Lucian Petrean: Ard ca o lumânare pentru ceea ce fac

Este doctor în filologie, absolvent de Teologie, fost preot hirotonit și viitor star al marilor scene de operă din lume. Artistul Operei Române București, baritonul Lucian Petrean, s-a oprit să ne spună câteva cuvinte după premiera de mare succes cu „Bal Mascat” în regia lui Grischa Asagaroff.

Fotografii de Paul Buciuta

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Aveţi un CV mai mult decât spectaculos. Am rămas uimită citind cât de multe lucruri aţi făcut…

Lucian Petrean: Am făcut, într-adevăr, destul de multe, într-un timp nu foarte lung. În muzică, nici nu am început de foarte multă vreme, căci am fost preot până în 2006, iar debutul meu a avut loc în 2010, cu „Rigoletto” la Cluj, apoi a fost spectacolul „Paiaţe” în 2011, în 2012 „Traviata” şi abia din 2013 am început să am stagiune. Acum sunt într-a patra stagiune.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Şi chiar aţi fost preot, aţi avut parohie?

LUCIAN PETREAN: Eu am avut statutul de diacon onorific la Catedrala din Cluj, am fost hirotonit de Mitropolitul Bartolomeu al Clujului, iar în 1999 am fost hirotonit preot misionar. Am fost preot de spital şi am slujit acolo opt ani de zile, cu o misiune foarte specială la Cluj, într-o clinică în care se năşteau copii şi eu spuneam rugăciuni înainte de naştere, după naştere… A fost chiar o misiune cu totul şi cu totul specială. Trebuie să recunosc că am cochetat cu canto de prin 1992, când am fost numit cântăreţ la Catedrala din Cluj…

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Asta se întâmpla în liceu…

LUCIAN PETREAN: Eram la Seminarul teologic ortodox, da. Și acolo, în corul Catedralei, erau foarte mulţi cântăreţi de operă mai ales că Opera e vizavi de Catedrală. Şi unul dintre marii başi ai Operei din Cluj, maestrul Ion Iercoșan, m-a auzit şi m-a întrebat dacă aş vrea să lucrez puţin canto. Şi de atunci am început să studiez, să văd ce înseamnă respiraţie, ce înseamnă să cânți o arie, să faci nişte vocalize, iar toţi cei pe care i-am întâlnit m-au îndemnat spre Conservator, spre Academie şi, într-un final, s-a întâmplat în 2006.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Dar întâi aţi făcut Teologie, aţi mers la altă facultate…

LUCIAN PETREAN: Întâi am făcut Seminarul Teologic între 1990-1995, apoi Facultatea de Teologie, după aceea m-am înscris la un doctorat pe care l-am terminat puţin mai târziu, iar între timp, în 2006, a venit aşa un moment când a trebuit să aleg, nu mai puteam să merg pe cele două direcţii, şi cu biserica, şi cu arta. Și mi-am dat seama că încep să ard pentru muzică. Şi dincolo mi-a plăcut ce am făcut ca misiune, dar aici parcă a venit un moment clar, poate și în urma unor neîmpliniri de pe partea cealaltă, spirituală. Așa că, în 2006, am decis să mă înscriu la Academia de Muzică, m-am înscris şi am încheiat-o în 2010. Şi am debutat pe scenă cu „Rigoletto”. A fost o mare realizare pentru că nimeni nu debutează cu „Rigoletto”. Eu m-am speriat când m-au chemat profesorii mei, am zis „ cu asta se încheie cariera”. Dar ei mi-au zis: „Tu poţi!” şi, în cadrul festivalului „Viva Vox”, în 2010, am debutat cu „Rigoletto”. A fost un lucru extraordinar, să debutez cu un rol atât de greu, un rol pe care l-am făcut şi în 2014, aici, la Bucureşti şi o să-l fac şi în 4 mai, tot la Bucureşti.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Deci să ne luăm bilete de pe acum…

LUCIAN PETREAN: Da. În 4 mai la Bucureşti se reia „Rigoletto”, un spectacol extraordinar şi mă bucur mult că Opera îl repune în scenă, fiindcă e un spectacol de mare calitate. Şi apoi au venit celelalte titluri. Şi după ce am început să studiez, am plecat şi în Italia la studiu. Am studiat acolo cu doi mari maeştri, cu Giorgio Zancanaro, am fost la dânsul lângă Verona într-o vară, iar anul trecut am fost la un om extraordinar, un mare artist al Italiei, marele bas Bonaldo Giaiotti, care m-a încurajat foarte mult, mi-a spus că eu sunt născut ca o voce de bariton verdian şi verist, de aceea repertoriul meu cuprinde numai titluri din opera lui Verdi şi ale veriştilor, de exemplu „Tosca” de Puccini, în care joc un rol incredibil, Scarpia, joc în „Cavalleria rusticană”, unde sunt Alfio, Mascagni, „Paieţe”, unde iarăși am un rol extraordinar, Tonio. Vocea mea se pretează pentru aşa ceva şi de aceea în continuare voi aborda numai repertoriul verdian, tot ce a scris Verdi, şi verist. Ca dovadă, cu această lucrare mă aflu la titlul cu numărul nouă. „Rigoletto”, „La Traviata”, „Il trovatore”, „Falstaff”, „Nabucco”, „Bal mascat”, toate de Verdi, la care se adaugă „Tosca”, „Paiaţe”şi „Cavalleria rusticană”.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Deci, până la urmă, ați ales muzica pentru totdeauna… Părinții au insistat, în copilărie, să mergeţi în direcţia cu teologia?

