Copilul meu, sa nu ma cauti. Toate
iti vor vorbi de mine cu dreptate.
Dupa ce n-am sa mai fiu,
sa nu spui: “Pentru mama-i tarziu”. (…)
Copilul meu, sa nu ma cauti. Toate
iti vor vorbi de mine cu dreptate.
Dupa ce n-am sa mai fiu,
sa nu spui: “Pentru mama-i tarziu”.
Sa stii ca am sa rad in flori
si c-am sa-nconjur de multe ori
cu nourii si cu ploaia ograzile
unde mi-am petrecut amiezile.
Daca suferi, sa ma chemi serile,
si-am sa vin langa inima ta,
de-ar trebui sa strabat zarile
si marea cu aripa mea.
Sa nu te temi de fata mea schimbata.
Sa nu spui: “Mama n-a fost asa niciodata!”
Ai sa-mi cunosti glasul povestilor
in arborii din fata ferestilor.
Din multe semne-ai sa-ntelegi ca-s eu,
cand am sa vin langa patul tau
si-am sa fac aerul racoros,
scoborand toate stelele jos.
Ai sa cunosti ca-i mama, dupa pace,
si dupa felul-n care totul tace –
durerea si grija de maine –
dupa mirosul de gutui si paine.
Ai sa ma stii si-ai sa zambesti dormind.
Eu, cand am sa vad soarele rasarind,
de teama sa nu ma fac roua si sa nu mor,
am sa-mi iau ingerii si-am sa zbor.
