fbpx

Mbela Nzuzi: „Mi-am zis: «Lasa ca invat eu limba si ma fac a dracului»“

de

Daca ar fi ramas in Congo, ar fi fost o casnica nefericita. Si, probabil, vaduva. Dar Mbela Nzuzi si-a salvat barbatul de la moarte, a ajuns la Bucuresti si aici a prins toate trenurile.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Este imposibil sa n-o fi remarcat: este singura prezentatoare de culoare de pe micile noastre ecrane. Poate ca-i statea mai bine in sarongurile colorate in care am vazut-o cintind muzica africana, in formatia Gloria, dar sacourile business (colorate, fireste) ilustreaza un nou capitol din viata ei: Mbela Nzuzi, o refugiata politic, pe care doar speranta a tinut-o in viata de-a lungul unor ani grei pe meleaguri straine, a reusit! Este vedeta in România, are propria emisiune la un post tv si, treptat, a capatat puterea de a-i ajuta si pe altii. Pe cei care trec acum prin cosmarul prin care a trecut ea, atunci cind si-a parasit casa si a inceput o noua viata, pe alt continent.
Povestea vietii ei incepe in Africa. Isi aduce aminte de bunicul ei, care locuia in jungla, de serile in care tatal ei le punea pe masa preparate din carne de crocodil sau maimuta, de jocurile pe care le incingeau copiii pe strazile batute de soare ale unui orasel din Republica Democrata Congo.
Pe atunci se numea Zair si toti copiii, fie ei bogati sau saraci, se jucau in praf, imbracati (vorba vine!) doar in chilotei.
„Eram desculti, cracanati, uneori ni se mai rupea si elasticul de la chiloti, dar ne jucam in continuare tinind cu mina de ei. Mai raceam, ne curgea nasul, mincam mango direct din copac, asa, cu mustele care se adunau in jurul fructului dulce. Acum pare o imagine dezolanta, dar pentru noi era o viata fara griji…“
Grijile au aparut citiva ani mai tirziu, cind dictatura lui Mobutu ajunsese la apogeul cruzimii, iar „soldatii nu se opreau la a aresta sau omori barbatii din opozitie, ci intrau peste familiile lor, violau sotiile sau chiar copiii sub privirile celorlalti membri ai familiei…“ Alain, sotul Mbelei, facea parte din principalul partid de opozitie. Era aprilie 1997, cind, intr-o zi, a plecat dimineata la partid si nu s-a mai intors. „Nu stiam ca organizasera un miting, nu stiam nimic. Dar zvonurile au inceput sa apara, cum ca acea demonstratie a fost inecata in singe de garda personala a presedintelui, ca au fost omoriti oameni, altii au fost batuti, altii arestati… A fost o noapte cumplita pentru ca nu stiam din ce categorie facea parte sotul meu. Aveam 21 de ani, eram casnica, eram disperata. Am dormit la ai mei, dar am avut cosmaruri din cele mai negre. A doua zi am aflat de la partid ca era viu, dar arestat. Asta nu insemna mare lucru, in inchisori ii supuneau la torturi si chiar ii omorau, fara sa anunte nimic. Dupa primele zile nu te mai lasau oricum sa-l vezi, pentru ca era schingiuit. Tu continuai sa-i aduci mincare zilnic si, daca aveai noroc, un paznic milos iti spunea sa nu te mai obosesti, pentru ca sotul a fost deja dus la groapa comuna.“
La 21 de ani, Mbela a croit un scenariu al evadarii ca in filme. Fiind o persoana plina de imaginatie si gata de actiune, nu s-a resemnat cu rolul pe care i-l distribuise destinul. „Tatal meu lucra intr-un minister si cunostea mai multa lume. A aflat ca paznicii de la inchisoare pot fi mituiti, dar exista totusi riscul ca ei sa se razgindeasca in ultima clipa sau sa fie schimbati din functii. Am riscat si am strins cam 2000 de euro, care pentru noi erau bani grei. Am vindut toate obiectele de valoare, familia mea a facut in secret o cheta, oricum ne-am miscat foarte repede. In paralel am facut rost de pasapoarte si am facut planul de fuga. Din fericire, paznicul mituit de noi s-a tinut de cuvint, probabil l-a declarat mort, l-a adus in locul stabilit si repede, repede ne-am urcat intr-o barca si am trecut in Congo Brazaville, care era un pic mai deschis la restul lumii.“

„Tintareanu m-a pupat direct pe sini”