LUCIAN PETREAN: Eu i-am spus tatălui meu în clasa a șaptea că vreau să mă fac cântăreţ, nu ştiam pe atunci că vreau să fiu cântăreț de operă, dar cântăreț. Eu sunt din Bistriţa, acolo am stat până am terminat clasa a noua, apoi am venit la Cluj, deci pot să spun acum că sunt mai mult clujean decât bistriţean pentru că deja sunt în Cluj din 1990, de 27 de ani. Tata mi-a răspuns că asta nu e o meserie. Și pentru că mergeam la bunica, îmi plăcea foarte mult la ţară, m-am împrietenit cu preoţi de acolo, îmi plăcea să cânt, m-am dus pe la strană, îmi plăcea istoria şi aşa am dat la Seminarul Teologic. Acolo era o atmosferă foarte bună, am început să îndrăgesc ceea ce studiam, mai ales că am avut nişte profesori deosebiţi, dar, în plan secund, parcă tot la muzică mă gândeam, ca dovadă că în 1999 am fost numit cântăreţ la Catedrala din Cluj, aici m-a auzit basul Ion Iercoșan, Dumnezeu sa-l ierte! Am început să studiez, să fac belcanto şi, într-un final, tot acolo m-a dus drumul, spre cântereţie, dar v-am zis, nu ştiam de operă pentru că la Bistriţa nu era teatru, nu era operă, abia după ce am venit la Cluj am început să cochetez cu Opera, să mă duc la anumite spectacole…

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Acasă ce cântaţi?

LUCIAN PETREAN: Mai mult folclor, ca dovadă că şi în Seminarul Teologic aveam câteva piese frumoase şi mă mai rugau profesorii: „Mă, Luci, zi-o tu p-aia a ta frumoasă!” Eu am admirat foarte mult pe marele rapsod al României, Drăgan Muntean, şi avea el un cântec frumos: „Sara bună, bade Ioane!”. Mă rugau profesorii să cânt dacă erau mai supăraţi… era un cântec de suflet. Cochetam cu folclorul, îmi plăcea foarte mult, mai ales că şi acasă la bunica participam la acţiuni folclorice. Întotdeauna am îndrăgit folclorul, ca dovadă că şi teza de doctorat pe care am făcut-o s-a referit la folclor. Lucrarea mea de doctorat s-a numit chiar „Colindatul la români în zona Ardealului”…Eu am avut în Seminarul Teologic un cor, care s-a intitulat Grupul Renaşterea. A fost poate cel mai bun grup. Cântam în grup, eram trei tenori 1, trei tenori 2, doi baritoni şi doi başi. Şi tot ce însemna solo de bariton făceam eu. Grupul Renaşterea a făcut între 1993-1995 nişte lucruri incredibile, prin România şi chiar pe afară. Am fost invitaţi la Salamanca la un Congres ecumenic, iar noi am făcut un concert extraordinar. Mie întotdeauna mi-a plăcut colinda, mai ales când am înțeles că una este colinda şi alta este cântecul de Crăciun, sunt lucruri diferite….

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Nu am ştiut…

LUCIAN PETREAN: Este o diferenţă uriaşă! Colinda are profunzime, are tematică, are teologie, se raportează la Dumnezeu, mai ales ca noi colindam ceva deosebit, nişte colinde autentice…

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Există înregistrări cu dumneavoastră?

LUCIAN PETREAN: Cu grupul am făcut noi un CD mai demult, dar nu mai ştiu pe unde e, ulterior am făcut chiar eu un CD de colinde, erau acele colinde care aveau mesaj pur, nu numai cârnatul şi colacul, aveam şi din acelea… dar acum îmi vine în minte „Colindul lui Dumnezeu” : „Dumnezeu prea Sfântul / Colindând pamântul / A vrut să nu mai fie / Potop si urgie”… E efectiv teologie. Pluguşorul, de exemplu, îl cântam cu solo bariton, „Mâine anul se-nnoiește”, foarte frumos, pe voci, cu intrări. Am multe amintiri frumoase…

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Însă acum nu mai sunteți clujean, gata, ați venit la București…

LUCIAN PETREAN: Acuma sunt al Bucureştiului, într-adevăr. Anul trecut, după două audiţii, doamna manager Beatrice Rancea m-a sunat şi mi-a zis: „Vreau să fiţi al nostru!” Şi am zis: „Vreau să fiu al dumneavostră, vă mulţumesc pentru această oferta!”

Şi cu familia ce aţi făcut? I-aţi adus aici?

LUCIAN PETREAN: Am soţie, am copil, dar nu i-am adus aici, pentru că eu vin doar când e nevoie, căci nu întotdeauna se cântă titlurile pe care le joc eu. Cu locuința am rămas momentan la Cluj. Dar acum, de exemplu, pentru această premieră de „Bal Mascat”, sunt aici de aproape şapte săptămâni. Am refuzat foarte multe oferte din ţară, am fost chemat la Iaşi să cânt în premiera de „Rigoletto” care a fost acuma, dar am refuzat. Am fost chemat la Braşov, pentru „Paiaţe” şi „Cavaleria”, am fost chemat la Constanţa, dar m-am dăruit totalmente pentru această producţie pentru că era şi debut, este un rol foarte greu şi am zis că vreau să fiu aici trup şi suflet şi, în fiecare zi, împreună cu maestrul Marcello Mottadelli, căruia îi mulţumesc pentru încredere, pentru tot ceea ce mi-a arătat în aceste săptămani, am încercat să fac un personaj cât mai credibil. Mă simt foarte bine la Bucureşti..

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Şi, în general, pe scenă, cântând… E ca o nouă viață, nu?

LUCIAN PETREAN: Ştiţi cum îi? Eu am două expresii. În acest moment pot să zic că ard ca o lumânare pentru ceea ce fac, efectiv ard ca o lumânare, acum am înţeles aceste cuvinte, până acum poate le ziceam aşa doar din obișnuință. Şi mai am o expresie: efectiv, am o plăcere diabolică pentru ceea ce fac, îmi place la nebunie. Îs nebun de a cânta, de a studia, de a face totul cât mai bine în muzică, vă spun sincer… Mie îmi place să interpretez, să fiu personaj, cum spunea un profesor de la Cluj: „Niciodată să nu te urci pe scenă şi să faci solfegiu cu vocea”. Vreau să fiu personaj şi mă bucur foarte mult că tot mai multă lume, şi acuma mă raportez la publicul de galerie să spunem aşa, şi la Cluj unde am fost, şi în altă parte, peste tot sunt două-trei familii care merg în lume si văd alte spectacole şi vin oamenii şi-mi spun: „În seara asta parcă am simţit că aţi fost Scarpia, că n-ati fost Lucian Petrean!” Pentru mine ăsta e cel mai mare compliment, pentru că, efectiv, când eşti pe scenă trebuie să fii personaj. Dacă atunci când eşti pe scenă eşti Scarpia, eşti Rigoletto, eşti Renato, chiar dacă să spunem că vocal nu-ţi ies toate perfect, când eşti personaj şi când eşti credibil, publicul apreciază.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Şi soţia este tot cântăreaţă?

LUCIAN PETREAN: Nu. Ea se ocupă de altceva. Ea este sprijinul meu, să spunem aşa, spiritual. Ea se roagă foarte mult pentru mine, se roagă poate acuma mai mult decât mă rog eu, pentru că trebuie să recunosc că sunt într-o stare în care tot timpul sunt agitat, mă consum să încerc să fie mai bine, să fac totul mai bine. Ea este o femeie extrem de echilibrată, tot timpul se roagă pentru mine, tot timpul are gândul cel bun, oriunde când mă duc la o auditie sau la un spectacol, chiardacă nu reușește să vină, are ea ritualul ei. E o femeie fantastică şi nu am cuvinte să-i mulţumesc. Și am și o fetiţă de 19 ani, mărișoară, urmează și ea două facultăți, pe zona de drept și de securitate.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Sunteți cu toții în familie cu drag de învățătură…

LUCIAN PETREAN: Să dea Dumnezeu să fim sănătoşi că asta e cel mai important. Vă aştept cu drag la spectacole aici la București și mă bucur foarte mult că sunt în acest colectiv. Atmosfera mi se pare una extraordinară, de mare calitate, personal tânăr, aici nu există „nu se poate”, orice se poate face. Dacă avem o problemă, se rezolvă. Ce să zic? Sunt foarte fericit şi sper la cât mai multe lucruri de genul acesta, mai ales că acum sunt şi într-o colaborare cu o agenţie importantă de la Viena..

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Deci vin roluri mari…

LUCIAN PETREAN: Să sperăm!

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Vă ținem pumnii!