fbpx

Mandinga: Obiectivul nostru este sa ajungem intre primele cinci tari in finala Eurovision

de

Trupa Mandinga, reprezentanta Romaniei la Eurovision 2012, s-a calificat in finala concursului, care va avea loc sambata, dupa ce a trecut, marti, de semifinala care s-a desfasurat la Baku, in Azerbaidjan.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Membrii formatiei Mandinga au declarat pentru MEDIAFAX ca isi propun sa faca un spectacol perfect in finala Eurovision, care va avea loc sambata, la Baku, in Azerbaidjan, obiectivul lor fiind sa ajunga intre primele cinci tari in topul final al competitiei.

Desi solista formatiei Mandinga, Elena Ionescu, a avut niste probleme cu casca, trupa romaneasca, care a participat in concurs cu piesa “Zaleilah” (compozitor Costi Ionita), a reusit sa treaca cu bine de semifinala de marti. De altfel, AFP scria, marti, ca Romania se numara printre tarile favorite la editia de anul acesta a Eurovision, alaturi de Rusia, Italia, Serbia si Marea Britanie.

Contactati de MEDIAFAX, membrii trupei Mandinga au spus ca, din pacate, in semifinala de marti seara nu a fost atat de bine ca la repetitii.

“Daca la toate repetitiile de pana acum nu am avut probleme tehnice, am avut parte de asa ceva tocmai in direct, in timpul semifinalei. Din fericire, Elena este o foarte buna profesionista si o artista excelenta si a reusit sa faca fata situatiei”, a spus Alex (Mandinga).

La randul sau, Elena, solista trupei, a explicat: “Este ca atunci cand conduci o masina cu geamurile aburite. Se vede ceva, dar totusi, daca nu cunosti foarte bine drumul, faci usor un accident. Asa a fost si pentru mine pe scena. Noroc ca stim foarte bine piesa si ca exista o comunicare perfecta intre mine si baieti, pentru ca am reusit sa facem fata unui moment delicat. Am avut o scurta reactie de soc in momentul in care am realizat ca nu mai aud nimic in casca. Pentru cei care nu sunt familiarizati cu scena, asta inseamna ca este aproape imposibil sa te sincronizezi cu piesa si colegii de scena, bazandu-te doar pe ecoul care vine din sala. Totusi, noi am reusit sa trecem peste acest moment, sa ducem piesa pana la capat si, cu ajutorul telespectatorilor si al juriului de specialitate, sa reprezentam Romania in finala Eurovision”.

La randul sau, Omar a precizat ca toate tarile participante au trupe foarte bune in concurs. “Nu vrem sa comentam ce au facut ceilalti pe scena. Noi vrem sa ne concentram asupra show-ului nostru si in finala sa oferim tot ceea ce Mandinga are mai bun”.

In ceea ce priveste planurile pentru marea finala, de sambata, membrii trupei Mandinga si-au propus sa faca “un spectacol perfect”. “Obiectivul nostru este sa ajungem intre primele cinci tari. Desigur, ne dorim sa castigam Eurovision. Am muncit si muncim mult pentru asta. Am venit aici sa-i facem mandri pe romani si fix asta vom face si pe 26 mai”, a spus Alex.

Totodata, Elena a precizat ca Eurovision este un concurs complex si greu, din care cei de acasa cunosc doar 10%. “Este foarte multa munca in spate si un program incarcat, de care daca nu te tii iesi imediat din joc. E dificil sa spun ca ceva a fost mai dificil decat altceva. Participarea la Eurovision este o ocazie speciala, pentru care le multumim celor de acasa ca ne-au acordat-o. Avem increderea romanilor si sprijinul lor, asa ca nu ne permitem sa aratam cu degetul ceva. Ne dorim ca totul sa fie perfect si fiecare dintre noi, din Mandinga, dar si din echipa TVR, da tot ceea ce are mai bun pentru ca Romania sa fie reprezentata exemplar la Eurovision”, a spus cantareata.

Totodata, Elena le multumeste fanilor ca sustin Mandinga si le dau membrilor trupei atata energie. “Impreuna mergem la castig in finala Eurovision!”, a mai spus ea.

Cele 18 tari care au evoluat in prima semifinala Eurovision, marti, pe scena Crystal Hall de la Baku, au fost, in ordinea intrarii in concurs: Muntenegru, Islanda, Grecia, Letonia, Albania, Romania, Elvetia, Belgia, Finlanda, Israel, San Marino, Cipru, Danemarca, Rusia, Ungaria, Austria, Moldova si Irlanda.

In afara de Romania, in semifinala de marti s-au mai calificat Moldova, Islanda, Ungaria, Danemarca, Albania, Cipru, Grecia, Rusia, Irlanda.

Cei 10 finalisti au fost desemnati pe baza votului telespectatorilor si a votului unui juriu de specialitate, in egala masura.

Eurovision va continua joi, cu a doua semifinala, cand vor concura, in ordinea tragerii la sorti: Serbia, Macedonia, Olanda, Malta, Belarus, Portugalia, Ucraina, Bulgaria, Slovenia, Croatia, Suedia, Georgia, Turcia, Estonia, Slovacia, Norvegia, Bosnia si Hertegovina, Lituania.

Tarile calificate direct in finala sunt Marea Britanie, Franta, Italia, Azerbaidjan, Spania si Germania.

Finala concursului Eurovision va avea loc sambata, de la ora 22.00 (ora Romaniei).

Romanii din strainatate vor putea vota formatia Mandinga in finala numai daca vor urmari concursul la televiziunea publica din tara in care se afla – pentru a afla numerele de telefon alocate piesei trupei.

Editia de anul acesta a concursului Eurovision se desfasoara la Baku, in Azerbaidjan, dupa ce Ell & Nikki au castigat competitia de anul trecut, cu piesa “Running Scared”.

In 2011, trupa Hotel FM, reprezentanta Romaniei la Eurovision, s-a clasat pe locul al 17-lea in concursul a carui finala a avut loc la Düsseldorf Arena, in Germania.

Semifinala de marti a fost difuzata in direct pe TVR 1, TVR HD si TVR International, iar semifinala de joi si finala de sambata vor fi transmise in direct de aceleasi posturi ale televiziunii publice.

Eurovision a devenit faimos, de-a lungul anilor, pentru muzica uneori de o calitate indoielnica, recitaluri bizare si voturi despre care nu o data s-a spus ca se dau pe criterii politice. Este uimitor cat de multe tari au acordat cele mai mari note vecinilor, editie de editie. Cu toate acestea, Eurovision isi are fanii infocati. Castigatorul concursului se bucura de atentie si prestigiu, iar de-a lungul timpului, printre acestia s-au numarat si nume care au facut legenda in muzica – ca Abba, Julio Iglesias, Johnny Logan si Celine Dion.

La concurs participa tarile membre ale European Broadcasting Union (EBU), o organizatie infiintata in 1950 de 23 de reprezentanti ai televiziunilor europene, intr-o conferinta care a avut loc la Devon. In prezent, insa, in EBU sunt aceptate si tari non-europene, astfel explicandu-se participarea unor tari ca Maroc si Israel.

EBU a venit cu ideea concursului Eurovision in 1955. Era un proiect extrem de ambitios pentru acele timpuri – televiziunea prin satelit nu fusese inca inventata, iar Europa nu mai avusese niciun astfel de eveniment care sa-i reuneasca tarile. Cu toate acestea, a fost un succes, prima editie avand loc in Elvetia, in 1956. Doar sapte tari au participat in primul an – Belgia, Franta, Germania, Italia, Olanda, Elvetia si Luxemburg. Insa concursul a fost urmarit de patru milioane de telespectatori din cele sapte tari – o cifra record pentru acea vreme.

Concursul este unul dintre cele mai longevive si mai urmarite programe de televiziune din lume.

Televiziunea Romana, membra a EBU, este organizatoarea selectiei nationale si participa la competitia europeana din anul 1993.

Cele mai bune performante ale Romaniei la acest concurs au fost: de doua ori locul al treilea (Luminita Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling si Ovi – Oslo, 2010) si o data locul al patrulea (Mihai Traistariu – Atena, 2006). Melodia romaneasca cu cel mai mare punctaj obtinut in finala Eurovision (172 de puncte) este “Tornero”, compusa de Eduard Circota si interpretata de Mihai Traistariu.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Stiri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.