Maria Obretin: Traiesc aici si acum si n-am timp sa mor niciodata!

de

Maria Obretin este interpreta personajului principal feminin din Umbre, serialul care ne face sa trepidam de la o saptamana la alta, in asteptarea unui nou episod. O vedem, acum, pe HBO, in rolul sotiei disperate a unui personaj interlop, dar e la fel de convingatoare si interpretand-o pe Babakina, in Ivanovul lui Cehov, piesa regizata de Andrei Serban la Bulandra, sau in Noi 4 sau 7 dintr-o lovitura, splendidele, fermecatoarele piese ale Liei Bugnar. Dincolo de talentul ei fara seaman, care o face o actrita de care, cu siguranta, vom auzi din ce in ce mai mult si cu mai mare mandrie, Maria Obretin este o femeie de-o finete si de-o bunatate desprinse, parca, din alt veac.
Fotografii de Paul Buciuta
Stilista: Rodica Puca
Make-up: Iulia Filip
Hair-style: Monalisa Cristache, Salon Fason by Cristina Grama


Alice Nastase Buciuta
: Unde te-ai nascut si ce sunt parintii tai? Sunt si ei artisti?
Maria Obretin: Nu, nu sunt. Eu m-am nascut in Calarasi, pe 4 ianuarie, iar parintii mei sunt oameni obisnuiti, n-au abilitati artistice. Sunt o intamplare, un accident in familia mea. Bunica mea canta si dansa tot timpul, spunea tot felul de snoave, doar ca sa ne distreze pe noi, n-a avut un public mai numeros decat familia noastra.
Marea Dragoste – Tango: Si cat de numeroasa e familia?
MARIA OBRETIN: Sunt doar eu, mama si tata. Am si doua surori de la tatal biologic de care mama s-a despartit cand aveam cateva luni si nu ne-am frecventat in timpul copilariei si nici mai tarziu. Cand aveam treizeci si trei de ani, o fata din Belgia, Manuela Obretin, mi-a scris „buna, esti cumva din Calarasi?”, i-am zis „da” si a devenit foarte clar pentru amandoua cine suntem. De atunci ne-am imprietenit foarte tare, ne iubim foarte mult, e sora mea mai mica si mai am o sora mijlocie, Alina.
Marea Dragoste – Tango: Te-a bucurat asta, te-a bulversat?
MARIA OBRETIN: A fost bucuria si surpriza vietii mele. Eu stiam ca ele exista, dar nu le-am cunoscut in Calarasi, desi am locuit in acelasi oras, practic. Nu s-au aliniat planetele deloc. M-am bucurat imens, abia astept sa vorbesc cu ele, sa ne intalnim! Am devenit, brusc, prietene. E clar ca n-avem ce sa recuperam, dar am descoperit doua femei foarte frumoase.
Marea Dragoste – Tango: Dar simti ca sunt mai mult decat niste prietene? Se simte diferenta dintre o prietenie obisnuita si faptul ca sunteti mai mult de atat, surori?
MARIA OBRETIN: Da, insa nu stiu cum sa explic. E o chestie de energie. Semanam cumva emotional destul de tare, desi suntem diferite. Una pare tacuta si linistita, iar cealalta e genul mai agitat, cu sufletul la gura. Eu am ceva din ambele variante. Chiar ne simtim una pe cealalta in anumite situatii, mai ales ca, impreuna, am trecut prin momente dificile emotional. De exemplu, m-au dus sa o cunosc pe bunicuta bio, cum ii zicem mai nou, iar in prezenta lor am facut cunostinta si cu tatal biologic.
Marea Dragoste – Tango: Pe care nu-l vazusesi pana la varsta asta?
MARIA OBRETIN: Nu, nu-l vazusem.
Marea Dragoste – Tango: Acum relatiile s-au normalizat? Ce a adus in plus intalnirea cu tatal tau?
MARIA OBRETIN: Fie si numai pentru surorile mele ar trebui sa-i fiu recunoscatoare. Cu tatal meu biologic nu am, asa, o relatie. E destul de greu sa apara pe la treizeci si ceva de ani un strain si sa vrea sa mai fie tatal tau. Dar sunt multumita, cu totul. Lucrurile astea toate m-au facut sensibila si vulnerabila, atenta la viata si la oameni, m-au construit intr-un anume fel si m-au facut sa fiu cum sunt acum.
Marea Dragoste – Tango: Si mama ce face?
MARIA OBRETIN: Mama e acum pensionara. E un om foarte frumos si vesel, optimist. E la Calarasi cu tatal meu, au o casuta, curte, gradina, iepurasi, catei, pisici, trandafiri… De cand a iesit la pensie, plecam in fiecare an intr-un oras din Europa. Prima data si-a ales Parisul, visul ei de-o viata. O iubesc mult pentru toata bucuria cu care traieste lucrurile. E zuza rau, se purta ca un copil pe strazile Parisului. S-a dat in roata, s-a imprietenit cu oamenii pe acolo, e neobosita. E un copil pe care viata nu l-a rasfatat prea mult si ma bucur sa pot face eu asta uneori. De ziua mea eu ii dau prima telefon sa ii spun ca ii multumesc ca a avut ideea asta buna, sa ma aduca pe lume. Mai vine in Bucuresti din cand in cand, mai ajunge pe la spectacole… E foarte mandra de mine. E singurul om care m-a sustinut toata viata indiferent ce am facut.
Marea Dragoste – Tango: Ai avut nevoie de multa sustinere, au fost momente grele in care toti ceilalti s-au luat cu mainile de cap?
MARIA OBRETIN: Nu s-a luat nimeni cu mainile de cap, caci nu am fost responsabilitatea nimanui. M-a crescut mamaia mea, Furtunica, femeie apriga, micuta si agitata. Pentru ea era un soc asta cu actoria, caci nu prea intelegea fenomenul, draguta de ea. Cand am aparut eu in prima reclama si ma vedea in fiecare seara la televizor, zicea “Aaa, e bine fata noastra, am vazut-o, e bine, frumoasa, zambeste”. Credea ca sunt acolo in fiecare seara, in carne si oase, si zambesc. Hehe, daca mai traia, cred ca ar fi fost destul de ingrijorata pentru mine in UMBRE. Asa, mama a avut tot timpul incredere in mine si in mintea mea si in puterea mea de a alege bine pentru mine. A inteles ca dupa trei ani de facultate la Limbi Straine, eu o sa dau si la teatru si ca o sa ma fac actrita. Adica a acceptat nebuniile mele.
Marea Dragoste – Tango: Tu, totusi, cand erai mica ce spuneai ca vrei sa te faci?
MARIA OBRETIN: Actrita.
Marea Dragoste – Tango: Si-atunci de ce ai dat la Filologie?
MARIA OBRETIN: Eu nu facusem teatru prea mult si eram constienta ca nu sunt pregatita sa dau. Locurile erau foarte putine. M-am gandit sa dau la o facultate la care, invatand, stiam ca pot sa intru, si sa dau dupa alti trei ani la teatru si sa fiu studenta la doamna Sanda Manu. Asa s-a intamplat. Habar n-am de unde am avut atata credinta. Asa cum eram la Limbi Straine, ma duceam la Bulandra, la Gradina Icoanei si ii vedeam pe domnul Rebengiuc si pe doamna Mariana Mihut jucand si ziceam ca intr-o zi si eu o sa joc aici, cu ei, pe scena asta. Nu stiu, cand suntem mai mititei avem o credinta mult mai mare, poate unde suntem si un pic inconstienti. Si toate lucrurile astea chiar s-au intamplat. Acum nu mai sunt in stare sa ma proiectez asa, m-am maturizat, uf…
Marea Dragoste – Tango: In teatru, la facultate ai invatat ce ti-ai dorit sa inveti? Ti s-a parut ca intr-adevar este experienta vietii tale?
MARIA OBRETIN: Da. Este o facultate foarte frumoasa Facultatea de Teatru. Bine, veneam de la Limbi Straine unde sunt zeci de oameni bagati intr-o aula si li se preda ceva. Or, la teatru, ai ora ta de canto, ai ora ta de miscare, este o grija foarte mare pentru tine, pentru cum te dezvolti tu. O aveam profesoara pe doamna Sandu Manu care era foarte atenta la evolutia ta, venea si la orele de vorbire sa vada cum te descurci, si la dans, faceam si balet. Te simti foarte ocrotit. Ai intalniri cu oameni formidabili, de la care ai ce sa inveti. Am simtit ca infloresc tare ca om, ca femeie. Am crescut imens. Eram o copiluta timida care avusese nebunia si curajul sa dea la teatru si sa faca super circ la admitere, ca altfel nu te luau ei, asa, ca ziceai tu de la coltul clasei o poezie. Era grea admiterea! Prima data ziceai un monolog, o poezie, cantai… La a doua proba erai in fata unei comisii formate din domnul Albulescu, Dem Radulescu, Adrian Pintea, doamna Sanda Manu – cea la care visam sa ajung -, Olga Tudorache, deci erau niste oameni covarsitori si tu te duceai pe o scenuta si fiecare iti cerea cate ceva. Si trebuia sa raspunzi, sa fii prezent acolo, sa fii atent la ce iti cere fiecare. Am iesit de-acolo nauca, dar si stiind ca a fost bine, cumva.
Marea Dragoste – Tango: In facultate cum te-ai descurcat cu banii, unde ai stat, cum a fost?
MARIA OBRETIN: N-aveam voie sa jucam in facultate si sa si lucram, mai ales in primii doi ani. In anul doi am luat o proba la un film american cu sute de oameni care participasera la casting. Dar n-am putut sa merg, fiindca m-a pus cineva sa aleg intre scoala si film. Si… am ales scoala. Dar a fost o alegere buna, pana la urma. Nu, n- aveam voie sa lucram… Eram foarte haiosi. Si saracuti. Si prieteni buni. In anul intai, dintre toti cei care stateam in camin, unul singur, Virgil Aioanei, avea telefon si la casting lasam toti numarul lui. Eram vreo 12 de la Albulescu si de la Sanda Manu, toti pe acelasi palier. Si cand ii suna telefonul, alerga Virgil pe tot palierul si striga: „Maria, te cheama la casting!”. Ii stiu si acum numarul pe de rost. Si inca ne vedem cativa colegi, o data pe luna, sa gatim impreuna si sa spunem povesti. E o facultate care te leaga pe viata.
Marea Dragoste – Tango: Job-uri cand ai inceput sa ai?
MARIA OBRETIN: Nu stiu, prin anul trei-patru. Greu, oricum, foarte greu. Dar aveam bursa de merit.
Marea Dragoste – Tango: Si primele roluri, primele spectacole cum au venit? Care sunt primele titluri care au contat in cariera ta?
MARIA OBRETIN: Am avut o clasa foarte buna de regie. Domnul Valeriu Moisescu era profesor la clasa de regie, iar doamna Sanda Manu ne incuraja sa lucram cu cei de la regie, ca ei sunt cei cu care vom creste. Si chiar am crescut impreuna, am avut primele proiecte, spectacole impreuna, ne- am sprijinit unii pe ceilalti. Am jucat multi la Green Hours dupa ce am terminat, caci locuri nu mai erau in teatre. Primul titlu, Stop the Tempo, un spectacol regizat de Gianina Carbunariu.
Marea Dragoste – Tango: Cum ai inceput sa lucrezi cu Andrei Serban?

Pagini:  1 2 3

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *