Probabil ca ati vazut minunatul film de consum „Cand Harry a intalnit-o pe Sally“, cu Meg Ryan si Billy Crystal. Pelicula pare un comentariu popular asupra afirmatiei lui Mircea Eliade, care ne asigura ca nu poate exista prietenie autentica intre un barbat si o femeie decat dupa ce au facut sex.
Intimitatea e prietenie
Ca orice poveste americana menita „happy end“-ului, filmul este povestea unei prietenii in care cei doi isi marturisesc multimea de aventuri si explorari ale sinelui prin intermediul altor relatii, sfarsind prin a se iubi si a ramane impreuna inainte de genericul final. Dar cum e dincolo de poveste? Cat de mult trebuie sa stii despre partener? Cand stie „suficient“ despre tine?
Harry se indragosteste de Sally tocmai pentru ca stie totul despre ea. Sally se teme sa se indragosteasca de Harry tocmai pentru ca stie o multime de „povesti picante“, istorisite chiar de el. Intimitatea lor spirituala e, in cele din urma, fundatia solida pe care se ridica iubirea, sexul – intimitatea fizica. Un caz fericit! De cele mai multe ori, ni se pare mai usor sa ne dezbracam in fata unui strain decit sa ii marturisim ce si cum gandim. Vi s-a intimplat?
Si au trait fericiti…
Viorica si Grigore Moisil
Ce e intimitatea?
Sunt casatoriti de ani buni. Sunt in masina – ea conduce si el sta in dreapta, citeste si fumeaza. Se duc la munte, pe Valea Prahovei.
Ea: (scurt) Peisaj!
El: (ridica privirea o clipa, contempla, apoi se intoarce la lectura).
Ea: (isi aminteste cum in timpul razboiului, cind erau despartiti, primea cite doua scrisori pe zi, cu fiecare gind care il strabatea; si plutea!)
El: (din scrisori) Copilul meu. Minunea mea. Tu.
Ce e misterul? Cum se poate ca dupa ce ai vorbit o seara cu un barbat, a doua zi sa vina la tine la birou si sa te ceara de nevasta, sa-ti spuna ca e casatorit, dar va divorta repede, sa se insoare cu tine si sa traiti fericiti pana la adanci batraneti? Ambele definitii sunt date de marea dragoste dintre Viorica si Grigore Moisil, asa cum a strabatut pana la noi.
Intimitatea e cunoastere
Prietenul meu A s-a indragostit mortal de o femeie fascinanta – chiar obisnuia sa spuna ca isi dorea o poveste „ca in filmele americane“ si nu putea crede ca i se intampla. In realitate, cred ca tot ce isi dorea era sa gaseasca in ea acel ceva „gresit“, care o facea mai putin dezirabila decat la inceput. Iar ea l-a ajutat. Erau impreuna de un an si isi petreceau acasa Ajunul Craciunului, cu muzica buna si un strop de vin rosu. A isi tinea iubita in brate si rasfoia o revista pentru femei pe care ea o cumpara regulat. Descopera, amuzat, in revista un joc de tipul „Nu te supara, Frate!“ si ii propune sa incerce. Ea accepta – era ca un copil in preajma lui, fericita sa lase garda jos si sa fie iubita, sa iubeasca fara granite la randul ei.
Jocul nu era complicat: dadeai cu zarul si istoriseai, in principiu, diferite lucruri din trecutul tau. A fost ok pana cand ea a avut de raspuns la intrebarea „Cati parteneri de sex ai avut?“. Ea a ras si a raspuns spontan ca nu stie. El a lasat din mana paharul de vin si a intrebat, fara joaca: „Au fost atat de multi?“ Ea a raspuns – exact cum cerea conventia jocului, cu sinceritate: „Multi si suficient de nesemnificativi ca sa nu ii mai tin minte. N-as fi crezut niciodata ca voi iubi pe cineva cum te iubesc pe tine“.
In cultura americana – de unde jocul era „preluat“ – un partener ar fi considerat marturisirea binevenita. Pe malurile Dambovitei, prietenul meu A s-a imbracat si a iesit pe usa fara alte lamuriri. Cand am ajuns sa vorbim si l-am intrebat cum ar fi raspuns el la intrebare a parut sa-si dea seama ca usa pe care o inchisese cu ani in urma a fost una din marile prostii ale vietii lui.
Cand dragostea cuprinde geniul
Salvador Dali si Gala
Elena Ivanovna Diakonova – Gala – fusese iubita lui Max Ernst, printre altii, in timp ce era casatorita cu Paul Eluard (si aveau impreuna o fetita). Nici poeta, nici plasticiana, participa cu aviditate la toate intalnirile pe care iubitii ei suprarealisti le aveau in jurul lui André Breton. Acolo a venit intr-o buna zi si Avida Dollars sau (autodenumit) Marele Onanist, cel care se declara indragostit nebuneste de el insusi si care, cu palariile luxuriante si haine de catifea, cu o timiditate aproape bolnavicioasa, cu planul de a deveni un geniu adorat de intreaga lume, avusese o multime de aventuri, inclusiv cu marele poet Federico García Lorca.
Din acea zi a lui 1929, Gala nu s-a mai despartit de Salvador Dali. S-au casatorit civil in 1934. In 1958 s-au casatorit religios (dupa ce, desigur, ea continuase sa aiba aventuri, iar el ramanea in continuare fascinat de barbati). El i-a daruit un castel. Ea i-a interzis s-o viziteze fara sa ii telefoneze inainte. Dupa moartea ei, in 1982, pentru Dali au urmat sapte ani de continua descompunere. Si s-a stins in 1989. Asta s-a intamplat cand Dali a intilnit-o pe Gala – „o femeie misterioasa si extrem de intuitiva“.
Morala: Abia dupa ce avem un raspuns limpede la intrebarea ce pare desueta „Cum poti fi iubitul cuiva daca iti e imposibil sa ii fii prieten?“ e bine sa ne mutam impreuna cu „iubirea vietii“. Intimitatea reala exista atunci cand misterul e dispus sa se sacrifice, tocmai pentru a se perpetua. Altminteri, nu e decat un deranj in plus.
Intimitatea e pasiune
G e din stirpea rara a barbatilor sensibili si vibranti, pe umarul carora plangi si te protejeaza, care plang pe umarul tau ramanand la fel de puternici si de masculini. Notorietatea lui – pentru ca e un artist recunoscut pe orice straduta din Romania, desteptaciunea lui – pentru ca din cele trei sute de mii de filme vazute si din cele un milion de carti citite n-a uitat nimic si a prelucrat tot, charisma lui – pentru ca femeile i-au cazut in brate de-a lungul vietii ca spicele de grau secerate de combina „Victoria“, nici chiar bogatia lui – pentru ca are o afacere de succes – nu au reusit sa ii aduca o intimitate reala.
Iata invatatura lui: pasiunile se consuma, cu pasiunile nu se traieste. In fata unui strain merita sa deschizi doar fermoarul (sau, dupa moda, nasturii). Sufletul e pentru prieteni (rari – FOARTE rari). In momentul cand strainul partener de sex ajunge sa afle cum gandesti, de fapt, ce te emotioneaza, ce te poate rani si ce te bucura, el devine nu un partener, ci o arma atintita asupra ta.
Este G un cinic? Sau mai degraba un copil maturizat fortat?
L-am vazut pe G indragostit mortal, uitandu-se lung dupa o fata blonda in minutele careia isi pusese viata cu totul, mintea, renumele si averea. Sacrificase o fosta casnicie si seninatatea copiilor. Facuse pentru ea nenumarate nebunii, o iertase ca a pierdut cainele pe care el il adora si era gata sa se insoare cu ea. Una dintre cele mai teribile seri petrecute impreuna a fost in ajunul unui Craciun, cand am incercat sa luam cina impreuna. Printre lacrimile care ii curgeau in farfurie, mi-a povestit cum blonda noastra mica a luat combina muzicala si hainele de blana si a fugit cu un italian.
Cand sufletul lui ia forma trupului tau
Irinel Liciu si Stefan Augustin Doinas
O mare balerina, Irinel Liciu, s-a intamplat sa intalneasca un mare poet, pe Stefan Augustin Doinas. Erau anii ’50 de la noi, cumva gloriosi pentru arta – pentru ca Irinel era adorata de marele public, dar si de organele de partid si de stat, cumva cranceni pentru spirit – pentru ca Doinas a fost arestat. Fericiti, oricum, pentru ca, dupa ce ea a intervenit pentru eliberarea lui, nu s-au mai despartit.
Timp de patruzeci si patru de ani nu s-au inselat, nu s-au mintit. Irinel a trait doar pentru el si poezia lui, declarandu-le putinilor prieteni care aveau privilegiul de a le fi in preajma ca daca i s-ar intampla ceva lui Doinas, ea ar muri. El a trait-o pe ea. Atat de profund, de intens, incat in dimineta care a urmat mortii lui, menajera a gasit-o pe Irinel, alaturi de doua flacoane cu somnifere si un bilet pe care scria: „Doinas, dulcele meu, o prea mare iubire ucide“…
Morala: Intimitatea e un drum, nu o destinatie. Trebuie sa fim perseverenti si pregatiti pentru ca drumul care incepe adesea in pat sa treaca – fericit – prin minte si suflet, catre ceea ce inseamna o Pereche.
Intimitatea e intelegere
Eu si prietenul meu M (mare boier, mare caracter!) ne-am trait dezastrele afective impreuna. Ascultam jazz si, ocazional, plangeam cu pisicile in brate. Partenerii nostri aveau alte treburi, asa ca ne despartiseram. Eu taceam dens despre o poveste prea cruda ca sa o mai poata auzi cineva. El vorbea mereu despre aceasta iubire pe care incerca disperat sa o regaseasca.
Curand dupa despartirea in fapt de o sotie pe care o adora si care era o mare parte din el insusi, intr-o perioada in care echilibrul parea a veni doar din munca, iar banii curgeau cu generozitate, o intalnise pe fata care se oferise sa ajute la finalizarea unui proiect al lui. Semnificativ mai tanara, dar mai decisa si mai avida de succes decat el, ea facuse eforturi de necrezut si lucrurile se terminasera in glorie curata. Facusera sex fiindca „venise vorba“, intr-o seara. Apoi facusera sex din ce in ce mai des si era din ce in ce mai bine.
In tot acest timp, el nu inceta sa ii repete ca nu o iubeste. In fiecare dimineata cand faceau sex, el ii spunea ca nu va divorta niciodata. In fiecare noapte cand il lua in brate, el ii spunea cat de mult isi iubeste nevasta. Si au trecut in felul asta sase ani. Fata era acolo, il ierta cand se imbata si distrugea obiecte, il intelegea cand intarzia in oras cu prietenii, nu cerea niciodata nimic si se oferea cu totul, in fiecare clipa. Faceau planuri impreuna si ea le transforma in realitate. Era – asa cum a descris-o el – ca o racheta pe care incaleci, ii setezi directia si te duce in al noualea cer.
Intr-o buna dimineata, nu a mai dorit sa faca sex cu el. Intr-o seara, nu a mai ajuns acasa inaintea lui, ca sa il astepte cu masa pusa si baia calda. Intr-o zi, toate lucrurile ei si ea au disparut din viata lui. Luni in sir nu s-a mai putut apropia de nimeni si nu si-a iertat nici acum indiferenta si orbirea, incapacitatea de a vedea si de a-i spune cat de mult o iubeste.
Elefantul se insoara cu Pescarusul
Diego Rivera si Frida Kahlo
Cu o suta de ani in urma, in Mexic, se nastea (pentru un destin ranit si implinit) poate cea mai semnificativa pictorita a secolului trecut: Frida Kahlo. Avea mustata, schiopata, fiindca avusese poliomelita si era si mutilata de un cumplit accident. Era mignona si apriga – ai ei o botezasera Pescarus. Cu douazeci de ani mai mare, renumit, gras si declarat de medicul personal „complet inapt pentru monogamie“, Diego Rivera avea sa devina perechea ei de o viata. Frida ii spunea „baietelul, amantul, universul meu“! Familia il numea cu dezgust „Elefant“.
A devenit Diego monogam? Nici gand! A inselat-o chiar si cu sora ei mai tanara, Cristina. A suferit, a pictat si a scris: „Sunt aici sa te iert, sunt aici sa te iubesc; tu unde esti, Diego, unde esti? (…) Care e calea mea? Sa te astept? Sa te uit? Sa fac exact ca tine, alunecand dintr-o imbratisare in alta, culcandu-ma azi cu unul si maine cu altul? (…) De fiecare data cand discutam, sfarsesc prin a mai muri un pic, inca un pic“.
Apoi a divortat, doar pentru a se recasatori cu Diego un an mai tarziu. Si – da! – cu femei si cu barbati, intre doua operatii, l-a inselat si ea. Cand Pescarusul a desfacut dureros aripile nu pentru a se inalta, ci pentru a se topi in nisip, in ochiul stins a ramas pentru vesnicie imaginea intoarsa a Elefantului. Frida a ramas ranita, dezlantuita, misterioasa doamna Rivera.
Morala: e splendid sa calaresti o racheta! Asta cu conditia sa fii atent la ce se intampla cu ea – daca scoate scantei in timp ce zboara fix in directia pe care ti-o doresti, chiar daca nu te arde prin partile sensibile, macar intre zboruri are nevoie de service. E valabil pentru piloti de ambe sexe!
Diamantul Burton-Taylor
Richard Burton (despre de doua ori nevasta lui, Lyz Taylor): „Nu-mi pot imagina viata fara Elizabeth. E totul pentru mine: respiratia mea, sangele meu, mintea si imaginatia mea.“ Lyz poarta si astazi, montat intr-un colier cu doua sute de safire mici, un diamant urias, in forma de lacrima. Se numeste diamantul Burton-Taylor.
