptate in iubire. Acolo functionam organic. Si daca unul actioneaza intr-un anume fel e pentru ca asa simt componentele lui.
Marea Dragoste/ Tango: Si esti foarte linistita, te-ai mutat… Femeile toate sunt ingrozite, spun „ce fac, ma duc la mama, cum mut mobila”?
LIA BUGNAR: Nu e cazul la mine. Casa aia, pe care o iubeam foarte tare, dintr-o data nu mi-a mai spus nimic. Dar nimic. M-am intors zilele trecute sa-mi iau cartile si am intrat… de parca nu era nici macar casa unor cunostinte. Nu-mi mai spunea nimic. Cred ca nici lui. Ca nu mai era nici urma de el acolo, erau niste pereti frumos aranjati.
Marea Dragoste/ Tango: Si ai avut unde sa te muti sau ai luat-o ca o studenta, de la capat. Ai unde sa stai?
LIA BUGNAR: Chirie.
Marea Dragoste/ Tango: Si daca ai fi avut copii, ai fi fost la fel de senina si de detasata?
LIA BUGNAR: Daca as fi avut copii?!… Habar nu am, nici nu vreau sa ma gandesc. Mie, de la o vreme, planeta a inceput sa mi se para un loc foarte neprietenos cu oamenii si ma panicheaza foarte tare gandul ca esti langa copilul tau cand se naste si, dupa aia, cand e partea cea mai complicata, nu mai esti… clar ca nu vei fi langa el cand moare, ceea ce mi se pare necinstit.
Marea Dragoste/ Tango: O sa te indragostesti de altcineva, cum te vezi mai incolo?
LIA BUGNAR: Nu cred ca am vreun blocaj emotional, ca sa fiu sincera si nici nu-mi doresc sa am.
Marea Dragoste/ Tango: M-a impresionat ca ai zis candva, glumind, cum faci tu, ca cel mai important act de cultura pe care l-ai facut in viata ta…
L.B.:…a fost sa ma marit cu Dragos Buhagiar… Si, iata, cel mai mare act de incultura pe care l-am facut vreodata a fost ca am divortat de Dragos Buhagiar. Am scris pe Facebook ca am divortat.

Marea Dragoste/ Tango: Nu stiam.
LIA BUGNAR: Am scris vizavi de premiile UNITER. Mie mi se pare foarte nedreapta regula asta a lor, ca nominalizeaza un om pentru un singur lucru. Dragos, anul trecut, a facut vreo 6 scenografii dementiale. De ce regula asta nedreapta, sa nominalizeze un creator pentru un singur lucru? Ca sa fie sanse egale, presupun. Dar de ce sa fie sanse egale cind un om a facut 6 spectacole exceptionale, cu sangele lui, cu pretul casniciei lui, poate, si altul a facut un singur spectacol? Mi se pare nedrept. Si am scris treaba asta, ca mi se pare o tampenie si am dat exemplul lui Dragos si incheiam precizand ca “nu spun asta pentru ca sunt nevasta lui, am divortat alaltaieri”. Foarte multa lume a crezut ca a fost doar o gluma, multi oameni ne vedeau destul de „pereche”
Marea Dragoste/ Tango: Asa este.
LIA BUGNAR: Nu mai suntem.
Marea Dragoste/ Tango: O sa scrii in perioada asta? Te ajuta scrisul?
LIA BUGNAR: Scrisul nu ma ajuta niciodata. Pentru mine, scrisul este o treaba pe care o am de facut si tot timpul o las pe ultima clipa, o aman cat pot. Atunci cand ma apuc, nu mi-e greu, ba chiar ma si distrez, imi place. Dar, mi-e groaza sa ma apuc, as face orice altceva. Luna asta am de scris trei piese. M-am apucat de prima, am ajuns pe la jumatate si vreau sa o termin repede ca sa ma apuc de celelalte doua.
Tango.: Vorbeste-mi de perioada de dinainte de Dragos, ce ai facut in acei ani, cum ai trait, cum te-ai indragostit?
LIA BUGNAR: Am trait destul de haotic. Scrisesem doar doua piese pana atunci, restul le-am scris in anii astia. Teatru nu faceam cine stie ce, eram destul de imprastiata, incercam sa traiesc cu oarecare haz. Sincer, nu am amintiri importante de mai de mult. In general, eu nu ma leg de amintiri… chiar si de un spectacol mare, o premiera… a fost, s-a fumat in seara cu pricina de tot, nu mai stau sa retraiesc. Chiar am un soi de insuficienta, din dotare, de a trai lucrurile intens, intens. Sunt usurata cand, in sfarsit, s-au intamplat. Nu am cine stie ce amintiri. Eu, oricum, cand vad tinerii care au acum 20 de ani, ce discurs au si cum se poarta, imi spun „Dumnezeule, eu la 20 de ani, nu existam”. Eu la 20 de ani nu eram in nici un fel. Eu nu inteleg nimic din mine cea din trecut. Nici acum nu mi se pare ca sunt extrem de abila, dar mai demult, chiar nu inteleg cum existam eu. Toti anii, cu Dragos, au fost o intamplare care pe mine m-a format intr-un anume fel, pentru ca Dragos este un om foarte asezat, ordonat si atent la detalii. Eu traiam asa, ametita rau. Am invatat foarte multe lucruri de la el.
Marea Dragoste/ Tango: Cine sunt oamenii din jurul tau? Ai cercul tau?
LIA BUGNAR: Am prieteni buni, multi dintre oamenii cu care fac si teatru, am o mama extrem de bine aleasa sa-mi fie mie mama, adica e un om generos, rade mult, este o fiinta vesela. Multi oameni de varsta mea au grija parintilor, eu nu, mama este de-o vioiciune… cu covrigaria ei, cu serile ei de dans, cu calatoriile ei.
Marea Dragoste/ Tango: Frati ai?
LIA BUGNAR: Am un frate, fotograf. Dar eu sunt genu’ ala care isi alege singur fratii si surorile, nu merg pe acte si gene… am oameni cu care sunt foarte apropiata pe baza de potriveala.
Marea Dragoste/ Tango: Ai, deopotriva, si barbati si femei? E acelasi gen de prietenie si cu barbati si cu femei?
LIA BUGNAR: Nu. Fiecare cu hazul lui.
Marea Dragoste/ Tango: Spuneai ca la 20 de ani erai cumva haotica. Te simti mai inteleapta, simti ca, pe masura ce trec anii, ne mai inteleptim?
LIA BUGNAR: Cred ca am ajuns sa fiu mai sigura pe mine, sa accept ca nu e grav ca nu esti cea mai frumoasa, ca nu esti cea mai desteapta, ca nu esti cea mai bagata in seama… Daca o dai in bara, nu e grav. De fapt, nici lucrurile care ies fenomenal nu conteaza. E greu sa faci ceva pe lumea asta care chiar sa conteze. Asta le spun si oamenilor cu care fac teatru, cand se entuziasmeaza ca ne-a iesit ceva… oricare dintre cei care au fost in sala de spectacol, daca se duce sa ia autobuzul si autobuzul, in loc sa vina in 5 minute, vine intr-o jumatate de ora, a uitat deja de noi. Problema aia, ca nu vine autobuzul, este mai importanta decat ca noi am facut ceva extraordinar pe scena. E greu sa faci ceva care sa conteze, mi-am dat seama tarziu de asta. In facultate, daca imi iesea un exercitiu la clasa, mergeam pe nori o saptamana…
Marea Dragoste/ Tango: Nu te-a atins si pe tine psihologia asta moderna, pozitiva, care ne invata sa spunem „eu sunt cea mai frumoasa si cea mai destepta, am facut cel mai grozav lucru, ma bucur de asta, sunt recunoscatoare…”
LIA BUGNAR: Eu, recunoscatoare sunt, de cate ori imi iese ceva. In general, sunt recunoscatoare, pentru ca mi se pare ca fac parte dintre oamenii pentru care viata nu este un lucru greu. Asta cu „sunt cea mai frumoasa, cea mai desteapta…” e o capcana periculoasa. Nu, nu cred in asta deloc. Cred ca fericiti sunt oamenii care isi dau seama ca diferentele dintre ei si ceilalti nu sunt mari, ca si Angelina Jolie se deranjeaza la stomac si ca are si ea unele zile timpite, la fel cu cea mai urata fata de pe glob. Cred ca trebuie luata fiecare secundita, pe masura ce vine, si cu asta basta. Eu ma bucur ca eu sunt eu si ca nu sunt altcineva, m-am invatat sa ma decurc cu mine.
Marea Dragoste/ Tango: Si, farmecul vietii, din ce iti vine?
LIA BUGNAR: Totul e bine. In momentul in care nu ai asteptari imense, dezamagirile sunt aproape excluse. Tot ce se intampla bine in jurul tau, vine ca un cadou.
Marea Dragoste/ Tango: Nu te enerveaza politicienii? Criza? Nu ti se pare ca ai fi putut sa traiesti altundeva, mai bine si mai frumos?
LIA BUGNAR: Eu nu prea cred in cliseul asta cu “ce bine e in alta tara”. Oriunde ai exista, tot aia trebuie sa faci: sa castigi niste bani ca sa ai de mancare si, eventual, sa-ti platesti casa si sa-ti hranesti copiii, daca-i ai. Da, acolo castigi mai multi bani, dar si lucrurile costa mai mult. Sunt strazile mai frumoase ca la noi, in unele tari, in altele sunt mult mai urate…una peste alta, nu strazile ne influenteaza atat de mult existenta, dat fiind ca noi traim, de fapt, cel mai mult inauntrul nostru. Nu cred ca mi-as dori sa traiesc in alta parte. Nu vad care ar fi marea sfaraiala. Actiunile de baza ar ramine aceleasi: as face tot felul de lucruri ziua, iar noaptea m-as duce la culcare… poate nu as scrie, as face fuste, as iubi pe cineva care m-ar iubi sau care nu m-ar mai iubi… la un moment dat… sunt variatiuni pe aceeasi tema. Cit despre politicieni, problema cu ei e, pentru mine, un circ pe care nu il mai urmaresc de mult. Am fost foarte implicata la inceput, eu am fost la Revolutie parte din tot ce s-a intamplat…
Marea Dragoste/ Tango: Ai iesit in strada?
LIA BUGNAR: Am iesit in strada, am fost la Otopeni exact in noaptea cand au fost impuscati cei 32 de soldati. Am fost de fata, am vazut cand i-au impuscat.
Marea Dragoste/ Tango: Ce cautai acolo?
LIA BUGNAR: Iesisem la Revolutie, noaptea, pe 22 decembrie. Fratele meu si tata iesisera deja si, pe la unu noaptea, au inceput unii in costume sa strige la televizor „Stim ca e bine in casa, dar iesiti! Avem nevoei de voi, trebuie sa fim uniti!” si am iesit. Pe hol, intr-o prima faza. si am si strigat in blocul ala de 10 etaje „Lasilor, iesiti!”. Culmea e ca au si iesit cativa vecini cu mine si am plecat pe strazi. Am ajuns la televiziune hotarata sa apar. Au trecut pe langa mine doi oameni care il carau pe al treilea impuscat in picior si piciorul ala lasa o dara de sange pe asfalt. In momentul ala, totul a devenit extrem de concret si vitejia mea m-a ajutat fix cat sa ma las pe vine langa gardul din spatele meu si sa nu ma mai misc de acolo. La un moment dat, in fata trotuarului din dreptul meu, a oprit un camion plin cu oameni si unul a strigat „Cine vine la Otopeni, sa descarce medicamente?” Si m-am suit in camion si am ajuns la Otopeni, unde nu era nici un medicament. Erau niste soldati cu care am vorbit, adusi acolo de superiorii lor “sa apere”. Erau de varsta mea (19 ani) si nu aveau nici o zi de tragere la activ, saracii, de-abia depusesera juramantul. Au venit altii, la fel de tineri, adusi de superiorii lor… o chestie cu nu stiu ce indicativ… o confuzie…aia i-ai impuscat pe astia cu care ma imprietenisem eu… am plecat pe la 5 dupa amiaza de acolo, printre cadavre. Eu fiind plecata de la ora 1 noaptea de acasa. Am plecat in sir indian, de vreo 50 de metri, eu in frunte, cobaiul – in cazul in care teroristii ar fi fost in tufisuril – printre cadavrele soldatilor cu care facusem glumite in timpul noptii. Am ajuns acasa si aia a fost revolutia mea.Un timp am urmarit ce se intampla… cu Petre Roman in pulover… cu Iliescu, care mi-a displacut din prima fractiune de secunda, m-a izbit asemanarea cu Ceausescu… un timp am urmarit, acum ma depaseste. Probabil ca este o lume acolo care ar putea constitui un material pentru un scriitor, dar nu e genul de material care ma atrage pe mine.
Marea Dragoste/ Tango: Nu trebuie sa fie artistul implicat social? Arta nu trebuie sa militeze pentru schimbare?
LIA BUGNAR: Daca eu as avea pregatirea necesara sa inteleg exact ce-i gresit cu astia si exact cine ne-ar putea ajuta, poate m-as baga. Dar n-o am de nici un fel. Orice diagnostic as pune ar fi ochiometric si prefer sa nu ma bag. Atata bun simt am si eu incit sa ma prind ca Vadim e calamitate… numai ca la mine totul se blocheaza la nivel de imagine, deci un nivel superficial pina la urma. Adica, il vad pe Crin Antonescu crispat si pare ca minte si asta este un motiv sa nu-l votez. Il vad pe Ponta, premiantul clasei bun la nici o materie dar care are zece pe linie, si-mi ajunge ca sa nu pun stampila de vot pe el. Dar nu asa cred ca se face. Imi place sa ma fiu atenta la oamenii normali, este mult material pentru un scriitor si fara sa arunci macar o privire inspre politicieni. Oamenii reali, netrucati, sunt pe strazi, prin parcuri, in metrou, in magazine… Eu ma implic social scriind despre iubire, ca de asta nu prea se mai ocupa nimeni.
Marea Dragoste/ Tango: Scrii mult despre relatii, despre cupluri, despre cum se poarta sotii, sotiile, amantii, amantele. De unde ai puterea asta, de unde te inspiri, de unde te documentezi?
LIA BUGNAR: Le contin, pur si simplu. Tot ce vezi pe lumea asta, tot ce citesti, tot ce auzi se aseaza intr-un anume fel si iti vine acolo, in buricele degetelor, cand scrii. De obicei, n-am nevoie sa fac documentare pe vreun subiect, scriu din ce am adunat deja traind. Doar acum, chiar zilele astea, chiar fac documentare. Scriu o piesa in care un barbat vrea sa-si schimbe sexul, sa devina femeie. Recunosc ca, de data asta, m-am uitat si eu pe internet sa stiu care sunt etapele, medical vorbind. Dupa care am lasat-o balta, pentru ca pe mine ma intereseaza mai mult la nivel de suflet, cum poate un om sa vrea sa treca la sexul celalalt si, mai ales, s-o si faca .
Marea Dragoste/ Tango: Si care sunt diferentele intre un barbat si o femeie? Ce inseamna sa fii femeie si ce inseamna sa fii barbat? Daca iti schimbi sexul, de la ce la ce mergi?
LIA BUGNAR: Pai, aici e problema, ca eu nu cred foarte tare in categorisirile alea, ca femeile sunt sensibile, ca barbatii sint mai duri. Nu, sunt oameni de toate felurile, in ambele sexe. Pe mine ma intereseaza mai mult cum poate cineva, fie el femeie sau barbat, sa lase in urma lui tot ce este si sa se duca in cu totul alta parte. Mi se pare un curaj imens care, pe undeva, este asemanator cu a pleca definitiv din tara. Cum sa lasi tot si sa te duci in alta parte, unde nu ai repere? Asta ma intereseaza. Ma intereseaza cand oamenii au curaj sa faca anumite lucruri, un curaj care frizeaza disperarea. in ce punct al nemultumirii, al insatisfactiei te afli, incit sa poti sa faci o asemenea schimbare pe lumea asta, care este atat de formala si se agata de aparente. Pentru mine, asta este ofertant.
Marea Dragoste/ Tango: Nu te-ai gandit niciodata ca ai vrut sa fii barbat, sau ca ti-ar fi fost mai usor daca ai fi fost barbat?
LIA BUGNAR: Nu, mie mi se pare viata o inventie atat de schiopatanda, din start, ca nu o scoti la capat, indiferent ce ai fi. Mamele nu mai pot de bucurie ca ne-au nascut si, de fapt, ne baga intr-un joc gata stabilit, nu te intreba nimeni daca vrei sa participi la jocul cu pricina, cu reguli preponderent dure si nemiloase, de multe ori absurde. Noi, tot mai invitam omuleti in treaba asta de care ne vaitam intruna – viata. Mie mi se pare viata ceva de nerezolvat si de aceea sunt extrem de impacata vizavi de ea. Stiu, din start, ca noi nu castigam, castiga doar specia. si nu cred ca ti-e mai usor ca barbat, sau ca femeie. Ce femeie, nasti, ca barbat repari priza, te duci la razboi… in momentul asta al mintii mele, daca s-ar pune problema sa fac un copil, m-as gandi mult, real, cu constiinta ca e un lucru urias: aduci pe lume un omulet, pe care il vei putea ajuta minim… „Mama, asa e viata!”, asta poti sa-i spui tu., intr-o lume in care oamenii se omoara unii pe altii in mod organizat.
Marea Dragoste/ Tango: Cum iti petreci timpul liber? Te uiti la televizor sau citesti?
LIA BUGNAR: Cartile mi se par una dintre inventiile minunate ale omenirii. Imi pare foarte rau ca prea putini si-au dat seama ca, prin carti, ai acces la niste oameni exceptionali ba, mai mult decat atat, la partea cea mai buna din ei. Toti cei care scriu incearca sa puna in carti ce este mai rasarit in ei. Iar noi, astazi, ne agatam foarte tare de niste amarati de pe la televizor. Nu cred ca vreodata televiziunea a fost mai jalnica. Mi se pare jignitor ce se intampla la televizor. Acolo sunt niste oameni care nu ar avea dreptul sa tina un discurs nici pe palierul lor, la bloc, atat sunt de inculti si de nesarati. Sa zicem ca incultura nu este o vina atat de mare, ca nu stim ce biografie are fiecare om si de ce nu vorbeste el corect limba materna, dar faptul ca astfel de oameni ne sunt livrati la noi in casa, este nedrept. Cei mai multi oameni nu si-au dat seama ce privilegiu este sa deschizi o carte, sa-ti petreci timpul cu un om care iti este superior si care este si dragut cu tine… eu sunt foarte fericita cu cartile, le iubesc. Televizorul este crunt, este crancen si, cind ma uit, o fac dintr-un soi de masochism, nu-mi pot desprinde ochii, sint hipnotizata de prostie. Cred ca, pentru piesele mele, de multe ori mi-am incarcat bateriile din ce vad la televizor. La piesele mele se rade destul de mult si recunosc ca ingredientul pe nume “grotesc” mi-l iau de pe micul ecran. Chiar ma gandeam la oamenii care sunt singuri si, din cauza asta, traiesc in fata televizorului. Parerea mea e ca, practic nimeni n-ar trebui sa se simta singur, cata vreme exista cartile. In carti sunt niste oameni reali care ti se adreseaza tie si care iti dau ceva. Totul este sa primesti ce iti dau ei. Din primele randuri, imi dau seama daca am prins o carte mare sau una de care nu am nevoie, vad cum se raporteaza la mine omul care scrie, cat vrea sa ne imprietenim. Cartile… le iubesc.
Marea Dragoste/ Tango: Si oamenii… Barbatii? Ai de gand sa te indragostesti din nou?
LIA BUGNAR: … am de gand? Cum ar fi sa-mi fac un scop din asta? N-am de gind. Dar asta nu inseamna ca nu sint perfect indragostibila.
Marea Dragoste/ Tango: Nu ti s-a intamplat si cand erai maritata sa te indragostesti? Macar asa, o fluturare, tu care cunosti atatia oameni spectaculosi… Nu e greu sa nu te indragostesti, din cand in cand, chiar daca esti sau nu maritata?
LIA BUGNAR: Pai, meseria noastra iti da ocazia sa canalizezi toate sentimentele in ce faci. Cand mi-a placut de cineva foarte tare am hotarat ca e foarte talentat si ca il admir. Daca simteam si fluturari in stomac ma duceam sa-mi iau un sandwich, nu ma gandeam ca sunt fluturi, stiindu-ma nemincatoare de insecte si foarte maritata. Oricum, din casnicia care tocmai s-a terminat, nu ies cu concluzia ca nu mai cred in iubiri. Ies cu concluzia ca iubirile sunt frumoase. In afara de carti, o alta inventie buna a omenirii mi se pare iubirea. Oamenilor, astea doua lucruri le-au iesit: cartile si iubirea.

 

Categorii:
Interviuri

Comentarii

  • O doamna ?..dar dupa un articol pe hotnews in care cei care au votat …mare masa e analfabeta.?!..Dzeu se pare ca i-a dat mult talent, dar a uitat sa-i dea un pic de bun simt

    gabriela muraru februarie 11, 2017 3:47 pm Răspunde
  • Ce poti a spune dupa ce citesti .. Ce om, ce normalitate, ce firesc.. ce frumos!!! Doamne, da-ne OAMENI frumosi, nu vedete.

    mariuka mai 28, 2013 4:50 pm Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *