Cuvintele se rostogoleau cu repeziciune, ale lui, nerupte de concretul unei dupa-amiezi de munca in Miami, ale mele, valsand in piruete sentimentale aduse de caderea noptii. Probabil ca si fusul orar genereaza incompatibilitati de dispozitie, discursul indragostitului matinal fiind cu totul altul decat al celui de seara. Si chiar si fara aceasta potriveala de timp, el a continuat sa imi umple serile, iar eu sa ii fracturez orele de job, intru implinire.
In momentul in care ai parafat o iubire prin casatorie sau copii, automat ai anulat sansele implinirii uneia viitoare, insa la vremea semnarii complicitatii, credem ca avem atatea certitudini a prezentei eternitatii, ca ignoram ziua ce va sa vina in neiubire. Odata iubirea trecuta, putem clasa la amintiri pe ex-ul, nu si copii. Poti spune ex sotul, dar niciodata ex-copiii. Nici copiii nu aleg, ei sunt alesi prin deliberarile celor mari, care pentru ei continua sa fie mami si tati, niciodata ex mama si ex tata. Ei nu au de ales in a ne iubi, aproape ca devine obligatoriu sa iubeasca pe mami si pe tati.
Si uite asa apare trisatul celor mari, partenerul respins folosindu-se prin santaj afectiv de aceasta iubire neconditionata a copiilor, pentru a-l mai tine in patratica conjugala pe cel ce vrea sa plece, pe cel ce chiar nu mai vrea, pe cel pe care regula sociala l-ar blama doar pentru ca, intr-o zi, el nu a mai putut. Vai de cel ce are curajul sa plece de acasa, cautandu-si emotia, traiul in dragoste. Aratatorul societatii s-ar ridica amenintator: „Nenorocitul, a lasat copiii” sau „Vampa s-a dus dupa unul!” Alternativa?A ramane steril intr-un cuplu compromis, dar parinte responsabil a unui copil, care creste, se indragosteste, pleaca si se va implini intr-o iubire care va naste copii, si care, poate, isi va pune problema, intr-o zi, daca sa devina ex sot, dar, niciodata ex parinte…
Pana in iulie, cand urma sa vina in tara, el era un exsot, dar nu un exparinte, casa conjugala devenise o excasa, singurul liant cu exsotia fiind copilul. Eu eram o exsotie, cu excasa, dar nu exparinte. Potriveala incepea sa apara, nu existau piedici intru implinirea ei. Doi oameni a caror energie emotionala abunda pe chenarul desktopului, cu sanse de implinire in viitorul apropiat.
Doua luni de primavara cu intrare in vara, am inceput sa ascultat si sa filtrez cuvintele si promisiunile lui minunate, sfarsind prin a le respira. Nu vazusem cablurile aparatului de respiratie artificiala decat in vara. Simtisem duplicitatea, si ce a urmat a venit abrupt – era in tara de o saptamana, mai mult, statea la socrii, care nu erau atat de ex-si cum lasase sa se inteleaga. Mizase pe iertarea jumatatii de minciuna prin recunoasterea adevarului, supralicitase chiar in trimiterea unei fotografii in care iesea tantos de la cursa de Miami, pe Aeroportul Otopeni. Semnificatia gestului foto? „Ii arat ca am mintit, si recunosc, deci sunt iertat”, dar si „Iata-ma, sunt aici, voi fi al tau!”.
Cand te trezesti in situatii de gen, savurezi victoria perspicacitatii tale, dar imediat dupa, trebuie sa actionezi inainte sa te ingenucheze umilinta. Aveam doua optiuni. Una, sa ma retrag, dar asta insemna recunoasterea faptului ca ai fost o toanta credula, sau sa perseverezi pentru a da un sens timpului irosit pe internet, dar mai ales pentru a pune la punct un Pinocchio.
Nu sunt sanse mari ca un om care incepe, mintind, sa nu iti dezvaluie, in timp, si alte parti slabe care sa te ajute in procesul de dezindragosteala. Daca doar din aceste elemente, interesul meu a scazut la jumatate, cu cealalta parte, trebuia sa negociez pana cand el parasea tara, termen de finalizare a acestui proces de dezindragosteala. Era o premiera si pentru mine sa doresc sa cunosc un om doar pentru a ma dezindragosti, iar lucrul acesta nu se putea intampla decat „ochi in ochi” care devenea „care pe care”.Succesul oricarui proces, a oricarei deveniri, sta in derularea etapizata. Elementele nu au intarziat sa apara. Ne-am intalnit, da, era barbatul dinamic si istet, pe care il simtisem virtualmente vorbind, la randul meu, paream femeia ce dorea sa o intalneasca.
Anxietatea la Miami acasa! In prima intalnire, uimirea cunoasterii a fost mult prea mare, ca sa fie alterata de alte emotii adiacente. Asa ca mi-am lasat ragaz de dezindragosteala, in alta intalnire, dupa minciunile lui livrate pe banda, fara termen de expirare. Trebuia sa scot adevarul din el si nu puteam face asta decat jucand cu armele lui – MINCIUNA. Iar asta s-a intamplat in a doua intalnire. Scorul era cam asa, la 1afirmatie de-a mea, obtineam 3 adevaruri. I-am confiat ca imi place aceasta Relatie si ca imi doresc atat de mult sa fiu cu el, incat la limita, i-as face si un Copil. Rostogolit si precipitat, cu ochii umezi a disperare, a baiguit ca nu recunoste existenta unei relatii (Adevarul nr.1), ca nu vrea un copil cu mine (Adevarul nr.2), generandu-i pusee de anxietate de grad 0 (Adevarul nr.3). Deci v-ati prins, baiatul acesta dorea sa iasa din monotonia conjugala, prin putin antren sexual, dar pentru ca nu era capabil sa cucereasca prin elemente autentice, fiind un anxios sadea, a facut transferul pe internet la diabetisme si promisiuni mincinoase.
Adevarul nr.3 a guvernat apoi, tot sejurul petrecut in tara. Aflat la mare, cu baietelul lui, sora si cumnatul, miamistul nostru (miamist=subst.com.sg., parvenit roman, accidental ajuns in Miami, cu rezistenta la asimilarea culturii si civilizatiei locale) a inceput sa raspunda precipitat la telefon, cand a inteles ca am inceput sa AFLU. Ma prinsesem ca plecase cu viza de SUA, cu un deceniu in urma, deci, omul era foarte insurat. Obtinerea unei vize de SUA, amplu mediatizata pe siteurile ambasadei si in new media, devenise pentru el un lucru atat de intim incat l-a adus la cote de paroxism.„Nu iti pot spune cum a ajuns si ea in State, tine de intimitatea ei! Nu pot vorbi de un lucru atat de personal din viata ei. Nu am facut rau nimanui, nu vreau sa mi se faca nici mie! ingana precipitat.”
Din afara, ai fi zis ca omul asta avea pistolul la tampla sa arate viza de State. In doua minute, criza s-a mutat de pe telefon pe internet:
– Imi e frica sa iti mai raspund la telefon, ce spune mama, sora cand tu ma interoghezi! Imi e frica de tine pur si simplu!
Acesta era eroul meu, fostul olimpic in matematici! Femeie, priveste-ti omul pe care l-ai asteptat! Barbatul minunat de lucid de pe internet, se dovedea un anxios, unde urgenta nr.1 nu mai era revolta mea pentru ca m-a mintit, ci cea de a-l calma, de a-l face sa iasa din criza. Devenisem nebuna care l-ar fi hartuit dincolo de Bucuresti, Europa si Atlantic. Cum?! Nu se stie, la un paranoic nici nu trebuie sa cauti o logica.
Intors in Capitala, din sejurul marin, adevarul nr.3 a continuat sa fie suveran pentru aceasta asa-zisa relatie. Intalnirile fugitive se derulau la ora laptelui cu cereale, pesemne, ramasese programat asa din Miami, de cand ne vorbeam dimineata pe internet. Rar s-a intamplat sa treaca 5 minute peste 2 ore petrecute cu mine. Tot timpul l-am petrecut impreuna in pozitia sezut in taxi sau la o masa de restaurant.
O imbratisare de-a mea nu mai era cuantificata in emotii, ci in grame de parfum Calvin Klein lipite de pe trupul meu pe camasa lui, de la vreo imbratisare fugara. Este si asta o modalitate de masurare a persistentei unui parfum bun, chiar vad o reclama reusita pe tema. Ceva in genul, doi indragostiti se imbratiseaza nebuneste, iar el, la final, spune: Ce ma fac, o sa imi miroasa mama camasa! „Alegeti Calvin Klein, persistenta absoluta, oricand pentru ea, pentru tine, dar si pentru mama ta!”