De acolo, au cautat refugiu in România. Aveau un prieten care studia aici, iar el le-a povestit ca refugiatii sint bine primiti, iar oamenii, de treaba. Primele saptamini au trait intr-un delir de fericire, erau liberi, erau in viata, erau departe de teroare. Dar apoi a venit depresia, dorul de fetita lor, care ramasese in urma, de familie, de mincare si de obiceiurile lor. „Totul era diferit, limba era o pasareasca pe care nu speram sa o inteleg vreodata, cu atit mai putin sa o vorbesc. Nu aveam bani, eram doi cuci intr-un cuib total strain. Autoritatile ne cereau sa demonstram statutul de refugiati politici, noi nu aveam acte, era un infern din care nu stiam cum sa iesim. Singurul sprijin a fost prietenul nostru, care ne recomandase Romania. El ne-a dus la asociatia de refugiati care, de altfel, mi-a dat si primul serviciu, de voluntariat, ce-i drept, dar macar m-am simtit utila. El ne-a dus la cursuri de româna si tot el ne-a mai alinat dorul de casa.“
Nici românii nu au dovedit chiar atita toleranta precum li se facuse reclama. Daca era vreo problema in bloc, vecinii veneau direct la ei, ca sa vada daca nu cumva ei au fost cauza. „Intrau in casa noastra ca sa se asigure ca traim ca oamenii, ca la noi e curat. Cind se infunda ghena de gunoi, veneau sa ne acuze ca noi am pus ceva care s-o infunde. Dupa aceea, imi ziceam: Lasa ca invat eu limba si ma fac a dracului!“
Ma uit la ea si o vad toata numai un zimbet, iar optimismul ei ma lasa paf. E uimitor cum reuseste cineva care a trecut printr-un adevarat infern sa-si pastreze preferinta pentru jumatatea plina a paharului! Mbela e incintata ca a reusit sa supravietuiasca, dar mai ales e multumita ca nu e o casnica nefericita, cum ar fi fost daca ar fi ramas acasa. „Aici am facut deja un milion de lucruri, pentru ca nu-mi permiteam sa ratez nici o sansa!“ Alaturi de formatia Gloria, cinta muzica africana si era obisnuita cu invitatiile la televiziuni, cind producatorii de la B1 TV au sunat-o si i-au propus sa prezinte o emisiune. A crezut ca e o gluma. Dar a acceptat proiectul, straduindu-se sa fie cea mai buna. „Cind am iesit prima data din transmisia in direct, am plins, atit eram de nemultumita de mine.“ Si nici in continuare nu i-a fost usor. „In special cu personajele asa zis controversate ale României, cu Becali, cu Guta, cu Botezatu sau Tintareanu. Cu Becali am avut, nu stiu de ce, o atractie speciala. Ii urmaream de mult activitatea si el a aflat asta. Asa incit la emisiune a fost dur cu toti, dar mie mi-a zimbit, mi-a zis sa nu ma sperii de fatada lui. Iar cu ceilalti, cred, am cazut in propria mea plasa. Eu vreau sa fiu mereu fara perdea, sa flirtez cu invitatii chiar, dar cind acestia preiau initiativa, ma sperii si nu stiu ce sa mai zic. Cu Tintareanu am glumit toata emisiunea, iar la sfirsit a pupat pe toata lumea pe obraz, iar pe mine, direct pe sini… Ce era sa mai zic! Iar Botezatu, de fiecare data cind vine, vrea sa stea cit mai lipit de mine, riscind chiar sa distruga decorul. Si Guta a fost tare de tot!
Glumeam cu el, ii spuneam ca e macho man, l-am intrebat cum de e singur si mi-a raspuns ca n-ar mai fi singur daca as accepta sa fiu a lui. Ba chiar ca mi-ar da cadou un castel intreg! Si asta in direct! Noroc ca la mine nu se vede cind rosesc!“
O intreb despre reactia sotului ei, ca doar nu e lucru marunt sa-ti faca curte vedetele. „Alain e introvertit si diplomat“, imi spune Mbela cu jumatate de glas. „Prea diplomat pentru mine. Nu spune ca e intimidat de succesul meu, dar eu simt ca asa e. Incerc sa-l menajez, ii dau un anumit rol in viata mea si-i dau senzatia ca fara el nu pot“.
Desi Mbela este vedeta familiei, ii ofera constant lui Alain iluzia ca el este motorul cuplului si sprijinul ei. „Barbatii sint copii. Noi, femeile, avem simtul matern dezvoltat si-i crestem si pe ei. Ei sint fructul unei munci continue. Dar trebuie sa le dam lor impresia ca ei conduc, nu noi. Eu si Alain nu pot sa spun ca ne completam, ca as minti. Si daca ar citi interviul, s-ar supara. Oricum se supara ori de cite ori citeste ce spun eu…“

„Nu mi-am asumat rolul de mama si nu sint mindra de asta”

Societatea africana este traditionala pina peste cap. Femeia isi duce zilele spalind, calcind, gatind, carind, crescind copii si, ca sa rupa monotonia, mai trage cite o cearta mica cu amanta sotului, care se fitiie prin casa ei. Da, da. Or avea congolezii o singura sotie, dar amante oficiale, recunoscute de familie – o hoarda, daca ii tine buzunarul. Mbela are o explicatie careia ii gaseste pe loc logica. „La noi, barbatul, cind e tinar si simplu, are nevoi simple, isi poate gasi o femeie si se poate casatori cu ea. Dar peste ani, cind devine cineva, are dreptul sa gaseasca si pe altcineva“. Cum ar rezolva Mbela problema unei femei cu care sa-si imparta barbatul, strachina si baia? „Sa se duca cu amanta cu tot! Mie nu-mi trebuie asa ceva!“
Singurul capitol la care Mbela a dat gres este maternitatea. Femeia puternica, neinfricata, care a luptat cu Mobutu, instrainarea, diferentele de cultura, saracia, disperarea, nu a mai reusit vreodata sa innoade la loc cordonul ombilical dintre ea si fiica ei. Si-a lasat copilul in Congo, la bunici, definitiv. „Ii e mai bine acolo. Sta cu mama si cu tata, acolo e mai mult echilibru. Mama a crescut zece copii si am incredere mai mult in ea decit in mine. Mi-e dor de ea, dar imi trece, sa stii. Cind sint mici, pling ca vor mincare, cind cresc, te bat la cap ca vor telefon mobil. Mai bine ma lipsesc de asta. Daca mama preia atit de bine lucrul asta… Totusi nu mi-am asumat rolul de mama si nu sint mindra de asta.“
Nu si-a mai vazut fata de opt ani. Mbela incearca sa-si ascunda tristetea si sa dea la o parte emotia atunci cind vorbeste despre fata ei, dar priveste inainte cu optimism si nu exclude deloc ideea de a avea din nou un copil. „Poate anul asta, da, da. Ma vad asa de bine in sacou, la emisiune, cu burtica!…“

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Personalitati

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.