”Mă încearcă o metaforă legată de felul în care vedem noi artiștii – cei care prin excelență nu gândim în tipare- femeile –drept o căutare muzicală pe note permanente”, povestește pianistul Marius Vernescu, câstigător al prestigiosului Montreux Jazz Festival într-un interviu. ”Caut mereu în România, dar și în străinătate acele note care să însufletească publicul cu pitorescul din care suntem noi românii plămădiți”, afirmă Vernescu.
În viziunea sa, România are potențial să se transforme într-un hub cultural de export. ”În spațiul cultural de la noi se proliferează o efervescență de proiecte pilot sau experiment care pot reprezenta în timp un model de export și pentru alte curente noi sau trenduri muzicale din Vest„, subliniază muzicianul.
Interviu de Alexandru Filimon
Care este potențialul nostru creator în prezent în ceea ce privește raportarea noastră la exteriorul mediului nostru cultural?
Marius Vernescu: Mereu căutăm o raportare la ceva. Suntem într-un exces de comparație zilnică noi românii. Poate ar fi bine să începem cu pozitivul. Cred în potențialul artistic al românului în general. El este și poet și chibiț ca o expresie a unei monezi cu două fețe, cu două sensuri. Nu cred că fiind pesimiști în raport cu noi înșine putem avansa spre ceva, spre o concluzie cu valoare de adevăr. Mereu caut oameni care se bucură de viață, atunci când cântă, mănâncă sau povestesc, o întâmplare cu un câine vagabond pe afară.
Sună banal, dar bucuria reală vine din acest gen de raportare normală la viața de zi cu zi. Așa se înfiripă și creația. Mai ales cea muzicală care are nevoie de timp pentru a plămădi esența unei vieți trăite.
La noi, artiștii din zona muzicală, mai ales, aleg o scurtătură și astfel se aruncă mai mult într-o zonă de PR a vieții. Ajung să apere mai mult o imagine sau o icoană după caz, decât o normalitate reprezentată de personalitatea lor, de ceea ce sunt în genere și de ceea ce îsi doresc. Îi invit la un exercițiu de luciditate. Mulți dintre ei au ajuns lichizi, alții au luat calea exilului, iar unii merg înainte chiar dacă trăiesc din intersecție în intersecție. Nu este o deplângere a mea vizavi de mediul artistic, ci o atenționare spre o accentuată deprofesionalizare în favoarea imaginii. Întotdeauna suntem umbriți de piscurile prezentului.
Un artist întotdeauna are un mod diferit de a iubi, mai intens, idealizat și puternic vascularizat de trăiri interioare. Cum iubești tu, Marius?
Marius Vernescu: În viață iubești sau urăști. Desigur sunt nuanțe variate și aici, dar alegerea este simplă. Problema se îngroașă când adăugăm elementul feminin în acest amestec. Aici suntem cu toții orbi în fața unei iubiri pe care ne-o dorim, dar la care nu avem un acces imperativ spre fericire. Femeile se iubesc foarte frumos pe note, dacă dorim să ajungem la acest subiect. Într-adevăr, artistul iubește mai intens, are o subiectivitate colorată în timp real a actului iubirii, ceea ce este inexplicabil, aparte de frumos, dar și tragic când intervine un mic exercițiu de luciditate. Dar și de aici creația curge către ceva definibil pe note. Când reușești să strecori aici inefabilul știi că ai reușit. E ca în viață, când reușești să trăiești ceva cu miez, nu doar cu ambalaj.
Arta și viața amoroasă, să spunem așa, sunt ele complementare?
Marius Vernescu: Sunt! De ce n-ar fi? De ce să gândim în lipsă sau în adaos. Câte puțin din toate cu măsură. Clasicii aveau dreptate în această privință. Nu putem iubi doar un singur plan. Când înclinăm balanța suferim un abuz sufletesc, un neajuns pe care tot noi ni-l provocăm. Sufletul înainte de toate chiar dacă dăm greș de multe ori la modul rațional de tipul filosofiei ”Mie ce-mi iese?”.
Mie îmi plac foarte mult oamenii, cultiv prietenii din copilărie și sunt cel mai fericit om când regăsesc acest cadou pe care mi l-a oferit Dumnezeu pentru mine – umanitatea din mica mea lume. Învăț să fiu generos de la viață, chiar dacă uneori cad și eu în nerăbdare, atunci îmi amintesc să fiu generos și să aștept, așa, e mai lesne, totul se așază de la sine.
Există fericire prin artă?
Marius Vernescu: Există echilibru și extaz dacă lărgim cadrul întrebării. Ambele sunt experiențe ce nu se anulează una pe cealaltă. Un artist veritabil va tinde permanent să caute fericirea prin artă, însă împlinirea ca o formă întreagă de a îngloba fericirea rămâne o idee palpabilă. Extazul va fi mereu în planul unui ideal de nelepădat.
Poate peste ani voi reuși să răspund la această întrebare. Până atunci voi încerca să exprim adevărul meu subiectiv cum știu mai bine… pe note.
Marius Vernescu
Marius Vernescu este considerat unul dintre cei mai străluciți muzicieni de jazz din România. Este câstigător al prestigiosului Montreux Jazz Festival, Elveția., fiind de altfel singurul român care a reușit această performanță pe plan mondial. “Marius Vernescu este unul dintre cele mai mari talente de jazz ale Europei” a declarat Quincy Jones, Preşedintele Juriului de la Montreux Jazz Festival. A mai câstigat concursul Niedersachsen Jazz (Germania), de asemenea a câstigat Marele Premiu în cadrul Festivalului Internațional de Jazz Django Reinhardt (Italia), Premiul pentru “Cea mai valoroasă performanță externă a unui muzician român” în cadrul Galei Premiilor de Jazz (România).
A susținut numeroase concerte în țara și mai ales în afara țării, printre care: Invitat al Festivalului George Enescu și al Bucharest Jazz Festival; Concert Neppi, Italia; Concert la Alexannder Platz si Sala Grande Auditorium (Roma, Italia); Concert în celebrul club de jazz “Porgy and Bess” (Viena, Austria); Invitat special la Radio Hall Viena (Austria) și Radio Hall Budapesta (Ungaria); Invitat special la “Piano Songs Steinway & Producers” (Bilbao, Spania) etc.
