Absolvent al Conservatorului de Muzică “Giuseppe Verdi” din Milano și al Musik Hochschule din Viena, Marcello Mottadelli a dirijat numeroase spectacole de operă în Europa, în Orient şi în Statele Unite, iar în prezent este coordonator muzical și director artistic al Operei Naționale București. Înarmat, parcă, cu o baghetă magică, dirijorul Marcello Mottadelli s-a aflat la pupitrul tuturor celor trei spectacole Lucia di Lammermoor din 11, 13 și 15 ianuarie 2017.
A.N.B.: Au fost diferite cele trei mari spectacole cu Lucia di Lammermoor din ianuarie, pentru dumneavoastră?
Marcello Mottadelli: Da, au fost. Era important să ne maturizăm și am reușit asta. Am tot evoluat, devenind din ce în ce mai buni, chiar dacă uneori am schimbat distribuția sau orchestra.
Marea dragoste/ revistatango.ro: Ce se adăugă unui spectacol pentru a deveni extraordinar?
MARCELLO MOTTADELLI: Magie!
Marea dragoste/ revistatango.ro: Și cum obțineți magia, căci totul este în mâinile dumneavoastră…
MARCELLO MOTTADELLI: Așa este, dar nu o obțin de unul singur. Opera înseamnă o muncă de echipă. Să nu uităm cel mai important lucru, publicul. Dirijorul trebuie să convingă orchestra cu mintea și cu ideile sale, apoi corul, cântăreții, cu toții trebuie să convingem publicul. Aici este magia.
Marea dragoste/ revistatango.ro: Cum se simte energia publicului?
MARCELLO MOTTADELLI: O simt în interior. Aceasta mă motivează și mai mult să cresc și să creez magie. Este foarte importantă. Când simt publicul așa cum l-am simțit la avanpremieră, simt că pot mai bine. Pentru mine, opera este ca o cină în familie unde fiecare trebuie să se simtă bine și unde publicul este un membru al familiei care stă pe scaun și se bucură de cină alături de noi.
Marea dragoste/ revistatango.ro: A fost dificil să ajungeți până aici?
MARCELLO MOTTADELLI: Da, o puteți întreba și pe soția mea… Am sacrificat totul. Mă hrănesc pentru muzică, respir pentru muzică, mă odihnesc pentru muzică, tot timpul îmi este gândul la ea. Mai ales la un asemenea spectacol, mă simt de parcă aș avea toată lumea pe umerii mei. Dirijorul deține cheia spectacolului, deci cea mai mare responsabilitate este a mea și mi-o asum, nu îmi este teamă. Este presiune multă și din partea mass-mediei, dar presiunea mă ține viu și mă stimulează să devin și mai bun. Sunt puțin diferit de colegii mei, căci eu lucrez foarte mult cu motivația oamenilor, pentru că motivația poate face minuni. Dacă nu ai o echipă strălucită, dar descoperi cum să o motivezi, o poți ajuta să depășească obstacole mai mari decât și-ar putea imagina. Același lucru se întâmplă și cu orchestra. Trebuie să le oferi ceva în care să creadă, să îi faci să înțeleagă că sunt indispensabili și că toți avem aceeași direcție. Este o forță care poate depăși obstacole incredibil de mari.
Marea dragoste/ revistatango.ro: Este o formă de dragoste?
MARCELLO MOTTADELLI: Mai mult decât dragoste, este suflet!
Marea dragoste/ revistatango.ro: Ce îmi puteți spune despre felul în care ați lucrat împreună cu Andrei Șerban?
MARCELLO MOTTADELLI: A fost minunat! Mi se spusese dinainte că este un om aparte, că este, fără îndoială, un geniu, dar câteodată poate fi mai dificil să lucrezi cu el. În realitate, nu am avut nicio problemă, a fost absolut uimitor. Am învățat foarte multe lucruri, am vorbit mult despre distribuție și muzicaluri. Am descoperit că ne potrivim. Știe exact când să forțeze spectacolul ca să iasă mai bine și vrea ce este mai bun din oamenii cu care lucrează. Și eu vreau exact același lucru. Te forțează, nu ca să te strivească, ci ca să te ridice.
Marea dragoste/ revistatango.ro: Ce părere aveți despre Venera Protasova? Este atât de tânără. Cred că ați ajutat-o foarte mult…
MARCELLO MOTTADELLI: Ne-am asumat un mare risc. Cu câteva zile înainte de Crăciun ne-am decis să angajăm pe cineva nou. Era târziu, dar am zis să încercăm. Mie îmi plac provocările. Am contactat mai multe nume mari, dar toate erau ocupate. Eu văzusem spectacolul, știam cât de complicat este. Căutam pe cineva care să se cațere, fără frică de înălțime. Numai printr-un miracol puteam găsi persoana potrivită. Apoi am primit alte două, trei recomandări, printre care și pe-această fată. Avea mai puțină experiență decât ne-am fi dorit, dar cântase „Traviata” sub bagheta lui Riccardo Muti, despre care știu sigur că e capabil să recunoască talentele. Ne-am zis că este un pas bun, dar tot nu știam ce să facem, nu eram siguri, pentru că nu o cunoșteam. Am dat câteva telefoane unor oameni de încredere, iar toți mi-au spus că este grozavă chiar dacă nu are multă experiență și să o angajăm. Am vorbit cu maestrul Șerban și am hotărât să o primim. Era cu toții curioși să o vedem. Părea destul de timidă, dar pe scenă arăta ca o tigroaică, era impresionantă. Am devenit cu toții nebuni după ea, am susținut-o, am ajutat-o și cred că a făcut un spectacol uimitor.
Marea dragoste/ revistatango.ro: Cred că o așteaptă o carieră splendidă, nu?
MARCELLO MOTTADELLI: Da, și noi credem asta, pentru că merită. Este modestă, conștiincioasă, are o voce foarte frumoasă care umple toată sala, și este o actriță nemaipomenită. Are tot ce trebuie. Este foarte modestă, umilă aproape. Când îi dădeam vreo indicație eu sau maestrul Andrei Șerban, ea asculta și spunea doar: mulțumesc foarte mult, așa voi face.
Marea dragoste/ revistatango.ro: Unde mai mergeți? Ce concerte urmează?
MARCELLO MOTTADELLI: Mă voi duce la Iași pentru câteva spectacole. Momentan sunt coordonator artistic al Operei din București, dar și dirijez multe opere importante de aici. Avem aici și un masterclass, pentru că investim și credem foarte mult în tinerele talente din România. Am și angajat câțiva tineri artiști foarte buni și vor fi pregătiți în curând.
Marea dragoste/ revistatango.ro: Deci vă bucurați să fiți aici, să lucrați cu artiști români?
MARCELLO MOTTADELLI: Da, mă bucur enorm. În plus, nu pot să mint, am primit câteva invitații din partea câteorva teatre foarte importante de când sunt dirijor aici. Totul a început de când am venit aici, aici am fost descoperit, motiv pentru care sunt recunoscător României și Operei din București, în special directoarei mele, Beatrice Rancea. Când am venit aici eram un necunoscut, dar ea a crezut în mine și, cumva, m-a descoperit cu adevărat. A văzut în mine ceva ce nici eu nu știam că există și mi-a dat această șansă ca director și dirijor.
