Lista lungă a minciunilor de Anul Nou – de Raluca Kișescu

de

Între listele și promisiunile noului an, mă gândesc să le revizuiesc pe cele vechi și să observ câte dintre obiective se repetă obsesiv pentru că nu sunt duse la îndeplinire. Apoi să mă lămuresc de ce am superstiții legate de petrecerea nopții de revelion și să îmi fac un inventar a ceea ce anii mi-au adus, dincolo de promisiuni deșarte și conformism. Abia atunci lista pentru anul următor începe să capete contur și să se scurteze la esențial. Curaj, femeie, îți angajez un life assistant, că nu ai nevoie de coach!

Angajez life assistant pentru o viață complicată

M-am întrebat de ce există life coach și nu există life assistant. Eu știu să mă antrenez, dar e un chin să ma organizez. Mă prinde anul nou cu rochiile de vară mirate că înca stau la loc de cinste în dulap. Și iepurașul de Paști cu decorațiunile de Crăciun privindu-l atemporal. Cam pe când lumea devine nostalgică în privința verii care a trecut prea repede eu mă decid să aduc scoici și nisip proaspăt în casă. Pentru mine anotimpurile au un decalaj, mai pronunțat pentru cele friguroase, ca și cum mintea ar refuza hibernarea. În aceste intervale neverosimil de lungi între ceea ce ar trebui să schimb și puținul pe care ajung să îl schimb, un life assistant ar face o treabă minunată. Ar avea loc de depășirea propriilor limite, așteptări și obiective, ar putea câștiga un bonus de supraperformanță din primul an. Eu nu îl caut pe Făt Frumos, eu îl caut pe Asistentul Vieții Mele. Dacă vă iese pe undeva prin cale, vă rog să îi dați adresa mea, că are treabă în orice moment.

Ce s-a întâmplat și se va mai întâmpla, cu providența înainte

Vă imaginați, desigur, că stabilirea din timp a celebrelor bilanțuri și promisiuni de început de an este un vis urât. Mi s-a întâmplat – probabil sub presiunea turmelor din jur – să reușesc în vreo doi ani maxim să îmi trec pe curat dorințele total nerealiste. Și multe. Bineînețeles că în primul din cei doi ani nu m-am mai întors nicio secundă la rola de ținte mărețe, ci mi-am amintit de ea în luna decembrie, când s-a strecurat iar nevoia unei liste noi. Prin urmare, am considerat că puținele lucruri bifate au fost o întâmplare, o minune că sunt înfăptuite și nicidecum nu mi-am arogat meritele vreunei atitudini de monitorizare și implementare. După o astfel de constatare, am revenit la un strop de pragmatism în anul care a urmat și am implementat o regulă: reducem lista de obiective la cele esențiale, nu ne aruncăm la nebuneli imposibile și – cel mai important – facem un follow-up după fiecare lună. Practic, după fiecare lună scriam ce am făcut în legătură cu fiecare din rezoluțiile propuse și, în cazul restanțelor, îmi luam angajamente noi pentru luna următoare. Această schimbare în planul îndeplinirii rezoluțiilor anuale a însemnat un chin și mai mare, că din cele câteva obiective mari din ianuarie ajungeam la încrengături de promisiuni mici și mărunte prin mai-iunie. Îmi dădea senzația proastă că aș fi în control cu viața mea, până când eu m-am salvat de la controlul forțat și nu am mai trecut nimic pe caiet după luna iunie. Binele acestui caiet unic în istoria promisiunilor este amintirea unor activități plăcute desfășurate pe parcursul a jumătate de an, că atât am rezistat.

Roșu, bancnote, vâsc și sclipici

Deși mă consider o minte deschisă, niște ani buni am fost victima diverselor ritualuri și obiceiuri pentru ultima noapte dintre ani. Anul nou trebuie să te prindă în felul în care vrei să îl petreci, prin urmare, dacă nu faci nimic special de revelion înseamnă că o să te mănânce rutina tot anul. Dacă nu ai o bancnotă în pantofi, nu vei avea noroc la bani. Dacă nu porți lenjerie roșie și nici nu săruți pe nimeni sub vâsc, atunci cu dragostea te mai întâlnești la horoscopul de la anul și la mulți ani.