Intalnirile erau insiropate, dense, dar inghesuite in aceste 2 ore, doar complicitate in jurul unei mese din Centrul Istoric. Daca nu privea ceasul, in aceste 2 ore, suna copilul, deci oricum nu avea cum rata ora exacta. Copilul, care, in timp, mi se dovedise ca, evoluand langa Adevarul 3, avea toate sansele sa devina si el unul, in cativa ani…
Ne aflam intr-o perpetua amicizare statica care nu ducea nici la aventura visata de el, nici la proiectele mele spre conjugal. Si asa am si ramas.
La un restaurantul cu specific unguresc, dispretul miamistului pentru tot ce este romanesc sau unguresc, se manifestase plenar. Cu o seara inainte notase o pizza destul de prost, iar acum, remarca, cu superioritate, micimea rafinamentului culinar autohton. Iesisem cu un cuplu, prietenii mei, in speranta ca acele 2 ore pe ceas poate vor deveni 4.
Voia carne de vita, detesta orice alt tip de carne, uitase de sunculita lui naclaita in grasime pe gratar la tara, omul se americanizase. Traia in scheme „2 ore”, „carnea de vita”, etc, orice iesire din schema percepandu-l ca haos. Imi venea sa-i urlu in ureche sa-l asculte pe Einstein „ Nu sunt un om cu calitati deosebite, sunt doar extrem de curios. De ce sa fie el curios sa manance altceva decat carne de vita?! Chiar asa…
– Eu nu mananc decat carne de vita! Meniul asta, mmmm, sa zicem, aleg friptura asta de vita, desi nu cred ca este facuta cum trebuie! declara el apasat fata de prietenii mei. Eram intr-o stare incomoda, eu ii recomandasem restaurantul, nici nu gustase si deja penaliza public alegerea mea.
Pentru a detensiona atmosfera, barbatul celuilalt cuplu spuse sintagma magica:
– Vaca argentiniana! (am crezut ca aud „vaca argintata”). Carnea de vaca argentiniana are proprietati aparte, se topeste in gura, se hraneste cu ierburi savuroase dintr-un sol cu anumite proprietati, ce fac din carnea ei o delicatesa.
Necunoasterea mea, nu putea trece nesanctionata de miamist:
– Cuuuum, nu ai auzit de vaca argentiniana?!
Ei bine, crescusem la tara intre vaci albe si negre si baltate, dar argumentele mele de cireada nu erau suficiente.
Pentru a aduce un pact intre meridiane culinare ca sa putem si noi in sfarsit comunica, in liniste, in jurul mesei, prietena mea a intervenit:
– Din bucataria americana, mie imi plac foarte mult coastele!
La care, fara a lasa niciun ragaz de justificare a optiunii, miamistul s-a ratoit:
– A, coastele?! Nu, nu mai imi plac demult, nu,nu,nu. Exista chestii mult mai misto!
Dupa ce ne sanctionase pe toti, intr-un final de masa, subtil, prietenul celalalt spuse:
– Ar trebui sa mergem si noi la un restaurant sa mancam ca lumea! cu adresa ironica la nemultumirile.Fiti absolut convinsi ca nici nu a remarcat.
Evident, ochii lui nu aveau ragaz sa cada pe mine, facand un du-te vino intre farfurie si ceas. Ajunsesem intr-un moment in care sincer ma gandeam daca nu mersesem prea departe. Desi aveam termen de finalizare jumatatea lui august, am fost harnicuta si la inceputul lunii, procesul de dezindragosteala in off-line era finalizat.
Iubire sa fie, dar nu oricum! Mai degraba, disputati cu un potential partener un timp bun de vorba si mancare, decat cearceafuri mototolite in promiscuitate. Genul acesta de asasini de suflete de femei divortate uita ca sunteti mamica unor copii, uita ca sunteti copilul unei mamici, ei exploreaza orice oportunitate de a schimba decorul de acasa.
Nu spun ca „barbatul este un rau necesar”, ca un refren de misandra, insa vigilenta v-ar lasa multe batiste uscate. Sa nu va amagiti ca o partida nebuna de sex i-ar altera dragostea pentru sotie. Dimpotriva, nu ati face decat sa alimentati si mai mult respectul pentru ea. „Comparatiile sunt viata!”…
Fiecare isi alege viata pe care o doreste, avem drepturi de autor exclusive pe viata noastra. Nu-i asa ca asta este o veste minunata?! Numai de noi depinde cum ne alegem viata, nimeni nu o poate controla din afara.
Daca ei nu ar uita ca „adevarul este cea mai buna minciuna”, iar ele ca, adesea, „barbatii iubesc vanatoarea si nu vanatul”, parol, ca nu as mai fi avut ce scrie aici…
