Mihaela Burda – Dragostea in vremea furtunii

de

Domnul doctor Popescu a fost coleg de facultate cu doamna doctor Popescu – doar ca, fiind dansa cu un un an mai mica, dansul nici macar nu o baga in seama. Domnul Popescu a ales sa se casatoreasca, inainte de a avea stampila si parafa, cu o alta domnisoara, careia i-a dat cu generozitate numele si titlul, chiar daca a inselat-o pe toate drumurile.

Doamna domnului

Actuala doamna doctor Popescu l-a iubit mult pe domnul doctor Popescu; atat de mult, incat a facut la un moment dat un copil cu un coleg de policlinica, dar, asa cum au semnat pe certificatul de casatorie, au semnat si pe cel de divort – ba chiar cu un pic mai mare iuteala si naturalete. S-a luat cu viata de neurolog. Nici nu se mai gandea la domnul doctor Popescu cand a mers la o reuniune de specialitate peste hotare pentru a prezenta o lucrare despre neurologia emotiilor, cert este ca acolo l-a reintalnit, iar el i-a confirmat implinirea tarzie a dorintelor ei: murise fosta doamna doctor Popescu. Doar o cina romantica a mai trebuit pentru ca doamna doctor sa se trezeasca in fata unor costuri neasteptate, generate de schimbarea tuturor insemnelor sale; cand, in fine, au sosit si halatele cu noua broderie, se putea citi clar ca-si implinise destinul: devenise Doamna Doctor Popescu. 

 

Blestemul iubirii

Craita si Grigore se stiau din scoala, dar parintii ei nu-i dadeau voie sa se joace pe ulitele „sarantocilor“ – aveau speranta ca va pleca la liceu la oras, de acolo la vreo alta scoala, unde sa se faca doamna, sa revina in sat cu o masina mare si un barbat puternic, care sa si stie, sa si vrea sa munceasca pamantul. Cand Craita l-a intalnit pe Grigore la secere si si-au descoperit brusc pasiunea comuna a plimbarilor lungi prin porumb, a parut ca asa a fost de cand lumea. Peste un timp, cand sarcina era foarte avansata, chiar si parintii Craitei au inceput sa-l laude pe Grigore in sat pentru cat era de muncitor. Toata lumea a fost poftita la nunta – sarantoci si instariti deopotriva. Mirii pareau fericiti – poate ca un semn ca nu citise nici unul romanul „Ion“ si nici nu aveau de gand; la ce le-ar fi folosit?!

 

Indrazneala

Tara avea 28 de ani cand a ajuns in Dubai. S-a nascut in nordul muntos al Nepalului, intr-o familie saraca si plina de vise si de copii. A stat la internat, a terminat liceul, a invatat engleza. Cand a vazut anuntul companiei de paza din Dubai, a plecat sa-si incerce norocul. In partea noua a orasului, s-au construit de curand cartiere care gazduiesc, in general, expatriati – iar el le asigura linistea. Pe acolo, se strecoara pe biciclete gradinarii si menajerele. Asa a vazut-o pe ea. Lucra acolo! Dar i se parea abuziv sa o opreasca. Sa-i spuna ce? Si in ce limba? Sa-i spuna ca merge vara prea mult prin soare? Doi ani a incercat sa-i zambeasca. Apoi, Tara si-a luat inima in dinti, i-a cerut cuiva numarul de telefon, a rugat-o sa-l invete sa-i pronunte numele corect si i-a scris un mesaj in engleza. Ea s-a dus la The English Madam  si a rugat-o sa ii citeasca – spunea: „Sa nu mai mergi atat de mult prin soare, iubita mea harnica, te rog sa imi raspunzi, te iubesc si vreau sa am  grija de tine!“ Iar The English Madam a jubilat: ce baiat bun! 

 

Accidentul

Alexandru terminase de un an Electronica, dar pe perioada facultatii fusese prins de dragoste si devotament pentru o fata pe care, chiar daca o lasase acasa, in Alexandria, planifica sa o ia de nevasta, pana cand ea i-a stricat planurile si a fugit cu un baiat in Spania. Apoi, de suparare – fiindca, avand inima franta nu se mai putea duce in club, asa ca statea in camera lui de camin – scria lucrari de diploma si mai si repara una-alta, in urma apelurilor primite dupa anunturile lui din ziar si de pe net – facuse atat de multi craitari, incat isi luase un Renault cu banii jos. Raluca era, pe drept cuvant, de mica, poreclita Zvarluga. I-ar fi placut sa aiba parul lung, dar, neavand rabdare sa-l creasca, avea un ciuf cat se poate de ciufulit! Purta salvari, un tricou lalau, cu manecile taiate si ciopartit pana in talie – astfel incat, totusi, sa ramana inscrisul „I love London“, sandale gladiator, un sac de calugar ratacitor si o bizara structura tubulara de aparat desene cand, langa trecerea de pietoni de langa Teatrul Nottara din capitala, un Renault a luat-o pe bot, a purtat-o un timp, ca un hipopotam gratios, si apoi a dat cu ea de pamant. S-a trezit inhatata de brat si aruncata in masina, inainte de a avea timp sa reactioneze. A parcurs drumul pana la Urgenta intr-o tacere maxima, in care se indragostea mortal de barbatul grijuliu si guraliv de la volan. 

 

Tsunami

Pe 26 decembrie 2004, Mohammad nu era in apele lui. In timp ce parcurgea, visator, insorita plaja Mai Khao din Phuket, se gandea la cei 30 000 de oameni care murisera chiar cu un an in urma in timpul devastatorului cutremur din Iran. Palestinian de origine, Mohammad crescuse acolo, iar o parte din familia lui scapase de la dezastru ca printre urechile acului. Studiase la Oxford, venise pe un post mare intr-o companie multinationala in Arabia Saudita, dar era inca singur si il framanta dorinta de a-i aduce mamei o nora de care sa fie mandra. Locuia in acelasi hotel cu Tilly Smith si parintii ei, dar era departe de ei cand fetita de numai 10 ani a alertat o plaja intreaga, scapand sute de oameni din calea tsunami-ului devastator ce avea sa urmeze. El isi urmase, pur si simplu, chemarea interioara, se urcase in masina si se dusese mai departe de tarm, pe o terasa de unde putea admira privelistea, zambind glasului interior care ii spunea ca azi isi va intalni aleasa inimii. Incepuse sa se indoiasca serios de o asemenea perspectiva cand al treilea val – si cel mai devastator – a lovit insula, iar apa ameninta sa ajunga vertiginos deasupra cladirilor. Balconul ii tremura sub picioare, cladirea scotea gemete bizare incoltita de apa, cand un amestec de brate s-a apropiat de gleznele lui ingropate in apa. A trecut in exteriorul balconului, a prins o incheietura si i-a jurat Celui de Sus sa nu o mai lase. La iveala a iesit o fata care, cand si-a mai revenit, i-a spus ca o cheama Annelise – ceea ce ar insemna „binecuvantare“, in limba tarii din care venea ea (Danemarca). Iar ea a acceptat fericita o casatorie si o viata in religia islamica. Tilly Smith a facut o declaratie esentiala: „Nu devastarea si nici moartea au fost invingatorii acelei zile. A triumfat umanitatea – victoria stralucita a generozitatii, curajului, iubirii.“

 

Categorii:
Dosar

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *