Magda Isanos - Barbatul

Umplând încaperea si inima toata,
barbatul veni de-afara, din zloata;
glasul lui mare facu sa se sperie focul.
Suduia lepadându-si cojocul.

Parc-ar fi un stejar stufos,
gândii în taina, dar era frumos.
Se supara si-ndata râdea.
Acum-am sa-l fac sa nu mai poata pleca.

“Tu esti subtire si agera ca o nuia,
îmi spunea uneori,
esti plina de ghimpi si de flori;
teme-te de mâna mea, c-ai sa mori…”

Puterea izvora potolit,
din bratele si pieptul lui dezgolit…

Doamne, fa-ma ca Dalila, vicleana,
când o da geana prin geana,
sa-i aflu taina si sa-l robesc
visului meu pamântesc.