Ritualurile acestea nu ar fi atât de problematice dacă nu ar fi costisitoare din punct de vedere timp, nervi și bani. Țin minte că într-un an am plătit o sumă frumușică pentru a petrece marele Revelion la un restaurant luxos. Mie mi-a părut puțin straniu să îmi imaginez exuberanța unui nou debut printre fleici de carne, dar m-am încrezut în promisiuni, inclusiv aceea că va veni un nume sonor “de afară” pentru programul artistic. Ba chiar unele voci entuziaste l-au pomenit pe Bregovic, prieten cu unul din patroni. La suma investită în local pentru un horoscop imaginar favorabil, am adăugat cheltuielile cu coafatul și machiatul și îmbrăcatul și tot arsenalul.Când am ajuns la destinație, un domn respectabil de peste șaizeci de ani cânta către o audiență care lua masa, total dezinteresată de suspiciunile că anul nou nu te poate prinde banal. Îmbrăcată așa cum eram, păream nebună prin comparație cu toți ceilalți. Am comandat o friptură din cea mai fină și am încercat să îmi înghit prejudecățile legate de petrecerea serii de revelion. Dar nu am putut, așa că la unsprezece și jumătate am comandat un taxi și am plecat cu toții la un club, alături de alți prieteni, unde am adăugat costuri noi investiției inițiale eșuate. Măcar am dansat până în zori și zorii m-au prins de atunci la multe petreceri. A fost una din cele mai bune decizii spontane de a nu își strica nici dispoziția, nici așteptările.

Primele cinci din lista lungă (și totuși scurtată cu timpul) a minciunilor de an nou

Dacă aș face o selecție a celor cinci superlucruri care revin obsesiv pe lista promisiunilor din fiecare lună ianuarie a ultimilor luni ar fi:

Prima, întotdeauna prima, de parcă m-aș pregăti pentru un concurs internațional de modelling, este să am cu cinci kilograme mai puțin și un semi-maraton în plus. Deși reușesc să am cu două-trei mai puțin undeva pe la debutul verii, la o nouă iterație a promisiunilor în decembrie ajung la aceeași greutate. Și (încă) la nicio competiție oficială de alergat.

A doua, cu care mă lupt de când mama și-a pierdut dreptul ochiului vigilent în viața mea este să am parte de mai multă ordine. De la ordinea din dulapuri, la ordinea din încăperi, la ordinea din program, la ordinea din viață. Sunt conștientă că acest punct nevralgic este sursa multor eșecuri din lista lungă, inclusiv a obiectivului primordial de a fi mai ușoară cu cinci kilograme. Singura soluție pe care am găsit-o după ani de încercări și lamentări este un life assistant. El va fi salvarea ordinei și disciplinei!

A treia mă pune într-o lumină mai favorabilă conform standardelor societății de mamă responsabilă. La început am scris generic să petrec mai mult timp cu copilul, apoi am început să listez și activitățile: engleză, creativ/petreceri, sport, gătit, lecții. Nu înțeleg cum m-am amăgit cu atât de multe (probabil speram naiv că îmi voi îndeplini a doua promisiune cu ordinea), dar mai ales ce mi-a venit cu gătitul, că eu nu fac diferența între o oală și o tigaie.

A patra derivată din a doua privește locuința mea, pe care tot spun că o schimb de vreo patru ani. Când am spus că asistentul vieții va avea mult de lucru, nu am glumit. Chiar i-aș fi mai recunoscătoare decât unui prieten, iubit și tatei la un loc.

A cincea și singura bifată este cea legată de schimbarea carierei, de a avea îndrăzneala să dau un loc frumos, confortabil, bănos și aparent sigur pe multe alte locuri inconfortabile, riscante, dar care să îmi cultive pasiunea pentru creativ, divers, curajos.

Dacă aș rezuma cele cinci la o singură promisiune-misiune pe care am câștigat-o în ultimii ani și pentru care sunt recunoscătoare aceasta ar fi: încredere, optimism și curaj. Încrederea și optimismul nu mi-au lipsit din viață niciodată, dar curajul a fost într-o zonă de mediocritate care mi-a blocat și expansiunea primelor două. Curajul ultimului an a însemnat pentru mine o propulsie direct către Marte. Orice aș purta și oricum aș petrecea noapte dintre ani – căreia nu îi mai spun cumpănă, ci o rampă spre viitor – nu mai contează. Am descoperit că esențial este curajul. Curajul înseamnă puterea și nu amânarea deciziilor.

Cu un life assistant în plus, 2017 arată ordonat și minunat!

 

 

Categorii:
Dosar

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *